Postul Mare: un timp în care să trecem de la lege la desăvârșirea legii!
Frații Capucini din toate conventele din țară au participat sâmbătă, 17 martie 2012, la o zi de reculegere desfășurată la Conventul din Onești. Tema generală a acestei zile a fost: „Postul Mare; un timp în care să trecem de la lege, la desăvârșirea legii!”. Meditația a fost șinută de fr. Marian-Mihai Hușanu O.F.M. Cap. În continuare voi reda textul meditației:
Postul Mare ne oferă încă o dată oportunitatea de a reflecta asupra inimii vieții creștine: caritatea. De fapt, acesta este un timp propice pentru ca, ajutați de Cuvântul lui Dumnezeu și de sacramente, să reînnoim drumul nostru de credință, atât personal cât și comunitar. Este un parcurs marcat de rugăciune și de împărtășire, de tăcere și de post, așteptând să trăim bucuria pascală.
“Să fim atenți unii față de alții pentru a da impuls carității și faptelor bune” (Evr 10,24) sunt cuvintele Papei Benedict al XVI-lea, pe care le găsim în mesajul cu ocazia Postului Mare.
“Să fim atenți“: responsabilitatea față de fratele.
Atenția față de celălalt comportă a dori pentru el sau pentru ea binele, sub toate aspectele: fizic, moral și spiritual.
Sfânta Scriptură avertizează cu privire la pericolul de a avea inima împietrită de un soi de “anestezie spirituală” care ne face orbi față de suferințele celuilalt. Evanghelistul Luca prezintă două parabole ale lui Isus în care sunt indicate două exemple ale acestei situații care se poate crea în inima omului. În cea a samariteanului milostiv, preotul și levitul “trec mai departe”, cu indiferență, în fața omului prădat și bătut de tâlhari (cf. Lc 10,30-32), iar în cea a bogatului nemilos, acest om sătul de bunuri nu ia seama la condiția săracului Lazăr care moare de foame în fața ușii sale (cf. Lc 16,19). În ambele cazuri avem de-a face cu contrariul acelui “a fi atenți”, a privi cu iubire și compasiune.
În fața iubirii, noi oamenii punem în general dreptatea care vine din respectarea legilor. Este mult mai ușor să respecți legile cu strictețe, decât să trăiești iubirea cu responsabilitatea ei. Este mult mai ușoară o credință în care să respectăm cu desăvârșire legea; în schimb este atât de greu să trăiești viața de credință în libertatea plină de responsabilitate a iubirii. Iubirea comportă în totdeauna dreptatea; în schimb dreptatea poate exista și fără iubire. Mesajul principal al lui Isus a fost acela de a trece de la lege, la desăvârșirea legii. Nu am venit să desființez legea dar am veni să o desăvârșesc, spunea El mulțimii.
Așadar în inima omului trăiesc acestea două: dreptatea și iubirea! Dreptatea care se naște din respectarea cu strictețe a legilor, și iubirea care se naște din cunoașterea și raportul nostru cu Dumnezeu.
Atunci când Sfântul Francisc, a început să trăiască o viață de pocăință și rugăciune, și în jurul său s-au adunat alte persoane care doreau să trăiască asemenea lui, Francisc a fost nevoit să scrie o regulă în care să fie cuprins tot ceea ce trebuia să caracterizeze viața de pocăință și rugăciune începută de el. Într-un cuvânt: era nevoie de legi! Așadar, noi oamenii avem nevoie de legi, avem nevoie ca ceva să ne spună că ceea ce facem este corect. Cei drept legea ne ușurează mult viața. Însă, în același timp, legea poate să facă din noi persoane lipsite de sensibilitate și iubire. Mai mult, legea înțeleasă greșit poate face din noi sclavi ai unor precepte fie ele chiar și religioase. Și aș dori să mă opresc asupra unui exemplu din Sfânta Scriptură, Carte pe care părintele nostru Sf. Francisc a iubit-o atât de mult, încât întreaga viață și-a orânduit-o după ea. Este vorba despre parabola samariteanului milostiv pe care a amintit-o și papa Benedict în mesajul său pentru Postul mare.
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. La fel și un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară și ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce ( Lc 10, 30-35).
