Onești – Reculegere pentru Postul Mare (29 martie 2014)

Sfântul Francisc și postul

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Sâmbătă, 29 martie 2014, toți frații din Custodia Fraților Minori Capucini „Fericitul Ieremia” din România s-au reunit la Onești pentru o zi de reculegere în vederea pregătirii pentru solemnitatea Învierii Domnului ce se apropie. Tema acestei întâlniri a fost „Sfântul Francisc și postul”.

În cadrul conferinței pe care a prezentat-o, pr. Albert Goșman, O.F.M. Cap., a subliniat modul în care sfântul Francisc a trăit postul trupesc și spiritual, precum și îndrumările lăsate fraților cu privire la post. Pentru sfântul Francisc a posti înseamnă a păși pe urmele Domnului și a pune interesele duhului mai presus de cele ale trupului. În legătură cu viața de pocăință, sfântul Bonaventura scria că Francisc atinsese o asemenea curăție, încât trupul său se afla într-o minunată armonie cu spiritul, iar spiritul într-o minunată armonie cu Dumnezeu.

Momentul fratern a culminat cu celebrarea sfintei Liturghii, prezidată de pr. Flavian Faraoanu, care a aniversat, împreună cu pr. Vicențiu Bejan și pr. Cristinel Ghiurca, șase ani de la hirotonirea întru preoție. În cuvintele de la predică, pr. Leon Budău, custodele fraților capucini din România, i-a felicitat pe acești frați și le-a urat tuturor fraților un timp de pregătire cât mai rodnic în vederea sărbătorii Paștelui.

Întâlnirea s-a terminat cu prânzul, moment în care, alături de cei trei frați care sărbătoreau aniversarea preoției, l-am înconjurat cu bucurie și pe fratele Irinel Lenghen, care sărbătorea ziua de naștere.

Fr. Leonard Ghiurca, O.F.M. Cap. 


Sfântul Francisc și postul

Conferința fratelui Albert Goșman, O.F.M. Cap.

«Sfântul Francisc nutrea o deosebită devoțiune față de sfântul Arhanghel Mihail, iar în cinstea sa timp de patruzeci de zile făcea post și se ruga, de pe cincisprezece august până pe douăzeci și nouă septembrie. În 1224 când, progresând din ce în ce mai mult, ajunsese la o așa înălțime că și trupul și sufletul său trăiau doar din Dumnezeu, iar cea mai mare suferință pentru el se identifica cu desăvârșita bucurie, când, desprins până și de lucrarea sa se gândea doar cum să se pregătească să întâmpine pe sora moarte, se hotărî să petreacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului și postul dedicat sfântului Arhanghel Mihail pe Verna, muntele sălbatic și devot pus la dispoziție de contele Orlando. A ales trei tovarăși: fratele Masseo, fratele Angelo și fratele Leone, iar după ce l-a pus pe fratele Masseo superior și guardian, era cel mai potrivit să se ocupe de trebuințele practice, a spus: -“În această călătorie vom păstra obișnuința noastră, adică vom face oficiul, vom vorbi despre Dumnezeu, dacă nu, vom tăcea, și nu ne vom gândi să dormim, să mâncăm, să bem, ci doar atunci când va veni momentul să ne retragem vom gusta puțină pâine, ne vom opri și ne vom odihni în acel locușor pe care Dumnezeu va binevoi să ni-l pregătească”».

«… spre răsărit, intră în pădurea alăturată și se cufundă în rugăciune căutându-l pe Isus, Domnul său, vorbindu-i din profunzimea sufletului, uneori ca unui judecător, adesea ca unui tată, apoi ca unui prieten. Când ceilalți frați se treziră, îl auzeau plângând Pasiunea Domnului și, rugându-se pentru întoarcerea păcătoșilor cu o așa fervoare, cu toții se convinseră că sufletul maestrului lor trăia mult mai mult cu Dumnezeul cel invizibil decât cu ei» [1]

