Hirotonire întru diaconat

Joi, 4 octombrie 2018, în solemnitatea Părintelui Serafic Sfântul Francisc din Assisi, 9 frați studenți la teologie în cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic din Roman (NT) au fost hirotoniți diaconi. Liturghia de consacrare a avut loc în capela Institutului la ora 10.30 și a fost prezidată de mons. Petru Gherghel, episcop de Iași.

La celebrare au participat Custodele Fraților Minori Capucini din România , pr. Lucian Iosif Dumea, Ministrul Provincial al Fraților Minori Conventuali din România, pr. Teofil Petrișor, Delegatul Congregației “Don Calabria”, pr. Ivo Pasa, numeroși preoți și persoane consacrate dar și familiile, rudele și prietenii candidaților.

În cadrul omiliei PS Petru Gherghel a vorbit despre exemplul Sfântului Francisc, care a renunțat la toate, inclusiv la propriile haine pentru a-l sluji pe Dumnezeu cu toată inima, ajungând să fie numit și “Sărăcuțul din Assisi”. Preasfințitul a prezentat și slujirea celor din Congregația “Don Calabria” în favoarea celor defavorizați, cerând ca aceste două exemple să constituie un model de slujire pentru cei nouă diaconi în favoarea Bisericii și a oamenilor.

Din Ordinul Fraților Minori Capucini
Fr. Daniel Tală, Parohia Bârzulești, filiala Sf. Apostoli Petru și Paul, Pietricica (Bc)
Fr. Ciprian Benedic, Parohia Sf. Iosif Muncitorul, Galbeni (Bc)
Fr. Octavian Vacaru, Parohia Sf. Iosif Muncitorul, Galbeni (Bc)
Fr. Adrian Cojoc, Parohia Inima Neprihănită a Mariei, Berzunți (Bc)

Din Provincia Fraților Minori Conventuali
Fr. Alexandru Dâncă, Parohia Adormirea Maicii Domnului, Sagna
Fr. Felix-Mihai Blaj, Parohia Înălțarea Domnului, Pildești
Fr. Gabriel-Mihai Jitaru, Parohia Sf. Iosif Muncitorul, Galbeni
Fr. Ionuț Totu, Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Luizi-Călugăra

Din Congregația “Don Calabria“
Fr. Adrian Cimpoieșu, Parohia Nașterea Sfintei Fecioare Maria, Valea Seacă

Fr. Alois Bulai, OFMCap

Album foto: Hirotonire întru diaconat

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.