Oneşti: Triduumul de pregătire pentru solemnitatea Fericitului Ieremia Valahul

Oneşti: Triduumul de pregătire pentru sărbătorirea hramului sanctuarului “Fericitul Ieremia”

La 5 mai 2012, a început triduumul de pregătire pentru sărbătorirea hramului sanctuarului “Fericitul Ieremia” din Oneşti. Tema generală a triduumului a fost: “Capucinii, fraţi ai poporului”, iar tema primei zile a fost “Spiritualitatea capucină”. A doua zi din triduum a avut tema: “Capucinii în lume şi în Biserică: prezenţa şi operele”, iar tema celei de-a treia zi a fost “Actualitatea carismei şi ministerul capucinilor”. Predicatorul acestor trei zile a fost pr. Mihai-Ianoş Benchea, OFMCap., maestru de novici.

Pr. Ubaldo Oliviero, O.F.M. Cap.

* * *

Triduum Fericitul Ieremia – 5 mai 2012

– Spiritualitatea capucină –

Cristos a înviat!

Dragi fraţi şi surori, începem în această seară, aşa numitul Triduum pentru Solemnitatea Fericitului Ieremia. Am auzit poate de multe ori vorbindu-se despre Fericitul Ieremia, sau despre Fraţii Capucini. Putem ştii multe despre ei dar totuşi să nu-i cunoaştem îndeajuns.

Acum câteva momente am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu. Acest cuvânt pe care fericitul Ieremia l-a trăit în fiecare zi. În pasajul evanghelic de astăzi, Isus ne învaţă adevărata identitate care este între el şi Tatăl. Cine îl cunoaşte pe Cristos, îl cunoaşte pe Tatăl. Cine îl vede pe Cristos, îl vede pe Tatăl. Cine ascultă de Cristos ascultă de Tatăl. Cine crede în Cristos crede în Tatăl. Este o cunoaştere nu doar spirituală, ci şi istorică pentru că Isus a venit în trup, a trăit printre noi, s-a dăruit pentru noi. Dumnezeu nu are trup. Este spirit pur. Dar văzându-l pe Cristos îl vedem pe Tatăl. Când îl primim pe Cristos în Sfânta Euharistie, îl primim şi pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt. Isus spune: “Eu şi Tatăl una suntem”. Sunt una în acţiune, însă sunt două Persoane, unul este Tatăl şi altul este Fiul. Lui Filip îi vine greu să înţeleagă discursul lui Isus. Vrea să-l vadă pe Tatăl în mod fizic. Isus îi spune că el este revelarea Tatălui. Isus ascultă mereu de Tatăl. Este într-o legătură continuă cu Tatăl. Are aceeaşi lucrare cu Tatăl.

Dragi fraţi şi surori, această unitate pe care o trăieşte Isus cu Tatăl, suntem chemaţi şi noi s-o trăim cu Dumnezeu şi între noi. Darul cel mai frumos pe care Dumnezeu l-a pus în inima noastră este iubirea, iar prin acest dar noi putem trăi uniţi, în comuniune, pentru că suntem discipolii lui Isus. Fiecare botezat este discipolul lui Isus. Aceste zile pline de har pe care le trăim împreună, în faţa lui Dumnezeu, ne invită să privim la o persoană care a ştiut să trăiască porunca iubirii lui Isus. Să privim la grupul din care a făcut parte, la Ordinul Fraţilor Minori Capucini şi să vedem foarte pe scurt de unde vin şi care este idealul şi viaţa lor.

Ca şi temă pentru aceste trei zile este: “Capucinii, fraţi ai poporului”. În această seară pentru câteva momente, ne vom opri şi vom vedea care este spiritualitatea capucină. Înainte de aceasta să vedem un mic istoric.

