Sacramentul Reconcilierii

Sacramentul Reconcilierii

Sâmbătă 31 martie, în Sanctuarul Fericitului  Ieremia din Oneşti, a avut loc al patrulea moment de reflecţie şi rugăciune. Momentul s-a desfăşurat astfel: în prima jumătate de oră s-a prezentat tema iar în a doua jumătate de oră a urmat un moment de Adoraţie Euharistică.

Vă implor,  în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu… vă îndemnăm să nu lăsaţi ca harul lui Dumnezeu să fie fără rod în voi ( 2Cor 5,20)

Sunt cuvintele apostolului Paul adresate creştinilor din Corint, dar ne sunt adresate şi nouă creştinilor din Oneşti. Cuvântul Domnului pe care noi îl avem conţinut în Biblie nu este un cuvânt învechit, fără valoare, dar este un cuvânt viu şi plin de putere care ne vorbeşte şi nouă astăzi şi este mereu actual!

Aşadar, în această seară ne vom opri să medităm asupra Sacramentului Reconcilierii, sau al Spovezii. Sacramentul prin care ni se iartă păcatele pe care noi le-am săvârşit după Botez.

Cu toate că Isus nu a spovedit pe nici un păcătos, totuşi acest sacrament este instituit de El. Cât timp a trăit printre noi ca şi om, a iertat păcatele celor pe care i-a vindecat. De exemplu pe omul paralizat din Matei 9,2-8 : Încrede-te, fiule! Păcatele îţi sunt iertate. Un alt exemplu când Isus iartă păcatele, îl găsim în evanghelia Sfântului  Ioan 8, 1-11:

Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc,  i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter.  Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?” … „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. şi, aplecându-se din nou,scria pe pământ.  Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”

Sunt multe exemplele din Sfânta Scriptură când Isus iartă păcatele… De fapt El, pentru aceasta a venit pe pământ: ca să ne împace cu Tatăl. Prin moartea lui pe cruce să fim spălaţi în sângele său de toate păcatele. Aşadar sacramentul Reconcilierii are o puternică legătură cu moartea lui Isus pe cruce. Aici, pe cruce, Cristos ne-a mântuit, ne-a salvat!

După moartea, învierea şi înălţarea la cer a lui Isus, apostoli, iar mai apoi comunităţile creştine născute din predicarea apostolilor, au continuat să celebreze Euharistia. Respectul faţă de Euharistie a fost întotdeauna scos în evidenţă mai ales prin faptul că Euharistia nu este o simplă masa în comun dar în Euharistie este Trupul şi Sângele lui Cristos. Din acest motiv creştinii înainte de a celebra Euharistia îşi recunoşteau greşelile şi cereau iertare pentru ele. 

Existenţa unui rit al Penitenţei în Biserica primară este atestat chiar din primele scrieri creştine. Didahul (care a fost scris în jurul anilor 90 -100 ), vorbind despre Euharistie spune: Reuniţi în ziua Domnului, frângeţi pâinea şi aduceţi mulţumire după ce aţi mărturisit păcatele voastre, pentru ca jertfa voastră să fie curată (cf. Didachè, XIV,1: în A. QUACQUARELLI (îngrijit de.), I padri apostolici, Editrice Città Nuova, Roma 1976, 38.).

Acest sacrament mai este numit: sacramentul Convertirii, sacramentul Pocăinţei, sacramentul Spovezii sau al Mărturisirii, Sacramentul Iertării şi sacramentul Reconcilierii (cf. CBC 1423-1424).

În decursul veacurilor, acest sacrament  a cunoscut multe variaţii. De exemplu în primele secole, reconcilierea creştinilor care săvârşiseră păcate deosibit de grave  după Botez ( de exemplu idolatrie, crimă sau adulter) era legată de o disciplină foarte riguroasă, conform căreia mulţi penitenţi trebuiau să facă pocăinţă publică pentru păcatele lor, adesea timp de mai mulţi ani, înainte de  primi reconcilierea… exista un aşa numit „ordin al penitenţilor“ în care nu se putea intra decât rar, iar, în unele regiuni , o singură dată în viaţă. În secolul al VII-lea, misionarii irlandezi, inspirându-se din tradiţia  monastică a Orientului, au adus în Europa continentală practica ”privată” a penitenţei, care nu pretinde înfăptuirea publică şi prelungită a unor fapte de pocăinţă înainte de a primi reconcilierea cu Biserica. Începând de atunci, sacramentul Spovezii se realizează într-un  mod mai tainic, între penitent şi preot. Această nouă practică prevedea posibilitatea repetării şi deschidea astfel drumul unei frecventări regulate a acestui sacrament. Ea permitea intrarea integrarea într-o singură celebrare sacramentală a iertării păcatelor grave şi a păcatelor lesne iertătoare. În linii mari este forma Pocăinţei pe care o practică Biserica şi în zilele noastre ( cf. CBC 1447)

Pentru a putea vorbi şi a înţelege Sacramentul Spovezii, este necesar să ştim ceea ce este păcatul!

