Un luptător are momente de necredinţă.
Sunt clipe când nu crede în absolut nimic.
Şi-şi întreabă inima : „merită oare atâta osteneală?”
Inima rămâne însă tăcută. Iar el trebuie să hotărască de unul singur.
Atunci caută un exemplu.
Şi-şi aminteşte că Isus a trecut prin ceva asemănător spre a-şi putea trăi condiţia umană în toată plinătatea ei.
„…îndepărtează de la mine paharul acesta”, a zis Isus.
Şi El şi-a pierdut avântul şi curajul, dar nu s-a oprit.
Războinicul, îşi vede de drum … încercat de necredinţă, de dubii, îndoieli …
dar este încurajat de exemplul Lui.             

Viaţa la Nazaret: caracteristicile creşterii

Bătrîna îşi luă rozariul de pe căpătâiul patului, apoi închise uşa bordeiului şi se îndreptă spre Biserică. Mergea încet voind să dea posibilitate Îngerului să aibă timp să-i numere paşii, căci fiecare pas era important pentru ea. Era jertfa ei, rugăciunea ei, oferită Tatălui Ceresc pentru copilul cel mic, plecat departe, într-o altă ţară pentru a-l face cunoscut pe Isus. Ştia că fiecare pas al ei este un strop de curaj pentru cel mic.

În acea zi era sărbătoare în sat. Copiii şi tinerii frumos îmbrăcaţi se îndreptau la rândul lor, voioşi şi jucăuşi spre poarta Bisericii, dornici să-l întîmpine pe noul părinte, abia sfinţit.       

Un domn venit din alte părţi se apropie de bătrânică, curios să afle:

– Pentru ce atâta voioşie şi atâta fast?

– Pentru părintele!, răspunse mătuşica, zâmbind.

– Şi cine e …părintele?, întrebă străinul, oarecum retoric.

– Părintele, este …un om, răspunse bătrâna parcă întinerită într-o clipă.

– Eu i-am dat viaţă. L-am crescut aşa cum am putut mai bine. Împreună ne-am bucurat de lucrurile simple şi frumoase, şi tot împreună am trăit şi momentele de suferinţă, ajutaţi mereu de credinţa şi speranţa în Cel de sus. Apoi a trebuit să plece de lângă mine pentru că l-a chemat un Domn mare, în slujba sa.

Străinul asculta cu interes vorbele pline de viaţă şi de duh ce ieşeau din sufletul bătrînei.         

– Omul a trăit pe pielea lui durerea despărţirii. Şi-a lăsat mamă, tată, fraţi, surori, prieteni, casa şi satul, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. A renunţat la tot, spun unii, fără să ştie că de fapt el a primit mai mult, …chiar însutit. De multe ori a fost lăsat singur de oameni, dar nu de Dumnezeu, căci l-a numit prietenul său.          

Fr. Lucian Iosif Dumea