Întâlnirea fraţilor postnovici capucini

Întâlnirea fraţilor postnovici capucini
din Europa centrală şi de est

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Cu câţiva ani în urmă, Ordinul Fraţilor Minori Capucini a hotărât ca la fiecare doi ani să aibă loc întâlnirea postnovicilor capucini din Europa centrală şi estică (adică din conferinţa CECOC). Prima întâlnire de acest gen s-a desfăşurat în Polonia, la Lublin, la începutul lui septembrie 2014.     

A doua întâlnire, cea de anul acesta, a fost găzduită de provincia din Cehia (Praga), în perioada 29 august-03 septembrie 2016. Au participat fraţi postnovici şi fraţi formatori din Polonia, Cehia, Croaţia, Slovacia, Slovenia, România, Ucraina şi Ungaria. Din partea custodiei „Fericitul Ieremia” din România au participat fraţii postnovici din casa studentat de la Roman (fr. Adrian Benchea-Joca, fr. Ciprian Benedic, fr. Adrian Cojoc, fr. Lucian Dămoc, fr. Iulian Ghiurca, fr. Daniel Tală, Fr. Octavian Vacaru), însoţiţi de maestrul lor, fr. Leon Budău.

Am avut ocazia de a aprofunda şi de a lărgi experienţa începută în urmă cu doi ani. În acest sens, două elemente importante le-au constituit meditaţia ţinută de sora Rachel, clarisă capucină, precum şi simpla ei prezenţă în mijlocul nostru. Meditaţia, bazată pe Scrisoarea Sfintei Clara de Assisi către Sfânta Agneza de Praga, ne-a făcut să conştientizăm şi să înţelegem mai bine ordinul al doilea franciscan, cel al surorilor clarise. Dimensiunea feminină a familiei franciscane este parte integrantă şi importantă a acesteia, care completează şi ajută primul ordin franciscan, cel al fraţilor. De asemenea, sora Rachel a subliniat faptul că contemplaţia creştină înseamnă a privi la Cristos răstignit pe Cruce. Oglinda (îndreptarul) pentru viaţa noastră trebuie să fie Cristos sărac şi suferind. Timpul postnoviciatului este cel al marilor întrebări, dar şi cel al marilor sfidări şi decizii, în care trebuie să dezvoltăm în noi acea trăsătură a lui Cristos care ne este mai apropiată şi care să caracterizeze întreaga noastră viaţă.

Fratele Pacifik ne-a ajutat să înţelegem mai bine viaţa Sfintei Agneza de Praga şi modul în care ordinul clariselor şi-a început drumul dincolo de Alpi, în Europa centrală, unde condiţii climatice erau mai aspre iarna. Am înţeles, de exemplu, acele prime adaptări ale regulei franciscane, necesare aplicării ei în alte condiţii decât cele ale Italiei. Sfânta Agneza, deşi era prinţesă, nu s-a sfiit să-l urmeze pe Cristos sărac şi suferind, intrând în ordinul clariselor, pe care ea însăşi la implantat în pământul Cehiei.

Prezentarea a fost completată de vizita la conventul Sfintei Agneza (astăzi muzeu). Pe locul bisericii conventului, am celebrat Sfânta Liturghie cu toţii: postnovici şi formatori, fraţi laici şi fraţi preoţi. La predică, vicarul general, fratele Stefan ne-a făcut să simţim şi mai mult caracterul internaţional şi misionar al ordinului nostru prin imaginea vie a acelui misionar din Panama (într-o regiune lipsită în multe locuri de electricitate), care deşi muncea foarte mult, reuşea să se scoale dimineaţa la ora patru pentru rugăciune. Mărturisea cu umilinţă: „Nu ştiu decât trei lucruri: să mă rog, să muncesc şi să plâng!”.  Bucuria Sfintei Liturghii a fost mărită de cântecele tinereşti, pline de viaţă, susţinute la chitară şi la alte instrumente muzicale, de tuturor celor prezenţi şi de bătăi de palme.

Un alt aspect important al întâlnirii noastre l-a constituit prezenţa ministrului general, fr. Mauro Jöhri. La întâlnirea specială pe care am avut-o cu el, fr. Mauro ne-a făcut să simţim şi mai mult dimensiunea internaţională a ordinului, precum şi dinamica acestuia. Ministrul general a arătat că, deşi numărul fraţilor a scăzut continuu în ultimii cincizeci de ani, totuşi scăderea (30-35%) este mai redusă decât în cadrul altor ordine sau congregaţii (~50% OFM, ~55% iezuiţi, ~80% fraţii şcolilor creştine). Mai mult, rata de scădere s-a diminuat în ultimii ani (de la an la an). Fratele Mauro ne-a arătat că această scăderea provine din ţările Occidentului (SUA, Canada, Irlanda, Olanda, Elveţia, Franţa, Spania, Italia), unde numărul de vocaţii a scăzut drastic.

