Predica din ziua hramului Sanctuarului Diecezan „Fericitul Ieremia” din Oneşti

Oneşti: Predica la hramul sanctuarului diecezan “Fericitul Ieremia Valahul”      

8 mai 2012

Cristos a înviat!

Dragi confraţi întru preoţie, iubiţi fraţi şi surori, cinstitori ai fericitului Ieremia, în această zi celebrăm cu mare solemnitate Hramul acestui sanctuar dedicat fericitului Ieremia Valahul. Acest Ieremia, un român care a trăit acum patru secole, încurajat de mama sa, merge în Italia pentru ca să-şi salveze sufletul.

Este o întrebare normală pe care am auzit-o în Evanghelie, a învăţătorului Legii. Cine oare nu este interesat cum se va mântui?

Este un om. De el nu se ştie nimic, cu atât mai puţin de drumul său: de la Ierusalim la Ierihon. Un drum periculos, treizeci de kilometri cu denivelări. Pe acest drum omul îi întâlneşte pe tâlhari, care îl jefuiesc, îl bat şi îl rănesc lăsându-l pe jumătate mort. În acest mod Isus deschide una dintre cele mai faimoase povestiri ale sale. Învăţătorul legii întreabă cine este aproapele său. Un argument dezbătut de experţii în Scriptură. Isus aduce în prim-plan problema. Ceea ce contează nu este delimitarea graniţei dintre cine este aproapele şi cine nu este. Aproapele în Evanghelie nu are graniţe, de aceea nu trebuie etichetat. Dacă un om are o altă naţionalitate, sau este diferit de mine, atunci nu-l ajut. Ce treabă am eu cu el. Aceasta, să ştiţi că nu este gândirea Evangheliei pe care am ascultat-o. A trecut pe acolo un preot şi un levit. Cel pe jumătate mort rămâne în continuare acolo. Niciunul din cei doi nu se opreşte. Ei sunt floarea societăţii lui Israel şi merg mai departe. Nu se spune de ce au mers mai departe şi nu s-au oprit. Evanghelistul vrea să creeze un contrast puternic cu al treilea personaj. Şi samariteanul trece pe acolo tot din întâmplare, la fel ca preotul şi levitul. Este personajul surpriză, la care ascultătorii sunt chemaţi să se confrunte şi să-l ia de model. Tocmai aici stă noutatea: nu se vorbeşte despre un iudeu evlavios, care este atent la omul care stă să moară. Isus ne surprinde şi face să intre în scenă acest personaj cheie, un samaritean, considerat eretic, păcătos şi păgân. Povestirea din Evanghelia de astăzi sapă în profunzime: samariteanul devine un model de iubire. Nu se preocupă de identitatea celui nefericit, ci se pune în slujba lui, îi oferă primul ajutor, are grijă de el şi îl conduce într-un loc sigur. Este de luat în seamă precizia prin care Luca descrie grija şi atenţia samariteanului. Este o frumuseţe deosebită în gesturi mici. “Cine a fost aproape de omul căzut în mâinile tâlharilor?” întreabă Isus. Iată răsturnarea. Nu există garduri sau incinte în care să-l recunoaştem pe aproapele. Nu aceasta este problema. Isus ne invită să depăşim distanţele care ne separă de ceilalţi. Să fim aproape de cei din jurul nostru. Să fim aproape de cei pe care îi întâlnim în nevoi, fără să stabilim cercuri de apartenenţă sau de excludere.

Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiaşă, cu mulţi copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinţei acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuţi al lor se stinse din viaţă. Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă de bani destul de însemnată lângă coşciugul celui ce plecase din lumea aceasta şi încercă să se facă nevăzut. Credincioşii făcură lanţ în jurul bogatului şi, oprindu-l, îl întrebară:

– Fii bun şi spune-ne cum te cheamă.

– Iertaţi-mă – zise bogatul – că nu v-aş putea împăca dorinţa. În tot cazul, aş dori să ştiu cu ce scop ţineţi să ştiţi aceasta?

– Fapta pe care ai săvârşit-o întrece toate aşteptările şi e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie şi de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele. – Foarte bine! Zise bogatul. Eu vă voi spune numele meu după ce, mai întâi, veţi putea să-mi spuneţi voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie… Toţi cei adunaţi au rămas uimiţi şi au trebuit să tacă şi să-i lase drum slobod celui care ştiuse nu numai să ajute pe cei nevoiaşi, dar să le dea şi o lecţie atât de preţioasă.

Evanghelia de astăzi a fost aleasă în mod special pentru Solemnitatea Fericitului Ieremia, pentru a reflecta viaţa sa de dăruire. El s-a aplecat cu umilinţă spre cei bolnavi şi i-a slujit cu iubirea lui Cristos. A învăţat dăruirea de la Maestrul său, Cristos. Ieremia este asemănat cu Samariteanul milostiv. A avut grijă timp de 40 de ani de cei bolnavi.

