Triduum Solemn în cinstea Fericitului Ieremia (Ziua a III-a)

Triduum Solemn de pregătire la Solemnitatea Fericitului Ieremia Valahul – Ziua a III-a (7 mai)

În ziua de marți, 7 mai, am celebrat ultima zi a Triduumului de pregătire la Solemnitatea Fericitului Ieremia Valahul.

La ora 16.30 s-a celebrat Sfânta Liturghie a bolnavilor, prezidată de pr. Paul Daniel Coman, iar la ora 18.30 pr. Custode, Leon Budău, a celebrat Sfânta Liturghie propriu-zisă a acestei zile conclusive de Triduum.  

La predică, pr. diacon Irimia Bejan a scos în evidență capacitatea de dăruire a fratelui Ieremia față de cei bolnavi, pe care îi îngrijea cu multă dragoste. 

Totodată, un alt aspect pe care pr. predicator l-a subliniat a fost acela al generozității fratelui Ieremia față de cei săraci, pe care i-a slujit ca pe niște stăpâni, de multe ori întorcându-se la convent cu traista goală, după ce a distribuit săracilor tot ceea ce primise din cerșit.

În sfârșit, aceste zile binecuvântate nu se puteau încheia decât cu o reflecție asupra vieții de rugăciune a fratelui Ieremia care, deși era prins cu atâtea lucruri, își găsea timp și pentru Stăpânul Cerului, oferind, totodată, și întreaga sa activitate ca jertfă bineplăcută Domnului.

Tot în această seară, de la ora 21.00, în cripta sanctuarului am trăit un moment deosebit de rugăciune, o veghe nocturnă dedicată fericitului Ieremia, în care am recitat sfântul Rozariu, urmând exemplul confratelui nostru de a o cinsti pe Sfânta Fecioară Maria cu aleasă devoțiune. 

Fr. Irinel Lenghen, O.F.M. Cap. 

 Album foto:  Triduum Solemn în cinstea Fericitului Ieremia Ziua a III-a

Album foto: Veghe de rugăciune în cinstea Fericitului Ieremia


Predica din cea de-a treia zi a Triduumului  

Cristos a Înviat!

Dragi frați și seminariști, iubiți credincioși și cinstitori ai Fericitului Ieremia, continuăm și în această seară să ne apropiem mai mult de viața lui, să încercăm să-l cunoaștem mai bine pe fratele nostru român pe Fericitul Ieremia. 

În aceste două zile am observat devoțiunea fratelui Ieremia față de Sfânta Fecioară Maria pe care o numea ,,Măicuța noastră”, și am văzut cum fratele Ieremia îi îndemna pe toți și desigur ne îndeamnă și pe noi să-i urmăm virtuțile Măicuței noastre ,,umilința, simplitatea, curățirea, speranța, prudența dar mai ales spiritul de sacrificiu, pentru că aceste virtuți ne ajută să fim creștini buni, dar cel mai important este că aceste virtuți ne conduc pe drumul de sfințenie, așa cum l-au condus și pe Fericitul Ieremia.

Un alt îndemn pe care Fratele Ieremia ni-l adresează este invitația de a ne încredința Măicuței noastre, și de a o chema în ajutor pentru că Ea este steaua care ne conduce la loc sigur, pentru că Ea este speranța noastră, Ea este avocata noastră, dar mai ales pentru că Ea este salvarea noastră.

Dragi seminariști, dragi credincioși, fratele Ieremia ne îndeamnă să-i încredințăm Măicuței noastre, în rugăciunile noastre, pe cei care trăiesc în păcatul de moarte, pe cei care suferă, pe cei bolnavi și suferinzi, ne îndeamnă să ne rugăm și pentru alinarea celor din purgatoriu. Toate aceste îndemnuri fratele Ieremia le spunea din experiență, pentru că El le punea în practică, el le trăia în viața lui zi de zi. Și datorită acestei devoțiuni față de Sfânta fecioară Maria, care a fost trăită cu adevărata iubire, Dumnezeu i-a dăruit acest privilegiu de a o vedea pe Măicuța noastră, pe Sfânta Fecioară Maria. Iar această apariție a Sfintei Fecioare Maria a aprins și mai mult iubirea Fratelui Ieremia față de cei săraci, marginalizați, față de cei bolnavi, față de cei bogați, față de toți oamenii.

Fratele Ieremia aproape toată viața lui s-a dedicat celor bolnavi, mai bine de patruzeci de ani, el a slujit în infirmeria mănăstirii ,,Sfântul Efrem cel nou”. Tot timpul lui era la dispoziția celor bolnavi, el se oferea să facă muncile cele mai umile dar și mai obositoare. Frații care au trăit în compania lui și care au beneficiat de asistența lui au dat mărturie la procesul de canonizare. Spuneau că dragostea lui față de cei bolnavi era greu de descris, toți îl admirau pentru curajul și grija lui în orice timp, zi sau noapte, nu conta cât era ceasul, el îi mângâia și îi îngrijea cu toată dragostea, asemenea unui tată.

Fratele Ieremia l-a îngrijit pe fratele Anselmo din Calabria, care a fost un bolnav mintal foarte grav și dificil. Se murdărea din cap până în picioare și producea dezgust chiar și celui care doar trecea prin fața chiliei sale. Însă fratele Ieremia îi spăla hainele, patul, chilia și întregul trup, și îi făcea baie cu ierburi plăcut mirositoare. Iar un alt frate, pe nume Placido, relatează că, atunci când era bolnav în ultimii ani ai vieții fratelui Ieremia, a locuit cu el în aceeași chilie timp de trei ani. Spune el: ,,am simțit personal dragostea pe care o arăta”.