INTRODUCERE
Semnificația Teologică a Postului. Lectură Biblică și Franciscană

Postul prescris de Regulă, ca de altfel postul despre care se vorbește în Sf. Scriptură, este în relație cu Dumnezeu, și este mereu alăturat rugăciunii (Tb 12,8; Lc 2,37). A posti  (în sens biblic) înseamnă a se umili în fața lui Dumnezeu (Lv 16,19.31). Cine postește, abținându-se de la mâncare, săvârșește un act religios prin care se pune în fața lui Dumnezeu cu o atitudine de dependență și de abandon total (Dan 9,3; Ezd 8,21). Postul este practicat din diferite motive și în circumstanțe variate: pentru a înfrunta o situație dificilă (Jdc 20,26; Est 4,16), pentru a cere iertare (1 Rg 21,27), pentru a înțelege cuvântul lui Dumnezeu (Dan 10, 3.12), pentru a se predispune în a da sau a primi harul necesar împlinirii unei misiuni particulare (Fap 13,2-3), pentru a se pregăti la întâlnirea cu Dumnezeu (Ex 34, 28). Cine postește se prezintă în fața lui Dumnezeu cu credință, într-o atitudine de umilință pentru a se deschide acțiunii harului și a se pune în prezența Domnului.

Posturile prescrise de Regulă  au menirea de a-i pune și a-i păstra pe frați într-o atitudine de deschidere totală și de fidelitate față de harul lui Dumnezeu, în așteptarea venirii sale (2 Cor 6,5; 11,27). Precum Biserica postește în așteptarea Domnului ei (Mt 9,14-17; Mc 2, 18-22; Lc 5, 33-39), la fel și frații, ca și credincioși și persoane consacrate în același timp, trebuie să postească

Tradiția biblică și patristică vorbește de două feluri de post.  Ptolomeu Gnosticul în “Epistola ad Floram” spune: “(Mântuitorul) ne recomandă să postim: dar nu dorește să facem post trupesc, ci mai degrabă post spiritual, care consistă în a se abține de la orice rău. Pe de altă parte pe la noi se practică postul trupesc, pentru că dacă este săvârșit cu discernământ ar putea aduce foloase sufletului…”; Clement Alexandrinul în “Stromata” 6 subliniază: “Posturile înseamnă abținerea de la toate răutățile în general, cele ce privesc comportamentul, vorbele, chiar și gândurile ”.

Conform tradiției biblice și patristice  și sfântul Francisc distinge în Scrieri  un dublu post: postul trupesc și postul spiritual. Postul trupesc, ca să poată fi cu adevărat interiorizat, trebuie să fie practicat după spiritul Evangheliei (Mt 6,16) și a profeților care nu despart niciodată postul de iubirea față de aproapele sau de săvârșirea dreptății (Is 58,1-12; Am 5,21-27; Zah 7,1-5). Ca și sfinții Părinți, Francisc preferă postul spiritual decât cel trupesc. Astfel aceasta comportă următoarele: moartea viciilor și a păcatului, moderarea în mâncare și băutură, a fi catolici (ascultători față de Mama Biserică), vizitarea frecventă a bisericilor, respectul față de preoți, nu atât pentru ei cât pentru ministerul lor, pentru că doar ei consacră și împart sfânta Euharistie, predică cuvântul divin. Pentru religioși, care au renunțat la lume, postul spiritual comportă angajamentul de a face mai mult și mai bine decât creștinii obișnuiți, și, de asemenea, împlinirea datoriilor ce provin din statutul lor.

Principiile lui Francisc

Plecând de la cele două realități pe deplin recunoscute de Francisc și de școala franciscană – cea a demnității omului și cea a condiției decăzute a naturii umane, mortificarea trupească este văzută și acceptată ca și un mijloc ales în mod deliberat pentru a ajunge și a menține supunerea tendințelor naturale ale omului intereselor superioare ale duhului. Formele exterioare de pocăință precum postul, abstinența, vegherile, sunt expresii accidentale ale convertirii inimii, care implică o tensiune constantă către Dumnezeu și condamnarea consecventă a oricărei forme de rău.

Îndrumările lui Francisc (2Cel)

1. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să satisfacă în mod echilibrat necesitățile propriului trup prin hrană, odihnă și celelalte trebuințe ca să se poată dedica în mod corespunzător activităților apostolice, precum și exercițiilor spirituale cerute de Regulă.

2. Însă, dacă după toate acestea trupul se arată a fi leneș și adormit, trebuie să fie pedepsit ca pe un animal de povară aflat în derivă și insolent (obraznic).

