Zâmbeşte şi fii bun…

Zâmbeşte şi fii bun…

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

În perioada 12-14 mai 2017, Centrul de Spiritualitate Franciscano-Capucină şi Activitate Ecumenică „Dominus Mariae” din Oneşti, a fost gazda unei frumoase activităţi intitulată: „ISA şi Prietenii”. Aici, membrii Asociaţiei „Iubire, speranţă şi ajutor” (ISA) din Roman, în colaborare cu Fraţii Minori Capucini au organizat un weekend al bucuriei pentru un grup de aproximativ 30 de tineri şi copii din Complexul „Familia mea”.                

Astfel, în ziua de 12 mai, acest grup de copii însoţiţi de membrii şi voluntarii asociaţiei au pornit la drum cu destinaţia Oneşti. Dacă în autocar, liniştea provocată de uimire şi curiozitate era la ea acasă, odată ajunşi la destinaţie, ea a fost nevoită să intre în vacanţă căci râsul, energia şi „glasurile” pruncilor începeau să-şi facă simţită prezenţa. Prima seară a fost destinată jocurilor şi dansurilor care s-au încheiat bineînţeles cu mersul la culcare, însă „somnul” s-a lăsat aşteptat, căci împărtăşirile şi poveştile spuse în cameră la lumina lunii şi în pijamale erau foarte intense.    

A doua zi, spre surprinderea voluntarilor, aceşti tineri şi copii care cu greu s-au lăsat „răpuşi” de somn, aveau să dea deşteptarea până şi cocoşului de pe gardul vecinului care trebuia să anunţe zorii zilei. Această zi, avea să fie pentru mulţi dintre ei acea zi în care păşeşti pe un tărâm nou şi iei „o piatră în gură”. Pentru unii dintre ei, acest „tărâm nou” a fost tocmai călătoria cu trenul de la Oneşti spre Salina din Târgu-Ocna. Dacă aici erau destule pietre printre şinele de cale ferată, odată ajunşi în salină majoritatea dintre ei au fost nevoiţi „să ia în gură un bulgăre de sare” sau să atingă cu limba pereţii salinei. Culoarea verde a tricourilor pe care le purtau, dansurile, jocurile şi zâmbetul de pe chipul lor au făcut ca flash-urile şi privirea multor turişti aflaţi acolo să fie îndreptate spre ei.  Această zi s-a încheiat cu o serată, în care unii voluntari şi copii şi-au arătat câteva dintre talentele, aptitudinile lor.        

Cea de-a treia zi a fost mai specială, dat fiind că era şi duminică. Întreg grupul s-a îndreptat spre Sanctuarul „Fericitul Ieremia” , unde părintele Lucian Dumea, custodele fraţilor capucini  din România, îi aştepta pentru a celebra Sfânta Liturghie. La cuvintele de învăţătură, părintele Lucian i-a invitat pe cei prezenţi la o conştientizare a prezenţei lui Isus în inima şi sufletul lor şi totodată le-a lansat invitaţia de a fi mai buni, de fi un ajutor, un prieten pentru cei de lângă ei. După sfânta Liturghie a urmat prânzul, pentru ca mai apoi copii să se îndrepte spre parcul oraşului, unde prin jocurile şi dansurile lor au reuşit să atragă privirea şi aplauzele trecătorilor. Spre seară, aceşti tineri însoţiţi de voluntari s-au reîntors la Roman, căci de luni fiecare dintre ei trebuia să-şi reia activitatea de zi cu zi.

Au fost zile binecuvântate.., zile de bucurie.., zile în care s-a respirat „aerul copilăriei”, iar pentru acest lucru trebuie adresat un sincer şi călduros „MULŢUMESC”. În primul rând Bunului Dumnezeu, apoi membrilor asociaţiei ISA (Frona Marieta, Dumitrescu Agneza şi Giurgi Lucia), fraţilor minori capucini, voluntarilor (fraţi conventuali, surori dorotee şi tineri din Roman) şi nu în ultimul rând copiilor.

Fr. Octavian Vacaru, OFMCap        

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.