Fraţii capucini au ajuns pe teritoriul actual al României, conform ultimelor cercetări, din Austria şi Boemia (mai apoi şi din mănăstirile din Ungaria, în urma restructurării acestora), în urma eliminării ocupaţiei otomane a acestor teritorii (paşalâcul de Buda şi cel de Timişoara, ambele cuprinzând teritoriul aferent din dreapta Dunării, entităţi teritoriale rezultate în urma victoriei turceşti de la Mohacs – 1526 – şi a desfiinţării regatului medieval al Ungariei). În urma falimentului asediului din 1683 asupra Vienei de către armatele otomane, Imperiul habsburgic şi-a recuperat treptat teritoriile de influenţă, colonizând unele zone, recent recuperate, cu persoane de limbă germană provenind din alte zone ale imperiului. O parte din aceşti colonişti germani au ajuns şi pe teritoriul Bihorului actual, bogat în diverse zăcăminte minerale, unde aceştia erau necesari ca specialişti în minele de acolo, dar şi în alte domenii. Astfel s-a ivit necesitatea de a li se asigura acestora asistenţa spirituală, întrucât în zonă confesiunea romano-catolică aproape că dispăruse sau era reprimată în urma diferitelor reforme din secolul al XVI-lea.

Astfel, în 1725, capucinii din provincia austriacă primesc în donaţie un teren în partea nouă a cetăţii Oradea, unde vor construi o biserică închinată Sfintei Fecioare, cu titlul „Vizita Fericitei Fecioare Maria” (hram la 31 mai) şi o mănăstire, care va fi focarul de răspândire a capucinilor în zona Bihorului, întrucât acolo au mai existat şi alte 4 prezenţe, una temporară şi altele 3 fixe, cel puţin până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea (Oradea, 1725-1948, respectiv 1974, cu moartea ultimului călugăr capucin; Săcuieni, 1729-1772; Diosig, 1729-1772; Băiţa, 1741-1793; Vascău, temporar, în absenţa unui paroh diecezan). Dintre toate aceste prezenţe, doar cele din Oradea şi Săcuieni s-au bucurat de statutul de convente, celelalte fiind doar simple capelanii ale celor de mai sus.

Fratii Capucini din RomaniaO altă prezenţă pe teritoriul actual al României de azi este cea de la Constanţa. În urma cuceririi Georgiei de către imperiul ţarist, capucinii au fost alungaţi din Georgia şi s-au stabilit iniţial la Trebizonda (Trapezuntul cronicarilor noştri din vechime, actualul Trabzon din Turcia). Ulterior, aceştia s-au stabilit la Varna, la Burgas (ambele în Bulgaria de azi) şi la Constanţa, în 1860, unde, anul următor, 1961, se deschide şi o parohie catolică încredinţată acestora, ca urmare a prezenţei numeroşilor lucrători de origine italiană şi germană sosiţi acolo pentru reamenajarea şi modernizarea portului, decisă de autorităţile otomane. Capucinii îşi construiesc acolo o casă, care va funcţiona ca mănăstire şi biserică parohială până la construcţia primei biserici, ce va fi finalizată mai târziu, în 1885-86. În urma războiului de independenţă de la 1877-78, Dobrogea intră în componenţa Principatelor Unite, iar autorităţile competente ecleziastice decid să încredinţeze pastoraţia credincioşilor de acolo călugărilor pasionişti. Astfel, după o prezenţă de 18 ani, capucinii de la Constanţa se retrag şi se stabilesc pe la alte convente ale Ordinului din Bulgaria.

Beatificarea fratelui capucin Ieremia Valahul (1556-1625) la 30 oct. 1983 de către fericitul papă Ioan Paul al II-lea a oferit ocazia căutării de soluţii pentru aducerea confraţilor acestui prim sfânt catolic român pe meleagurile natale. Astfel, episcopul diecezei de Iaşi s-a adresat ministrului general de atunci, fr. Flavio Roberto Carraro, cerându-i să trimită pentru iniţierea şi răspândirea spiritualităţii capucine un grup de fraţi. Ministrul General a adresat invitaţia Provinciei capucine din Napoli, unde şi-a trăit viaţa călugărească şi s-a sfinţit fratele Ieremia. Invitaţia a fost acceptată: doi confraţi, fr.Ubaldo Oliviero şi fr.Vittorio Clemente şi-au asumat această misiune şi au sosit în România în toamna anului 1992, stabilindu-se la Oneşti, unde era prezent deja un alt confrate, fr. Mario Querini, din provincia romană şi unde un alt entuziast al confratelui nostru, pr. Eduard Sechel, începuse construcţia unui sanctuar închinat Fericitului Ieremia.

Ziua de 24 sept. 1992 este data oficială a începerii noii prezenţe capucine pe meleagurile natale ale Fericitului Ieremia Valahul. Imediat, noii sosiţi trec la treabă şi deschid un seminar liceal destinat pregătirii viitorilor fraţi capucini români, închiriind şi amenajând o parte dintr-un cămin de nefamilişti, seminar ce a fost inaugurat pe 30 octombrie acelaşi an, în ziua aniversării beatificării patronului spiritual.

În 2005, alături de clădirea sanctuarului, s-a început construcţia conventului din Oneşti, o aripă a acestuia fiind destinată ca local pentru Seminarul liceal, transformat apoi în Liceu catolic pentru tinerii de pe Valea Trotuşului. Clădirea a fost terminată şi sfinţită în anul jubiliar 2000.

Cu trecerea timpului prezenţa capucină a prins contur prin deschiderea unor alte mănăstiri, destinate continuării formării culturale, spirituale şi teologice: la Borzeşti (postulandat), Nehoiu (noviciat) şi Roman (studii teologice), astfel că la 8 mai 2005, printr-un decret al ministrului general din acel timp, fr. John Corriveau, este declarată şi constituită Custodia „Fericitul Ieremia Valahul”, primul custode fiind numit fr. Ubaldo Oliviero, care şi-a făcut o misiune din a readuce în ţară moaştele patronului spiritual, lucru care i-a reuşit, moaştele sale sosind în România în mai 2008. După un pelerinaj triumfal prin mai multe localităţi răspândite pe tot teritoriul ţării, acestea au poposit la Oneşti în ziua de 31 mai 2008, fiind depuse în cripta sanctuarului, la eveniment fiind prezenţi mai mulţi episcopi, zeci de preoţi şi nenumăraţi credincioşi.

La capitolul electiv din vara aceluiaşi an 2008 a fost ales primul custode român, în persoana fr. Leon Budău (reales şi în 2011).

Ulterior datei de constituire a Custodiei, s-au deschis şi alte convente: la Sighetu Marmaţiei (MM), la Slobozia (CL) şi la Târgu Lăpuş (MM). De asemenea, Custodia „Fericitul Ieremia Valahul” din România este membră a CECOC (Conferinţa Capucinilor din Europa Centrală şi de Est), iar Curia Custodiei se află la Oneşti, în Conventul “Fericitul Ieremia Valahul”.