3. Dacă din cauza sărăciei profesate, slujitorul lui Dumnezeu nu are cele de trebuință pentru întreținere, nici chiar muncind și cerând de pomană, să suporte aceste lipsuri din iubire față de Dumnezeu. În acest caz, chiar dacă i-ar dăuna sănătății nu păcătuiește (2Cel 129:713).

4. În practicarea mortificărilor externe nu trebuie neglijată niciodată virtutea creștină a discreției.

Motive fundamemntale

“Aceia care sunt ai lui Cristos au răstignit trupul lor cu vicii și păcate” (sf. Paul)

Două sunt motivele existenței postului la Francisc.
1. Primul este acela de «a păși pe urmele Domnului». Deci Francisc vrea să postească și dorește ca și frații să postească pentru că și Cristos Domnul a postit pe pământ. De aceea ca în afară de posturile prevăzute de sf. Biserică, să se țină un al treilea post care începe la Epifanie și coincide cu timpul în care Domnul nostru Isus Cristos a postit.

2. Al doilea motiv este mai mult de natură spirituală: prin post, interesele duhului trebuiesc puse mai presus de cele ale trupului, pentru a duce o viață de adevărată preamărire a lui Dumnezeu. «Trebuie să postim și să ne abținem de la vicii și păcate» (Lf 32).

Francisc și postul

Severitatea și rigoarea pe care Francisc o punea în practică față de el însuși se putea observa mai ales prin posturile și abstinențele pe care le făcea, confirmate în unanimitate de toate scrierile franciscane primitive plecând de la Toma de Celano până la Bonaventura de Bagnoregio. Astfel Legenda Perugina  relatează că «din momentul în care a avut frați și pentru tot restul vieții sale, a fost discret cu ei cerându-le să nu depășească limitele sărăciei și al echilibrului în mâncare și în celelalte lucruri», și adaugă, «în schimb, cât îl privește pe el însuși, încă din primele clipe ale convertirii sale, înainte să vină frații, și neîncetat pe tot parcursul vieții sale, a fost foarte rigid, chiar dacă încă de copil a fost slăbuț și delicat de constituție» (Legp 2; FF 1546).

Primul contact mai serios cu postul, ne povestește Toma de Celano (1Cel 10: FF 336),   l-a avut în perioada conflictului cu tatăl său timp în care invoca milostivirea lui Dumnezeu. În afară de posturile oficiale despre care voi aminti mai jos, alte izvoare documentează variate circumstanțe în care Francisc obișnuia să postească. Cea mai propice ocazie de a posti i-o oferea momentele de ispită prezentate de diferite scrieri biografice. Și momentul redactării Regulii a fost însoțit de practica postului (LegM 4,11; FF 1084).

Postul în Scrieri

Postul în Reguli

Cuvântul post (ieunio) și familia lexicală, în limba latină, textul original al Scrierilor sfântului Francisc [2], este prezent de 15 ori. După  o cercetare a celor mai bine de treizeci de scrieri, mai lungi sau mai scurte, se va putea observa că sfântul Francisc a vorbit despre această temă în trei pasaje din trei scrieri diferite: Regula neconfirmată cu bulă papală (de 6 ori), Regula confirmată cu bula papală Solet annuere (de 7 ori) și Scrisoarea către credincioși – a doua redactare (de 2 ori). Atenția va fi concentrată asupra celor două Reguli, analizând pe scurt paragrafele referitoare la practica postului.

Regula Neconfirmată. Capitolul III, 1-2.11-13. Despre Oficiul divin și despre post:
„Domnul spune: Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic decât numai cu post și rugăciune (cf. Mc 9,28); și iarăși: Când postiți nu fiți triști ca fățarnicii (Mt 6,16)… De asemenea, toți frații să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfinților până la Crăciun și de la Bobotează – când Domnul nostru Isus Cristos a început să postească – până la Paști. Potrivit formei noastre de viață, nu sunt obligați să postească în celelalte perioade ale anului, cu excepția zilei de vineri. Și, conform Evangheliei, le este îngăduit să mănânce din toate mâncărurile care li se pun înainte (cf. Lc 10,8).”

