Scrisoare circulară cu ocazia beatificării a 26 de capucini

Scrisoare circulară cu ocazia beatificării
a 26 de capucini spanioli la Barcelona

Dragi confrați și surori,      

Ajung la noi aproape zilnic vești despre creștini uciși, mai ales în Orientul Mijlociu, doar dintr-un singur motiv, acela al apartenenței lor la religia creștină. Sunt fapte care ne îngrozesc. Ne întrebăm cum de este posibil ca toate acestea să se mai întâmple în zilele noastre? Este, cu siguranță, vorba de evenimente inacceptabile, însă uităm, poate cu prea multă ușurință, că asemenea fapte s-au întâmplat, de exemplu, în Spania cu mai puțin de o sută de ani în urmă și că printre victime acelei persecuții se numără și mulți frați capucini.         

  1. Ordinul întreg participă intens, alături de frații din Provincia capucină din Catalonia, la celebrarea beatificării a 26 dintre fiii acesteia, uciși din ură față de credință pe timpul războiului civil (1936-1939). În ziua de 21 noiembrie, în catedrala din Barcelona, la ora 11,30, Biserica îi va proclama Fericiți pe fr. Frederic de Berga, împreună cu alți 25 de confrați, ce au fost martirizați împreună. Să ne bucurăm și să-i mulțumim Domnului!

Contextul istoric     

  1. Provincia din Catalonia și-a ținut Capitlul provincial de pe 13până pe 16 iulie 1936. Deja pe timpul acelui Capitlu s-a vorbit despre posibilitatea izbucnirii unei revolte, cu incendierea bisericilor și asasinarea preoților, cum se întâmplase deja prin alte locuri. S-a căutat să se ascundă podoabele cele mai prețioase și vasele sacre. Mai mult, fiecare convent avea o listă cu persoane apropiate fraților, dispuse să-i adăpostească. Astfel că, atunci a izbucnit persecuția, imediat după izbucnirea Războiului Civil, frații s-au împrăștiat și au fost adăpostiți de familiile lor sau de către prieteni. Locurile unde și-au găsit refugiu frații puteau să le dea siguranță timp de câteva zile, sau maximum timp de câteva săptămâni, cam atât se gândea că ar fi durat tulburările, însă nu timp de doi ani și jumătate, cât urma să dureze clandestinitatea, persecuția și vânătoarea preoților și călugărilor.
  2. Nu autoritățile Republicii a fost acelea care i-au persecutat pe călugări. În acele prime luni ale războiului republicanii din spatele frontului au rămas sub controlul comitetelor revoluționare anarhice, care deveniseră stăpâni ai străzii, fără ca cineva să-i împiedice cu ceva. Frații noștri, în general menținuseră o poziție dialogantă cu Republica. Mai mult, în Catalonia erau iubiți mai ales pentru sintonia lor cu „la Renaixença”, mișcarea de redescoperire și reevaluare a identității catalane de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea. Totuși, tocmai acest fapt a constituit o circumstanță agravantă pentru unii dintre revoluționari, care considerau însăși Republica și iubirea față de pământul și cultura proprie ca fiind caracteristici burgheze ce trebuiau dezrădăcinate, împreună cu religia.
  3. Persecuția nu a fost pur și simplu opera unor persoane necontrolate. Existau instrucțiuni foarte precise pentru căutarea și suprimarea călugărilor. S-au făcut percheziții în multe locuințe private. Unii dintre acești martiri au trebuit să fugă dintr-o casă într-alta, fără a putea găsi un refugiu sigur. În cazul fr. Martin din Barcelona, istoric ce studiase la Louvain și autor de studii privindu-l pe sf. Francisc și Raimund Lullo, revoluționarii au capturat întreaga familie și, sub amenințarea morții, i-au obligat pe membrii acesteia să dezvăluie unde se găsea acesta. Alții, precum fr. Vicenç de Besalú, au trebuit să doarmă multe nopți sub cerul liber.

 

  1. Iată lista fraților capucini cărora le-a fost recunoscut martiriul și vor fi beatificați:

P. Frederic din Berga (Martí Tarrés Puigpelat)
P. Modest din Mieres (Joan Bover Teixidó)
P. Zacaries din Llorenç del Penedés (Sebastiá Sonet Romeu)
P. Remigi din Papiol (Esteve Santacana Armengol)
P. Anselm din Olot (Laurentí Basil Matas)
P. Benigne din Canet de Mar (Miquel Sagré Fornaguera)
P. Josep din Calella de la Costa (Joan Vila Colomé)
P. Martí din Barcelona (Jaume Boguñá Casanova)
P. Rafael Maria din Mataró (Francesc de Paula Soteras Culla)
P. Agustí din Montclar de Donzell (Josep Alsina Casas)
P.Doroteu din Vilalba dels Arcs (Jordi Sampé Tarragó)
P. Alexandre din Barcelona (Jaume Nájera Gherna)
P. Tarsici din Miralcamp (Josep Vilalta Saumell)
P. Vincenç din Besalú (Julià Gebrat Marcé)
P. Timoteu din Palafrugell (Jesús Miquel Girbau)