Pentru a ajuta provinciile/circumscripţiile care se confruntă cu astfel de situaţii, ministrul general ne-a îndemnat la depăşirea provincialismului şi la colaborarea între provincii la nivel internaţional. Fratele Mauro a menţionat şi faptul că există anumite limite în colaborarea internaţională, datorate diferenţelor puternice de mentalitate şi cultură (nu orice frate deschis colaborării reuşeşte să se integreze în noul mediu). În acest sens, fr. Mauro a povestit despre un frate preot din India (unde preoţii se bucură de o stimă deosebită din partea societăţii), care, ajuns în Canada (ţară puternic desacralizată), a fost întrebat de o persoană: „Dar tu ce eşti?”, la care el a răspuns plin de orgoliu: „I am priest!” („Sunt preot!”). Dar persoana a continuat: „And what is that?” („Şi ce mai e şi asta?”), fapt care l-a dărâmat pe respectivul frate. Tocmai datorită acestor limite, trebuie să ne ajutăm reciproc noi, europenii, fără a aştepta ajutor prea mare din Africa sau Asia. În acest sens, am fost îndemnaţi la a învăţa cât mai multe limbi străine.

Ministrul general ne-a oferit exemplul fraternităţii internaţionale din Clermont – Franţa, care – după mărturia unui locuitor din zonă – a ajuns un adevărat plămân spiritual al oraşului. Multe persoane cu depresie şi-au recăpătat speranţa datorită fraţilor, care le-au îndemnat prin cuvânt şi faptă la dialogul cu Domnul în rugăciune.

Au fost discutate în mod deschis şi alte subiecte precum cel al sexualităţii, cu multiplele sale devieri. Fratele Mauro a subliniat faptul că problema nu o constituie impulsul sexual, care există în fiecare om în mod natural, ci modul greşit în care acesta este uneori gestionat. În cazul în care suntem asaltaţi de ispite pe acest plan, sunt esenţiale sinceritatea şi apelul la ajutorul unui frate cu experienţă.

Ministrul general ne-a „conectat” la dimensiunea internaţională a ordinului nostru şi din perspectiva suferinţei, vorbindu-ne despre acele ţări unde tineri ca noi nu se bucură de libertate, unde se trăieşte în condiţii foarte grele şi unde fraţii, adeseori, împărtăşesc aceleaşi suferinţe şi temeri ca oamenii de rând (regimul tiranic din Eritreea, unde unii fraţi au ajuns în închisoare; lipsa de libertate religioasă în Pakistan etc).

Fratele Mauro ne-a făcut să înţelegem mai bine şi spiritul misionar al ordinului nostru, povestindu-ne despre fraţii care altă dată plecau în misiune în Africa: trebuiau să călătorească luni întregi, mulţi se îmbolnăveau pe drum şi mureau; uneori mureau chiar toţi şi era trimis un alt grup. Toate acestea aveau sens pentru aceşti fraţi, deoarece se simţeau cu adevărat iubiţi de Cristos.

La ultima predică pe care a ţinut-o, ministrul general a atras atenţia că „e uşor să fii frate când ai succes!”. Adevărata bucurie (vera letizia) a unui frate trebuie cultivată în viaţa de fiecare zi, atunci când trebuie să arătăm o faţă senină şi acelor fraţi care au păreri diferite de ale noastre, care nu ne suportă, care nu ne plac.

Diferitele momente ale zilei şi experienţe trăite împreună (momentele de rugăciune şi celebrările euharistice; vizitele în frumosul oraş Praga, inclusiv cea la catedrala vestitului Copil Isus de Praga; momentele de recreaţie, precum călătoria şi cina pe o ambarcaţiune, noaptea, de-a lungul râului care traversează oraşul, cu ocazia zilei de naştere a fratelui Mauro; discuţiile de la masa – mulţi am avut bucuria de a sta la masă cu ministrul general sau cu vicarul general; împărţirea camerei cu fraţi din alte ţări) ne-au făcut să ne simţim cu adevărat fraţi şi, cred, au constituit şi o mică pregătire („sămânţă”) pentru formarea viitoarelor fraternităţi internaţionale: putem trăi împreună, în armonie, chiar dacă provenim din ţări diferite!

Bucuria de a trăi alături de fraţi care vorbeau în atâtea alte limbi, de a auzi mărturia chemării lor (uneori, prin întoarceri la Domnul de-a dreptul uimitoare), m-au făcut să conştientizez mai bine cuvintele ministrului provinciei de Boemia-Moravia, care, la prima liturghie a întâlnirii noastre, afirma că este o minune faptul că formăm o singură fraternitate, deşi suntem atât de diverşi.

Închei cu imaginea plăcută a acelui frate ceh, foarte simplu şi amabil, care, deşi nu ştia decât limba sa natală, nu se sfia să stea alături de grupul nostru şi care, prin gesturi făcute uneori doar prin semne, reuşea să se facă înţeles. Am priceput că cel care iubeşte poate depăşi orice graniţe, că există, într-adevăr, un limbaj universal al carităţii, însufleţit de Duhul Sfânt.      

Fr. Lucian Dămoc, OFMCap 

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.