Regula Confirmată. Capitolul III,5-9.14 Despre Oficiul divin și despre post:
„Frații să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfințiilor până la Nașterea Domnului. Cei care țin de bunăvoie Postul Sfânt de patruzeci de zile care începe de la Epifanie, pe care Domnul l-a sfințit cu postul său (cf. Mt 4,2), să fie binecuvântați de El, iar cei care nu vor voi, să nu fie obligați. Însă celălalt post, până la Învierea Domnului, să-l țină. În alte perioade ale anului nu sunt obligați să postească decât numai vinerea. În timp de adevărată lipsă frații nu sunt obligați să țină post trupesc… Și, după Sfânta Evanghelie, le este permis să mănânce din toate bucatele ce li se pun înainte (cf. Lc 10,8).”

Cadrul prezentat mai sus pune în direct cu numărul posturilor pe care sfântul Francisc le-a recomandat fraților săi. O privire mai atentă observă și variația de la o regulă la cealaltă. De exemplu în Regula Confirmată postul de la Epifanie nu mai este obligatoriu, ci devine facultativ (binecuvântat) spre deosebire de prezentarea din Regula Neconfirmată. Această variație ascunde o tentație a primilor frați din anii imediat anteriori Regulii Neconfirmate (1221) când, Francisc plecat în Țara Sfântă, s-a asumat o poziție inspirată tradiției monastice, prin înmulțirea posturilor. Francisc reușește să impună libertatea Evanghelică, aceasta fiind întărită de versetele 6 și 14 ale capitolului al III-lea (afișate mai sus) din Regula Confirmată (1223), precum și de alte fragmente din ansamblul integral al Scrierilor și al Biografiilor.

Reflecție

Două sunt speciile postului: de tristețe și de bucurie: postul de tristețe consistă în a se abține, prin mortificare, de mâncărurile care satisfac trupul. Postul bucuriei este o afectuoasă și dulce redundanță spirituală din motiv pentru care devine dificil a se așeza la masă: prin urmare acest post rezultă a fi delicios deoarece scopul nu este acela de a pedepsi trupul, ci de a lăsa duhul să se recreeze fără întrerupere.

Postul lui Cristos este așadar postul bucuriei, deoarece nu îndepărtează doar de la mâncare, dar și de la orice plăcere pământească. Sfântul Francisc a voit ca, urmând sfânta Evanghelie, frații să practice postul bucuriei; a redus postul tristeții pentru a-i educa la cel al bucuriei. Atunci când există o necesitate evidentă, adică o boală gravă, sau o activitate care necesită foarte multă energie încât practicarea postului ar putea-o compromite, în aceste cazuri frați nu sunt ținuți să postească.[3]

Postul lui Francisc își are întotdeauna punctul de plecare în Sf. Scriptură, este strâns legat de persoana lui Cristos. După exemplul lui Cristos (scrieri) și din iubire față de Cristos (biografii). Postul și rugăciunea se inserează în tema mai amplă de “a face pocăință”, a se converti, fiind îmbinate în Regula confirmată capitolul al III-lea, urmând pasul evanghelic: “Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic decât numai cu post și rugăciune”(cf. Mc 9,28). În Regulă  pomana nu este pusă împreună cu celelalte  două elemente, postul și rugăciunea, care formează împreună programul evanghelic de convertire. Este menționată însă în contextul întregii Reguli. De exemplu în capitolul al II-lea prin cuvintele Evangheliei: “Să vândă toate și să dea săracilor” (Mt 19,21). Conștienți că bunurile Bisericii erau și bunurile săracilor, Francisc și primii tovarăși dădeau foarte mult de pomană. Săraci fiind, erau solidari cu cei ce se aflau în nevoie împărțind pomana primită cu cei săraci și cu leproșii. Deci pietatea fraților nu se rezumă doar la pomană și la rugăciune, ci și la post. După exemplul Domnului care a postit timp de patruzeci de zile și sf. Francisc a postit și a vrut ca și frații să postească, la fel ca toți creștinii, fiind discipoli ai Împărăției. Sf. Francisc fixează așadar practica postului pentru frați urmând îndeaproape disciplina penitențială a Bisericii. Cât privește modurile de a posti, Regula  nu prescrie nimic special. Totul face trimitere la practica Bisericii universale care, urmând Codul de Drept Canonic, stabilește perioade de pocăință toate zilele de vineri din an și timpul Postului Mare. Totuși, fraților care “merg prin lume (ca să predice)”,  Francisc conferă libertatea evanghelică de a mânca tot ce li se pune în față. Codul de Drept Canonic nu prevede nimic cât privește practica postului de către religioși, făcând trimitere la Constituții.

