Triduum Solemn în cinstea Fericitului Ieremia (Ziua a III-a)

Triduum Solemn de pregătire la Solemnitatea Fericitului Ieremia Valahul – Ziua a III-a (7 mai)

În ziua de marţi, 7 mai, am celebrat ultima zi a Triduumului de pregătire la Solemnitatea Fericitului Ieremia Valahul.

La ora 16.30 s-a celebrat Sfânta Liturghie a bolnavilor, prezidată de pr. Paul Daniel Coman, iar la ora 18.30 pr. Custode, Leon Budău, a celebrat Sfânta Liturghie propriu-zisă a acestei zile conclusive de Triduum.  

La predică, pr. diacon Irimia Bejan a scos în evidenţă capacitatea de dăruire a fratelui Ieremia faţă de cei bolnavi, pe care îi îngrijea cu multă dragoste. 

Totodată, un alt aspect pe care pr. predicator l-a subliniat a fost acela al generozităţii fratelui Ieremia faţă de cei săraci, pe care i-a slujit ca pe nişte stăpâni, de multe ori întorcându-se la convent cu traista goală, după ce a distribuit săracilor tot ceea ce primise din cerşit.

În sfârşit, aceste zile binecuvântate nu se puteau încheia decât cu o reflecţie asupra vieţii de rugăciune a fratelui Ieremia care, deşi era prins cu atâtea lucruri, îşi găsea timp şi pentru Stăpânul Cerului, oferind, totodată, şi întreaga sa activitate ca jertfă bineplăcută Domnului.

Tot în această seară, de la ora 21.00, în cripta sanctuarului am trăit un moment deosebit de rugăciune, o veghe nocturnă dedicată fericitului Ieremia, în care am recitat sfântul Rozariu, urmând exemplul confratelui nostru de a o cinsti pe Sfânta Fecioară Maria cu aleasă devoţiune. 

Fr. Irinel Lenghen, O.F.M. Cap. 

 Album foto:  Triduum Solemn în cinstea Fericitului Ieremia Ziua a III-a

Album foto: Veghe de rugăciune în cinstea Fericitului Ieremia


Predica din cea de-a treia zi a Triduumului  

Cristos a Înviat!

Dragi fraţi şi seminarişti, iubiţi credincioşi şi cinstitori ai Fericitului Ieremia, continuăm şi în această seară să ne apropiem mai mult de viaţa lui, să încercăm să-l cunoaştem mai bine pe fratele nostru român pe Fericitul Ieremia. 

În aceste două zile am observat devoţiunea fratelui Ieremia faţă de Sfânta Fecioară Maria pe care o numea ,,Măicuţa noastră”, şi am văzut cum fratele Ieremia îi îndemna pe toţi şi desigur ne îndeamnă şi pe noi să-i urmăm virtuţile Măicuţei noastre ,,umilinţa, simplitatea, curăţirea, speranţa, prudenţa dar mai ales spiritul de sacrificiu, pentru că aceste virtuţi ne ajută să fim creştini buni, dar cel mai important este că aceste virtuţi ne conduc pe drumul de sfinţenie, aşa cum l-au condus şi pe Fericitul Ieremia.

Un alt îndemn pe care Fratele Ieremia ni-l adresează este invitaţia de a ne încredinţa Măicuţei noastre, şi de a o chema în ajutor pentru că Ea este steaua care ne conduce la loc sigur, pentru că Ea este speranţa noastră, Ea este avocata noastră, dar mai ales pentru că Ea este salvarea noastră.

Dragi seminarişti, dragi credincioşi, fratele Ieremia ne îndeamnă să-i încredinţăm Măicuţei noastre, în rugăciunile noastre, pe cei care trăiesc în păcatul de moarte, pe cei care suferă, pe cei bolnavi şi suferinzi, ne îndeamnă să ne rugăm şi pentru alinarea celor din purgatoriu. Toate aceste îndemnuri fratele Ieremia le spunea din experienţă, pentru că El le punea în practică, el le trăia în viaţa lui zi de zi. Şi datorită acestei devoţiuni faţă de Sfânta fecioară Maria, care a fost trăită cu adevărata iubire, Dumnezeu i-a dăruit acest privilegiu de a o vedea pe Măicuţa noastră, pe Sfânta Fecioară Maria. Iar această apariţie a Sfintei Fecioare Maria a aprins şi mai mult iubirea Fratelui Ieremia faţă de cei săraci, marginalizaţi, faţă de cei bolnavi, faţă de cei bogaţi, faţă de toţi oamenii.

Fratele Ieremia aproape toată viaţa lui s-a dedicat celor bolnavi, mai bine de patruzeci de ani, el a slujit în infirmeria mănăstirii ,,Sfântul Efrem cel nou”. Tot timpul lui era la dispoziţia celor bolnavi, el se oferea să facă muncile cele mai umile dar şi mai obositoare. Fraţii care au trăit în compania lui şi care au beneficiat de asistenţa lui au dat mărturie la procesul de canonizare. Spuneau că dragostea lui faţă de cei bolnavi era greu de descris, toţi îl admirau pentru curajul şi grija lui în orice timp, zi sau noapte, nu conta cât era ceasul, el îi mângâia şi îi îngrijea cu toată dragostea, asemenea unui tată.

Fratele Ieremia l-a îngrijit pe fratele Anselmo din Calabria, care a fost un bolnav mintal foarte grav şi dificil. Se murdărea din cap până în picioare şi producea dezgust chiar şi celui care doar trecea prin faţa chiliei sale. Însă fratele Ieremia îi spăla hainele, patul, chilia şi întregul trup, şi îi făcea baie cu ierburi plăcut mirositoare. Iar un alt frate, pe nume Placido, relatează că, atunci când era bolnav în ultimii ani ai vieţii fratelui Ieremia, a locuit cu el în aceeaşi chilie timp de trei ani. Spune el: ,,am simţit personal dragostea pe care o arăta”.