Ordinul Fraţilor Minori Capucini s-a născut acum aproximativ 500 de ani. După 300 de ani de la moartea sfântului Francisc. Un frate franciscan observant pe nume Matteo da Bascio, s-a convins că stilul de viaţă pe care îl duceau franciscanii din timpul său nu era acela pe care l-a voit Francisc. El dorea să se întoarcă la stilul de viaţă originar, trăit în singurătate şi pocăinţă, aşa cum era practicat de fondatorul Ordinului. Matteo şi primii săi tovarăşi sunt nevoiţi să se ascundă de autorităţile Bisericii, pentru că fiind în tipul reformei luterane, orice tentativă de reînnoire nu era văzută cu ochi buni. După mai multe încercări papa Clement al VII-lea, la 3 iulie 1528, cu documentul “Religionis zelus”, a aprobat Ordinul Fraţilor Minori Capucini care şi-a propus de la început să păstreze şi să transmită viitoarelor generaţii patrimoniul spiritual al Fondatorului, sfântul Francisc, cu fidelitate, simplitate şi puritate, după Regulă şi Testament, după magisteriul Bisericii.

Putem exprima rădăcina spiritualităţii capucine în câteva cuvinte; este prima frază din Regula Fraţilor Minori: “Regula şi viaţa Fraţilor Minori este aceasta: observarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos trăind în ascultare, fără nimic propriu şi în castitate” (Rb I).

În continuare voi face referire la două puncte, care sunt rădăcina spiritualităţii capucine. Aşadar, observarea Regulii, este pe primul punct în spiritualitatea capucină pentru că este oglinda perfecţiunii evanghelice, împreună cu Testamentul sfântului Francisc şi al doilea punct îl reprezintă Constituţiile. Fraţii Capucini sunt chemaţi la contemplaţie dar şi la viaţă activă. Sfântul Francisc după ce s-a convertit, nu era sigur la ce stil de viaţă îl chema Domnul. De aceea, i-a cerut fratelui Silvestru şi sfintei Clara să se roage, iar apoi să-i dea un răspuns. După câteva zile răspunsul a fost acelaşi, de la ambii: să trăieşti în contemplaţie, iar ceea ce primeşti în rugăciune să le predici oamenilor. Francisc nu a fost chemat la o viaţă de pustnic, ci după voia Domnului dă naştere unei fraternităţi care trăieşte şi astăzi. Viaţa fratelui capucin este de a se conforma cu sfânta Evanghelie. Să trăiască misterul crucii lui Cristos cu ochii aţintiţi la înviere. Un exemplu grăitor în acest sens, al zilelor noastre este Padre Pio, care a murit în anul 1968, un frate capucin, care a purtat în trupul său timp de 50 de ani, stigmatele lui Isus. Când lumea îl lăuda şi îl aprecia pentru ceea ce este, el spunea cu umilinţă: “nu sunt decât un preot care se roagă”; apoi îl avem în faţa noastră pe fratele Ieremia, care a căutat în viaţa zilnică să întrupeze evanghelia, slujindu-i pe săraci şi bolnavi după exemplul lui Isus. Aşadar, fratele capucin, nu doar citeşte evanghelia, ci o trăieşte. A trăi evanghelia, înseamnă că zilnic, în faptele tale răsună vocea lui Isus, tăcerea lui Isus, ascultarea lui Isus faţă de Tatăl, aşa cum am ascultat şi în evanghelia de astăzi. Sfântul Francisc, într-o scrisoare către sfânta Clara, spunea: “Nu te încrede în oameni: trebuie să moară. Nu te sprijini de copaci: trebuie să se usuce. Nu te sprijini de ziduri: trebuie să cadă. Sprijină-te de Dumnezeu, numai de Dumnezeu. el rămâne întotdeauna”.

Fratele capucin este chemat să trăiască umilinţa lui Isus. În acest sens, spune o povestioară, că era odată un călugăr sihastru expert în a-i exorciza pe cei posedaţi şi în a-i alunga pe diavoli. Acesta întrebă pe unul din diavoli, de ce anume le era frică cel mai tare. De post? Nu, răspunse diavolul. Şi noi postim. De privegheri? Nu. Tu ştii că noi nu dormim şi suntem foarte activi. De viaţa în deşert? Nu. Şi noi frecventăm deşerturile. De care virtute, atunci, vă temeţi cel mai mult? De virtutea umilinţei. Noi nu suportăm umilinţa.

