Scrisoare circulară cu ocazia beatificării a 26 de capucini

Scrisoare circulară cu ocazia beatificării
a 26 de capucini spanioli la Barcelona

Dragi confraţi şi surori,      

Ajung la noi aproape zilnic veşti despre creştini ucişi, mai ales în Orientul Mijlociu, doar dintr-un singur motiv, acela al apartenenţei lor la religia creştină. Sunt fapte care ne îngrozesc. Ne întrebăm cum de este posibil ca toate acestea să se mai întâmple în zilele noastre? Este, cu siguranţă, vorba de evenimente inacceptabile, însă uităm, poate cu prea multă uşurinţă, că asemenea fapte s-au întâmplat, de exemplu, în Spania cu mai puţin de o sută de ani în urmă şi că printre victime acelei persecuţii se numără şi mulţi fraţi capucini.         

  1. Ordinul întreg participă intens, alături de fraţii din Provincia capucină din Catalonia, la celebrarea beatificării a 26 dintre fiii acesteia, ucişi din ură faţă de credinţă pe timpul războiului civil (1936-1939). În ziua de 21 noiembrie, în catedrala din Barcelona, la ora 11,30, Biserica îi va proclama Fericiţi pe fr. Frederic de Berga, împreună cu alţi 25 de confraţi, ce au fost martirizaţi împreună. Să ne bucurăm şi să-i mulţumim Domnului!

Contextul istoric     

  1. Provincia din Catalonia şi-a ţinut Capitlul provincial de pe 13până pe 16 iulie 1936. Deja pe timpul acelui Capitlu s-a vorbit despre posibilitatea izbucnirii unei revolte, cu incendierea bisericilor şi asasinarea preoţilor, cum se întâmplase deja prin alte locuri. S-a căutat să se ascundă podoabele cele mai preţioase şi vasele sacre. Mai mult, fiecare convent avea o listă cu persoane apropiate fraţilor, dispuse să-i adăpostească. Astfel că, atunci a izbucnit persecuţia, imediat după izbucnirea Războiului Civil, fraţii s-au împrăştiat şi au fost adăpostiţi de familiile lor sau de către prieteni. Locurile unde şi-au găsit refugiu fraţii puteau să le dea siguranţă timp de câteva zile, sau maximum timp de câteva săptămâni, cam atât se gândea că ar fi durat tulburările, însă nu timp de doi ani şi jumătate, cât urma să dureze clandestinitatea, persecuţia şi vânătoarea preoţilor şi călugărilor.
  2. Nu autorităţile Republicii a fost acelea care i-au persecutat pe călugări. În acele prime luni ale războiului republicanii din spatele frontului au rămas sub controlul comitetelor revoluţionare anarhice, care deveniseră stăpâni ai străzii, fără ca cineva să-i împiedice cu ceva. Fraţii noştri, în general menţinuseră o poziţie dialogantă cu Republica. Mai mult, în Catalonia erau iubiţi mai ales pentru sintonia lor cu „la Renaixença”, mişcarea de redescoperire şi reevaluare a identităţii catalane de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea. Totuşi, tocmai acest fapt a constituit o circumstanţă agravantă pentru unii dintre revoluţionari, care considerau însăşi Republica şi iubirea faţă de pământul şi cultura proprie ca fiind caracteristici burgheze ce trebuiau dezrădăcinate, împreună cu religia.
  3. Persecuţia nu a fost pur şi simplu opera unor persoane necontrolate. Existau instrucţiuni foarte precise pentru căutarea şi suprimarea călugărilor. S-au făcut percheziţii în multe locuinţe private. Unii dintre aceşti martiri au trebuit să fugă dintr-o casă într-alta, fără a putea găsi un refugiu sigur. În cazul fr. Martin din Barcelona, istoric ce studiase la Louvain şi autor de studii privindu-l pe sf. Francisc şi Raimund Lullo, revoluţionarii au capturat întreaga familie şi, sub ameninţarea morţii, i-au obligat pe membrii acesteia să dezvăluie unde se găsea acesta. Alţii, precum fr. Vicenç de Besalú, au trebuit să doarmă multe nopţi sub cerul liber.

