15-17 Ianuarie, a patra Intalnire din Proiectul Vocational

Am descoperit că Dumnezeu este Tatăl meu!” – Nu era nevoie să pierzi atâta vreme şi atâta energie, ştim cu toţii că Dumnezeu este Tatăl nostru – „una e să ştii şi alta e să descoperi!”
Zilele de 15-17 ianuarie 2010 au fost zile binecuvântate de Dumnezeu pentru comunitatea noastră din Borzeşti şi pentru cei 12 tineri care au participat la cea de a patra întâlnire a Proiectului Vocaţional, deschis acelor tineri care doresc să-l cunoască şi să-l descopere pe Dumnezeu Tatăl, aşa cum l-a descoperit şi Sfântul Francisc. Părintele Leon, Custodele nostru, ne-a ajutat să-l mai bine pe Francisc şi spiritualitatea lui, subliniind printre alte aspecte şi momentul descoperirii imaginii lui Dumnezeu ca Tatăl în viaţa lui precum şi câteva aspecte ale Reformei din 1525 care a dus la naşterea Ordinului Fraţilor Minori Capucini. În ziua de sâmbătă am continuat să medităm asupra vieţii, creşterii şi maturizării lui Isus. În aceasta lună ne-am oprit asupra genealogiei şi Botezului său, subliniind importanţa acceptării propriei istorii si familii, cu aspectele ei pozitive şi negative. Momentul împărtăşirii în grup a fost un exerciţiu pozitiv, având astfel posibilitatea ca fiecare să-şi exprime , chiar şi într-un mod critic aspectul care l-a impresionat mai mult. Exemplul lui Tomy, misionarul străzii din povestioara de duminica ne-a ajutat să în?elegem mai bine câtă importanţa are chiar şi o frază din Sfânta Evanghelie.
În încheiere ne-am propus cu toţii să-l descoperim din ce în ce mai mult pe Dumnezeu ca Tatăl, rafinându-ne auzul pentru a asculta vocea Lui, care ne aminteşte zilnic: „ tu eşti fiul meu, în tine mi-am găsit bucuria”.
Mărturie
Această experienţă, pe mine m-a ajutat să reflectez asupra vocaţiei mele, asupra curajului care este cea mai importantă calitate a drumului spiritual. Mulţi dintre noi se întreabă deseori: „Doamne ce vrei să fac”?, dar El ne răspunde cu multă iubire: „tu eşti fiul meu, în tine mi-am găsit bucuria”. Participând la acest Proiect noi învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe Dumnezeu, descoperind astfel adevărata noastră vocaţie.
Adrian Cojoc, Seminarist cl. a XII-a

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.