Sfânta Liturghie şi Euharistia

Sfânta Liturghie şi Euharistia

Sâmbătă 24 martie, în Sanctuarul Fericitului  Ieremia din Oneşti, a avut loc al treilea moment de reflecţie şi rugăciune. Momentul s-a desfăşurat astfel: în prima jumătate de oră s-a prezentat tema iar în a doua jumătate de oră a urmat un moment de Adoraţie Euharistică.

În fiecare duminică sau zi din săptămână, unii dintre noi participăm la sf. Liturghie şi astfel celebrăm Euharistia. Dar haideţi să vedem împreună ce este Euharistia, cine a instituit-o, când a fost instituită şi de ce o celebrăm în fiecare zi!

 Catehismul Bisericii Catolice ne spune următoarele cu privire la Euharistie:

Euharistia este izvor şi culme a întregii vieţi creştine! Toate sacramentele precum şi toate slujirile şi operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie şi rânduite în vederea ei. Căci în Sf. Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuşi…(CBC 1324).

În Euharistie se află totodată culmea acţiunii prin care, în Cristos, Dumnezeu sfinţeşte lumea…(CBC 1325)

Prin celebrarea euharistică noi ne unim deja cu liturgia din cer şi anticipăm viaţa veşnică, atunci când Dumnezeu va fi totul în toţi (CBC 1326).

Pe scurt, Euharistia rezumă totalitatea credinţei noastre: Modul nostru de a gândi concordă cu Euharistia, iar Euharistia, la rându-i, confirmă modul nostru de a gândi (CBC 1327).

 Este puţină teologie în aceste rânduri din catehism pe care le-am  am ascultat cu privire la Euharistie, şi poate nu toţi am reuşit să înţelegem. Dar poate toţi am observat că atunci când Catehismul vorbeşte despre Euharistie totul este la superlativ, adică când Catehismul ne vorbeşte despre Euharistie ne vorbeşte ca despre lucrul cel mai important, cel mai esenţial… Şi aceasta o face datorită faptului că Euharistia este centrul întregii vieţi creştine. Toate celelalte sacramente şi tot ceea ce se săvârşeşte în biserică – ca de exemplu: rugăciuni, devoţiuni – toate sunt strâns legate de Euharistie şi se rotesc dacă putem să spunem aşa în jurul Euharistiei. Cred că nu este exagerat să afirm că Euharistia este bogăţia cea mai mare a Bisericii. De fapt, Euharistia este cea care dă viaţă Bisericii! Fără Euharistie nu poate exista Biserica. Biserica creează Euharistia şi Euharistia creează Biserica. Fără preot Euharistia nu poate exista. Preotul este acela care în numele Bisericii şi cu puterea acordată de Biserică, el transformă pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Cristos.

 Dar să ne întoarcem puţin în timpul lui Isus şi să vedem originile Euharistiei (pentru că acolo trebuie căutate):

A sosit, deci, ziua Azimelor în care trebuia jertfit Paştele. I-a trimis pe Petru şi pe Ioan, spunându-le: „Mergeţi şi pregătiţi Paştele ca să mâncăm”. Ei i-au zis: „Unde vrei să pregătim?” El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, veţi întâlni un om ducând un urcior cu apă. Mergeţi după el în casa în care va intra şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul zice: «Unde este camera în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» Iar el vă va arăta o încăpere mare, la etaj, aranjată; acolo să pregătiţi”. Mergând deci, au găsit aşa cum le-a spus şi au pregătit Paştele.

Când a venit ceasul, s-a aşezat la masă împreună cu apostolii. Şi le-a spus: „Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea. Căci vă spun că nu-l voi mai mânca până când nu se va împlini în împărăţia lui Dumnezeu”. Şi, luând potirul, a mulşumit şi a spus: „Luaţi acesta şi împărţiţi între voi! Căci vă spun că nu voi mai bea de acum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu”. Şi, luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o ţi le-a dat-o, spunând: „Acesta este trupul meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea”. La fel a făcut cu potirul, după cină, zicând: „Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi (Lc 22, 7-20).