Dragi fraţi şi surori, umilinţa ne apropie de Dumnezeu şi de oameni. Umilinţa ne ajută să iubim cu adevărat. Umilinţa face parte din viaţa fratelui capucin. Ieremia ne este un exemplu grăitor în acest sens. El a trăit la începuturile Ordinului Fraţilor Minori Capucini. Ieremia, cu multă umilinţă şi în fiecare zi i-a slujit pe bolnavi şi pe săraci.

Al doilea punct care ne vorbeşte foarte bine de spiritualitatea capucină sunt Constituţiile, care ne ajută să înţelegem Regula şi Evanghelia.

Acum voi amini câteva fraze din Constituţiile Fraţilor Minor Capucini ca să vedem mai bine reflecţia lor. “Noi, fii sfântului Francisc, să ne angajăm în a progresa mereu mai mult în cunoaşterea evangheliei. În toate circumstanţele vieţii să urmăm evanghelia ca o lege supremă, să citim cu stăruinţă cuvintele care salvează şi asemenea sfintei Fecioare Maria, să le medităm păstrându-le în inimă” (Const 1,5-6). “Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos, să-l contemplăm în înjosirea întrupării şi a crucii pentru a fi mai asemănători lui; şi celebrând Euharistia în bucurie fraternă, să participăm la misterul pascal pentru a pregusta slava învierii” (Const 2,2). “Să observăm cu inimă generoasă sfaturile evanghelice” (Const 2,3). “Să ne străduim a da prioritate vieţii de rugăciune, să cultivăm sărăcia radicală, să oferim exemplul unei vieţi de austeritate veselă în pocăinţe … şi în timp ce menţinem între noi un raport familiar ca fraţi, să ne împărtăşim cu bucurie viaţa cu săracii, cu cei slabi şi bolnavi şi să păzim particularitatea noastră de fraţi ai poporului. Să dăm impuls unei activităţi apostolice dinamice şi cu o varietate de forme, în primul rând cu evanghelizarea, păstrând mereu spiritul de slujire” (Const 4,3-5). Am dorit să redau câteva puncte care arată simplitatea vieţii evanghelice, voită şi trăită de sfântul Francisc, fondatorul nostru.

Aşadar, am observat că primatul în viaţa fratelui capucin îl are rugăciunea, conformarea cât mai perfectă cu Isus răstignit şi înviat. Apoi, spiritul de slujire, atât în fraternitate cât şi în mijlocul oamenilor, mereu în ascultare caritativă faţă de Dumnezeu şi de superiori.

Iubiţi fraţi şi surori, să învăţăm şi noi din această spiritualitate şi să căutăm în viaţa zilnică să-l iubim pe Dumnezeu şi să arătăm o dragoste deosebită pentru aproapele nostru.

Cristos a înviat!

*

Triduum Fericitul Ieremia 6 mai 2012

Capucinii în lume şi în Biserică: prezenţa şi operele

Cristos a înviat!

Dragi fraţi şi surori, ieri în prima zi din Triduum pentru sărbătoarea Fericitului Ieremia, am ascultat Cuvântul Domnului care ne chema să-l vedem pe Tatăl în Isus Cristos. Tematică a reprezentat-o spiritualitatea capucină.

Acum să ne aţintim puţin privirea spre evanghelia pe care tocmai am proclamat-o. La sfârşitul pasajului evanghelic găsim această frază: “Prin aceasta este preamărit Tatăl meu: să aduceţi rod îmbelşugat şi să vă dovediţi ucenicii mei” (In 15,8). Dumnezeu aşteaptă de la noi un rod. În aceasta este gloria sa: rodul pe care noi putem şi trebuie să-l aducem. Sfântul Irineu din Lyon spune cu alte cuvinte: “Mărirea lui Dumnezeu este omul care trăieşte”. Conceptul este acelaşi: un om trăieşte în mod adevărat atunci când aduce roade.