Potrivit mentălității noastre de secol douăzeci și unu, suntem surprinși să vedem că cei doi au trecut pe lăngă acel om. Poate că ne așteptam mai mult de la acei oameni religioși, și de aici concluzia că cei doi erau prea grăbiți și ocupați ca să-l observe pe cel rănit. Dar orice evreu care a ascultat aceea istorisire știa că sistemul lor religios îi obliga să se țină deoparte de omul rănit. Un preot care se apropia prea mult de un cadavru devenea necurat și, astfel, timp de câteva zile nu mai putea să oficieze nici un serviciu religios. Chiar și simplul fapt de a se fi apropiat de om, să vadă dacă trăiește sau dacă este mort, ar fi însemnat un risc prea mare pentru curăția lui. În mintea preotului, ceea ce a făcut era un gest îndreptățit (plin de drepatate). Levitul, văzând cum a reacționat preotul, și-a găsit foarte ușor scuza în exemplul acestuia.
Morala parabolei nu se concentrează asupra faptului că cei doi au fost distanți și reci sau lipsiți de sensibilitate așa cum am putea crede noi. Accentual este că cei doi erau adevăratele victime ale evenimentului. Ei, erau victimele legii și ale noțiunii de neprihănire (dreptate) atât de distorsionate, astfel că ei ajunseseră incapabili de a se supune celei mai mari porunci: aceea de a-l iubi pe Domnul Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din toate puterile, iar pe aproapele ca pe tine însuși.
În viața noastră de comunitate, lucrurile de multe ori pot sta la fel. Sf. Francisc, cei drept ne-a lăsat o regulă de viață, de asemenea avem și constituțiile care au rolul de a ne face viața în comun mai plăcută. Însă nici Francisc asemenea lui Isus, nu a pus legea mai presus de caritate, sau iubire. Vă aduceți aminte acel episod din viața sf. Francisc când i-a trezit pe toți frații pentru a mânca cu acel frate care în timpul nopții se plângea că îi este foame? Ei bine, aceasta este regula de viața pe care sf. Francisc o propune: să trecem dincolo de lege, să trecem la desăvârșirea ei.
Să nu înțelegem greșit: legea trebuie respectată! Trebuie respectată începând de la cele 10 porunci până la cele mai mici detalii ale regulii noastre de viață. Întrun fel sau altul, respectarea legii ne face drepți, însă ceea ce dă viață tuturor lucrărilor noastre este iubirea care desăvârșește legea. Și aceasta ne-a spus-o Isus, iar mai apoi Francisc. În comunitate când întâmpinăm probleme, soluția cea mai ușoară este aceea de a aplica legea. Însă uităm de caritate. Și din această cauză de multe ori viața noastră este plină de suferință. Nu vrem să renunțăm la unele legi, pe care noi înșine ni le-am făcut și nu au nici o legătură cu ceea ce Sf. Francisc ne-a propus. De multe ori ne ascundem în spatele legii. Însă maturitatea noastră se poate observa atunci când suntem invitați de situație să trecem dincolo de lege, să tregem dincolo de siguranță și să riscăm totul. Să riscăm să fim luați de fraieri.
Nu ne vom găsi liniștea până când nu vom trece de la comoditatea pe care ne-o oferă legea, și să trăim în libertatea plină de responsabilitate și renunțare de sine, pe care ne-o oferă desăvârșirea legii adică iubirea! Iubirea față de Dumnezeu care trece prin iubirea față de aproapele. Iubirea față de Dumnezeu nu poate fi separate de iubirea față de aproapele. De fapt iubirea manifestată față de aproapele dovedește iubirea noastră față de Dumnezeu. Iubirea nu este un cuvânt care descrie romantismul, iubirea este plină de responsabilitate, care implică persoana. Iubirea de multe ori ne face să suferim. Și aș dori să închei cu un gând al unui tânăr:
Lumea ne aduce in fața unui ecran mare pe care se derulează imagini pline de senzualitate, și invitându-ne să le urmărim ne spune: “Asta este dragostea”.
Dumnezeu ne aduce în față unui lemn de care atârnă un om gol și însângerat și ne spune: “Asta este dragostea!”
Fr. Marian-Mihai Hușanu O.F.M. Cap.