 

  1. Iată lista fraţilor capucini cărora le-a fost recunoscut martiriul şi vor fi beatificaţi:

P. Frederic din Berga (Martí Tarrés Puigpelat)
P. Modest din Mieres (Joan Bover Teixidó)
P. Zacaries din Llorenç del Penedés (Sebastiá Sonet Romeu)
P. Remigi din Papiol (Esteve Santacana Armengol)
P. Anselm din Olot (Laurentí Basil Matas)
P. Benigne din Canet de Mar (Miquel Sagré Fornaguera)
P. Josep din Calella de la Costa (Joan Vila Colomé)
P. Martí din Barcelona (Jaume Boguñá Casanova)
P. Rafael Maria din Mataró (Francesc de Paula Soteras Culla)
P. Agustí din Montclar de Donzell (Josep Alsina Casas)
P.Doroteu din Vilalba dels Arcs (Jordi Sampé Tarragó)
P. Alexandre din Barcelona (Jaume Nájera Gherna)
P. Tarsici din Miralcamp (Josep Vilalta Saumell)
P. Vincenç din Besalú (Julià Gebrat Marcé)
P. Timoteu din Palafrugell (Jesús Miquel Girbau)

Fr. Miquel din Bianya (Pelai Ayats Vergés)
Fr. Jordi din Santa Pau (Manuel Collellmir Senties)
Fr. Bonaventura din Arroyo Cerezo (Tomás Díaz Díaz)
Fr. Marçal din Penedès (Carles Canyes Santacana)
Fr. Eudald din Igualada (Lluís Estruch Vives). Él más joven, tenía sólo dieciocho años
Fr. Paciá Maria din Barcelona (Francesc Maria Colomer Presas)
Fr. Ángel din Ferreries (Josep Coll Martí)
Fr. Cebrià din Terrassa (Ramon Gros Ballvé)
Fr. Eloi din Bianya (Joan Ayats Plantalech
Fr. Prudenci din Pomar de Cinca (Gregori Charlez Ribera)
Fr. Félix din Tortosa (Joan Bonavida Dellà)         