Încă suntem în acest timp sfânt al Paştelui, care este prin excelenţă un timp al vieţii, pentru că Isus a învins moartea şi ne-a dăruit viaţa cea nouă pentru totdeauna, acea viaţă care nu mai moare niciodată. Porţile vieţii, acum sunt deschise tuturor. Isus a murit şi a înviat pentru aceasta: să facă din noi un popor care trăieşte, pentru că aceasta este gloria lui Dumnezeu. Noi suntem liberi să alegem. Aşa cum spune Moise în Cartea Deuteronomului: poţi alege viaţa sau moartea, poţi alege să trăieşti sau să mori. Putem alege să fim aproape de Isus sau să fim departe. Putem asculta Cuvântul său şi să rămânem indiferenţi, sau să ne implicăm şi să trăim iubirea sa. Tatăl este viticultorul, Isus este viţa, iar noi suntem mlădiţele. Aceasta este valabil nu doar pentru persoane consacrate, ci suntem chemaţi să rămânem legaţi de viţă, toţi cei care am fost botezaţi.

Care este rodul? Ne vine în ajutor sfântul Ioan, nu numai în lectura a doua pe care am ascultat-o ci în toată învăţătura sa: rodul este iubirea. O iubire concretă şi vizibilă, nu construită pe discursuri deşarte, care conţin vorbe goale, ci dovedită prin fapte. Faptele sunt cele care vor garanta că suntem mlădiţe pline de sevă, că suntem legaţi de viţă, de Isus Cristos. Dumnezeul nostru este concret, iar Paştele pe care îl celebrăm ne arată aceasta în mod evident: Isus ne-a iubit nu doar prin cuvinte, ci în modul cel mai concret pe care ni-l putem imagina, dându-şi viaţa pentru noi din iubire. Şi noi suntem chemaţi să ne oferim viaţa din iubire pentru ceilalţi.

Dar cum să aducem roade? Tot sfântul Ioan ne vine în ajutor: “Cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe” (In 15,5). Într-o zi o bătrână merge la grădina zoologică împreună cu nepoţelul ei. Acolo văd împreună doi lupi care se băteau. Mergând mai departe se aşează pe bancă şi îi spune nepotului său că şi în noi se află doi lupi care se luptă. Unul este rău: se înfurie, invidiază, lăcomeşte, este arogant, gelos, orgolios, îşi plânge de milă, se simte inferior, e plin de mânie…Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezător, optimist, plin de compasiune şi credinţă, recunoscător… Nepotul se gândi pentru o clipa apoi întrebă: “şi cine va câştiga această bătălie?”. Bătrâna i-a răspuns simplu: “Cel pe care îl hrănim”.

Dragi fraţi şi surori, ca să aducem roade este nevoie de credinţă, pentru că aceasta înseamnă “a rămâne”: a rămâne într-o adeziune sinceră şi profundă, ancoraţi de persoana lui Isus. A rămâne ancoraţi în Isus înseamnă să facem din evanghelie o “regulă de viaţă” aşa cum prescria sfântul Francisc confraţilor săi la începutul Regulii.

În această a doua seară din Triduum, după ce am reflectat puţin asupra Cuvântului Domnului, ne vom opri în meditaţia noastră asupra prezenţei Capucinilor în lume şi în Biserică şi asupra operelor lor. Fraţii Capucini încă de la începutul existenţei lor şi-au legat viaţa de Viţa adevărată care este Cristos, iar Tatăl a udat această vie şi a adus rod îmbelşugat în Biserică şi în lume. Începând din secolul al XVI-lea, când s-a născut Ordinul şi până în zilele noastre, vom găsi mulţi fraţi sfinţi care au fost ridicaţi şi la cinstea altarelor, pe cei mai mulţi îi sărbătorim chiar în această lună. Putem să amintim pe Felix de Cantalice, primul sfânt capucin, care timp de 40 de ani a fost cerşetor şi un iluminat consilier, prieten cu mai mulţi sfinţi. În simplitatea vieţii sale, a fost mereu alături de săraci şi de fraţii săi. El nu ştia să citească. La sfânta Liturghie ţinea în mână trei culori: la început până la ofertoriu ţinea în mână culoarea neagră pentru a se gândi la păcatele sale, apoi de la prefacere, culoarea roşie pentru a-şi aminti de Sângele lui Isus vărsat pentru noi, iar după ce se împărtăşea privea culoarea albă, pentru că Isus îi spălase sufletul. Un alt sfânt este Serafim din Montegranaro. El a fost portar, bucătar şi cerşetor. Sfântul Iosif din Leonesa: el a fost predicator promotor al operelor sociale, misionar în Turcia unde a fost chiar şi torturat de sultanul turc. Sfântul Laurenţiu din Brindisi: el a fost teolog, predicator, poliglot (ştia 9 limbi străine, printre acestea 4 erau antice), a fost ministru general, în misiuni de diplomaţie din partea Bisericii şi chiar capelan militar. În urma predicilor sale s-au convertit mulţi păgâni, precum şi mulţi evrei. În această perioadă, la începutul secolului al XVII-lea, a trăit şi Fericitul Ieremia Valahul pe care îl avem aici în faţa noastră. Bucătar, grădinar şi un eroic infirmier timp de 40 de ani. Benedict din Urbino, un predicator plin de zel şi un mare penitent. Acum 42 de ani, a murit Padre Pio, un frate capucin de care cred că am auzit cu toţii.

