Ca toţi să fie una!

„Ca toţi să fie una!”

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

În zilele 18-20 septembrie 2015 la centrul de Spiritualitate Franciscano-Capucină şi Activitate Ecumenică din Oneşti (BC) au avut loc trei zile de har, rugăciune, dialog şi confruntare frăţească pentru aceeaşi cauză comună: rugăciunea lui Cristos, „Ca toţi să fie una”. 

În ziua de sâmbătă 19 septembrie în centrul atenţiei noastre am avut prezentarea Fr. EUGEN GIURGICĂ Taize – comunitatea din Taizé având o istorie lungă de 75 de ani este un vis de reconciliere posibilă într-un continent sfâşiat de al doilea război mondial şi într-o Biserică aflată în căutarea unităţii. Astăzi Comunitatea din Taizé a devenit o realitate stimată de liderii Bisericilor creştine şi de responsabilii Uniunii Europene, apreciată mai ales de tineri, care fac din ea una dintre ţintele lor preferate de călătorii şi pelerinaje. Anul 2015 este pentru Comunitatea din Taizé un an de celebrări cu trei aniversare importante: la 12 mai, fratele Roger, fondatorul, ar fi împlinit 100 de ani, şi la 16 august va fi a 10-a comemorare a morţii sale şi a 75-a aniversare a întemeierii comunităţii.

Conferinţă Fr. ALBERT GOŞMAN, OFMCap: Papa Francisc: 1 SEPTEMBRIE – Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei.

Pr. Ortodox ZAHARIA– ne-a vorbit despre Spiritualitatea Sfintei Cruci în tradiţia Orientală.      

Drumul de formare ecumenică din acest an este trasat de studiul principalelor divergenţe şi apropieri între biserica Ortodoxă şi cea Catolică, având în centrul atenţiei enciclica „Ut unum sint”.     

Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul de a ne putea ruga, cunoaşte, dialoga şi împărtăşi experienţe din viaţa noastră, fiecare în comunitatea în care trăim.        

Următoarea întâlnire va fi în luna noiembrie, în zilele 27-29, în preajma sărbătorii Sf. Andrei, mare apostol si martor al fidelităţii faţă de învăţătura lui Cristos.           

Fr. Irimia Bejan, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.