Actualitatea fericitului Ieremia (23 mai)

Într-o lume frenetică şi haotică, în care adevăratele valori par a-şi fi pierdut menirea, într-o lume în care zicala strămoşilor noştri „carpe diem“ pare să fi devenit ţelul multora din noile generaţii, într-o lume în care întrebările fundamentale dintotdeauna ale omului par a găsi alte răspunsuri decât cele adevărate, într-o lume în care cuvinte ca jertfă, dăruire de sine, umilinţă, morală par a fi nelalocul lor, este legitimă întrebarea: care este actualitatea sfinţilor, exponenţi tocmai ai acestor valori astăzi repudiate? Care este actualitatea unui sfânt care a trăit acum aproape o jumătate de mileniu în urmă, departe de ţara sa? Care este actualitatea fericitului Ieremia ? Ce ne poate spune el nouă, celor de azi?
Aş începe aruncând o privire asupra unor aspecte istorice ale vieţii sale, asupra unor aspecte care privesc canonizarea sa din partea Bisericii, cu precizarea că nu este o privire de specialist, ci una a unui credincios oarecare, care a îmbrăţişat aceeaşi formă de viaţa ca şi el.
După procesul canonic instituit la Napoli, la doar doi ani de la moartea sa, proces din care rezultă una dintre cele mai frumoase figuri de sfânt al epocii, totul se opreşte timp de 60 de ani până în 1687, când Papa Inocenţiu al XI-lea aprobă discutarea virtuţilor eroice ale fratelui valah, însă nu se ştie din ce cauză totul pare să fi fost uitat până în secolul nostru. Uitate au fost documentele, a fost uitat până şi locul mormântului său, iar mănăstirea unde s-a sfinţit a fost transformată în puşcărie pentru criminalii nebuni.
Readucerea în actualitate a slujitorului lui Dumnezeu se datorează unor importanţi intelectuali români de confesiune ortodoxă, începând cu Gheorghe Sion şi Nicolae Iorga, până la Grigore Manoilescu, care a redescoperit mormântul uitat, a cercetat arhive şi biblioteci, iar rezultatul strădaniilor sale, împreună cu cele ale confraţilor capucini ai fericitului nostru, au făcut ca papa Ioan al XXIII-lea, la 18 decembrie 1959, să definească solemn virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu, proclamându-l „venerabil“.
Publicizarea la scară largă a vieţii fericitului nostru în perioada Primului Război Mondial şi apoi în cea interbelică o datorăm mai ales publicaţiilor greco-catolice din Ardeal, reluată apoi şi de publicaţiile editurilor catolice din Moldova, „Presa Bună“ şi „Serafica“ şi continuată de către diaspora română din Italia, în special de către Cenaclul „Fericitul Ieremia“ al exilaţilor români.
Aş vedea aici un prim semnal lansat nouă de Dumnezeu prin mijlocirea fericitului Ieremia, un semnal cu o clară conotaţie ecumenică.
Din cauza condiţiilor istorice vitrege de după război, totul părea din nou destinat uitării, căci altele erau priorităţile, până în momentul în care suferinţele poporului român ajunseseră la limită.
Deceniul 1980-1990 n-a însemnat doar deceniul în care s-au redeschis diversele „canale“ de tristă amintire, în care se dărâmau biserici şi sate, ci şi anul 1983, an în care un papă venit de după „cortina de fier“ îl ridică la cinstea altarelor pe acest fiu al poporului român, dând astfel o nouă speranţă unui neam copleşit de suferinţe. Un alt semn care ne arată că măsura folosită de Dumnezeu diferă total de aceea folosită de oameni…
Iar dacă vom încerca să privim cu ochii credinţei la această întoarcere pe meleagurile natale a acestui fiu al Moldovei, vom vedea că Dumnezeu ne întinde o mână de ajutor şi azi, în necazurile de zi cu zi care ne copleşesc, în atmosfera xenofobă în care trăiesc pribegii noştri, plecaţi în căutarea unei bucăţi de pâine şi a unui viitor departe de ţară.
Putem învăţa de la el că numai munca cinstită, dăruirea de sine, sacrificiul, chiar dacă momentan par a nu fi apreciate, ci de cele mai multe ori luate în râs, pot aduce rezultate care să dureze în timp. Şi în viaţa fericitului Ieremia au fost destule neînţelegeri, derâderi, însă el a ştiut să le transforme în virtuţi, pentru sfinţirea sa şi a acelora care nu-l înţelegeau. Zicala populară „omul sfinţeşte locul“ şi-a dovedit valabilitatea în cazul fericitului Ieremia. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca prin mijlocirea sa şi în cazul fraţilor noştri aflaţi pe meleaguri străine să devină viabilă, să ne rugam ca şi jertfele pe care le fac compatrioţii noştri să devină fapt de cronică cotidiană, nu numai comportamentul nedemn, iresponsabil şi criminal al unora dintre ei.
Mai ales în acest context fericitul Ieremia este de o stringentă actualitate…
Citim în viaţa fericitului Ieremia că devenise „mâna dreaptă“ a celor suferinzi, bătrâni, uitaţi şi de multe ori neglijaţi sau refuzaţi de ceilalţi.
Mulţi dintre fiii şi fiicele neamului nostru au devenit „mâna dreaptă“ a multora dintre cei lăsaţi singuri de către o societate care priveşte la părul alb doar din punct de vedere consumist, ca la o greutate de evitat, ca la o responsabilitate de pus pe spatele altuia…
Fericitul Ieremia a fost, de asemenea, şi un sprijin pentru multe dintre tinerele cetăţii în care trăia, căutându-le un loc de muncă onorabil şi încercând să le asigure un viitor decent. Este un gând confortant şi un îndemn pentru multe dintre tinerele noastre aflate pe meleaguri străine în urmărirea unui miraj…
Rămâne să ne răspundem singuri dacă viaţa unui sfânt, indiferent de epoca în care a trăit, poate fi actuală, dacă poate fi îndemn şi ajutor…

Fr. Petre-Marian Ianoş, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.