Printre multe alte activităţi care caracterizează apostolatul, viaţa şi operele Fraţilor Capucini, se numără şi ministerul predicării, care ocupă un loc central. Caracterul specific al predicării capucine era în mod esenţial evanghelic, atât prin metodă cât şi prin conţinut. Predicarea capucinilor era itinerantă, adică organizau misiuni populare, care ţineau câteva zile, în care chemau lumea la pocăinţă şi convertire. Inspiraţia principală era Cuvântul lui Dumnezeu, prin care educau poporul şi împrospătau pietatea religioasă şi practica creştină. Succesul predicării capucine a fost foarte mare. Din urmă cu mai mulţi ani până în zilele noastre, predicatorul Papei este un frate capucin; numele actualului predicator este Raniero Cantalamessa.

Un alt aspect care a caracterizat viaţa Fraţilor Capucini este asistenţa caritativă. Viaţa primilor capucini era îndreptată către cei bolnavi şi de asemenea, solidaritatea faţă de cei săraci. Isus a fost mereu alături de bolnavi şi le-a dăruit bucuria vindecării. Mai târziu sfântul Francisc i-a slujit şi s-a îngrijit de leproşi. Înainte de convertire nu-i suporta, dar Cristos l-a transformat. Fraţii Capucini, întorcându-se la stilul de viaţă primitiv al Ordinului, s-au apropiat de cei bolnavi şi când era vreo epidemie erau prezenţi acolo chiar cu riscul să se infesteze şi să moară şi ei, aşa cum de multe ori s-a şi întâmplat.

Un al punct în viaţa Fraţilor Capucini sunt misiunile. Deşi iniţial doreau să trăiască mai retraşi, se deschid misiunilor pentru că era prevăzut în Regula la capitolul al XII-lea. Sunt fraţi care merg printre musulmani. Unii mor martiri. Alţii întreprind activităţi printre calvinişti pentru a-i readuce la credinţa catolică. Cu aceste misiuni, Ordinul Fraţilor Minori Capucini ajunge în toată lumea. Ei au ajuns şi la noi în România, mai ales că Fericitul Ieremia este român, iar anul acesta ei împlinesc 20 de ani de prezenţă.

Mai sunt multe alte activităţi pe care fraţii le-au deprins în decursul secolelor. Fraţii Capucini au adus roade pentru împărăţia cerurilor aşa cum ne spune evanghelia de astăzi. Să ne angajăm şi noi în fiecare zi să-i slujim Domnului prin iubire, pentru ca să aducem roade aşa cum doreşte Isus.

Cristos a înviat!

*

Triduum: Fericitul Ieremia – 7 mai 2012

Actualitatea carismei şi ministerul Capucinilor

Cristos a înviat!

