Suferintele si moartea unui sfant in documente de epoca


Se apropie ziua de 5 martie, ziua naşterii la cele veşnice a Fericitului Ieremia. Nu este un an aniversar, însă este primul an în care îl comemorăm avându-l printre noi, după ce i-au fost aduse acasă moaştele prin stăruinţa Pr. Ubaldo Oliviero şi, după un pelerinaj triumfal prin toată România, depuse de către PS Petru Gherghel în Sanctuarul dedicat lui din Oneşti, pe 31 mai 2008.
Ştim că a fost o „victimă a iubirii faţă de aproapele”, îmbolnăvindu-se grav în urma unei vizite făcute unuia dintre puternicii zilei care l-a voit lângă el, boală care l-a răpus când mai erau doar câteva luni până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
S-a dus să se întâlnească cu „şchiopii şi ologii săi” în „tertio Nonas Martij hora circiter vigesima secunda”, după cum rezultă din primul document prezentat mai jos, document care redă fidel atmosfera ultimelor sale clipe şi a primelor zile din lungul drum spre cinstea altarelor.
1. Textul integral, „ARTICULI QUOAD SANCTITATEM VITAE SERVI DEI F. IEREMIAE VALLACHI Ordinis Minorum S. Francisci Capuccinorum, Neapoli, ex Tipographia Lazari Scorigij, 1625”, redactat de teologul fr. Girolamo da Napoli, procurator al Provinciei monastice napolitane, este păstrat în Arhiva de Stat din Milano şi a fost publicat în „Archivio Storico” nr.47/1984, pp. 101-127 (cfr. şi Petre-Marian Ianoş, „Crâmpeie dintr-o istorie recentă -2-” pp. 66-86, ms. în posesia autorului) şi reprezintă părerea oficială a confraţilor săi la procesul informativ diecezan deschis la doar şapte luni de la moartea sa, după cum rezultă din preambulul documentului.
2. În monumentala operă „I frati cappuccini – documenti e testimonianze del primo secolo” ed. Frate Indovino, Perugia-Roma 1991 (5+1 vol.), ediţie îngrijită de Costanzo Cargoni, vol. 3/II, pp.5115-5195, găsim o selecţie de mărturii depuse la procesele canonice din 1625, 1628 şi 1631 de către unii fraţi capucini care l-au cunoscut bine pe Fericitul Ieremia. Am ales din aceste mărturii unele fragmente care se referă la suferinţele din ultimii ani ai vieţii, cu un accent special la ultima boală, cea care i-a pricinuit moartea, mărturii pe care le prezentăm pentru prima oară în limba română.
Sunt mărturiile unor fraţi simpli, asemenea Fericitului Ieremia, însă sunt pline de multă căldură şi de entuziasm, de apreciere a exemplului pe care umilul frate moldovean l-a lăsat nu numai în sufletele lor, ci şi în acela al tuturor celor care l-au cunoscut şi care au beneficiat de sprijinul lui, atât material, dar mai ales spiritual. Viaţa Fericitului Ieremia a lăsat urme de neşters în memoria lor, iar mărturiile pe care aceşti fraţi umili le-au depus la procesele canonice fac să dăinuiască valoarea unui astfel de stil de viaţă până la noi, cei de azi, ca un îndemn la constanţă în chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia zi de zi, chemare la care trebuie să dăm un răspuns concret, constant, deplin.
Mărturiile au fost scrise în limba latină (1) şi în limba italiană veche (2,3 text) sunt înţesate de expresii dialectale napolitane, pe care am căutat să le redau cât mai fidel în limba română printr-o traducere contextuală, sperând să aduc astfel o modestă contribuţie la o cunoaştere cât mai profundă a sfântului nostru, întors în sfârşit acasă.
3. Alăturăm deasemeni un portret schiţat imediat după moarte, după cum rezultă din mărturia autorului, datată 30 iunie 1626, preluată şi tradusă din lucrarea „IL BEATO GEREMIA STOICA DA VALACCHIA – un invito all’unita”, scrisă de către Slujitorul lui Dumnezeu fr. Francesco Saverio Toppi, OFM Cap, Arhiepiscop-Prelat de Pompei, mort în faimă de sfinţenie pe 2 aprilie 2007.
Există, se vede, o solidaritate a sfinţilor intre ei…

*
Întoarcerea şi popasul fratelui Ieremia printre noi am încercat să le redau şi prin câteva versuri, izvorâte poate şi din împărtăşirea aceluiaş ideal de viaţă cu el, poate şi din îndepărtarea de la rădăcinile fireşti, o stare sufletească numită dor, un dor vădit şi de Fericitul Ieremia până în ultimele clipe ale vieţii sale, după cum reiese din una dintre mărturiile prezentate aici.