Postul în Biografii

Posturile lui Francisc

Urmând indicațiile izvoarelor primitive, putem spune că Francisc ținea cinci, chiar șase posturi pe an. Dincolo de cele trei prescrise de Regula neconfirmată (două în Regula confirmată, dar Francisc l-a ținut în continuare și pe cel de la Epifanie) (LegM 9,2; FF 1163), el făcea un post în cinstea sfinților: venera cu multă devoțiune pe toți sfinții apostoli, îndeosebi Petru și Paul, pentru zelul iubirii lor față de Cristos (LegM 9,3; FF 1167). De asemenea postea și în onoarea Preafericitei Fecioare Maria, de la sărbătoare sfinților Petru și Paul până la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului (LegM 9, 3; FF 1165). Un ultim post, în fine, este menționat în onoarea sfinților Îngeri și a sfântului Arhanghel Mihail; începea după sărbătoarea Adormirii, de pe 15 august până pe 29 septembrie. Deci, socotind matematic cele relatate mai sus, se pot număra șase posturi diferite.

Legenda Major IX,2-3 (FF 1163-67)
2. Cristos Isus Răstignit își avea lăcașul stabil în intimitatea duhului său, ca o pernuță de mirt așezată pe inima sa; în el râvnea să se transforme în totalitate din prea marea și înflăcărata iubire. Voind să-și arate devoțiunea deosebită față de el, începând de la sărbătoarea Epifaniei, timp de patruzeci de zile neîntrerupte, adică pe tot parcursul timpului în care Cristos a rămas ascuns în deșert, se retrăgea în solitudine și, închis în chilie, reducând mâncarea și băutura la minimul posibil, se dedica fără întrerupere posturilor, rugăciunilor și laudelor lui Dumnezeu. Desigur, slujitorul lui Dumnezeu era aprins  de un sentiment foarte arzător față de Cristos; dar pe de altă parte și Predilectul îi răspundea cu mare iubire și familiaritate, într-atât încât i se părea că simte mereu prezența Mântuitorului în fața ochilor, așa cum el însuși se destăinui odată tovarășilor săi. Ardea de râvnă din toți rărunchii săi față de sacramentul Trupului Domnului, admirând cu stupoare acea condescendență plină de caritate și acea caritate plină de condescendență. Se împărtășea des și cu o așa fervoare că trezea devoțiunea și în ceilalți, și, gustând în înfiorarea duhului dulceața Mielului Imaculat, de cele mai multe ori cădea în extaz. 

3.Copleșea de o iubire nespusă pe Maica Domnului Isus, pentru că ni l-a dăruit pe fratele nostru, Domnul Maiestății, și ne-a obținut milostivirea. După Cristos, ea era cea în care își punea mai mult încrederea, de aceea a constituit-o avocata sa și a celorlalți ai săi. In cinstea sa postea cu mare devoțiune de la sărbătoarea sfinților apostoli Petru și Paul până la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Față de duhurile îngerești, care ard de un minunat foc ce face să răpească în Dumnezeu și înflăcărează sufletele celor aleși, era unit de o legătură de dragoste inseparabilă. În onoarea lor postea timp de patruzeci de zile, de la Adormirea Fecioarei glorioase, dedicându-se neîncetat rugăciunii. Față de Arhanghelul Mihail, pentru faptul că are misiunea de a prezenta sufletele lui Dumnezeu, nutrea o deosebită venerație și o iubire specială izvorâtă tocmai din zelul său nestins pentru mântuirea tuturor credincioșilor. Sfinții și amintirea lor erau ca niște cărbuni aprinși care revigorau în el focul dumnezeiesc. Avea o venerație foarte ferventă față de toți apostolii, îndeosebi Petru și Paul, pentru zelul iubirii lor față de Cristos. În cinstea lor și din dragoste față de ei, îi oferea Domnului un post special. Nimic altceva mai deținea, săracul lui Cristos, decât doi bănuți [4] pe care să-i distribuie în libertatea iubirii: trupul și sufletul. Trupul și sufletul le oferea într-adevăr fără încetare lui Dumnezeu, din iubire față de Cristos, sacrificând trupul prin rigoarea postului, iar sufletul prin flacăra dorinței: holocaust, trupul său, jertfit din exterior, în atriul templului; tămâie, sufletul său, aprins în interiorul templului