Fr. Miquel din Bianya (Pelai Ayats Vergés)
Fr. Jordi din Santa Pau (Manuel Collellmir Senties)
Fr. Bonaventura din Arroyo Cerezo (Tomás Díaz Díaz)
Fr. Marçal din Penedès (Carles Canyes Santacana)
Fr. Eudald din Igualada (Lluís Estruch Vives). Él más joven, tenía sólo dieciocho años
Fr. Paciá Maria din Barcelona (Francesc Maria Colomer Presas)
Fr. Ángel din Ferreries (Josep Coll Martí)
Fr. Cebrià din Terrassa (Ramon Gros Ballvé)
Fr. Eloi din Bianya (Joan Ayats Plantalech
Fr. Prudenci din Pomar de Cinca (Gregori Charlez Ribera)
Fr. Félix din Tortosa (Joan Bonavida Dellà)         

Să-i cunoaștem pe unii dintre acești frați mai îndeaproape          

  1. Fr. Frederic din Verga, care este primul pe listă, a fost guardian, misionar în America Centrală și Provincial pentru un trieniu. Episcopul din Vic a spus despre el că era „predica-torul cel mai apostolic” care exista în dieceza sa”. La începuturile revoluției era guardian în conventul din Arenys. După ce a stat ascuns câteva zile în munți, a ajuns la Barcelona și a participat activ în rețeaua clandestină a Bisericii, care se organiza. Cu puțin timp înaintea morții, în februarie 1937, socotea că distribuise, întotdeauna sub pericol de moarte, circa 1200 de sfinte împărtășanii. Celebra Sf. Liturghie în case private, unde se reuneau mici grupuri de credincioși, folosindu-se de dispensa acordată de Sf. Scaun de a celebra fără veșminte și vase sacre. A fost descoperit pe timpul unei percheziții făcute în casa unde fusese primit.
  2. Fr. Eloy din Bianya este, poate, figura cea mai iubită din acest grup de martiri. A fost frate portar în conventul din Sarriá. Tatăl unui frate actual, care l-a cunoscut, a spus despre el că era „omul care mi-a vorbit cel mai puțin și care spus cel mai mult”. A fost primit în casa domnului Maurici Serrahima, un vecin al conventului, care, în memoriile sale, ne-a lăsat această frumoasă descriere: „S-a vorbit mult despre fr. Eloy, și pe bună dreptate. (…) Avea pe chip un surâs blând și, în același timp, ușor ironic. (…) Era figura unui om plăcut la vedere, pe care să ți-l apropii. Simpatiile pe care le trezise în parloarul mănăstirii erau foarte multe, îl cunoșteau cu toții. Surâdea și știa să glumească când era cazul. Însă în el trebuia să existe o viață interioară foarte intensă, din care provenea acel echilibru profund. Nu deranja și nu făcea gălăgie.. Nu vorbea dacă nu i se vorbea. Iar când vorbea, o făcea cu o suavitate care se dorea să fie discretă, însă care deseori reușea să fie impresionantă. Nici vreo văicăreală, nici vreun reproș. Pe tot timpul prezenței sale în casa noastră, nu a vorbit despre răzbunare, nici măcar de a se face dreptate. Acești oameni, (spunea, referindu-se la aceia care se lăsaseră cuprinși de nebunia incendierilor și a asasinatelor) sunt persoane bune. Au suferit mult, au trecut prin strâmtorări și umilințe. Sunt sigur că au rămas credincioși soțiilor, au luptat pentru familia lor. Ceea ce fac acum este prima nesăbuință pe care o fac. Și o fac pentru că sunt convinși că astfel vor ameliora destinul săracilor. Îi vom revedea în cer… Nu pot garanta că a zis exact aceste cuvinte. Însă cu siguranță știu că aceasta însemnau atunci când îmi vorbea”.  Fr. Eloy a fost arestat la gară, împreună cu alți trei confrați, pe când încerca să meargă în satul său natal.       
  3. Printre tinerii studenți asasinați poate fi pus în evidență fr. Marçal din Villafranca, cel mai tânăr căutau pe frații săi mai mari, familia a decis să se transfere într-un alt cartier, însă o vecină i-a urmărit și i-a denunțat comitetului zonal, astfel a fost arestat. Salutându-și mama, i-a spus: „Mamă, nu suferi pentru ce ar putea să se întâmple. Conștiința mea este în pace cu Dumnezeu”.
  4. Fr. Modest din Mieres și fr. Ángel din Ferrieres erau, respectiv, un bătrân teolog și un tânăr frate laic, care s-au refugiat în casa unui alt frate, în apropiere de conventul din Sarriá. Casa a fost supusă la diverse percheziții, pe timpul cărora ei s-au prezentat ca fiind rude ale familiei. Fr. Angel ar fi putut scăpa, însă nu a vrut să-l abandoneze pe fr. Modest și pe un alt frate, bolnav. Fr. Modest a scris și o rugăciune, pe care o recitau în toate zilele: „În această clipă și, cu siguranță, în clipa morții, dacă atunci nu voi fi în împrejurările cele mai potrivite, cu ajutorul harului divin, pe care, cu multă umilință, cred că mi-l veți dărui, accept, Dumnezeule, nesilit de nimeni și cu toată plăcerea, cu umilință și din toată inima, orice tip de moarte pe care mi-o veți trimite. Oricare va fi aceasta, unesc moartea mea morții preasfinte a Domnului nostru Isus Cristos, care, în această clipă, se reînnoiește în Preasfânta Jertfă a Liturghiei, și astfel unite, vi le ofer, Dumnezeule, implorându-vă să le acceptați cu bunăvoință, în ciuda josniciei și a mizeriei mele, pentru meritele morții Domnului nostru Isus Cristos, pentru iertarea tuturor păcatelor și a greșelilor mele, a greșelilor și păcatelor tuturor oamenilor”. Mai apoi, denunțați de unii vecini, au fost arestați și asasinați în apropierea conventului.
  5. Unii dintre noii martiri au fost misionari: fr. Anselm din Olot și fr. Benigne din Canet au fost în Caquetá (Colombia); fr. Zacaries din Llorenç și-a terminat studiile la Pasto (Columbia) și a fost sfințit preot la Bogotà; fr. Remigi din Papiol a fost la Manila (Filipine), în Vicariatul din Bluefields (Nicaragua) și în Costarica; fr. Frederic din Berga a fost în Costarica.
  6. Din cei 26, ce vor fi beatificați cu această ocazie, 17 au murit în lunile iulie și august. După această dată, persecuția a slăbit în intensitate. Ultimul care a murit a fost fr. Frederic din Berga, pe 17 februarie 1937. În luna mai 1937, guvernul Republicii a luat sub control situația în Barcelona iar asasinatele au încetat. Totuși, Biserica a continuat să trăiască în clandestinitate până la sfârșitul războiului, în 1939.

