Scrisoarea Ministrului General, Mauro Jöhri, O.F.M. Cap, de convocare a celui de-al 8-lea Consiliu Plenar al Ordinului – “Harul de a munci”

Scrisoarea Ministrului General, Mauro Jöhri, pentru convocarea celui de-al 8-lea Consiliu Plenar al Ordinului, “Harul de a munci”

1. Al 8-lea Consiliu Plenar al Ordinului

În scrisoarea programatică pe care v-am trimis-o pe 2 februarie anul curent, am anunţat că, împreună cu fraţii Definitori, am decis să convocăm un Consiliu plenar al Ordinului cu tema „Harul de a munci”. Cu acea ocazie am menţionat pe scurt motivele care au dat naştere convocării acestui eveniment. În această scrisoare doresc să propun anumite aprofundări asupra temei şi vreau să o fac împărtăşind cu voi situaţii şi fapte care aparţin istoriei mele personale. Nu peste mult timp îi voi mulţumi Domnului pentru a cincizecea aniversare de când aparţin Ordinului Fraţilor Minori Capucini şi în acest timp am fost martor a numeroase schimbări. Mi-am trăit cea mai mare parte a vieţii în Europa şi este evident că ochii cu care privesc faptele şi evenimentele sunt cei ai unui european. Cu toate acestea, pot spune că cunoaşterea Ordinului acumulată în şapte ani de slujire ca Ministru general, confirmă faptul că multe schimbări observate în Europa, din cauza procesului de globalizare, s-au extins în mod progresiv pe toate continentele. Doresc totodată să subliniez că următorul CPO ar trebui să traseze o linie de continuitate cu celelalte două imediat precedente care ne-au ajutat să reflectăm asupra temei: „Trăirea sărăciei în fraternitate” şi „Trăirea vieţii noastre fraterne în minoritate”.

Reflecţia asupra muncii ne pune în relaţie cu resursele susţinerii noastre materiale iar munca pe care o desfăşurăm trebuie să menţină prezente două valori centrale ale vieţii noastre: fraternitatea şi minoritatea. Aceste aspecte vor fi aprofundate şi dezvoltate în timpul pregătirii evenimentului, care doresc să fie trăit ca o ocazie de dialog şi de formare pentru fraţi.

Dragi fraţi, cu bucurie şi speranţă vie convoc al VIII-lea Consiliu plenar al Ordinului, cu tema Harul de a munci, la Assisi, la conventul „Cristo Risorto”, între 26 octombrie şi 21 noiembrie 2015.

2. Ascultându-l pe sfântul Francisc de Assisi

Acei fraţi cărora Domnul le-a dat harul de a munci, să muncească cu fidelitate şi evlavie, astfel încât, îndepărtând lenea, duşmanul sufletului, să nu stingă în ei duhul sfintei rugăciuni şi al evlaviei, căruia trebuie să-i slujească toate celelalte trecătoare. Ca răsplată pentru munca lor, să primească cele necesare trupului, pentru sine şi pentru fraţii lor, în afară de bani sau averi, şi aceasta cu umilinţă după cum se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu şi discipolilor preasfintei sărăcii. (Rb, V.)

Eu lucram cu mâinile mele şi vreau să continui să lucrez; şi doresc cu fermitate ca toţi ceilalţi fraţi să facă o muncă cinstită. Iar cei care nu se pricep, să înveţe, nu de dragul plăţii, ci pentru a da exemplu şi să îndepărteze lenea. Iar când nu suntem răsplătiţi pentru munca noastră, să recurgem la masa Domnului, cerând pomană din poartă în poartă. (Test)

Aceste cuvinte simple şi puternice pe care Sf. Francisc ni le-a lăsat în Regulă şi în Testament au însoţit generaţii întregi de fraţi de-a lungul secolelor, continuând să fie izvor de reflecţie şi de sănătoasă provocare şi pentru noi. Cuvintele Seraficului Părinte ajung la noi într-un timp şi într-o societate în care se petrec schimbări radicale în sfera muncii, cu consecinţe care impun o evaluare serioasă a modului nostru de a ne susţine. Procesele globalizării şi secularizării au dat naştere unui nou mod de a concepe omul şi activităţile sale; acestuia i se adaugă o desprindere progresivă de Biserică şi de ceea ce ea vesteşte în plan  spiritual, etic şi social. Cu siguranţă că aceste schimbări nu ating toate ţările din lume cu aceeaşi intensitate, dar trebuie să recunoaştem că schimbarea este de dimensiuni considerabile şi îi putem confirma influenţele şi consecinţele chiar şi în viaţa religioasă. Aceste reflecţii scurte şi succinte se află la originea propunerii de a trăi un moment puternic de reflecţie pe care am cuprins-o în tema Harului de a munci. În această scrisoare, conştient că nu sunt nici un istoric, nici un sociolog, voi încerca să aprofundez consideraţiile descrise mai sus. Am ales să împărtăşesc şi să povestesc ceea ce eu însumi am trăit şi am observat în timpul anilor vieţii mele de frate capucin. 