Reflecție

Legenda Major dedică în întregime acest paragraf devoțiunii sale față de Cristos. Doctorul Serafic continuă să recurgă la limbajul matrimonial inspirându-se la Cântarea Cântărilor (Ct 1,2.12.13…), și folosește din nou termenul Dilectus, de această dată pentru a face referință explicită la Cristos, care își avea lăcașul atât de profund în inima Sfântului. Prima parte a acestei unități, aceea care vorbește despre iubirea Sărăcuțului față de Cristos Răstignit este originală a lui Bonaventura. Se observă cum aici se scoate în relief speciala predilecție a Sfântului pentru dimensiunea suferindă a lui Cristos în misterul Pasiunii sale. Autorul profită încă o dată pentru a reaminti ideea centrală a LegM, adică totala transformare a Sărăcuțului în Cristos; El este cauza și centrul «flăcării/incendiului iubirii» lui Francisc. Acesta este un fenomen mistic care, în limbajul Doctorului Serafic, înseamnă în acest caz iubirea extatică ce provine din efuziunea iubirii divine, care transformă total pe cel care iubește în persoana iubită prin acțiunea Duhului Sfânt și constituie punctul culminant al ascensiunii către Dumnezeu. Semnalarea asupra posturilor lui Francisc în următoarele patruzeci de zile succesive sărbătorii Epifaniei are deci o motivație cu totul cristologică, adică în amintirea timpului pe care Isus l-a petrecut în deșert (Mt 4,11), și corespunde substanțial cu ceea ce scrie în Regulă (RegB III).

Urmând o ordine care pleacă din centru la periferie, LegM se ocupă și de celelalte devoțiuni ale lui Francisc. După ce a prezentat iubirea arzândă față de Cristos, în strânsă legătură cu aceasta autorul dedică prima parte a aceste unități devoțiunii lui Francisc față de Maica Domnului. Și aici Bonaventura urmează sursa lui (2Cel 198), dar adaugă faptul postului pe care Sfântul îl făcea în cinstea Preasfintei Fecioare Maria înainte de sărbătoarea Adormirii; în amândouă izvoarele se scoate în relief unirea sa la misterul răscumpărător al Fiului, dar Bonaventura subliniază și puterea de mijlocire a Maicii Domnului indicând că Ea «ne-a obținut milostivirea». Pe al doilea loc apare devoțiunea față de îngeri (2Cel 197), pe care îi onorează cu un alt post. Cât privește devoțiunea către sfinți și în special față de apostoli, nu există date prebonaventuriene.; în acest caz autorul ne informează asupra unui alt post în cinstea sfinților Apostoli Petru și Paul, motivată de «iubirea fervoroasă pe care au avut-o pentru Cristos», care nu se află în Regulă.  

De la devoțiunea către Maica Domnului si către sfinți se trece la fervoarea carității care însuflețea zelul apostolic al lui Francisc. Acest mic fragment reprezintă cheia de lectură a întregului capitol. În el Bonaventura exprimă prin impostarea sa mistică, totala dăruire  a lui Francisc lui Dumnezeu (trup și suflet). Limbajul adoptat este de origine biblică: cei «doi bănuți» amintesc de văduva din Evanghelie și de referința la atriu, la holocaust, la templu și tămâie, trimițând imediat la jertfele poporului israelit. Se observă cele două secvențe de subtilități mistice, una externă: trup-post-holocaust și cealaltă internă: suflet-dorință-tămâie, care explică pe cei «doi bănuți»; amândouă au menirea să arate că toată ființa lui Francisc, trup și suflet, era implicată în modul său de a iubi, prin posturi și dorințe. [5]