Da, dragi credincioşi şi seminarişti, iubirea lui pentru cei bolnavi era atât de mare încât el oferea chilia lui pentru acei bolnavi care veneau în mănăstire şi nu se găseau locuri pentru ei. El nu avea chilia proprie, dar oare unde dormea atunci când îşi oferea cămăruţa?… sub scară… dar de multe ori dormea în chiliile acelor bolnavi care aveau nevoie de asistenţă continuă.  

Deci şi noi dragi fraţi, credincioşi şi seminarişti, să ne încredinţăm lui, să-i încredinţăm pe cei bolnavi mijlocirii Fericitului Ieremia, pentru ca El care, din dragoste, şi-a dăruit viaţa celor bolnavi, să mijlocească la Dumnezeu atât sănătate trupească, dar mai ales sufletească; să mijlocească la Dumnezeu pentru ca să se împlinească Voinţa lui Dumnezeu, şi să acceptăm voinţa Lui în viaţa noastră.

Fratele Ieremia a avut o iubire mare şi faţă de cei săraci. El a învăţat să fie alături de cei săraci încă din sânul familiei, de la mama sa Margareta, însă această iubire faţă de ei, a aprofundat-o din viaţa Sfântului Francisc de Assisi; de la el a învăţat să se dăruiască slujirii celor săraci. Tot ce aduna el pentru mănăstire din cerşit sau din munca grădinăritului el punea deoparte şi oferea cu generozitate celor săraci. Un martor ocular spunea că ,,milostivirea şi dragostea lui era atât de mare faţă de cei săraci, încât era în stare ,,să-şi dea şi ochii din cap pentru alţii”. Fratele Ieremia ne îndeamnă să dăruim celor săraci cu generozitate, din ceea ce Dumnezeu oferă unora spre a fi transmise altora. De aceea favoriţii săi erau săracii, cei de pe urmă, cei care sufereau din cauza lipsei celor necesare. Pentru fratele Ieremia atât grija pentru cei bolnavi, cât şi pentru cei săraci, a trăit-o din dragoste şi liber… niciodată nu a aşteptat ca cineva să-i întoarcă aceste favoruri sau să fie lăudat; era dezinteresat de aceste lucruri.

Dar de unde a avut acest frate această putere si acest curaj pentru a duce până la moarte această slujire pentru cei săraci şi bolnavi?… Rugăciunea. Rugăciunea a avut un rol important în viaţa lui.

Fratele Ieremia a fost şi un frate al rugăciunii. Pentru el rugăciunea şi contemplarea Preasfântului Sacrament din capela infirmeriei erau refugiu… de la Dumnezeu el primea toată iubirea  adevărată, pe care o împărţea celor bolnavi şi săraci. În capelă se refugia ziua şi noaptea…dacă nu îl găseai prin chiliile bolnavilor, ştiai că trebuie să-l cauţi în capelă. Fratele Ieremia îi îndemna pe toţi, şi ne îndeamnă şi pe noi să ne rugăm rugăciunea pe care ne-a învăţat Isus Cristos ,,Tatăl Nostru”, pentru că această rugăciune conţine ,,Tot” ceea ce ne este necesar atât pentru trup cât şi pentru suflet. Iar forţa acestei rugăciuni nu stă doar în cuvinte ci, mai ales, în inimă.

O altă rugăciune care l-a ajutat pe acest drum de slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele a fost rugăciunea către Măicuţa noastră. Pentru Fericitul Ieremia devoţiunea faţă de Sfânta Fecioară Maria a fost una foarte mare. El şi-a pus toată încrederea sa în Mama cerească. Sfânta fecioară Maria a fost speranţa, salvarea, curajul, puterea, spiritul de sacrificiu în a duce la îndeplinire misiunea pe care a avut-o pe acest pământ… adică să-şi dăruiască viaţa slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui său; această slujire l-a condus pe acest drum al sfinţeniei, adică l-a condus la Dumnezeu. Fratele Ieremia a murit în anul 1625 la vârsta de 69 ani, vizitând un bolnav pe timp de iarnă. Era o iarnă foarte friguroasă; pentru a ajunge la acel bolnav a parcurs 12 kilometri pe jos. Când s-a întors la convent a ajuns cu o pneumonie necruţătoare. Înainte de a muri a spus: ,,acum merg să mă întâlnesc cu săracii, cu şchiopii, cu prietenii mei. Mă duc sa mă odihnesc în Patria mea”. Aşa a murit fratele Ieremia, victimă a dragostei şi a ascultării faţă de cei bolnavi.

Dragi fraţi, dragi seminarişti, iubiţi credincioşi, să ne încredinţăm Fericitului nostru român, Ieremia, pentru ca el să mijlocească pentru noi la Micuţa noastră, pentru ca el să mijlocească la Dumnezeu.

Închei această predică şi acest triduum cu acea întrebare cu care am început prima zi: …de ce Fratele Ieremia a plecat în Italia? Pentru că El voia să meargă în Paradis, în cer la Dumnezeu, şi îi era foarte frică de iad.

Şi nouă dragi fraţi, seminarişti, dragi credincioşi, trebuie să ne fie frică de iad, să fugim de iad, însă trebuie să avem sădită în inima noastră această dorinţă pe care a avut-o şi Fericitul Ieremia, de a merge în paradis, în cer, alături de Dumnezeu, alături de Măicuţa noastră şi de toţi sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu.

Cristos a Înviat!

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.