3. Se diminuează munca pastorală

La sfârşitul raportului meu de la Capitolul General din 2012, atrăgeam atenţia: Noi capucinii, în special în ţările din sudul lumii, suntem foarte implicaţi în activitatea pastorală. Există circumscripţii unde cea mai mare parte a fraţilor se dedică muncii parohiale. Aici şi acolo episcopii încep să ne ceară să le cedăm parohiile care cândva au fost încredinţate fraţilor deoarece dispun acum de un număr mai mare de preoţi diecezani. Să fie aceasta o ocazie pentru a diversifica slujirea noastră faţă de biserică şi faţă de poporul lui Dumnezeu deschizându-ne unor noi forme de prezenţă evanghelizatoare dând o atenţie specială acelor forme care promovează pacea şi dialogul între grupuri şi popoare diferite. 

Această afirmaţie pare să contrazică cererea unor episcopi europeni şi nord americani care solicită prezenţa fraţilor noştri proveniţi din circumscripţii tinere bogate în vocaţii, pentru a face faţă lipsei de preoţi în Diecezele lor. Nu sunt împotrivă ca fraţii din circumscripţiile tinere să îşi asume angajamente pastorale dincolo de graniţele ţărilor din care provin, dar mi se pare corect să îi fac conştienţi de fenomenul secularizării care erodează într-un mod semnificativ şi rapid practica religioasă. Menţionăm şi faptul că însuşi modul în care trăieşte lumea în emisfera nordică a lumii este profund schimbat. Activitatea pastorală tradiţională, concentrată mai ales pe faptul de a ajunge la cât mai multe persoane posibil cu sacramentele, a suferit schimbări semnificative şi orice ambient cultural şi social prezintă caracteristici proprii care impun adaptări şi inovaţii. Fraţii din noile circumscripţii, care nu înţeleg schimbările care se desfăşoară şi vor să reproducă acţiunea pastorală din ţările lor de origine, riscă, mai devreme sau mai târziu, să abandoneze munca pastorală şi să se întoarcă în circumscripţiile din care au plecat. Mai mult, numărul persoanelor care renunţă fie în mod tacit, fie printr-o declaraţie publică la apartenenţa lor la Biserică se află într-o creştere constantă în ţări care, până nu de mult, aveau o prezenţă catolică foarte consistentă. Mă refer în mod special la nordul Europei, însă este valabil şi pentru Canada de limbă franceză şi încă alte ţări. Suntem conştienţi că ne aşteaptă un mare efort al noii evanghelizări, dar în acelaşi timp remarcăm diminuarea constantă a activităţii pastorale şi mă refer în mod special la cea de tip tradiţional, pentru care primim în mod normal o ofertă. Posibilităţile noilor activităţi pastorale nu lipsesc, dar pentru multe dintre acestea nu putem aştepta nici o răsplată.

Continui această analiză prezentând o situaţie care de ani de zile însoţeşte viaţa Ordinului nostru: micşorarea contribuţiilor la casa centrală a solidarităţii economice. Consecinţa acestei descreşteri este dificultatea tot mai evidentă de a contribui la numeroasele cereri de subvenţionare prezentate de Circumscripţiile cele mai tinere ale Ordinului nostru, în special cele din Africa şi Asia. Multe Provincii care în trecut împărţeau cu generozitate cu alte circumscripţii ale Ordinului o parte din ofertele primite şi din rodul muncii fraţilor, astăzi nu mai sunt în stare să o facă, sau o pot face doar într-un mod foarte limitat. Ce sa întâmplat? Care sunt motivele acestei diminuări?

