Un luptător are momente de necredință.
Sunt clipe când nu crede în absolut nimic.
Și-și întreabă inima : „merită oare atâta osteneală?”
Inima rămâne însă tăcută. Iar el trebuie să hotărască de unul singur.
Atunci caută un exemplu.
Și-și amintește că Isus a trecut prin ceva asemănător spre a-și putea trăi condiția umană în toată plinătatea ei.
„…îndepărtează de la mine paharul acesta”, a zis Isus.
Și El și-a pierdut avântul și curajul, dar nu s-a oprit.
Războinicul, își vede de drum … încercat de necredință, de dubii, îndoieli …
dar este încurajat de exemplul Lui.             

Viața la Nazaret: caracteristicile creșterii

Bătrîna își luă rozariul de pe căpătâiul patului, apoi închise ușa bordeiului și se îndreptă spre Biserică. Mergea încet voind să dea posibilitate Îngerului să aibă timp să-i numere pașii, căci fiecare pas era important pentru ea. Era jertfa ei, rugăciunea ei, oferită Tatălui Ceresc pentru copilul cel mic, plecat departe, într-o altă țară pentru a-l face cunoscut pe Isus. Știa că fiecare pas al ei este un strop de curaj pentru cel mic.

În acea zi era sărbătoare în sat. Copiii și tinerii frumos îmbrăcați se îndreptau la rândul lor, voioși și jucăuși spre poarta Bisericii, dornici să-l întîmpine pe noul părinte, abia sfințit.       

Un domn venit din alte părți se apropie de bătrânică, curios să afle:

– Pentru ce atâta voioșie și atâta fast?

– Pentru părintele!, răspunse mătușica, zâmbind.

– Și cine e …părintele?, întrebă străinul, oarecum retoric.

– Părintele, este …un om, răspunse bătrâna parcă întinerită într-o clipă.

– Eu i-am dat viață. L-am crescut așa cum am putut mai bine. Împreună ne-am bucurat de lucrurile simple și frumoase, și tot împreună am trăit și momentele de suferință, ajutați mereu de credința și speranța în Cel de sus. Apoi a trebuit să plece de lângă mine pentru că l-a chemat un Domn mare, în slujba sa.

Străinul asculta cu interes vorbele pline de viață și de duh ce ieșeau din sufletul bătrînei.         

– Omul a trăit pe pielea lui durerea despărțirii. Și-a lăsat mamă, tată, frați, surori, prieteni, casa și satul, pentru Împărăția lui Dumnezeu. A renunțat la tot, spun unii, fără să știe că de fapt el a primit mai mult, …chiar însutit. De multe ori a fost lăsat singur de oameni, dar nu de Dumnezeu, căci l-a numit prietenul său.          

Fr. Lucian Iosif Dumea