*
* *

1. (…)XIII. FAMA SANCTITATIS
„Item ponit, quo servus Dei fr. Jeremias…”
„Deasemeni depune mărturie că slujitorul lui Dumnezeu, fratele Ieremia, atât pe timpul vieţii cât şi după moarte, a fost stimat şi apreciat ca om ilustru şi împodobit de virtuţi, sfânt şi iubit de Dumnezeu;
1. pe când mai era încă în viaţă era considerat sfânt de toţi, mari şi mici, principi, nobili, oameni de rând, mireni şi consacraţi, care, în orice necesitate spirituală sau trupească, se considerau norocoşi dacă puteau apela la el, cu toţii îl căutau pentru a fi ajutaţi prin rugăciunile sale, spre a fi binecuvântaţi de el sau doar atinşi, cu toţii doreau de la el mângâierea unui sfat, încât devenise dificil pentru superiori să-l trimită şi pentru confraţi să-l însoţească pe acela pe care toţi îl chemau , cu care doreau să vorbească şi pe care îl voiau lângă ei;
2. acolo unde el însuşi ajungea, era primit cu mare bucurie;
3. cu toţii, chiar dacă îi erau superiori, chiar dacă erau cărturari sau oratori de faimă, îl ascultau cu mare atenţie;
4. alesul slujitor al lui Dumnezeu era considerat de toţi, fără excepţie, ca fiind demn de cele mai mari merite;
5. pătimind din cauza ultimei boli şi ajungând această veste la urechile mirenilor, o atât de mare mulţime a venit să-l vadă, încât nu au fost acceptaţi decât bărbaţii, iar dintre aceştia doar principii, călugării şi apropiaţii ordinului, pentru a nu crea mari neajunsuri bolnavului; însă şi aşa era o mare mulţime de oameni, multă tulburare, iar infirmeria părea plină de mireni; şi cu toţii mărturiseau, cu sfântă invidie, că era fericit şi sfânt;
6. după moartea sa, cu toţii cereau să aibă câte ceva de-al său ca amintire; a fost şi cazul unui nobil care a adunat sângele care curgea pe braţul slujitorului lui Dumnezeu în urma unei luări de sânge şi pe care l-a păstrat apoi cu mare sfinţenie;
7. în a treia zi ce precede nonele lunii martie, cam în timpul celei de-a doua veghi de noapte(*, acest slujitor al lui Dumnezeu şi-a încheiat socotelile cu această lume; după obiceiul călugăresc, i-a fost spălat trupul şi a fost pregătit pentru a fi dus dimineaţa în biserică pentru înmormântare;
8. în zori, mulţimea a umplut biserica şi mulţi aşteptau la uşă ca să-l poată vizita şi venera, nu numai oameni sărmani, ci şi iluştri nobili, încât fraţii care purtau sicriul şi cei care îl însoţeau pe ultimul drum cu greu au putut să intre, deoarece cu toţii îl atingeau plini de evlavie cu rozarii, ca pe un sfânt şi se închinau cu mult respect;
9. odată intrat, au înconjurat sicriul şi cu multă înflăcărare îi atingeau picioarele, mâinile, îi sărutau chipul, iar înghesuiala era atât de mare încât fraţii, de teamă să nu se întâmple ceva sau ca cineva să se simtă rău, l-au dus mai întâi în spatele portiţei altarului mare, iar după aceea în sacristie;
10. însă din cauză că veneau din ce în ce mai multe persoane ilustre, pentru a satisface evlavia acestora, l-au depus în spatele gratiilor uneia dintre capelele bisericii, lăsându-i să intre pentru ultimul salut în mod ordonat, cu intrarea dintr-o parte şi ieşirea de cealaltă;
11. cu toate că încă de dimineaţă au fost însărcinaţi cu paza soldaţii din garda regelui, iar după aceea şi nemţii, iar fraţii au fost prezenţi tot timpul, atât de mare era evlavia tuturor faţă de slujitorul lui Dumnezeu şi atât de mare faima sfinţeniei sale încât nu au putut împiedica să nu i se smulgă firele bărbii, să nu i se taie părul sau bucăţi din haină, încât aceasta a trebuit să fie înlocuită de patru sau şase ori;
12. iar aşteptarea nu le-a fost înşelată, căci încă din acea zi Dumnezeu a făcut lucruri minunate şi mulţi au dobândit haruri;
13. fraţii şi paza, vlăguiţi de marea mulţime, pentru a-şi uşura în vreun fel misiunea, spre seară l-au dus într-un loc mai retras din mănăstire; însă după apusul soarelui poporul a venit în număr mare, au venit oameni iluştri, au venit femei, cu toţi cerând cu nerăbdare şi multă evlavie să-şi ia rămas bun de la el, încât au fost nevoiţi să-l readucă în biserică;
________________________
(* datare după calendarul iulian: Tertio Nonas Martij hora circiter vigesima secunda corespunde zilei de 5 Martie, între ore 21-24.