Da, dragi credincioși și seminariști, iubirea lui pentru cei bolnavi era atât de mare încât el oferea chilia lui pentru acei bolnavi care veneau în mănăstire și nu se găseau locuri pentru ei. El nu avea chilia proprie, dar oare unde dormea atunci când își oferea cămăruța?… sub scară… dar de multe ori dormea în chiliile acelor bolnavi care aveau nevoie de asistență continuă.  

Deci și noi dragi frați, credincioși și seminariști, să ne încredințăm lui, să-i încredințăm pe cei bolnavi mijlocirii Fericitului Ieremia, pentru ca El care, din dragoste, și-a dăruit viața celor bolnavi, să mijlocească la Dumnezeu atât sănătate trupească, dar mai ales sufletească; să mijlocească la Dumnezeu pentru ca să se împlinească Voința lui Dumnezeu, și să acceptăm voința Lui în viața noastră.

Fratele Ieremia a avut o iubire mare și față de cei săraci. El a învățat să fie alături de cei săraci încă din sânul familiei, de la mama sa Margareta, însă această iubire față de ei, a aprofundat-o din viața Sfântului Francisc de Assisi; de la el a învățat să se dăruiască slujirii celor săraci. Tot ce aduna el pentru mănăstire din cerșit sau din munca grădinăritului el punea deoparte și oferea cu generozitate celor săraci. Un martor ocular spunea că ,,milostivirea și dragostea lui era atât de mare față de cei săraci, încât era în stare ,,să-și dea și ochii din cap pentru alții”. Fratele Ieremia ne îndeamnă să dăruim celor săraci cu generozitate, din ceea ce Dumnezeu oferă unora spre a fi transmise altora. De aceea favoriții săi erau săracii, cei de pe urmă, cei care sufereau din cauza lipsei celor necesare. Pentru fratele Ieremia atât grija pentru cei bolnavi, cât și pentru cei săraci, a trăit-o din dragoste și liber… niciodată nu a așteptat ca cineva să-i întoarcă aceste favoruri sau să fie lăudat; era dezinteresat de aceste lucruri.

Dar de unde a avut acest frate această putere si acest curaj pentru a duce până la moarte această slujire pentru cei săraci și bolnavi?… Rugăciunea. Rugăciunea a avut un rol important în viața lui.

Fratele Ieremia a fost și un frate al rugăciunii. Pentru el rugăciunea și contemplarea Preasfântului Sacrament din capela infirmeriei erau refugiu… de la Dumnezeu el primea toată iubirea  adevărată, pe care o împărțea celor bolnavi și săraci. În capelă se refugia ziua și noaptea…dacă nu îl găseai prin chiliile bolnavilor, știai că trebuie să-l cauți în capelă. Fratele Ieremia îi îndemna pe toți, și ne îndeamnă și pe noi să ne rugăm rugăciunea pe care ne-a învățat Isus Cristos ,,Tatăl Nostru”, pentru că această rugăciune conține ,,Tot” ceea ce ne este necesar atât pentru trup cât și pentru suflet. Iar forța acestei rugăciuni nu stă doar în cuvinte ci, mai ales, în inimă.

O altă rugăciune care l-a ajutat pe acest drum de slujire față de Dumnezeu și față de aproapele a fost rugăciunea către Măicuța noastră. Pentru Fericitul Ieremia devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria a fost una foarte mare. El și-a pus toată încrederea sa în Mama cerească. Sfânta fecioară Maria a fost speranța, salvarea, curajul, puterea, spiritul de sacrificiu în a duce la îndeplinire misiunea pe care a avut-o pe acest pământ… adică să-și dăruiască viața slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui său; această slujire l-a condus pe acest drum al sfințeniei, adică l-a condus la Dumnezeu. Fratele Ieremia a murit în anul 1625 la vârsta de 69 ani, vizitând un bolnav pe timp de iarnă. Era o iarnă foarte friguroasă; pentru a ajunge la acel bolnav a parcurs 12 kilometri pe jos. Când s-a întors la convent a ajuns cu o pneumonie necruțătoare. Înainte de a muri a spus: ,,acum merg să mă întâlnesc cu săracii, cu șchiopii, cu prietenii mei. Mă duc sa mă odihnesc în Patria mea”. Așa a murit fratele Ieremia, victimă a dragostei și a ascultării față de cei bolnavi.

Dragi frați, dragi seminariști, iubiți credincioși, să ne încredințăm Fericitului nostru român, Ieremia, pentru ca el să mijlocească pentru noi la Micuța noastră, pentru ca el să mijlocească la Dumnezeu.

Închei această predică și acest triduum cu acea întrebare cu care am început prima zi: …de ce Fratele Ieremia a plecat în Italia? Pentru că El voia să meargă în Paradis, în cer la Dumnezeu, și îi era foarte frică de iad.

Și nouă dragi frați, seminariști, dragi credincioși, trebuie să ne fie frică de iad, să fugim de iad, însă trebuie să avem sădită în inima noastră această dorință pe care a avut-o și Fericitul Ieremia, de a merge în paradis, în cer, alături de Dumnezeu, alături de Măicuța noastră și de toți sfinții și îngerii lui Dumnezeu.

Cristos a Înviat!

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.