Toţi spun, şi este adevărat, că principala cauză poate fi atribuită crizei economice care a lovit Europa şi alte continente. Ne dăm seama faptul că s-au micşorat drastic ofertele dar şi veniturile obţinute din munca individuală a fraţilor au suferit o diminuare semnificativă. Atribuim acest fenomen şi descreşterii vocaţiilor care afectează numeroase Provincii şi redimensionării fără precedent a prezenţelor noastre. Vârsta medie a Provinciilor cu o istorie seculară se află într-o creştere constantă; adesea, cea mai mare parte a intrărilor în fraternitate provine din pensii, iar aceşti bani sunt folosiţi mai ales în îngrijirea fraţilor bătrâni. Este corect să fie aşa, dar în acest fel acel surplus al Providenţei – cândva împărţit cu fraţii care trăiau în condiţii grele de sărăcie unde oamenii nu puteau să contribuie economic pentru munca şi slujirea oferită – pare să lipsească. 

4. “Rugaţi-vă pentru noi!”

Dincolo de cele prezentate mai sus, susţin că motivele crizei sunt chiar mai profunde şi pot fi atribuite anumitor schimbări de mentalitate în desfăşurare în societatea noastră. Doresc să dau câteva exemple, legându-mă de experienţa mea de frate capucin. Puţine săptămâni după ce am îmbrăcat haina capucină în casa de noviciat din Arco di Trento, am fost trimis împreună cu alţi fraţi în satele dimprejur pentru a cerşi struguri. Aceasta ne permitea să producem un vin bun fără nici o cheltuială. În timpul anului fraţii laici din fraternitate ieşeau la cerşit pentru ulei, cartofi, lemne şi alte produse. Un frate mergea în fiecare zi în oraş pentru a cerşi pâine. Marea grădină a conventului ne aproviziona cu fructe şi legume din abundenţă. Ţineţi cont că nu spun poveşti de la începutul anilor 1800; acestea se petreceau în 1964, acum 50 de ani!

Întorcându-mă în Elveţia pentru studiul teologiei, primăvara şi toamna suspendam pentru o săptămână studiul şi cu toţii plecam în localităţile dimprejur pentru cerşit. În mod normal, lumea ne dădea bani şi, cu puţine excepţii, eram primiţi cu multă afecţiune. De ce era lumea generoasă faţă de noi şi nu ne trântea uşa în faţă? Cred că pot spune că între persoanele care ne făceau bine şi noi fraţii exista un pact nescris, dar care era respectat cu fidelitate şi eficacitate. Să vă explic: în inima şi în mintea oamenilor noi fraţii eram percepuţi drept cei care au ales să-i ofere viaţa lui Dumnezeu şi astfel aveam o misiune specială: rugăciunea de mijlocire pentru toate persoanele care prin ofertele şi darurile lor ne exprimă Providenţa Domnului. Viaţa noastră de rugăciune şi de renunţare împlinea şi întregea acea parte a devoţiunii pe care cea mai mare parte a credincioşilor nu era în măsură să o trăiască, dar pe care o simţea bună şi necesară. Pe scurt, motivul era acesta: Voi, fraţii, vă rugaţi şi duceţi o viaţă austeră şi roadele unei astfel de conduite de viaţă înaintea lui Dumnezeu se vor întoarce şi în beneficiul nostru. Voi împliniţi ceea ce noi toţi suntem chemaţi să facem, însă pentru diferite motive nu reuşim să realizăm, de aceea aveţi dreptul de a bate la uşile noastre şi de a cere o contribuţie pentru susţinerea voastră. Voi rugaţi-vă şi pentru noi iar noi suntem dispuşi să vă susţinem! În ochii poporului lui Dumnezeu prezenţa noastră avea o valoare simbolică puternică. Ea aducea ceva încurajator şi intervenea în raportul fiecărui individ cu Dumnezeu. Eram consideraţi ca oameni capabili să-i prezinte Domnului persoanele şi situaţiile pe care ei le trăiau şi această mijlocire era onorată cu multă generozitate. De câte ori nu am auzit spunându-ni-se: „Roagă-te pentru mine!” şi persoana care ne zice aceasta ne oferea bani. Multe persoane au continuat să ne dăruiască oferte chiar şi după ce fraţii nu mai ieşeau la cerşit. După jumătatea anilor ’60, deşi standardele de viaţă s-au îmbunătăţit considerabil în Europa şi în America de Nord, fraţii capucini, datorită stilului lor de viaţă simplă şi pentru angajarea abundentă în munca misionară, s-au bucurat mereu de ajutorul atâtor persoane. Era dorinţa de a ajuta, de a împărtăşi; se încredeau în noi, siguri că oferta va ajunge cu certitudine la destinaţie şi va servi la ceva bun şi util.       