Scopul și rezultatul posturilor lui Francisc

Aici pot fi aduse în cauză în special două mărturii: a lui Toma de Celano și a lui Bonaventura de Bagnoregio. Postul, abstinențele și celelalte mortificări externe, ne relatează Celano (2Cel 129; FF713), deveniseră parte integrantă a unui mod normal de a trăi al lui Francisc, aproape ca o modalitate de a stinge setea înflăcărată de Dumnezeu. În Francisc valorile Duhului ajunseseră la o dominare a naturii umane atât de impunătoare încât i-a determinat pe primii biografi să-l descrie pe Francisc ca fiind omul care cu adevărat «a pășit pe urmele Domnului Isus Cristos». Pe de altă parte sfântul Bonaventura subliniază printre altele o trăsătură a lui Francisc, ca urmare a vieții sale de mortificare: «Francisc, în realitate, ajunsese la o așa puritate că trupul său se afla într-o minunată armonie cu sufletul, iar sufletul într-o minunată armonie cu Dumnezeu» (LegM 5,9; FF 1098).

Actualizare

Misiunea sfântului Francisc și a ucenicilor săi, ca de altfel a fiecărei mișcări ca semn profetic în Biserică, constă în principal în a tinde și a conduce pe oameni la puritatea Evangheliei, la acceptarea mesajului vieții adus de Fiul lui Dumnezeu. Misiunea lui Francisc și a ucenicilor săi constă în a înviora vocația creștină, conștiința de a fi pelerini ai lui Cristos, și în această lumină, a gusta bucuria libertății și a iubirii, deși în oboseala existenței. Cristos reprezintă punctul focal al sensului franciscan al vieții.

Convertirea inițială sinceră și susținuta voință de convertire reînnoită este supoziția de neînlocuit a vieții fraterne. Într-adevăr, însăși acea tensiune care îl impulsionează constant pe adevăratul frate să descopere în sine și să distrugă orice formă de egoism alienant, orice orgoliu, orice însușire nepermisă, îl dispune în același timp să se deschidă la iubirea lui Dumnezeu și să-l primească pe frate. Se poate spune că aici se înrădăcinează toată ascetica personală și toată pedagogia Sărăcuțului ca fondator: în a stabili contrastul între propriul Eu și tendințele inferioare – carne – și spiritul Domnului, așa cum vom vedea mai târziu.

Atitudinea penitențială înseamnă recunoașterea umilă și minoritică a propriei limitări și fragilități, chiar și morale, a se simți sărac înaintea lui Dumnezeu, a atribui lui Dumnezeu tot binele,  «știind că nouă nu ne aparțin decât viciile și păcatele»; a suporta cu răbdare orice adversitate și supărare a sufletului și a trupului, orice persecuție … Așa se ajunge la puritatea inimii, care dispune la contemplarea lui Dumnezeu, la sărăcia interioară, la «sfânta și  pura simplitate», la «adevărata bucurie».

O atare viață devine mărturie și mesaj, interpelează și în același timp recheamă atenția acelora care nu trăiesc în penitență. Așa apare Francisc atunci când, așa cum spune el, «ieși din lume». Și așa apare grupul însuși. Povestirea Celor Trei Tovarăși face să se observe cu insistență părerile și reacțiile contradictorii care se ridicau între oameni: unii îi considerau nebuni, alții șarlatani și prostuți și nu lipseau dintre aceia care îi tratau ca pe hoți și răufăcători; dar cei care îi observau mai de aproape se umpleau de admirație și treceau la venerație. [6]

În orice caz, chiar dacă nu este scris, este evident că pentru Francisc postul nu este scop pentru el însuși sau un obiectiv de realizat cu orice preț, ci mai degrabă un mijloc; acest lucru se deduce din atenuările sale, invocarea necesității și, mai ales, subordinarea postului la exigențele itinerantei apostolice, cum o demonstrează libertatea evanghelică de a mânca tot ceea ce este pus înainte, în armonie cu ceea ce va spune la sfârșitul paragrafului din capitolul al III-lea.

Chiar dacă la prima vedere ar putea apărea ciudat, în epoca actuală este în la modă practicarea postului trupesc chiar cu mai multă intensitate decât în secolele trecute. Astăzi este ușor să dai peste grupuri de persoane care postesc din cele mai variate motive, cum ar fi cele de natură estetică sau atletică, din exigențe de sănătate sau din motive economice; alții o fac chiar din motive ascetice. În fața acestor situații, ar putea fi de folos să se examineze motivele și modurile pentru care frații de astăzi practică postul, ca acesta să fie cu adevărat o valoare evanghelică în propria viață și, în același timp, o modalitate de a-l preamări pe Dumnezeu.