14. se temea că în ziua următoare mulţimea va fi şi mai numeroasă, fapt adeverit în zori, când numărul persoanelor a crescut; de aceea, după oficiul de noapte s-a celebrat slujba înmormântării şi s-a aşezat trupul într-un sicriu de lemn şi l-au înmormântat nu în locul obişnuit pentru fraţi, ci i-au săpat mormânt sub podeaua unei capele;
15. după şase zile, a fost reaşezat într-un sicriu de plumb dăruit de prinţesa de Stigliano, care i-a fost mult timp fiică spirituală; după aceea a fost închis totul într-un sicriu de lemn trainic şi depus în acelaşi loc;
16. după moartea sa, credincioşii care vin să se închine şi să-i ceară mijlocirea, dau publică mărturie despre harurile primite prin înscrisuri, lumânări şi alte semne;
17. au mare căutare şi sunt păstrate cu multă evlavie bucăţi din haine şi din alte lucruri folosite de el când era viu.
Aceasta a fost, etc.
(…)
Imprimatur,
Laelius Tastius, Vic. Gen.
Alexander Ruffus, Can. Dep.
V. Urbanus Feliceus, Dep.

*
* *

2. (…)
Fr. Paolo d’Arienzo. Mult timp infirmier şi frate însoţitor a patru provinciali, a depus mărturie pe 22 noiembrie 1625 şi pe 11 august 1628.
(…) Mai ştiu că pentru a practica milostivirea faţă de bolnavi suporta orice istovire şi nevoinţă, neţinând seama de persoana şi sănătatea sa; ascultând de porunca superiorilor, s-a dus la Torre del Greco, aflat la o depărtare de opt mile (cca. 12 km, n. tr.) de Napoli, în februarie, într-o zi friguroasă şi cu vânt puternic, pentru a-l vizita pe un nobil de acolo care era bolnav şi de numele căruia nu-mi mai aduc aminte; a mers acolo bucuros şi fără să se mai gândească la altceva şi astfel s-a îmbolnăvit grav din cauza frigului şi a vântului îndurat, din care cauză i s-a tras şi moartea (…)

Fr. Vincenzo da Ragusa. Originar din Dalmaţia, a depus mărturie de două ori, pe 30 octombrie 1625 şi pe 3 octombrie 1628.
(…) însă eu aceasta ştiu: că în noaptea premergătoare morţii numitului frate Ieremia eram lângă el ca să-i ţin tovărăşie în chilia sa, din cauza simpatiei ce o nutream pentru el şi pentru că nu puteam să-i fiu alături pe timpul zilei şi doream mult să mai aud câte un sfat bun din gura sa; pe când stăteam în chilia sa în numita mănăstire a Neprihănitei Zămisliri, am observat că a stat multă vreme liniştit, fără să spună nimic; părându-mi-se că se ruga, îl observam cu mare atenţie, fără să-i spun nici eu nimic; după câtva timp, mi-a spus fratele Ieremia: „Acum chiar că sunt gata să merg să-i întâlnesc pe şchiopii şi ologii mei”, iar eu am înţeles că voia de fapt să spună că era pregătit să moară, după cum s-a şi întâmplat în ziua următoare, întâlnindu-i astfel pe fraţii şchiopi şi ologi care muriseră înaintea lui şi pe care el îi îngrijise pe această lume (…)
(…) Şi mi-a mai spus atunci fratele Ieremia: „Data trecută, când m-am îmbolnăvit de ciumă şi aveam fierbinţeală mare ca şi acum, îmi era tare sete şi m-am rugat astfel: Doamne, fă ca să nu mor din cauza acestei arşiţe; şi a venit un înger cu un fel de brici într-o mână şi un ştergar în cealaltă şi m-a înţepat pe cap cu acel brici şi eu i-am spus: ai grijă să nu-mi faci vreun rău; şi mi-a răspuns îngerul: prea multe griji îţi faci tu din cauza acestei scăfârlii; şi a ieşit un fel de puroi din tăieturile făcute”; l-a şters apoi îngerul cu ştergarul şi i-a dat să bea apă dintr-un frumos vas, zicându-i: „bea cât vrei, frate Ieremia”; s-a întins apoi să se odihnească, iar a doua zi s-a trezit sănătos şi nu mai avea fierbinţeli; şi eu, din preţuirea pe care i-o purtam, nu l-am mai întrebat nimic, ca să nu-l tulbur(…)