5. Schimbarea

Contextul social-religios şi ansamblul de relaţii pe care l-am descris până aici şi în care am trăit nu mai există, sau cel mult îl găsim într-un mod marginal. Acel pact tacit dintre lume şi fraţi s-a rupt în mod progresiv. Nu rareori se întâmplă ca bătând la unele uşi, auzim că ni se pune această întrebare: „Domnule, pentru ce organizaţie sau operă strângi fonduri?” Slăbirea legăturii noastre cu lumea îşi găseşte explicaţia fie în relaţie cu trecerea de la lumea de la ţară la cea industrială şi apoi la cea tehnologică, fie în puternica influenţă pe care procesul de secularizare îl exercită asupra modului nostru de trăire al Evangheliei şi al vieţii religioase. Una dintre consecinţele acestei schimbări este că nici susţinerea noastră materială nu mai beneficiază de sursele care o alimentau în trecut. Această constatare face urgentă reflecţia noastră asupra muncii noastre, pentru a putea face alegeri care să ne ajute să privim înainte cu încredere în Cel de la care cerem pâinea noastră cea de toate zilele.

Noile generaţii de fraţi, atât din Europa cât şi din alte colţuri ale lumii nu au cunoscut cerşitul, însă cu siguranţă şi ei au beneficiat de generozitatea oamenilor din jurul nostru, iar aceasta datorită acelui pact descris mai sus. Am împărţit ceea ce am primit şi chiar o parte din rodul muncii noastre, fiind conştienţi că aparţinem unei singure fraternităţi internaţionale. Împărtăşirea a fost posibilă deoarece fraţii au încercat să trăiască fără compromisuri ceea ce spun Constituţiile noastre: Tot ceea ce fraţii primesc ca răsplată a muncii prestate aparţine fraternităţii şi trebuie să fie încredinţat în totalitate superiorului. Fiecare casă a oferit surplusul Provinciei şi aceasta la rândul ei a transferat banii Curiei generale, care dorea să facă faţă nevoilor din acele Circumscripţii care nu reuşeau să se susţină singure.

În Biserică, Capucinii aparţin Ordinelor mendicante. Această clasificare, care continuă să figureze pe paginile Anuarului pontifical, exprimă disponibilitatea de a fi itinerant, de a trăi o viaţă săracă ce ne face stăpâni ai nimicului. Ca săraci suntem chemaţi să trăim din munca noastră conştienţi că acelaşi minister pastoral suferă o schimbare puternică. Unul dintre ultimele semne ale pactului dintre noi şi lumea care continuă să ne susţină, chiar dacă într-o formă tot mai limitată, este oferta pe care o primim pentru celebrarea sfintelor Liturghii; dar şi în acest caz diminuarea pare să fie ireversibilă.

Nu putem rămâne pasivi, cu mâinile în sân în faţa acestor schimbări; în orice colţ al lumii suntem invitaţi să ne întrebăm cum intenţionăm să ne susţinem. Criteriul fundamental care trebuie să ghideze reflecţia noastră şi pe care vreau să-l afirm cu tărie şi claritate în această scrisoare este acesta: munca fiecărui fratelui trebuie să fie în sintonie cu primatul vieţii fraterne. Inevitabila specializare cerută de o activitate profesională va fi în stare să apere acest principiu? Ce se va întâmpla în urma alegerilor pe care suntem chemaţi să le facem şi să le promovăm? Ce mod de viaţă fraternă intenţionăm să promovăm într-un context profund schimbat?