În fața profundei și scandaloasei inegalități pe care societatea contemporană o prezintă pe plan economic, în care se află o mare parte a populației, constrânsă la post din cauza sărăciei impuse, se cere o reevaluare substanțială a semnificației pe care trebuie să o aibă pentru frați aceste dispoziții ale Regulii cât privește postul. Astăzi răsună puternic, poate mai tare decât în alte vremuri, strigătul profetului Isaia asupra necesității de a împărți pâinea cu cei cărora le este foame și de a ajuta văduvele.

Dacă se consideră că postul este o valoare, ar fi necesar să fie redescoperit și redirecționat, pentru a putea atinge valoarea evanghelică pe care și-o propune. Fără nici o îndoială, punctul de plecare trebuie să fie eliberarea de sine însuși prin depășirea egoismului și a preocupării de a poseda. O astfel de eliberare va fi invitată să producă roade în toate dimensiunile existenței noastre: de la dominarea propriului temperament, până la relația cu ceilalți și la folosirea lucrurilor. [7]

Note:

[1] Trad. din it. cfr. M. STICCO, San Francesco d’Assisi, Milano 1945, p. 287ss.

[2] FRANCESCO D’ASSISI. Scritti, Edizione critica a cura di Carlo Paolazzi, Colegii S. Bonaventurae ad Claras Aquas, Grottaferrata, 2009. Traducerea în lb. română vezi Scrierile Sfântului Francisc și ale Sfintei Clara de Assisi, Texte și prezentare de Acatrinei Ștefan, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.

[3] Cfr. SAN BONAVENTURA, Commento alla Regola dei Frati Minori, Editrice «Vita Minorum», Venezia, 1966, pp. 62-64.

[4] Precum văduva din Evanghelie, Francisc, care s-a despuiat de toate, pune în slujba lui Dumnezeu, și oferă în sacrificiu continuu, singurele lucruri de care nu putea să se despartă: sufletul și trupul. Rodul acestei oferte este extinderea iubirii sale către toți oamenii, frații, pentru care își oferă în dar propria viață și chiar și jertfa de a renunța la singurătate pentru a vesti Evanghelia și să mântuiască sufletele.

[5] Cfr. F. URIBE, Il Francesco di Bonaventura. Lectura a «Legenda Major», Edizioni Porziuncola, 2003, pp. 325-330.

[6] Cfr. L. IRIARTE, Vocazione Francescana. Sintesi degli ideali di san Francesco e di santa Chiara, Piemme, 1987, pp. 36-37.

[7] Cfr. F. URIBE, La Regola di San Francesco: lettera e spirito (Teologia spirituale. 22) EDB, Bologna 2011, pp. 131-137. 

Bibliografie:
CONTI M., Il Codice di Comunione dei Frati Minori, Pontificium Athaeneum Antonianum 1999, pp. 201-225.
DIZIONARIO FRANCESCANO, Edizioni Messaggero Padova 1995, voce Digiuno, coll. 399-412.
FONTI FRANCESCANE. Nuova edizione, a cura di E. Caroli, Editrici Francescane, Padova 2004.
FRANCESCO D’ASSISI. Scritti, Edizione critica a cura di Carlo Paolazzi, Colegii S. Bonaventurae ad Claras Aquas, Grottaferrata, 2009.
IRIARTE L., Vocazione Francescana. Sintesi degli ideali di san Francesco e di santa Chiara, Piemme, 1987, pp. 36-37.
SAN BONAVENTURA, Commento alla Regola dei Frati Minori, Editrice «Vita Minorum», Venezia, 1966, pp. 62-64.
Scrierile Sfântului Francisc și ale Sfintei Clara de Assisi, Texte și prezentare de Acatrinei Ștefan, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.
STICCO M., San Francesco d’Assisi, Milano 1945, p. 287ss.
URIBE F., La Regola di San Francesco: lettera e spirito  EDB, Bologna, 2011, pp. 131-137.
URIBE F., Il Francesco di Bonaventura. Lettura della «Leggenda Maggiore», Edizioni Porziuncola, 2003, pp. 325-330.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.