Fr. Tommaso da S. Donato. Prieten apropiat al Fericitului Ieremia, dotat el însuşi cu puteri charismatice, mort în faima de sfinţenie în 1648. A depus mărturie în diverse sesiuni din noiembrie 1625 şi iulie 1628.
(…) În suferinţele sale, eu l-am văzut întotdeauna pe numitul frate Ieremia voios, mai ales atunci când a avut piciorul bolnav, să tot fie doi ani de atunci (cca, 1623, n. tr), ca de altfel şi în toate celelalte suferinţe pe care le-a avut. Neînţelegerile şi dojenile nu i-au lipsit, deoarece era atât de mult dorit şi căutat de către mireni, atât la poarta mănăstirii cât şi în afara ei atunci când ieşea, sau la uşa bisericii, încât aceasta crea neplăceri superiorilor, portarilor şi celor ce se îngrijeau de biserică(…) aşa că superiorii se plângeau, portarii spuneau că nu mai voiau să stea la poartă doar pentru el, iar îngrijitorilor le era de povară(…)
(…) Atunci când s-a îmbolnăvit atât de tare, în anul 1609, încât medicii nu mai aveau nici o speranţă ca să-l lecuiască, îi îndemna pe fraţi să-şi dorească o moarte bună(…). Spunea fratele Ieremia că murea bucuros, însă dacă Dumnezeu voia ca el să mai trăiască, el accepta doar ca să poată suferi, deoarece atâta timp cât sufletul este împreună cu trupul, suferinţa este calea pentru a avea merite după moarte; însă după ce sufletul se desparte de trup, nu se mai pot aduna merite. Când a spus acestea eu nu eram de faţă, însă erau lângă el mulţi mireni şi el le dădea acest sfat, anume că cu cât se trăia mai mult, cu atât se puteau aduna mai multe merite, iar acestea le-a spus de mai multe ori .
(…) S-a arătat deasemeni numitul frate Ieremia foarte atent cu înflorirea vieţii sale spirituale printr-o răbdare fără margini, suportând toate lipsurile şi ostenelile obişnuite ordinului nostru; după cum am mai spus, mai ales pe timpul suferinţelor se arăta voios, ca atunci când a căzut el, în anii trecuţi, pentru a împiedica căderea măgăruşului de povară într-o râpă şi şi-a scrântit atunci piciorul şi a stat mai multe zile la pat; întrebându-l eu cum o duce, deoarece nu i se vindecase încă piciorul scrântit, mi-a răspuns: „ o duc bine, căci din cauza puţinei suferinţe pe care o am la picior, se odihneşte tot trupul” (…)
(…) În ascultare era plin de zel până la dăruirea de sine căci, fără şovăire şi cu zâmbetul pe buze, sănătos sau bolnav, era supus nu numai faţă de superiori, pe care îi considera întruchiparea Domnului Dumnezeului nostru, ci şi faţă de orice frate, chiar şi cel mai neînsemnat, iar la acest mod de a face ascultare îi îndemna şi pe alţii, spunându-le să nu le răspundă niciodată superiorilor: nu pot (…)
(…) totdeauna era gata să practice ascultarea şi era foarte precis în tot ceeace făcea şi din ascultare s-a dus la Torre del Greco pe timpul carnavalului din 1625, pe când era foarte frig şi (…) din care cauză s-a îmbolnăvit şi a murit. I-am auzit pe alţi fraţi spunând că ar fi zis că moare mulţumit, căci a putut să practice cum trebuie sfânta ascultare şi milostivirea faţă de aproapele(…)