6. Ce fel de fraternitate?

Reflectăm acum asupra unei alte transformări care se petrece în mijlocul nostru şi care afectează modul nostru de viaţă. Mă refer la personalul pe care le-am angajat pentru diferite servicii din fraternităţi. Sunt persoane care se ocupă de bucătărie, fac curăţenie, spală şi calcă hainele noastre, răspund la telefon şi deschid uşa oaspeţilor, au grijă de fraţii noştri bolnavi. Majoritatea acestor persoane primesc un salariu pentru ceea ce fac. Amintesc datoria morală a fiecărei fraternităţi faţă de personalul angajat: să acţioneze mereu cu dreptate, prin respectarea deplină a legilor în vigoare din diferite ţări, observând toate normele în ceea ce priveşte plata şi asigurarea. Angajăm persoane care ne slujesc, iar acesta nu este un lucru irelevant, dar îndrăznesc să spun că această practică a schimbat în mod progresiv chipul şi identitatea fraternităţilor noastre. Prezenţa personalului plătit ne-a permis să fim mai liberi pentru munca pastorală, ne-a scutit de îndeplinirea activităţilor pe care le considerăm mai puţin sau deloc satisfăcătoare,  în special cele casnice. În multe cazuri prezenţa angajaţilor ne-a permis amânăm pentru mult timp închiderea unor case, menţinând în acel loc un număr foarte redus de fraţi. Aceste consideraţii subliniază modul în care viaţa fraternă este concepută şi structurată de-acum încolo, în principal în desfăşurarea activităţilor pastorale. Casele noastre riscă să se asemene mai mult cu cele canonice decât cu conventele fraţilor care trăiesc minoritatea şi sărăcia! Acest mod de a concepe şi de a trăi viaţa fraternă a slăbit mult valoarea sa simbolică iar consecinţele sunt uşurinţa cu care cădem în compromisuri: ne sustragem de la rugăciunea comunitară, de la mâncarea consumată în comun, de la recreaţie şi de la capitolele locale. Am delegat pentru o mare parte din munca manuală alte persoane şi acum, din cauza diminuării intrărilor, suntem constrânşi să revizuim procedurile şi alegerile noastre.

Dragi fraţi, să ne punem o întrebare care să deschidă o reflecţie asupra vieţii noastre personale şi fraterne: suntem dispuşi să facem din criza economică, cu toate consecinţele sale relative menţionate mai sus, o oportunitate pentru a evalua calitatea vieţii fraterne pe care vrem să o trăim? Reacţia pe care o observ adesea în faţa problemelor economice este aceea de a alerga cu repeziciune spre o reparare, evaluând situaţiile doar din punct de vedere tehnic şi economic. Suntem chemaţi să reorganizăm şi să regândim stilul nostru de viaţă. Este atât de imposibil să ne asumăm şi să ne împărţim diferitele îndatoriri şi slujiri specifice vieţii fraterne, propunând cu tărie această valoare începând cu primele clipe ale formării iniţiale? (Const. 30,3) Suntem dispuşi să o facem cu multă sinceritate, văzând în aceasta o ocazie unică pentru a verifica calitatea relaţiilor noastre în care putem experimenta frumuseţea şi bucuria slujirii reciproce? Nu este vorba doar de a ne reînsuşi munca manuală, ci de a ne reînsuşi anumite valori originale şi vii ale vieţii noastre fraterne. În viitor vom fi chemaţi să diversificăm într-un mod semnificativ munca noastră şi trebuie să o facem privilegiind principiile care privesc viaţa fraternă-evanghelică. Este atât de inimaginabil pentru noi să trăim ca atâţia fraţi şi surori sau ca atâtea familii care nu îşi pot permite să aibă un servitor sau alţi angajaţi şi pentru a ajunge la sfârşitul lunii trebuie să menţină un standard de viaţă sobru şi auster? În măsura în care fiecare frate va creşte în privinţa apartenenţei la fraternitate va contribui la eliminarea comparaţiilor şi a diferenţelor care sunt adesea cauza suferinţelor şi a neînţelegerilor: atât fratele care exercită o slujire sau o profesie bine plătită cât şi cel care se dedică în mare parte muncilor casnice sau activităţilor sociale fără nici o plată contribuie în aceeaşi măsură la binele unicei fraternităţi. Să cerem ca această conştientizare să se  consolideze tot mai mult ca patrimoniu preţios al relaţiilor noastre. 

