Pelerinaj in Turcia

Emoţii frumoase şi profunde îmi cuprind inima atunci când, deschizând calculatorul, merg imediat la folderul unde găsesc imaginile păstrate cu grijă ce amintesc de recentul pelerinaj pe tărâmurile Turciei, „Ţara Sfântă a Bisericii” aşa cum a numit-o Sfântul Părinte Benedict al XVI lea. Meleaguri sfinţite şi străbătute prin excelenţă, cu sute de ani în urmă, de apostolul neamurilor, Sf. Paul mânat de mult zel pentru răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, înfruntând tot felul de greutăţi în binecunoscutele călătorii misionare .
Aşadar, încrezători, am început pelerinajul nostru fiind un grup de doar 18 fraţi, preoţi şi studenţi capucini, conduşi de un ghid de încredere, pasionat de iconografia primelor veacuri creştine şi căruia aceste tărâmuri nu-i erau deloc străine. Părintele Filippo Aliani, prim consilier al custodiei noastre, împreună cu părintele Leon Budău, custode al capucinilor români. În seara zilei de 6 iulie am „debarcat” la Istambul, adormind cu gândul mai ales la frumuseţile pe care avea să ni le rezerve misterioasa Hagia Sofia , cum era mai binecunoscută marea bazilică a Împăratului Iustinian ce trebuia să fie cea de-a doua Romă. Chiar dacă istoria a scris pagini importante, intrigante, chiar dramatice pe acest teritoriu, s-a păstrat totuşi măreţia acestui monument creştin, devenit muzeu al semilunii, înconjurat de tipicele-i minarete. Sincer să fiu, răscolind trecutul glorios al Bisericii în aceste locuri şi confruntându-l cu cruda realitate actuală, am plecat cu un gust amar din capitala culturală turcă, îndulcit momentan doar de frumoasa şi spectaculoasa croazieră prin strâmtoarea Bosfor, ce face trecerea între continentul european şi cel asiatic. Dar să nu ne oprim aici. Drumul este lung, „ca cel al apostolului”, doar asta ne-am propus să facem. Călătoria este abia la început.
Kilometri depărtare, la o distanţă de o zi cu maşina, ne aştepta o regiune unicat ca şi formă de relief din aceste ţinuturi aride dar, ca prin contrast, atât de roditoare. Grotele din Capadocia, aceste miracole naturale ce au fost leagănul monahismului primitiv, ascund şi astăzi minunăţii ce numai entuziasmul primilor creştini putea să dea la iveală. Ele ne vorbesc de părinţii capadocieni, de Sf. Vasile cel Mare şi a sa cetate a iubirii unde creştinii au învăţat ce este cu adevărat caritatea. Nu ne-am grăbit să vizităm şi să ne rugăm prin zecile de bisericuţe săpate în stâncă, să admirăm arhitectura şi picturile de stil oriental fără egal ca frumuseţe şi valoare, ştiind că, acele străluciri culturale ce tăinuiesc credinţa unei profunde ere creştine, nu aveam să le mai vedem în altă parte.
Să nu uităm totuşi de Sf. Paul! Ne-am reluat aşadar drumul spre Tars, un orăşel care a avut multe de spus pe seama apostolului, chiar dacă astăzi păstrează puţine lucruri în amintirea sa. Următoarea staţiune a fost Antiohia Siriei (Antakya) la grota-bazilică unde pentru prima oară s-a auzit cuvântul creştin, pe când apostolul Petru era episcop al acestei biserici. Între timp am vizitat şi unele comunităţi ale confraţilor noştri capucini ce de secole străjuiesc aceste aceste locuri păstrându-le vie memoria. De la Istambul, la Antiohia, Mersin, Iskenderun, Izmir(Smirna), Efes lucrează cu dăruire îndeosebi pentru a face cunoscută mulţimilor numeroase de pelerini veniţi de pretutindeni importanţa vitală a acestor locuri ce au stat la baza formării primelor comunităţi creştine.
Iconiu, Listra şi Derbe au fost următorul nostru obiectiv, apoi Hierapolis, oraş ce datează din epoca romană care păstrează şi resturile monumentare ale bisericii ce conserva trupul Sf. apostol Filip.
Am intitulat acest pelerinaj „pe urmele Sf. Paul” şi am căutat aceste urme… şi căutându-le cu grijă şi devoţiune am descoperit şi mai multe urme. Am descoperit urmele Sf. Ignaţiu din Antiohia, a binecunoscuţilor sfinţi părinţi capadocieni, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore din Nazianz şi Sf. Grigore de Nyssa, a Sf.Ioan Gură de Aur şi, nu în ultimul rând, a sfinţilor apostoli îndeosebi a Sf. Ioan Evanghelistul şi a Sf. Filip la a căror morminte ne-am rugat pentru pace şi unitate în Biserica lui Cristos.
Punctul culminant însă, cu toţii, în unanimitate, l-am trăit la Efes, actualul Selcuk, în incinta unei clădiri modeste, pe departe de a fi Sf. Sofia din Istambul(Constantinopol), la casa Mariei (Meryem Ana), mama Fiului lui Dumnezeu. Locuinţa a fost descoperită la sfârşitul secolului al XIX lea după revelaţiile unei credincioase germane Caterina Emmerich care, fără să fi venit vreodată în aceste locuri, descria cu exactitate surprinzătoare casa de pe colina de la Efes unde ea vedea pe Fecioara Maria petrecându-şi ultimii ani. Încântătoarea atmosferă este completată de cântecul singular, insistent, aproape asurzitor al greierilor şi a altor mici vieţuitoare parcă vrând să povestească trecutul minunat al acestui loc şi prezenţa invizibilă, dar atât de simţitoare, a aceleia care este mama Mântuitorului, încredinţată apostolului Ioan să fie mama noastră, a întregii Biserici. Ei ne rugăm, grijii sale sfinte îi încredinţăm aceste meleaguri sfinte, îmbibate de credinţă, pietre nestemate ale întregului popor creştin ce au nevoie cu adevărat să fie protejate de furia răului!
Fr. Albert Goşman, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.