Fr. Placido, originar din Piemonte, a fost legător de cărţi. A depus mărturie de două ori în 1628, pe 19 august şi pe 16 septembrie.
(…) Chiar dacă după moartea sa nu lipsesc buni fraţi care, urmându-i exemplul, se arată plini de zel, la nivelul fratelui Ieremia cine poate ajunge? L-am plâns de multe ori, ca şi cum ar fi fost mama noastră! (…)
(…) Pe timpul ultimei sale boli stătea în aceeaşi chilie cu mine numitul frate Ieremia şi venind infirmierul să-l ducă într-o altă chilie din infirmerie, văzându-l eu că pleacă, i-am spus: „chiar te duci şi mă laşi singur?”, iar el mi-a răspuns: „mă duc, descurcă-te singur de acum încolo, căci vreau să merg altundeva, vreau să mă întorc în ţara mea”; auzind aceasta, am judecat că se pregătea să moară, după cum s-a şi întâmplat, căci nu l-am mai văzut, deoarece a murit din cauza acelei boli, iar infirmier i-a fost fratele Giovanni Battista da Squillace (…)

Fr. Pacifico da Salerno, prieten apropiat al fericitului Ieremia, mort şi el în faimă de sfinţenie în 1637, i-a fost însoţitor în ultima călătorie la Torre del Greco. A depus mărturie pe 7 şi 9 august 1628.
(…) Un lucru demn de luat în seamă, numitul frate Ieremia era întotdeauna dispus să meargă să-i ajute pe bolnavii mireni (…) atunci când ascultarea o poruncea,(…) cum a făcut şi în ultimele zile ale vieţii, când, chiar bătrân şi suferind fiind, a ascultat dorinţa lui don Giovanni d’Avalos, care zăcea bolnav la Torre del Greco , o aşezare aflată cam la opt mile distanţă de acest oraş, iar el, având încuviinţarea superiorilor, a plecat bucuros, iar eu i-am fost însoţitor; nu i-a păsat că era iarnă, iar în acea zi era foarte frig şi vântul puternic părea că vrea să doboare copacii; cu toate acestea, el voia să meargă ca să-şi trăiască milostivirea faţă de cel în nevoie, cum mai apoi numitul don Giovanni a simţit-o el însuşi pe pielea sa, încât ne-a oprit lângă el timp de două zile, după care ne-am întors la mănăstirea noastră a Neprihănitei Zămisliri, unde după puţine zile fratele Ieremia s-a îmbolnăvit şi a avut fierbinţeală mare (…) din cauza frigului suferit pe timpul călătoriei (…) iar în suferinţă a arătat multă răbdare până la moarte, căci din această cauză a murit (…)

Fr. Girolamo da Avellino. Se afla la Guardia Lombardi (Av) când a murit Fericitul Ieremia, ca însoţitor al predicatorului Pr. Bonaventura da Potenza. Nu este specificată data depunerii mărturiei.
(…) Mai înainte ca să cadă la pat după ce s-a întors de la Torre, m-am apropiat de el ca să-i cer binecuvântarea şi să mă încredinţez rugăciunilor lui, deoarece trebuia să-l însoţesc în afară pe predicator, iar numitul frate Ieremia mi-a spus: „Mergi într-un ceas bun, că nu ne vom mai revedea. Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine”. Şi aflându-mă eu la Guardia Lombardă ca însoţitor al părintelui Bonaventura da Potenza, predicator, am aflat că a murit la puţine zile după ce plecasem şi din aceasta am înţeles că s-au adeverit cuvintele sale, aşa cum prezisese. Şi mi-am amintit atunci că în multe alte dăţi când zăcea bolnav chiar şi mai rău, că nici medicii nu mai nădăjduiau nimic, el îmi cerea: „Nu mor eu doar dintr-atât, aduceţi-mi-o pe Stăpâna mea”, adică cerea icoana Sfintei Fecioare cu veşmântul alb înstelat si câmp de raze (*, iar el se înzdrăvenea imediat (…)
Pr. Francesco Severini da Napoli. Personalitate de vârf a Provinciei capucine napolitane din acei ani, i-a fost Fericitului Ieremia duhovnic, superior şi primul biograf. A depus mărturie de mai multe ori, atât în 1628 cât şi în 1631.
(…) Înrăutăţindu-se starea sănătăţii sale. o suferinţă care a durat puţine zile, însă a fost foarte puternică şi aflându-se în afara mănăstirii că era bolnav, o mare mulţime a venit să-l vadă, atât mireni cât şi călugări, apoi persoane de înaltă condiţie socială, însă se avea grijă să nu fie necăjit prea mult; iar eu, împins de stima ce o nutream faţă de el, i-am fost alături în mai multe rânduri şi am obţinut de la el făgăduinţa că-mi va fi oblăduitor şi sprijin în cer, după cum am mai dat mărturie şi mai înainte şi îmi amintesc că având numitul frate Ieremia oarecare teamă de acest ultim pas, i-am amintit că trebuie să ne punem încrederea în Preasfânta Fecioară, după care s-a înseninat şi s-a bucurat (…)
(…) Am mai reţinut deasemeni puţina consideraţie pe care o avea faţă de sine însuşi şi pentru că aveam eu în minte multele fapte bune pe care numitul frate Ieremia le-a făcut de-a lungul vieţii şi multele osteneli susţinute în slujirea lui Cristos şi fiind el supus atunci încercării şi îndoindu-se, i-am luat-o înainte arătându-i că chiar dacă am făcut vreo faptă bună, nu în ea trebuie să ne punem nădejdea, ci în marea milostivire a lui Dumnezeu şi în preţiosul sânge al lui Cristos, în care sunt scăldate toate faptele noastre (aşa nedesăvârşite cum sunt) şi că datorită acelui sânge capătă ele valoare în ochii lui Dumnezeu. Numitul frate Ieremia a recunoscut ca fiind adevărate toate acestea şi şi le-a însuşit cu multă însufleţire (…)
(…) Puţin mai înainte ca să-şi dea sufletul am fost în chilia lui, însă în momentul trecerii la cele veşnice nu eram de faţă. Odată mort, a fost spălat şi îngrijit după obicei, iar haina călugărească şi tunica în care a murit le-a luat părintele provincial, iar în ceeace priveşte mantaua şi gluga numitul părinte provincial mi-a spus că le-a pus la păstrare în arhivă, căci din cauza faimei de sfinţenie de care s-a bucurat în viaţă şi după moarte, nu putem şti ce va voi să facă Dumnezeu cu el (…)