Catehismul Bisericii Catolice ne spune următoarele: Păcatul este înainte de toate ofensă adusă lui Dumnezeu, ruperea comuniunii cu El. În acelaşi timp prejudiciază comuniunea cu Biserica. De aceea, convertirea aduce cu sine în acelaşi timp iertarea lui Dumnezeu şi reconcilierea cu Biserica, pe care le exprimă şi le realizează liturgic sacramentul Pocăinţei sau al reconcilierii (CBC 1440).

Numai Dumnezeu iartă păcatele (CBC 1440)!

 Şi atunci poate mulţi dintre dumneavoastră se întreabă: atunci preotul la spovadă ce face? Ne minte? Vă aduceţi aminte ce ia spus Isus apostolului Petru: ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri” (Mt 16,19).  Aşadar, Cristos îi încredinţează apostolului Petru puterea de a lega şi a dezlega. Iar această putere este acordată şi episcopilor şi preoţilor. Aşadar când mergem la spovadă şi după ce am mărturisit păcatele iar preotul ne dă dezlegarea şi ne spune că Dumnezeu ne-a iertat păcatele nu este o minciună, dar este un adevăr pe care chiar Scriptura ni-l prezintă. Păcatele ne sunt iertate cu adevărat!

Cuvintele a lega şi a dezlega pe care Isus i le-a spus lui Petru înseamnă următoarele: cel pe care îl veţi exclude din comuniunea voastră (biserica) va fi exclus de la comuniunea cu Dumnezeu; pe cel pe care îl veţi primi din nou în comuniunea voastră şi Dumnezeu îl va primi în a sa. Reconcilierea cu Biserica este inseparabilă de reconcilierea cu Dumnezeu. Însă Isus care este Dumnezeu a dat această a ierta păcatele oamenilor ca s-o exercite în numele Său (CBC 1445). 

Ce lucruri ni se cere pentru o spovadă bună? În primul rând căinţa. Căinţa pentru păcatele săvârşite, este esenţială pentru spovadă.  Căinţa este o durere a  sufletului şi o detestare a  păcatului săvârşit, unită cu hotărârea de a nu mai păcătui pe viitor. Dar nu ajunge doar căinţa, păcatele trebuie mărturisite în faţa preotului. Apoi urmează îndestularea. Adică să facem tot posibilul să îndreptăm răul pe care l-am făcut, de exemplu:  să înapoiem lucrul furat, să restabilim reputaţia celui pe care l-am calomniat…

 Iată ce le spunea papa Ioan Paul al II-lea tinerilor cu privire la spovadă:

Curăţaţi-vă inimile în Sacramentul Spovezii. Nu vă lăsaţi înşelaţi de mentalitatea libertină a lumii!

Îndemnul Bisericii la pocăinţă nu este o constrângere represivă ci este o şansă de purificare. Spovada şterge vina, desface răul săvârşit şi dăruieşte harul iertării.

Cauzele răului nu trebuie căutate în afara omului, ci, înainte de toate, în lăuntrul inimii lui; iar remediul pleacă tot din inimă…

Tuturor tinerilor din Biserică le adresez un îndemn deosebit: să primească iertarea lui Cristos şi puterea lui în sacramentul Spovezii. Este un semn de putere să spunem: am făcut o greşeală; am păcătuit Tată; te-am jicnit Dumnezeul meu; îmi pare rău; îţi cer iertare; voi încerca încă o dată să mă ridic,  pentru că am încredere în puterea ta şi cred în iertarea ta ( Ioan Paul al II-lea Discurs către tineri).

Să nu ne fie ruşine să recunoaştem că am greşit! Să nu ne fie ruşine de preot, dar să fim conştienţi că de fapt, noi la spovadă îi mărturisim păcatele lui Dumnezeu care este prezent în scaunul de spovadă prin intermediul preotului.

În confesional noi îl întâlnim pe Dumnezeul nostru cel mult milostiv, care din iubire pentru noi  a murit pe cruce… doresc să închei cu gândul unui tânăr:

Lumea ne aduce in faţa unui ecran mare pe care se derulează imagini pline de senzualitate şi invitându-ne să le urmărim ne spune: “Asta este dragostea”. Dumnezeu ne aduce în faţa unui lemn de care atârnă un om gol şi însângerat, şi ne spune: “Asta este dragostea!”

Fr. Marian-Mihai Huşanu O.F.M.Cap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.