cuvantul trup

Harul: formarea la frumusete

Exegeţii spun că Luca nu foloseşte acest termen în accepţia pe care i-o conferă tratatele noastre despre har. Face referire la har în sensul de „graţios”, „plăcut”. Încă o dată este vorba de o nuanţă ce trebuie explorată în implicaţiile ei, adaptând-o la limbajul nostru.
Huxley obişnuia să spună că problema fundamentală a umanităţii este căutarea harului. Harul este semnul şi garanţia a unei creşteri genuine. În procesul formativ este un dar care se obţine, în moduri şi timpuri diferite, ca expresie a atingerilor progresive a armoniei interioare şi exterioare.
Voi susţine teza că problema harului este, în mod fundamental, o problemă de integrare, şi că ceea ce trebuie să se integreze sunt diferitele părţi ale minţii… Pentru a putea obţine harul, raţiunile inimii trebuie să fie integrate cu raţiunile minţii.
Isus creşte plin de har pentru că se dezvoltă în mod armonios şi întregit: creşte păşind din har în har, din claritate în claritate, deoarece din adânc şi în totalitate este ascultător faţă de Tatăl.
Atunci când vorbim despre integrare în creşterea spirituală, înţelegem un proces prin care credinţa pătrunde în profunzimea inimii – în eu-ul intim al persoanei – care, evident, este mult mai în urmă faţă de eu-ul social, cu care facem faţă raporturilor funcţionale sau de rol.
Două sunt posibilităţile de faliment ale acestui drum.
Prima este introiecţia necritică şi pasivă. Valorile sunt însuşite fără să fie mai întâi mestecate, deoarece, deseori din teamă, capacitatea proprie de gândire şi de critică a fost anulată sau redusă la minim. Se naşte astfel personalitatea „dependentă”, necreativă, expusă la riscul prăbuşirilor neaşteptate în momentul în care se descompune ceea ce a fost înghiţit în mod necritic. Ca să poată re-descoperi valorile şi să le asimileze, ea va trebui, aşadar, să reuşească să-şi exprime până la capăt propriile obiecţii şi propriul punct de vedere: va trăi astfel riscul de a pierde stima şi protecţia celorlalte „semnificaţii”, dar va cunoaşte în sfârşit propria solitudine, care este locul unde locuieşte creativitatea.
Al doilea faliment al drumului de formare este cel al „juxtapunerii”. Atunci când valorile acoperă doar unele aspecte ale eu-lui social şi nu ajung în profunzime, rezultă lipse de armonii şi incoerenţe, adică preocuparea excesivă pentru unele valori şi excluderea sistematică a celorlalte.
În schimb, un drum neîntrerupt aduce în dar harul, frumuseţea. Omul are nevoie de frumuseţe: ba chiar putem spune că uneori el se turmentează în căutarea frumuseţii. Când o găseşte se reînnoieşte şi experimentează, încă o dată, sensul vieţii.
Într-un context social în care frumuseţea riscă să se rătăcească deoarece este supusă în mod continuu cerinţelor şi scopurilor puterii şi seducţiei, a re-propune mesajul evanghelic al lui Isus care creşte în har înseamnă a reafirma valoarea formativă a frumuseţii, în accepţia ei cea mai intensă de lumină care emană din interior şi cuprinde întregul trup, în expunerile şi mişcările lui. Deci, o frumuseţe care nu se epuizează în componenta estetică, ci conduce, mai degrabă, pe cărările misticii, la descoperirea regiunilor existenţei necunoscute sau, cel puţin, slab cunoscute.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.