Rolul rudelor și al prietenilor        

  1. Alături de eroismul martirilor, este de subliniat și eroismul familiilor care i-au primit, pe ei și pe alții care au supraviețuit persecuției, în casele lor, cu riscul propriei vieți. Au fost cazuri de persoane asasinate pentru că au primit în casele lor un preot sau un călugăr, totuși nu printre acelea care i-au primit pe frații noștri. În unele cazuri, au fost arestate, pentru câteva ore sau câteva zile, membri ai familiilor care i-au primit, însă au fost eliberați cu toții într-un sfârșit. La început, aceste familii au fost dintre cele apropiate conventelor. Însă mai apoi, a trebuit să se ceară ajutorul altor prieteni, sau la prietenii prietenilor, care și ei, cu generozitate, i-au primit, din dragoste față de frați și față de Biserică, pe cei persecutați, conștienți fiind de riscul la care se expuneau. Uneori, în familii, copiii erau învățați să-l cheme pe frate „bunic” sau „unchi”, ori de câte ori intra cineva străin în casă. A fost și un caz în care un șef al anarhiștilor l-a luat sub protecția sa pe un frate care fusese arestat pentru simplul fapt că se ruga discret rozariul într-un loc public.

Dispuși să meargă până la capăt    

  1. Acești frați ai noștri erau conștienți de ceea ce putea să li se întâmple. Au căutat adăpost pe ici, pe acolo, aducându-și aminte de ceea ce spune Isus în Evanghelia de la Matei (10,23) „Când vă vor persecuta într-o cetate, fugiți în alta”, însă când clipa încercării a venit cu adevărat, ei nu s-au tras îndărăt și au dat mărturia supremă. Mă întreb dacă noi, azi, ca frați capucini, avem aceeași conștiință și disponibilitate pentru a ne da viața pentru Cristos, dacă este necesar, dacă se va prezenta ceea ce Hans Urs von Balthasar numea: „Cazul serios”?1
  2. Mi se pare drept să pun această întrebare, deoarece suntem cu toții sub amenințarea pericolului denunțat de sf. Francisc în cel de-al VI-lea Îndemn: „Să privim cu atenție, fraților, la Bunul Păstor,care, pentru mântuirea oițelor sale, a pătimit pe cruce. Iar ele l-au urmat în încercări și în persecuții, în înjosire și foame, în boli și primejdii și alte asemenea și pentru toate acestea au primit de la Domnul viața cea veșnică. De aceea, mare este rușinea noastră, ca slujitori ai lui Dumnezeu, căci sfinții au împlinit toate acestea, iar noi vrem să primim răsplata și cinstea doar povestind faptele lor”2
  3. Să ne bucurăm deci de darul acestor 26 de noi martiri, pe care Biserica îi beatifică și, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, Patroana Ordinului, să cerem pentru noi, frații capucini, o reînnoită dăruire în urmarea lui Cristos, cu bucurie și să vestim milostivirea și pacea lui Dumnezeu.

Cu spirit fratern,     

Fr. Mauro Jöhri,
Ministru general OFMCap 

______________________________

1 Cordula oder der Ernstfall, Johannes 1987

2 FF:155      

Traducere de Fr. Petre Marian Ianoș, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.