Dragi fraţi şi surori, ieri am ascultat Cuvântul lui Dumnezeu care ne chema să rămânem legaţi de viţă, de a fi înrădăcinaţi în Cristos. Astăzi, ne cheamă să păzim cuvântul său. El leagă iubirea de ascultare. Iubirea şi ascultarea sunt precum un copac cu roadele sale. Iubirea se aseamănă cu un copac iar ascultarea cu roadele sale. Adevărata iubire produce întotdeauna rodul ascultării. Dacă iubirea scade şi ascultarea scade. Dacă iubirea este puternică şi ascultarea este puternică. Isus în iubirea sa cea mare a cules crucea şi prin ea a arătat imensa milostivire a Tatălui. Când iubirea slăbeşte nu mai suntem în stare să suportăm nici cele mai mici neplăceri ale vieţii. Fără iubire suntem nerăbdători şi străini. Când iubirea nu domneşte în inimă, atunci apar murmurările împotriva confraţilor. Chiar şi lucrurile sfinte devin o mare povară pentru cel care este lipsit de iubire. Întâlnim pe zi ce trece mai puţină iertare, mai puţină milă, compasiune. Mai mult decât atât, parcă nu mai reuşim să vedem în ceilalţi chipul şi asemănarea Creatorului. De ce trăim această cădere înfricoşătoare? De ce nu iubim în mod adevărat? Pentru că ne-am îndepărtat de unicul izvor din care curge adevărata iubire, care este Cristos Domnul. Pentru a ajunge la adevărata iubire este nevoie de răbdare.

Aşa se face că într-o zi patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis şi făcut. S-au aşezat toţi într-o încăpere şi au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-şi încerce răbdarea şi puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început sa se întunece, unul nu s-a mai putut abţine si a zis:

– Să aprindă cineva lumina!

– Ce faci, nu trebuia sa tăcem? – l-a întrebat nedumerit al doilea.

– Proştilor, de ce aţi vorbit? – se repezi al treilea să-i dojenească.

– Ehe, doar eu am tăcut! – se laudă cu îngâmfare cel de-al patrulea.

Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia şi mândria – cele patru ispite care îi încearcă pe oameni în tot ceasul. De aceea, răbdarea este cel mai bun tovarăş de drum în viaţa, fie că munceşti, că înveţi sau că te rogi. “Unde este răbdare, este şi iubire”.

Ce să facem noi ca să ştim dacă îl iubim pe Cristos? Regula sau măsura adevăratei noastre iubiri faţă de el, este păzirea poruncilor sale, ascultarea vocii sale. Un proverb chinezesc spune că: “Omului îi trebuie aproximativ doi ani să înveţe să vorbească, şi o viaţă întreagă pentru a învăţa să asculte”. Cine îl iubeşte pe Isus, îl ascultă.

Acum după ce am meditat Cuvântul lui Dumnezeu, să ne oprim pentru câteva momente asupra temei din această seară: “Actualitatea carismei şi ministerul Capucinilor”.

În zilele noastre se organizează la nivel mondial mai multe întâlniri în care fraţii caută să aprindă flacăra carismei sau al specificului capucin: cum să ascultăm şi cum să punem în practică evanghelia în zilele noastre.

Un aspect asupra căruia doresc să mă opresc puţin este cel legat de sacramentul Reconcilierii sau al Spovezii. Această sensibilitate a stat mereu la inima Fraţilor Capucini. În toate locurile pe unde sunt şi trăiesc fraţii, şi la noi în România, aceştia sunt chemaţi şi sunt disponibili pentru Spovezi. Printre mulţi fraţi care s-au dedicat acestei misiuni, doresc să amintesc doi fraţi care au fost ridicaţi şi la cinstea altarelor.

Primul este sfântul Padre Pio. El era mereu prezent la scaunul de Spovadă, unde îi aştepta pe penitenţi şi le oferea iertarea lui Dumnezeu. Îi primea pe penitenţi aşa cum l-a învăţat Domnul, îi studia şi îi îndrepta pe căi drepte, încredinţându-i harului ţi împăcându-i cu Dumnezeu. Padre Pio era sever cu penitenţii superficiali, care nu erau sinceri şi ipocriţi; aceasta pentru a-i conduce la Dumnezeu. Penitenţii vedeau în el delicateţea lui Dumnezeu. Credincioşii ieşind de la Spovadă căutau un loc pe lângă altare pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul primit. Padre Pio fiind un mare confesor, în acelaşi timp avea o umilinţă foarte mare. Era disponibil oricând era vorba de ascultare.