7. Valoarea muncii pentru fiecare frate

Munca nu are valoare doar ca mijloc de susţinere, ci este o posibilitate oferită persoanei pentru a da sens propriei vieţi, contribuind la realizarea propriei umanităţi. Asistăm înspăimântaţi la drama celor care rămân pentru mult timp fără un loc de muncă şi vedem consecinţele negative pe care şomajul le produce la nivel psihologic, relaţional şi familial. Aceste situaţii, uneori dramatice, ne ajută să înţelegem de ce are sens să folosim cuvântul Har când vorbim despre muncă. Fiecare dintre noi ar vrea să poată să desfăşoare o muncă cât mai plină de satisfacţie şi creativă care să permită individului să îşi dezvolte pe deplin abilităţile şi apoi să se realizeze pe sine însuşi urmându-şi propriile aspiraţii. Este vorba de o dorinţă legitimă, dar care poate intra în conflict cu exigenţele vieţii fraterne şi ale slujirii reciproce. Alegerile cu privire la pregătirea ministerială şi profesională oferită fiecărui frate nu pot fi adoptate fără a ţine cont de exigenţele binelui comun. Trebuie să se acţioneze având în vedere atât atitudinile individului cât şi nevoile fraternităţii, în mod special din cea Provincială. Realizarea acestui criteriu poate conduce la experimentarea unor momente tensionate şi uneori trebuie cerut fratelui să accepte o propunere care nu corespunde cu aşteptările sale. Vă mulţumesc, fraţilor, pentru toate momentele în care aţi acceptat şi în care veţi accepta ceva care nu vă place în totalitate, întemeind da-ul vostru pe Sfatul evanghelic al ascultării şi pe slujirea în fraternitate. Este necesar să-i cerem Domnului Harul de a face concret şi vizibil ceea ce mărturisim şi predicăm cu privire la ascultare, la sacrificiu, la disponibilitatea de a sluji până la a oferi propria viaţă pentru creşterea şi promovarea celorlalţi. Acceptarea propunerii unei munci sau a unei slujiri fraterne evocă dimensiunea însăşi a credinţei noastre şi cere o educare continuă către dăruire şi gratuitate.

Împărtăşesc acum o situaţie mă nedumereşte şi îmi ridică semne de întrebare. Un număr însemnat de fraţi a avut ocazia de a face studii, de a le finaliza obţinând licenţa şi doctoratul. Din păcate, constat că o bună parte din aceşti fraţi nu pun în serviciul celorlalţi cunoştinţele acumulate, uneori pentru că sunt desemnaţi să facă altceva,  alteori deoarece refuză să transmită ceea ce au primit. Cum e posibil ca cei care au obţinut un titlu de studii, odată ce termină studiile, părăsesc total căile cercetării şi se mulţumesc pur şi simplu să repete mereu aceleaşi lucruri?

8. Capabili de a spune “mulţumesc”

Uneori am impresia că lipseşte dintre noi simţul recunoştinţei. Lipseşte capacitatea de a spune „mulţumesc”. Când vizitez Provinciile ceea ce adesea se îndreaptă spre mine este o serie nesfârşită de revendicări: Vrem mai multe calculatoare, mai multe mijloace de transport şi alte instrumente care să ne facă să ne simţim comozi şi trendy. În puţine ocazii am ascultat cuvinte de recunoştinţă pentru tot ceea ce avem, că în aproape toate circumscripţiile nivelul nostru de trai este în mod categoric superior nivelului mediu al oamenilor. Ordinul ne permite să ne dedicăm în întregime studiului, eliberându-ne de preocuparea banilor şi de însărcinările pe care atâţia cetăţeni trebuie să le onoreze (taxe, asigurări etc.). Recunoştinţa se manifestă fructificând ceea ce am acumulat în timpul studiului, lucrând în sfera învăţământului şi al animării culturale. Totodată, mulţumirile devin concrete şi spălând vasele şi curăţând toaletele. Punerea în comun al  rodului muncii noastre ne permite să trăim în mod demn, chiar şi cu puţin, şi să împărţim cu alţii din ceea ce Providenţa depune în mâinile noastre. Aceasta este o dimensiune fundamentală a vieţii noastre; realizarea sa depinde foarte mult de sensul apartenenţei la Ordin şi la fraternităţi, pe care o dezvoltăm de-a lungul drumului formării iniţiale şi pe care o cultivăm cu grijă în timpul întregii noastre existenţe.