Fratele Ieremia cel mai mult timp a stat la Sfântul Efrem cel Nou unde în calitate de infirmier a dus o activitate de apostolat unică şi aproape cea mai mare parte a vieţii. Vedea în bolnavi mădulare suferinde ale lui Cristos şi de aceea se apropia de ei cum s-ar fi apropiat de Isus însuşi. Aşa cum am ascultat în Evanghelia de astăzi. Pentru el nu avea importanţă dacă bolnavul se poartă bine sau nu, dacă are vreo boală gravă sau nu, molipsitoare sau nu. Făcea totul cu minuţiozitate, dragoste, neobosit şi total dezinteresat. Cu măiestrie înnăscută păstra o curăţenie desăvârşită şi chiar crea un ambient plăcut. Seara târziu, când toţi mergeau la odihnă, umilul nostru frate mergea în capela infirmeriei unde se ruga, dialoga cu Isus şi-l adora. În faţa bolnavilor apărea mereu cu o faţă iradiind de bucurie, inspirându-le încredere şi făcând pe fraţii bolnavi să înţeleagă sensul suferinţei: unirea acesteia cu Jertfa Mântuitorului pentru salvarea omenirii. Simpla sa prezenţă sau atingere le aducea bolnavilor mângâiere şi alinare în dureri. Respecta cu scrupulozitate disciplina mănăstirii şi distribuirea medicamentelor prescrise de medic. Dacă fratele Ieremia a încălcat ceva vreodată era concurenţa pe care o făcea în cerşit celorlalţi confraţi, dar în favorul fraţilor bolnavi sau al caselor sărace pe care le remarca în calea sa. Astfel că de multe ori ajungea la mănăstire cu traista goală după ce de fapt o umpluse. Fratele Ieremia mereu asculta cu atenţie Cuvântul lui Dumnezeu şi-l medita în inima sa. Ascultarea este foarte importantă în viaţa noastră.

Într-o zi un copil, mergând în vacanţă la bunici, era foarte curios şi întreba într-una: – De ce găinile cotcodăcesc? De ce vaca are coada lungă? De ce ciorile sunt negre? Etc. Bunicii erau foarte bucuroşi de nepoţelul lor isteţ şi foarte curios, chiar dacă nu reuşeau să răspundă tot timpul la întrebările acestuia.

Într-una din zile, după ce copilul s-a spălat, s-a uitat în oglindă şi a rămas mirat. S-a dus la bunicul său şi l-a întrebat: – Bunicule, de ce Dumnezeu ne-a creat cu o singură gură şi cu două urechi? Răspunse bunicul: – Dumnezeu ne-a făcut cu două urechi şi o gură, ca să ascultăm de două ori şi să vorbim odată.

Să învăţă din exemplul fratelui nostru Ieremia şi să ne deschidem mai mult ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă ce trebuie să facem în fiecare zi. Fratele Ieremia de aici a învăţat să se dăruiască, să iubească şi să slujească.

Este un verset foarte frumos în lectura a doua pe care am ascultat-o: “Prin aceea am cunoscut iubirea: că el şi-a dat viaţa pentru noi. Şi noi deci suntem datori să ne dăm viaţa pentru fraţii noştri” (1In 3,16). Dar cum să ne dăm viaţa pentru fraţii noştri? Ne spune următorul verset: “Dacă cineva, având bogăţiile lumii, îl vede pe fratele său ducând lipsă şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în el dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim numai cu vorba şi cu limba, ci într-adevăr, prin fapte” (1In 3,17-18). Fericitul Ieremia şi-a deschis inima faţă de săraci şi bolnavi şi i-a slujit cu iubirea lui Cristos.

Dragi fraţi şi surori, în timpul care trăim, acolo unde ne desfăşurăm activitatea: la muncă, la scoală, în familie, să fim adevăraţi martori ai iubirii lui Isus. Să ne deschidem inima nevoilor semenilor noştri. Aşa cum noi avem nevoie de iubire, la fel şi ceilalţi au nevoie de iubire. Aşa cum noi dorim să fim iertaţi, la fel şi ceilalţi doresc iertarea noastră. Aşa cum noi avem nevoie de ajutor, la fel să oferim şi noi slujirea noastră. Căci, dăruindu-ne celorlalţi în iubire, împlinim porunca Domnului. Aşadar, să-l rugăm pe Domnul să formeze inima noastră pentru ca să-i iubim în mod adevărat şi sincer pe toţi. Aşa să ne ajute Dumnezeu, prin mijlocirea Fericitului Ieremia.

Cristos a înviat!

Pr. Mihai-Ianoş Benchea, O.F.M.Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.