*

Dragostea neţărmurită faţă de cel aflat în nevoie, indiferent cine ar fi el, ascultarea şi umilinţa duse până în pragul supranaturalului, familiaritatea cu Dumnezeu, cu Sfânta Fecioară, cu îngerii (fermecător dialog!) şi cu sfinţii, sfânta frică de a fi găsit nevrednic în faţa Tronului Milostivirii, iată portretul unui sfânt şi o cale sigură spre sfinţenie, aşa cum reies din mărturiile acelor ani.

Fr. Petre-Marian Ianoş, O.F.M. Cap.

*
* *

___________________________
(* este vorba despre icoana pictată după indicaţiile Fericitului Ieremia din dorinţa prinţesei de Bisignano, donna Isabella Della Rovere, în urma viziunii avute de acesta în ajunul Adormirii Maicii Domnului din 1608, pe când era cufundat în rugăciune (n. tr)

ÎNTOARCERE ACASĂ

Ţese gingaş o adiere de vânt
amintiri din neguri uitate…
Şoapte, nostalgii şi un cânt
pentru tine, serafice frate!

Din străfundul izvoarelor scrise,
pe un vis de păianjen ce-n soare se zbate,
se iţesc, timid, aleanuri nestinse
după tine, serafice frate!

Iar mahrama luminii se-ngână
cu-o beteală de dorinţe curate,
aşa cum cândva ai dorit să rămână
chipul tău printre noi, serafice frate!

Iară noi, din filele ninse
de cuvinte ce vin să ne-arate
doruri de mamă şi ţară, nestinse…
Eşti acum printre noi, serafice frate!

3. Fericitul Ieremia într-o schiţă făcută imediat după moarte de către Mario Bologna; ne-o confirmă ochii închişi, împreună cu mărturia depusă de autor la procesul canonic, pe 30 iunie 1626:
„ Fratele Ieremia a murit pe 5 martie 1625 (…) iar eu, pentru plăcerea şi evlavia mea, am dorit mult să-i fac portretul, dar întâmpinam greutăţi cu părinţii capucini (…) însă cu mine era şi don Francesco Antonio Calamazza, majordomul ducelui de Albi, viceregelui acestui regat, care mi-a obţinut această plăcere, anume ca fraţii să fie mulţumiţi să i se facă portretul…”
(cfr. F. S. Toppi, Il beato Geremia Stoica da Valacchia – un invito all’unita, ed. a II-a Campania Serafica, Napoli 2004; portretul a apărut şi pe coperta biografiei scrise de Teodosio da Voltri, Jon Kostist – l’uomo che non voleva andare all’inferno, Genova 1961)

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.