 Aşadar, cel care a instituit Euharistia este Cristos, şi nu Biserica, aşa cum afirmă unii spunând că Euharistia este o invenţie a Bisericii. Poate aţi observat câte indicii le-a dat Isus apostolilor pentru a celebra Euharistia! I-a pus pe Petru şi Ioan să pregătească Cina Pascală în cadrul căreia Isus instituie Euharistia. Isus se foloseşte de tradiţionala Cină Pascală a evreilor pentru a institui Euharistia.

Isus trece de la Legământul cel vechi (care este simbolizat de cina Pascala ebraică) la Legământul cel nou. Euharistia este o anticipare a ceea ce se va întâmpla pe cruce. Adică: dăruirea totală de sine pentru noi păcătoşii. Isus nu  numai că a instituit Euharistia, El a poruncit apostolilor care erau prezenţi să facă aceasta în amintirea lui ; adică să celebreze Euharistia şi după ce El nu va mai fi în mod fizic prezent între ei.

De aici avem noi această mare comoară numită Euharistie! Spun comoară pentru că Euharistia de fapt este ISUS CRISTOS. În Euharistie nu avem nimic altceva decât Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Într-un cuvânt ori de câte ori celebrăm Euharistia, Cristos vine în mijlocul nostru într-un mod cu totul şi cu totul special. În Euharistie este prezent acelaşi Isus care s-a născut la Betleem, a copilărit la Nazaret, a învăţat în satele şi oraşele Palestinei, a fost condamnat pe nedrept, a fost ucis răstignit pe cruce, înmormântat şi a înviat. Dar a rămas cu noi, în mijlocul nostru.

Acum doresc să trecem puţin mai departe ca să vedem cum au celebrat primii creştini Euharistia. Isus după înviere s-a înălţat la ceruri ne spune Scriptura. Dar apostolii au continuat să anunţe vestea cea bună a Evangheliei şi să celebreze Euharistia aşa cu  Cristos le-a poruncit la Cina cea de Taină. În mare parte, primii creştini celebrau Euharistia aşa cum o celebrăm noi astăzi. Cei drept, Euharistia avea diferite denumiri: Cina Domnului, Frângerea pâinii, Euharistie, iar mai târziu Sfânta Jertfă, Sfânta Liturghie şi Sfânta Misă (missio -trimitere).

Sfântul Iustin care a trăit în secolul al II-lea după Cristos, ne descrie într-una din scrierile sale cum celebrau primi creștini Euharistia:

Ziua care este numită ziua soarelui, toţi, în oraşe şi în sate, se reunesc în acelaşi loc: se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeţilor, atât cât timpul o permite. Când lectorul a terminat de citit, cel care prezidează face un discurs pentru a îndemna şi exorta la imitarea acestor învăţături. Apoi ne ridicăm toţi şi ne rugăm împreună cu voce tare. Deci, deja cum am mai zis, când rugăciunea se sfârşeşte, se aduc pâinea, vinul şi apa. Cel care prezidează înalţă spre ceruri rugăciuni şi euharistii cu toată fervoarea de care este capabil, şi tot poporul răspunde cu exclamaţia Amin. Urmează distribuirea şi împărţirea euharistiilor la fiecare, şi se trimit şi partea lor celor absenţi prin diaconi (Giustino, Apologia I, L. Rebuli, Messaggero, Padova 1982).

După cum am putut observa, Euharistia se celebra chiar de la început aşa cum o celebrăm noi azi cu mici diferenţe: ne adunăm, ascultăm Cuvântul Domnului, preotul explică acest Cuvânt al Domnului la predică, ne rugăm împreună rugăciunea Tatăl nostru iar apoi se aduc la altar pâinea, vinul şi apa, care prin rugăciunea preotului devine Trupul şi Sângele Domnului, apoi ne împărtăşim.

La sfânta Liturghie când celebrăm Euharistia, nu o celebrăm ca pe o amintire care a avut loc acum 2000 şi ceva de ani în urmă. Euharistia pe care noi o celebrăm în fiecare zi, este mereu actuală şi prezentă!

Pe lângă celebrarea Euharistie adică Sf. Liturghie, noi mai avem şi Adoraţia Euharistică care nu este nimic altceva decât o prelungire a celebrării Euharistice.  Deci, noi la Adoraţie prelungim momentul Sfintei Liturghii.

Fr. Marian-Mihai Huşanu O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.