Cu „Speranța” în așteptarea Învierii
Frații Franciscani Minori Capucini din Sighetu Marmației, în timpul Postului Mare, au organizat diferite momente de rugăciune și reflecție asupra misterului morții și învierii Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Dintre aceste momente amintim Adorația Crucii în biserica parohială, în cadrul căreia se face de fiecare dată un semn personal de adeziune și venerație, și Calea crucii în capela oratoriului. Duminică, 21 aprilie, Calea Crucii a fost celebrată în Cimitirul Săracilor în memoria celor care au murit pentru credință. Iată câteva marturii ale tinerilor participanți din grupul „Speranța”.
Fr. Eugen Giurgică, O.F.M. Cap.
În ultima perioadă am adăugat la programul nostru obișnuit două activități mai deosebite, și anume: Adorația Euharistică sau a Sfintei Cruci și Calea Sfintei Cruci. Pentru mine personal, cele doua celebrări reprezintă un alt mod de a comunica cu Dumnezeu: meditarea asupra jertfei Sale și retrăirea suferințelor de pe drumul spre Golgota împreună cu Isus, chiar dacă la o intensitate mult mai mică.
Fiecare dintre noi își trăiește diferit credința și fiecare simte prezența lui Dumnezeu altfel decât ceilalți. În timpul celor două celebrări se creează o atmosferă de intimitate, chiar dacă sunt prezente mai multe persoane. Atmosfera din timpul adorației, de exemplu, este una liniștitoare, îți umple sufletul de pace și lumină, dar cel mai important mișcă sufletele noastre și ne pune pe gânduri cu privire la credința noastră: facem sau nu suficient?
Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că am reluat un vechi obicei, acela de a face Calea Crucii măcar o dată undeva afară, să parcurgem în rugăciune un drum simbolic. Anul acesta s-a ales Cimitirul Săracilor, un loc liniștit, care ascunde un trecut trist. Cântecele, textele din Evanghelie și din memoriile celor persecutați în perioada comunistă ne-au fost adevărate exemple de credință și de putere de sacrificiu pentru aproapele nostru, dar mai ales pentru Dumnezeu și credință. Astfel de experiențe au rolul de a trezi sufletul și conștiința omului, de a-i întări credința și de a-l determina să privească mai atent la suferințele celor din jur și de a oferi ajutorul și iubirea în mod necondiționat, cu inima deschisă. Totuși, cel mai important rol este de a-l apropia pe om de Dumnezeu: numai împreună cu El vom reuși!
Fețe cunoscute și necunoscute. Câțiva tineri care au făcut pași diferiți în viață, au diferite gânduri și scopuri. Câteva zeci de oameni s-au adunat într-un loc special al orașului: Cimitirul Săracilor. Vrând să se unească în rugăciune cu aceia care cândva, poate cu prețul vieții, s-au rugat și și-au dedicat viața lui Isus, câțiva tineri s-au adunat, animați poate de curiozitate și dorința de a participa la o rugăciune comunitară. Ce poate aduna atâția tineri? Rugăciunea: fiecare părticică a corpului are rugăciunea sa pentru mintea omului, și toate aceste rugăciuni se adună cuvânt cu cuvânt și formează una singură, gândul nostru comun de iubire și dăruire pe care îl dăruim Celui de Sus.
Ce poate forma mai bine o rugăciune? Ce poate să-i dea o culoare aparte? Calea crucii, în perioada pregătirii pentru Sărbătorile Pascale. Totul a început cu câteva zâmbete datorate bucuriei revederii. Nimeni nu știe de unde s-a auzit, dar o voce, începe rugăciunea. Toți ascultă, nu se mai aude nimic, în afară de o adiere de vânt, ce se apropie din depărtare, parcă anunțând că ajunge și El. Doi câte doi, citim stările care cuprind și gânduri ale unor oameni, pe care cu siguranță îi putem numi sfinți și care poate se odihnesc tocmai în locul sfânt în care ne aflăm. Ce interesant este!: tineri care se roagă și recitesc rugăciuni și gânduri ale unor persoane care s-au sacrificat pentru Isus. Astfel ajungem să vedem cât de repede se răspândește o rugăciune, cât de strânse sunt legăturile între noi. Căutarea s-ar putea opri aici, m-am gândit pe moment, și am urmat pașii altor tineri din fața mea. Cu fiecare stare, fiecare rugăciune Tatăl Nostru rostită, vremea parcă își făcea simțită prezența mai tare. Vântul își căuta locul printre noi, dar vocea unită în rugăciune din jurul meu, era mai puternică. Creștini și oameni de toate felurile, treceau și admirau acest mic grup ce încerca să-și facă vocea auzită în ceruri.
Cine a fost prezent în ziua respectiva la Calea Crucii cu siguranță a plecat acasă cu sufletul curat și încărcat și cu câteva amintiri plăcute în “buzunare”. Pentru aceasta merită să fii acolo, sa îți amintești de acest moment de rugăciune, înălțat spre cer. Chiar și după Calea Crucii mai auzeam cuvinte despre cele întâmplate, cât de frumoase au fost acele momente petrecute în compania prietenilor și a invitaților.
Am plecat cu binecuvântarea lui Isus, și ne-am îndreptat spre casele noastre. Mulțumiri organizatorilor și celor implicați, tuturor celor care s-au unit în rugăciune colorând astfel și mai frumos apusul soarelui.
Anonim
Eu consider că aceste activități pe care le avem, cum ar fi Adorația și Calea Crucii, sunt în folosul nostru. În primul rând, prin aceste activități ne petrecem timpul împreună, iar eu ador acest lucru, iar în al doilea rând ne petrecem timpul într-un mod util, comunicând cu Dumnezeu. Este important să conștientizăm că trebuie să renunțăm puțin la noi, la timpul nostru, pentru a-l dedica lui Dumnezeu, si aceasta nu ar trebui sa fie un sacrificiu, ci o plăcere.
Prin aceste activități ar trebui să învățam ceva și ar trebui să fim recunoscători că avem posibilitatea de a le face.
Referitor la Calea Crucii de la Cimitirul Săracilor pot spune că a fost o activitate în care am dovedit încă o dată că suntem disponibili în a-i ajuta pe ceilalți, de data aceasta rugându-ne pentru sufletele celor adormiți acolo. Aceștia au murit pentru credința lor în Dumnezeu și cred că merită, măcar o dată pe an, să îi menționăm în rugăciunile noastre.
În ceea ce privește adorațiile din fiecare lună, acestea au un farmec aparte, iar cea de joia trecută, Adorația Crucii, a fost una specială aducându-ne aminte de jertfa lui Isus, cea de a muri pe Cruce pentru a ne mântui pe noi. Ideea cu pietrele și cu lumânările mi-a plăcut foarte mult, aceasta simbolizând că vrem să începem o viață nouă, plină de lumină.