Constituţiile noastre permit „depozitarea banilor care sunt într-adevăr necesari în bănci sau în alte instituţii similare, chiar şi cu interes limitat” (66,3). În Ordin, se află Circumscripţii care au închiriat altora terenurile sau clădirile aflate în proprietatea lor, percepând pentru acestea o taxă stabilită. Alte Circumscripţii fondate recent se străduiesc să realizeze proiecte de auto-susţinere cu intenţia de a produce un venit regulat. Până unde putem merge în această direcţie? Realizarea proiectelor, în special a celor legate de exploatarea agricolă a terenurilor, s-a dovedit extrem de dificilă şi departe de a fi profitabile. Cred că nu putem în nici un fel să ne gândim că reuşim să ne finanţăm doar în acest mod. Ar fi împotriva votului sărăciei şi ne-am îndepărta mult de acea lume pe care Constituţiile o numesc „de condiţii modeste” (66,3). Consider chibzuit  ca un venit modest produs din investiţii sau din imobile închiriate să poată fi utilizat în primul rând în finanţarea fraţilor noştri implicaţi în opere sociale în slujba săracilor şi care nu primesc un salariu. Dar nici în aceste cazuri nu trebuie să ne îndepărtăm de datoria carităţii şi solidarităţii împărtăşite în interiorul fraternităţii, pe care le sintetizez şi le încredinţez responsabilităţii pe care fiecare dintre noi o are în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor: Am primit harul de a munci şi conştient că totul este dar încredinţez salariul meu, sau banii pe care i-am primit sub formă de ofertă fraternităţii mele bucuros să susţin nevoile fraţilor mei şi să sprijin opera celor care lucrează cu săracii şi cu cei din urmă de pe pământ.

9. În încheiere

Dragi fraţi, intenţia acestei scrisori este aceea de a iniţia reflecţia asupra muncii noastre şi a Harului pe care ea o reprezintă. Am vrut să semnalez anumite situaţii fără pretenţia de a fi epuizate. Vom munci împreună în diferitele etape care urmează, însoţind şi urmând celebrarea Consiliului Plenar al Ordinului şi deja de pe-acum vă cer disponibilitatea de a vă oferi cu generozitate colaborarea. Doresc mai ales să subliniez că suntem la un punct de cotitură atât în ceea ce priveşte fraternitatea, cât şi pentru fiecare frate şi pentru aceasta doresc să-i stimulez pe unii fraţi pentru ca să pregătească o contribuţie care să facă referinţă la istoria şi la izvoarele noastre. Este necesar să ne rugăm, să reflectăm, să căutăm noi căi, să facem alegeri inovatoare. Pentru aceasta este important ca întregul Ordin, care sunteţi voi toţi, să se implice în acest tip de reflecţie şi să-l comunice şi altora.

Pentru pregătirea CPO-ului am constituit o echipă care să elaboreze ulterior ceea ce am schiţat în această scrisoare şi care să pregătească un instrument de reflecţie care va fi trimis tuturor fraţilor. Contribuţiile voastre le vor permite fraţilor să se reunească pentru o lună la Assisi pentru a elabora o serie de propoziţii pentru a fi trimise întregului Ordin cu scopul de a orienta în mod concret drumul nostru. 

Fraţii din Comisia pregătitoare sunt:
Fr Stefan Kozuh, Vicar general, preşedinte
Fr. Hugo Mejía Morales (Def. Gen.), vice-preşedinte
Fr. Francisco Lopes (PR Ceara Piauí, Brazilia), secretar

Membrii:
Fr. Giovanni Battista Urso (PR Calabria, Italia)
Fr. Mark Joseph Costello (PR Calvary, Statele Unite)
Fr. Moses Njoroge Mwangi (VG Kenya, Africa)
Fr. Nithiya Sagayam (PR Tamil Nadu Nord, India)   

Dragi fraţi, port în inimă certitudinea veselă că Duhul Domnului ne ajută deja să împlinim punctele esenţiale, simple şi incisive şi doresc ca această frumuseţe să fie vestită şi răspândită între noi. Să ne susţinem împreună şi să ne amintim unii altora că Harul lui Dumnezeu susţine şi însoţeşte viaţa şi munca noastră. Fiecare dintre noi, cu privirea îndreptată către Cristos şi către Francisc, să îşi facă propria parte.

Doresc ca această scrisoare să ajungă în mâinile fiecărui frate al Ordinului nostru, de aceea îi rog pe Miniştrii provinciali şi Vice-provinciali, pe Custozi şi pe Delegaţi să se îngrijească ca aceasta să se întâmple cât mai repede posibil. Mulţumesc.

Vă salut pe fiecare dintre voi cu afecţiune fraternă.

Fr. Mauro Jöhri,
Ministru General O.F.M. Cap.

Roma, 1 noiembrie 2013
Solemnitatea Tuturor Sfinţilor 

Traducere din limba italiană:
Fr. Iulian Ghiurca, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.