Târgu Lăpuş – Sărbătoarea Învierii

Sărbătoarea Învierii Domnului şi
Mântuitorului nostru la Târgu Lăpuş

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Fraţii capucini din mănăstirea „Sf. Îngeri Păzitori” au participat, împreună cu credincioşii din localitate, la marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului la biserica parohială „Buna Vestire”.         

După timpul sfânt al Postului Mare, timp de purificare sufletească şi trupească, această mare sărbătoare, care este centrul credinţei noastre, a fost intens trăită începând cu zilele din Săptămâna mare şi sfântă, când credincioşii au participat cu smerenie la slujbele specifice acestor zile, aşa numitele „denii”, celebrări specifice timpului Postului Mare, prin care se comemorează perioada premergătoare morţii, înmormântării şi învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.   

Joi dimineaţa s-a celebrat Vecernia cu Liturghia sf. Vasile cel Mare, prin care s-a comemorat spălarea picioarelor ucenicilor şi Ultima Cină, prin care Isus a instituit Sf. Euharistie, sacramentul dătător de viaţă veşnică.          

În seara zilei de joi s-a celebrat Denia celor 12 evanghelii, care vorbesc tocmai despre rugăciunea lui Isus în Grădina Măslinilor, arestarea şi judecarea sa, despre drumul Crucii spre Calvar, despre răstignirea şi moartea sa pe Cruce.      

Vineri seara s-a celebrat Prohodul Domnului, prin care creştinii  comemorează coborârea de pe cruce şi înmormântarea lui Cristos în mormântul pus la dispoziţie de ucenicul cel ascuns, cu bun chip, Iosif din Arimateea. În această utrenie, fiecare cântare este precedată de un verset din psalmul 118, psalm ce arată dragostea celui credincios faţă de legea Domnului, pentru că prin moartea sa, Isus, slujitorul credincios, a împlinit voia Tatălui, prin ascultarea sa desăvârşită. 

La sfârşitul celebrării, preoţii şi credincioşii, cu Sfântul Epitaf şi prapurii în frunte, au înconjurat biserica, apoi au reintrat în spaţiul sacru trecând pe sub Sfântul Epitaf, semn al participării la coborârea în mormânt a Mântuitorului.      

Slujba Învierii a început la miezul nopţii, când în întunericul din biserică a răsunat invitaţia:       

Veniţi, luaţi lumină!

Cu luminile aprinse, credincioşii au ieşit în faţa bisericii, unde au ascultat Evanghelia Învierii de la sfântul apostol şi evanghelist Matei (Mt 28,1-16). S-a înconjurat biserica de trei ori, cântând: Cristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!, apoi s-a reintrat în sfântul locaş, după ce celebrantul principal a rostit invocaţiile psalmului 23. Slujba a continuat cu Canonul pascal atribuit sf. Ioan Damaschinul, şi, aşa cum este datina în bisericile de rit răsăritean, s-a dat citire predicii pascale a sf. Ioan Gură de Aur.    

La sfârşitul Slujbei Învierii, credincioşii au primit paştile (bucăţi de pâine binecuvântată, amestecate cu vin).   

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din ziua de Paşti, la care s-au proclamat începutul Faptelor Apostolilor (1,1-8) şi  începutul Evangheliei de la sf. Apostol şi Evanghelist Ioan (In 1,1-17) în patru limbi (latină, italiană, română şi franceză) a încununat aceste zile de intensă încărcătură spirituală.       

Cristos a înviat!      

Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap  

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.