Să-i cunoaştem pe unii dintre aceşti fraţi mai îndeaproape          

  1. Fr. Frederic din Verga, care este primul pe listă, a fost guardian, misionar în America Centrală şi Provincial pentru un trieniu. Episcopul din Vic a spus despre el că era „predica-torul cel mai apostolic” care exista în dieceza sa”. La începuturile revoluţiei era guardian în conventul din Arenys. După ce a stat ascuns câteva zile în munţi, a ajuns la Barcelona şi a participat activ în reţeaua clandestină a Bisericii, care se organiza. Cu puţin timp înaintea morţii, în februarie 1937, socotea că distribuise, întotdeauna sub pericol de moarte, circa 1200 de sfinte împărtăşanii. Celebra Sf. Liturghie în case private, unde se reuneau mici grupuri de credincioşi, folosindu-se de dispensa acordată de Sf. Scaun de a celebra fără veşminte şi vase sacre. A fost descoperit pe timpul unei percheziţii făcute în casa unde fusese primit.
  2. Fr. Eloy din Bianya este, poate, figura cea mai iubită din acest grup de martiri. A fost frate portar în conventul din Sarriá. Tatăl unui frate actual, care l-a cunoscut, a spus despre el că era „omul care mi-a vorbit cel mai puţin şi care spus cel mai mult”. A fost primit în casa domnului Maurici Serrahima, un vecin al conventului, care, în memoriile sale, ne-a lăsat această frumoasă descriere: „S-a vorbit mult despre fr. Eloy, şi pe bună dreptate. (…) Avea pe chip un surâs blând şi, în acelaşi timp, uşor ironic. (…) Era figura unui om plăcut la vedere, pe care să ţi-l apropii. Simpatiile pe care le trezise în parloarul mănăstirii erau foarte multe, îl cunoşteau cu toţii. Surâdea şi ştia să glumească când era cazul. Însă în el trebuia să existe o viaţă interioară foarte intensă, din care provenea acel echilibru profund. Nu deranja şi nu făcea gălăgie.. Nu vorbea dacă nu i se vorbea. Iar când vorbea, o făcea cu o suavitate care se dorea să fie discretă, însă care deseori reuşea să fie impresionantă. Nici vreo văicăreală, nici vreun reproş. Pe tot timpul prezenţei sale în casa noastră, nu a vorbit despre răzbunare, nici măcar de a se face dreptate. Aceşti oameni, (spunea, referindu-se la aceia care se lăsaseră cuprinşi de nebunia incendierilor şi a asasinatelor) sunt persoane bune. Au suferit mult, au trecut prin strâmtorări şi umilinţe. Sunt sigur că au rămas credincioşi soţiilor, au luptat pentru familia lor. Ceea ce fac acum este prima nesăbuinţă pe care o fac. Şi o fac pentru că sunt convinşi că astfel vor ameliora destinul săracilor. Îi vom revedea în cer… Nu pot garanta că a zis exact aceste cuvinte. Însă cu siguranţă ştiu că aceasta însemnau atunci când îmi vorbea”.  Fr. Eloy a fost arestat la gară, împreună cu alţi trei confraţi, pe când încerca să meargă în satul său natal.       
  3. Printre tinerii studenţi asasinaţi poate fi pus în evidenţă fr. Marçal din Villafranca, cel mai tânăr căutau pe fraţii săi mai mari, familia a decis să se transfere într-un alt cartier, însă o vecină i-a urmărit şi i-a denunţat comitetului zonal, astfel a fost arestat. Salutându-şi mama, i-a spus: „Mamă, nu suferi pentru ce ar putea să se întâmple. Conştiinţa mea este în pace cu Dumnezeu”.
  4. Fr. Modest din Mieres şi fr. Ángel din Ferrieres erau, respectiv, un bătrân teolog şi un tânăr frate laic, care s-au refugiat în casa unui alt frate, în apropiere de conventul din Sarriá. Casa a fost supusă la diverse percheziţii, pe timpul cărora ei s-au prezentat ca fiind rude ale familiei. Fr. Angel ar fi putut scăpa, însă nu a vrut să-l abandoneze pe fr. Modest şi pe un alt frate, bolnav. Fr. Modest a scris şi o rugăciune, pe care o recitau în toate zilele: „În această clipă şi, cu siguranţă, în clipa morţii, dacă atunci nu voi fi în împrejurările cele mai potrivite, cu ajutorul harului divin, pe care, cu multă umilinţă, cred că mi-l veţi dărui, accept, Dumnezeule, nesilit de nimeni şi cu toată plăcerea, cu umilinţă şi din toată inima, orice tip de moarte pe care mi-o veţi trimite. Oricare va fi aceasta, unesc moartea mea morţii preasfinte a Domnului nostru Isus Cristos, care, în această clipă, se reînnoieşte în Preasfânta Jertfă a Liturghiei, şi astfel unite, vi le ofer, Dumnezeule, implorându-vă să le acceptaţi cu bunăvoinţă, în ciuda josniciei şi a mizeriei mele, pentru meritele morţii Domnului nostru Isus Cristos, pentru iertarea tuturor păcatelor şi a greşelilor mele, a greşelilor şi păcatelor tuturor oamenilor”. Mai apoi, denunţaţi de unii vecini, au fost arestaţi şi asasinaţi în apropierea conventului.
  5. Unii dintre noii martiri au fost misionari: fr. Anselm din Olot şi fr. Benigne din Canet au fost în Caquetá (Colombia); fr. Zacaries din Llorenç şi-a terminat studiile la Pasto (Columbia) şi a fost sfinţit preot la Bogotà; fr. Remigi din Papiol a fost la Manila (Filipine), în Vicariatul din Bluefields (Nicaragua) şi în Costarica; fr. Frederic din Berga a fost în Costarica.
  6. Din cei 26, ce vor fi beatificaţi cu această ocazie, 17 au murit în lunile iulie şi august. După această dată, persecuţia a slăbit în intensitate. Ultimul care a murit a fost fr. Frederic din Berga, pe 17 februarie 1937. În luna mai 1937, guvernul Republicii a luat sub control situaţia în Barcelona iar asasinatele au încetat. Totuşi, Biserica a continuat să trăiască în clandestinitate până la sfârşitul războiului, în 1939.

