Oneşti – Reculegere pentru Postul Mare (29 martie 2014)

Sfântul Francisc şi postul

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Sâmbătă, 29 martie 2014, toţi fraţii din Custodia Fraţilor Minori Capucini „Fericitul Ieremia” din România s-au reunit la Oneşti pentru o zi de reculegere în vederea pregătirii pentru solemnitatea Învierii Domnului ce se apropie. Tema acestei întâlniri a fost „Sfântul Francisc şi postul”.

În cadrul conferinţei pe care a prezentat-o, pr. Albert Goşman, O.F.M. Cap., a subliniat modul în care sfântul Francisc a trăit postul trupesc şi spiritual, precum şi îndrumările lăsate fraţilor cu privire la post. Pentru sfântul Francisc a posti înseamnă a păşi pe urmele Domnului şi a pune interesele duhului mai presus de cele ale trupului. În legătură cu viaţa de pocăinţă, sfântul Bonaventura scria că Francisc atinsese o asemenea curăţie, încât trupul său se afla într-o minunată armonie cu spiritul, iar spiritul într-o minunată armonie cu Dumnezeu.

Momentul fratern a culminat cu celebrarea sfintei Liturghii, prezidată de pr. Flavian Faraoanu, care a aniversat, împreună cu pr. Vicenţiu Bejan şi pr. Cristinel Ghiurca, şase ani de la hirotonirea întru preoţie. În cuvintele de la predică, pr. Leon Budău, custodele fraţilor capucini din România, i-a felicitat pe aceşti fraţi şi le-a urat tuturor fraţilor un timp de pregătire cât mai rodnic în vederea sărbătorii Paştelui.

Întâlnirea s-a terminat cu prânzul, moment în care, alături de cei trei fraţi care sărbătoreau aniversarea preoţiei, l-am înconjurat cu bucurie şi pe fratele Irinel Lenghen, care sărbătorea ziua de naştere.

Fr. Leonard Ghiurca, O.F.M. Cap. 


Sfântul Francisc şi postul

Conferinţa fratelui Albert Goşman, O.F.M. Cap.

«Sfântul Francisc nutrea o deosebită devoţiune faţă de sfântul Arhanghel Mihail, iar în cinstea sa timp de patruzeci de zile făcea post şi se ruga, de pe cincisprezece august până pe douăzeci şi nouă septembrie. În 1224 când, progresând din ce în ce mai mult, ajunsese la o aşa înălţime că şi trupul şi sufletul său trăiau doar din Dumnezeu, iar cea mai mare suferinţă pentru el se identifica cu desăvârşita bucurie, când, desprins până şi de lucrarea sa se gândea doar cum să se pregătească să întâmpine pe sora moarte, se hotărî să petreacă sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi postul dedicat sfântului Arhanghel Mihail pe Verna, muntele sălbatic şi devot pus la dispoziţie de contele Orlando. A ales trei tovarăşi: fratele Masseo, fratele Angelo şi fratele Leone, iar după ce l-a pus pe fratele Masseo superior şi guardian, era cel mai potrivit să se ocupe de trebuinţele practice, a spus: -“În această călătorie vom păstra obişnuinţa noastră, adică vom face oficiul, vom vorbi despre Dumnezeu, dacă nu, vom tăcea, şi nu ne vom gândi să dormim, să mâncăm, să bem, ci doar atunci când va veni momentul să ne retragem vom gusta puţină pâine, ne vom opri şi ne vom odihni în acel locuşor pe care Dumnezeu va binevoi să ni-l pregătească”».

«… spre răsărit, intră în pădurea alăturată şi se cufundă în rugăciune căutându-l pe Isus, Domnul său, vorbindu-i din profunzimea sufletului, uneori ca unui judecător, adesea ca unui tată, apoi ca unui prieten. Când ceilalţi fraţi se treziră, îl auzeau plângând Pasiunea Domnului şi, rugându-se pentru întoarcerea păcătoşilor cu o aşa fervoare, cu toţii se convinseră că sufletul maestrului lor trăia mult mai mult cu Dumnezeul cel invizibil decât cu ei» [1]