Cel de-al doilea este sfântul Leopold Mandic, apostolul milostivirii lui Dumnezeu. El a întrupat în viaţa sa parabola Tatălui milostiv care îl aşteaptă pe fiul risipitor. În cămăruţa sa de spovadă în conventul capucin din Padova, a spovedit pentru treizeci de ani, de la 10 la 15 ore pe zi. El mereu se considera un nimic. Ştia să citească în inimile oamenilor. Aşa se face că într-o zi a venit un domn îndemnat mai mult de prieteni şi s-a pus la coadă. Îşi spunea că după ce se spovedesc toţi el va pleca pe furiş. Nici nu s-a aşezat bine, că din confesional iese părintele Leopold şi merge direct la el spunându-i: “domnule veniţi mai întâi dumneavoastră, ştiţi de când vă aştept, veniţi”. Acest sfânt s-a dedicat în mod eroic să spovedească. Întotdeauna era prezent la confesional.

Carisma capucină este caracterizată de viaţa trăită în fraternitate şi de activităţi. În contextul fraternităţii se dezvoltă formarea fraţilor. De asemenea, se dezvoltă slujirea în societate şi în Biserică.

Multe fraternităţi se implică în educaţie. Aici la Oneşti este seminarul şi liceul. Apoi sunt mulţi fraţi care se implică în studiile teologice şi filosofice. Se caută colaborarea pastorală cu Biserica locală: fraţii merg în diferite parohii pentru activităţi pastorale, cu tinerii, copiii, cu familiile etc. De asemenea, apropierea de cei săraci este un punct forte. Acestea sunt câteva aspecte grăitoare ale carismei capucine.

În secolul al XVII-lea, când Ordinul era încă la început, s-au dezvoltat plecările în misiune. Plecările în misiune sunt încă actuale. Sunt mulţi fraţi care îşi dedică întreaga viaţă vestirii evangheliei în diferite colţuri ale lumii.

Dar care sunt valorile identităţii sau ale carismei capucine?

În primul rând sunt modele constitutive ale oricărei vieţi creştine: Isus din Nazaret, calea către Tatăl în Duhul Sfânt; Biserica, sacrament de comuniune; Maria mama lui Dumnezeu şi fecioara făcută Biserică, mama şi sora noastră. Apoi, modele de inspiraţie pentru carisma noastră sunt: Francisc şi Clara din Assisi, sfinţii franciscani şi capucini. Ei caracterizează drumul nostru cu Cristos şi cu lumea şi se propun ca povestire pedagogică a spiritualităţii noastre.

A trăi sărăcia este un aspect al minorităţii capucine şi ne invită să trăim cu săracii împărtăşind aşteptări şi speranţe.

Capucinul se caracterizează printr-un stil de simplitate evanghelică, trăită în austeritate veselă cu un gust esenţial de transparenţă fraternă.

Ca şi pelerini în această lume, trăim experienţa unei vieţi itinerante ca un exod continuu, nu aparţinem pământului, ci suntem fii ai cerului.

Dragi fraţi şi surori, acestea sunt câteva aspecte care caracterizează carisma Fraţilor Capucini.

Şi astăzi sunt mulţi tineri care caută să-l urmeze pe Cristos după exemplul sfântului Francisc, oferindu-şi viaţa lor pentru binele celorlalţi. Acest fapt este un semn că această carismă, începută de Duhul Sfânt prin Francisc, trăieşte şi astăzi.

Să urmăm şi noi în viaţa de fiecare zi, viaţa de slujire: la locul de muncă, la scoală, în familie. Cel care slujeşte se aseamănă cu Isus Cristos. El a spălat picioarele ucenicilor şi ne-a dat şi nouă exemplu să facem la fel. Cel care slujeşte şi trăieşte în umilinţă este mai aproape de semenii săi; iar această apropiere îi dăruieşte împlinirea şi fericirea vieţii.

Cristos a înviat!

Pr. Mihai-Ianoş Benchea, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.