Rolul rudelor şi al prietenilor        

  1. Alături de eroismul martirilor, este de subliniat şi eroismul familiilor care i-au primit, pe ei şi pe alţii care au supravieţuit persecuţiei, în casele lor, cu riscul propriei vieţi. Au fost cazuri de persoane asasinate pentru că au primit în casele lor un preot sau un călugăr, totuşi nu printre acelea care i-au primit pe fraţii noştri. În unele cazuri, au fost arestate, pentru câteva ore sau câteva zile, membri ai familiilor care i-au primit, însă au fost eliberaţi cu toţii într-un sfârşit. La început, aceste familii au fost dintre cele apropiate conventelor. Însă mai apoi, a trebuit să se ceară ajutorul altor prieteni, sau la prietenii prietenilor, care şi ei, cu generozitate, i-au primit, din dragoste faţă de fraţi şi faţă de Biserică, pe cei persecutaţi, conştienţi fiind de riscul la care se expuneau. Uneori, în familii, copiii erau învăţaţi să-l cheme pe frate „bunic” sau „unchi”, ori de câte ori intra cineva străin în casă. A fost şi un caz în care un şef al anarhiştilor l-a luat sub protecţia sa pe un frate care fusese arestat pentru simplul fapt că se ruga discret rozariul într-un loc public.

Dispuşi să meargă până la capăt    

  1. Aceşti fraţi ai noştri erau conştienţi de ceea ce putea să li se întâmple. Au căutat adăpost pe ici, pe acolo, aducându-şi aminte de ceea ce spune Isus în Evanghelia de la Matei (10,23) „Când vă vor persecuta într-o cetate, fugiţi în alta”, însă când clipa încercării a venit cu adevărat, ei nu s-au tras îndărăt şi au dat mărturia supremă. Mă întreb dacă noi, azi, ca fraţi capucini, avem aceeaşi conştiinţă şi disponibilitate pentru a ne da viaţa pentru Cristos, dacă este necesar, dacă se va prezenta ceea ce Hans Urs von Balthasar numea: „Cazul serios”?1
  2. Mi se pare drept să pun această întrebare, deoarece suntem cu toţii sub ameninţarea pericolului denunţat de sf. Francisc în cel de-al VI-lea Îndemn: „Să privim cu atenţie, fraţilor, la Bunul Păstor,care, pentru mântuirea oiţelor sale, a pătimit pe cruce. Iar ele l-au urmat în încercări şi în persecuţii, în înjosire şi foame, în boli şi primejdii şi alte asemenea şi pentru toate acestea au primit de la Domnul viaţa cea veşnică. De aceea, mare este ruşinea noastră, ca slujitori ai lui Dumnezeu, căci sfinţii au împlinit toate acestea, iar noi vrem să primim răsplata şi cinstea doar povestind faptele lor”2
  3. Să ne bucurăm deci de darul acestor 26 de noi martiri, pe care Biserica îi beatifică şi, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, Patroana Ordinului, să cerem pentru noi, fraţii capucini, o reînnoită dăruire în urmarea lui Cristos, cu bucurie şi să vestim milostivirea şi pacea lui Dumnezeu.

Cu spirit fratern,     

Fr. Mauro Jöhri,
Ministru general OFMCap 

______________________________

1 Cordula oder der Ernstfall, Johannes 1987

2 FF:155      

Traducere de Fr. Petre Marian Ianoş, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.