INTRODUCERE
Semnificaţia Teologică a Postului. Lectură Biblică şi Franciscană

Postul prescris de Regulă, ca de altfel postul despre care se vorbeşte în Sf. Scriptură, este în relaţie cu Dumnezeu, şi este mereu alăturat rugăciunii (Tb 12,8; Lc 2,37). A posti  (în sens biblic) înseamnă a se umili în faţa lui Dumnezeu (Lv 16,19.31). Cine posteşte, abţinându-se de la mâncare, săvârşeşte un act religios prin care se pune în faţa lui Dumnezeu cu o atitudine de dependenţă şi de abandon total (Dan 9,3; Ezd 8,21). Postul este practicat din diferite motive şi în circumstanţe variate: pentru a înfrunta o situaţie dificilă (Jdc 20,26; Est 4,16), pentru a cere iertare (1 Rg 21,27), pentru a înţelege cuvântul lui Dumnezeu (Dan 10, 3.12), pentru a se predispune în a da sau a primi harul necesar împlinirii unei misiuni particulare (Fap 13,2-3), pentru a se pregăti la întâlnirea cu Dumnezeu (Ex 34, 28). Cine posteşte se prezintă în faţa lui Dumnezeu cu credinţă, într-o atitudine de umilinţă pentru a se deschide acţiunii harului şi a se pune în prezenţa Domnului.

Posturile prescrise de Regulă  au menirea de a-i pune şi a-i păstra pe fraţi într-o atitudine de deschidere totală şi de fidelitate faţă de harul lui Dumnezeu, în aşteptarea venirii sale (2 Cor 6,5; 11,27). Precum Biserica posteşte în aşteptarea Domnului ei (Mt 9,14-17; Mc 2, 18-22; Lc 5, 33-39), la fel şi fraţii, ca şi credincioşi şi persoane consacrate în acelaşi timp, trebuie să postească

Tradiţia biblică şi patristică vorbeşte de două feluri de post.  Ptolomeu Gnosticul în “Epistola ad Floram” spune: “(Mântuitorul) ne recomandă să postim: dar nu doreşte să facem post trupesc, ci mai degrabă post spiritual, care consistă în a se abţine de la orice rău. Pe de altă parte pe la noi se practică postul trupesc, pentru că dacă este săvârşit cu discernământ ar putea aduce foloase sufletului…”; Clement Alexandrinul în “Stromata” 6 subliniază: “Posturile înseamnă abţinerea de la toate răutăţile în general, cele ce privesc comportamentul, vorbele, chiar şi gândurile ”.

Conform tradiţiei biblice şi patristice  şi sfântul Francisc distinge în Scrieri  un dublu post: postul trupesc şi postul spiritual. Postul trupesc, ca să poată fi cu adevărat interiorizat, trebuie să fie practicat după spiritul Evangheliei (Mt 6,16) şi a profeţilor care nu despart niciodată postul de iubirea faţă de aproapele sau de săvârşirea dreptăţii (Is 58,1-12; Am 5,21-27; Zah 7,1-5). Ca şi sfinţii Părinţi, Francisc preferă postul spiritual decât cel trupesc. Astfel aceasta comportă următoarele: moartea viciilor şi a păcatului, moderarea în mâncare şi băutură, a fi catolici (ascultători faţă de Mama Biserică), vizitarea frecventă a bisericilor, respectul faţă de preoţi, nu atât pentru ei cât pentru ministerul lor, pentru că doar ei consacră şi împart sfânta Euharistie, predică cuvântul divin. Pentru religioşi, care au renunţat la lume, postul spiritual comportă angajamentul de a face mai mult şi mai bine decât creştinii obişnuiţi, şi, de asemenea, împlinirea datoriilor ce provin din statutul lor.

Principiile lui Francisc

Plecând de la cele două realităţi pe deplin recunoscute de Francisc şi de şcoala franciscană – cea a demnităţii omului şi cea a condiţiei decăzute a naturii umane, mortificarea trupească este văzută şi acceptată ca şi un mijloc ales în mod deliberat pentru a ajunge şi a menţine supunerea tendinţelor naturale ale omului intereselor superioare ale duhului. Formele exterioare de pocăinţă precum postul, abstinenţa, vegherile, sunt expresii accidentale ale convertirii inimii, care implică o tensiune constantă către Dumnezeu şi condamnarea consecventă a oricărei forme de rău.

Îndrumările lui Francisc (2Cel)

1. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să satisfacă în mod echilibrat necesităţile propriului trup prin hrană, odihnă şi celelalte trebuinţe ca să se poată dedica în mod corespunzător activităţilor apostolice, precum şi exerciţiilor spirituale cerute de Regulă.

2. Însă, dacă după toate acestea trupul se arată a fi leneş şi adormit, trebuie să fie pedepsit ca pe un animal de povară aflat în derivă şi insolent (obraznic).

3. Dacă din cauza sărăciei profesate, slujitorul lui Dumnezeu nu are cele de trebuinţă pentru întreţinere, nici chiar muncind şi cerând de pomană, să suporte aceste lipsuri din iubire faţă de Dumnezeu. În acest caz, chiar dacă i-ar dăuna sănătăţii nu păcătuieşte (2Cel 129:713).

