Novena – Ziua a VI-a Dragostea fata de aproapele


În cea de-a şasea zi a Novenei am meditat despre dragostea faţă de aproapele. La predică, Părintele Leon ne-a indicat cheia sfinţeniei şi anume, slujirea aproapelui, care se naşte din iubire. Fericitul Ieremia ni se prezintă iarăşi ca model, deoarece, dacă ar fi să folosim un singur cuvânt pentru a sintetiza întraga sa viaţă, acesta ar fi slujirea. Mai mult decât oricine, el a înţeles că Isus a venit în lume nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji, şi, de aceea, toată viaţa sa a dedicat-o slujirii celor bolnavi şi săraci, din iubire faţă de ei. Exemplul său ar trebui să ne determine şi pe noi la mai multă compasiune faţă de cei aflaţi în nevoi.

Rugăciune
Fericite Ieremia, tu ai rămas în uitare timp de aproape patru secole pentru ca să fii dat în zilele noastre ca exemplu de dragoste faţă de aproapele. Plecat de la casa părintească spre Italia, ai înţeles cel mai bine că Fiul lui Dumnezeu nu a venit în lume să fie slujit, ci să slujească pe alţii şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru cei mulţi. Mergând pe urmele Mântuitorului, ţi-ai dedicat viaţa slujirii celor mici, celor bolnavi şi celor săraci. Fericite crainic al dragostei faţă de aproapele, învaţă-ne să vedem în semenii noştri pe Cristos care aşteaptă ajutorul şi afecţiunea noastră sinceră.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.