Actualitatea fericitului Ieremia (23 mai)

Într-o lume frenetică și haotică, în care adevăratele valori par a-și fi pierdut menirea, într-o lume în care zicala strămoșilor noștri „carpe diem“ pare să fi devenit țelul multora din noile generații, într-o lume în care întrebările fundamentale dintotdeauna ale omului par a găsi alte răspunsuri decât cele adevărate, într-o lume în care cuvinte ca jertfă, dăruire de sine, umilință, morală par a fi nelalocul lor, este legitimă întrebarea: care este actualitatea sfinților, exponenți tocmai ai acestor valori astăzi repudiate? Care este actualitatea unui sfânt care a trăit acum aproape o jumătate de mileniu în urmă, departe de țara sa? Care este actualitatea fericitului Ieremia ? Ce ne poate spune el nouă, celor de azi?
Aș începe aruncând o privire asupra unor aspecte istorice ale vieții sale, asupra unor aspecte care privesc canonizarea sa din partea Bisericii, cu precizarea că nu este o privire de specialist, ci una a unui credincios oarecare, care a îmbrățișat aceeași formă de viața ca și el.
După procesul canonic instituit la Napoli, la doar doi ani de la moartea sa, proces din care rezultă una dintre cele mai frumoase figuri de sfânt al epocii, totul se oprește timp de 60 de ani până în 1687, când Papa Inocențiu al XI-lea aprobă discutarea virtuților eroice ale fratelui valah, însă nu se știe din ce cauză totul pare să fi fost uitat până în secolul nostru. Uitate au fost documentele, a fost uitat până și locul mormântului său, iar mănăstirea unde s-a sfințit a fost transformată în pușcărie pentru criminalii nebuni.
Readucerea în actualitate a slujitorului lui Dumnezeu se datorează unor importanți intelectuali români de confesiune ortodoxă, începând cu Gheorghe Sion și Nicolae Iorga, până la Grigore Manoilescu, care a redescoperit mormântul uitat, a cercetat arhive și biblioteci, iar rezultatul strădaniilor sale, împreună cu cele ale confraților capucini ai fericitului nostru, au făcut ca papa Ioan al XXIII-lea, la 18 decembrie 1959, să definească solemn virtuțile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu, proclamându-l „venerabil“.
Publicizarea la scară largă a vieții fericitului nostru în perioada Primului Război Mondial și apoi în cea interbelică o datorăm mai ales publicațiilor greco-catolice din Ardeal, reluată apoi și de publicațiile editurilor catolice din Moldova, „Presa Bună“ și „Serafica“ și continuată de către diaspora română din Italia, în special de către Cenaclul „Fericitul Ieremia“ al exilaților români.
Aș vedea aici un prim semnal lansat nouă de Dumnezeu prin mijlocirea fericitului Ieremia, un semnal cu o clară conotație ecumenică.
Din cauza condițiilor istorice vitrege de după război, totul părea din nou destinat uitării, căci altele erau prioritățile, până în momentul în care suferințele poporului român ajunseseră la limită.
Deceniul 1980-1990 n-a însemnat doar deceniul în care s-au redeschis diversele „canale“ de tristă amintire, în care se dărâmau biserici și sate, ci și anul 1983, an în care un papă venit de după „cortina de fier“ îl ridică la cinstea altarelor pe acest fiu al poporului român, dând astfel o nouă speranță unui neam copleșit de suferințe. Un alt semn care ne arată că măsura folosită de Dumnezeu diferă total de aceea folosită de oameni…
Iar dacă vom încerca să privim cu ochii credinței la această întoarcere pe meleagurile natale a acestui fiu al Moldovei, vom vedea că Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor și azi, în necazurile de zi cu zi care ne copleșesc, în atmosfera xenofobă în care trăiesc pribegii noștri, plecați în căutarea unei bucăți de pâine și a unui viitor departe de țară.
Putem învăța de la el că numai munca cinstită, dăruirea de sine, sacrificiul, chiar dacă momentan par a nu fi apreciate, ci de cele mai multe ori luate în râs, pot aduce rezultate care să dureze în timp. Și în viața fericitului Ieremia au fost destule neînțelegeri, derâderi, însă el a știut să le transforme în virtuți, pentru sfințirea sa și a acelora care nu-l înțelegeau. Zicala populară „omul sfințește locul“ și-a dovedit valabilitatea în cazul fericitului Ieremia. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca prin mijlocirea sa și în cazul fraților noștri aflați pe meleaguri străine să devină viabilă, să ne rugam ca și jertfele pe care le fac compatrioții noștri să devină fapt de cronică cotidiană, nu numai comportamentul nedemn, iresponsabil și criminal al unora dintre ei.
Mai ales în acest context fericitul Ieremia este de o stringentă actualitate…
Citim în viața fericitului Ieremia că devenise „mâna dreaptă“ a celor suferinzi, bătrâni, uitați și de multe ori neglijați sau refuzați de ceilalți.
Mulți dintre fiii și fiicele neamului nostru au devenit „mâna dreaptă“ a multora dintre cei lăsați singuri de către o societate care privește la părul alb doar din punct de vedere consumist, ca la o greutate de evitat, ca la o responsabilitate de pus pe spatele altuia…
Fericitul Ieremia a fost, de asemenea, și un sprijin pentru multe dintre tinerele cetății în care trăia, căutându-le un loc de muncă onorabil și încercând să le asigure un viitor decent. Este un gând confortant și un îndemn pentru multe dintre tinerele noastre aflate pe meleaguri străine în urmărirea unui miraj…
Rămâne să ne răspundem singuri dacă viața unui sfânt, indiferent de epoca în care a trăit, poate fi actuală, dacă poate fi îndemn și ajutor…

Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.