4. În practicarea mortificărilor externe nu trebuie neglijată niciodată virtutea creştină a discreţiei.

Motive fundamemntale

“Aceia care sunt ai lui Cristos au răstignit trupul lor cu vicii şi păcate” (sf. Paul)

Două sunt motivele existenţei postului la Francisc.
1. Primul este acela de «a păşi pe urmele Domnului». Deci Francisc vrea să postească şi doreşte ca şi fraţii să postească pentru că şi Cristos Domnul a postit pe pământ. De aceea ca în afară de posturile prevăzute de sf. Biserică, să se ţină un al treilea post care începe la Epifanie şi coincide cu timpul în care Domnul nostru Isus Cristos a postit.

2. Al doilea motiv este mai mult de natură spirituală: prin post, interesele duhului trebuiesc puse mai presus de cele ale trupului, pentru a duce o viaţă de adevărată preamărire a lui Dumnezeu. «Trebuie să postim şi să ne abţinem de la vicii şi păcate» (Lf 32).

Francisc şi postul

Severitatea şi rigoarea pe care Francisc o punea în practică faţă de el însuşi se putea observa mai ales prin posturile şi abstinenţele pe care le făcea, confirmate în unanimitate de toate scrierile franciscane primitive plecând de la Toma de Celano până la Bonaventura de Bagnoregio. Astfel Legenda Perugina  relatează că «din momentul în care a avut fraţi şi pentru tot restul vieţii sale, a fost discret cu ei cerându-le să nu depăşească limitele sărăciei şi al echilibrului în mâncare şi în celelalte lucruri», şi adaugă, «în schimb, cât îl priveşte pe el însuşi, încă din primele clipe ale convertirii sale, înainte să vină fraţii, şi neîncetat pe tot parcursul vieţii sale, a fost foarte rigid, chiar dacă încă de copil a fost slăbuţ şi delicat de constituţie» (Legp 2; FF 1546).

Primul contact mai serios cu postul, ne povesteşte Toma de Celano (1Cel 10: FF 336),   l-a avut în perioada conflictului cu tatăl său timp în care invoca milostivirea lui Dumnezeu. În afară de posturile oficiale despre care voi aminti mai jos, alte izvoare documentează variate circumstanţe în care Francisc obişnuia să postească. Cea mai propice ocazie de a posti i-o oferea momentele de ispită prezentate de diferite scrieri biografice. Şi momentul redactării Regulii a fost însoţit de practica postului (LegM 4,11; FF 1084).

Postul în Scrieri

Postul în Reguli

Cuvântul post (ieunio) şi familia lexicală, în limba latină, textul original al Scrierilor sfântului Francisc [2], este prezent de 15 ori. După  o cercetare a celor mai bine de treizeci de scrieri, mai lungi sau mai scurte, se va putea observa că sfântul Francisc a vorbit despre această temă în trei pasaje din trei scrieri diferite: Regula neconfirmată cu bulă papală (de 6 ori), Regula confirmată cu bula papală Solet annuere (de 7 ori) şi Scrisoarea către credincioşi – a doua redactare (de 2 ori). Atenţia va fi concentrată asupra celor două Reguli, analizând pe scurt paragrafele referitoare la practica postului.

Regula Neconfirmată. Capitolul III, 1-2.11-13. Despre Oficiul divin şi despre post:
“Domnul spune: Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic decât numai cu post şi rugăciune (cf. Mc 9,28); şi iarăşi: Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii (Mt 6,16)… De asemenea, toţi fraţii să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfinţilor până la Crăciun şi de la Bobotează – când Domnul nostru Isus Cristos a început să postească – până la Paşti. Potrivit formei noastre de viaţă, nu sunt obligaţi să postească în celelalte perioade ale anului, cu excepţia zilei de vineri. Şi, conform Evangheliei, le este îngăduit să mănânce din toate mâncărurile care li se pun înainte (cf. Lc 10,8).”

Regula Confirmată. Capitolul III,5-9.14 Despre Oficiul divin şi despre post:
“Fraţii să postească de la sărbătoarea Tuturor Sfinţiilor până la Naşterea Domnului. Cei care ţin de bunăvoie Postul Sfânt de patruzeci de zile care începe de la Epifanie, pe care Domnul l-a sfinţit cu postul său (cf. Mt 4,2), să fie binecuvântaţi de El, iar cei care nu vor voi, să nu fie obligaţi. Însă celălalt post, până la Învierea Domnului, să-l ţină. În alte perioade ale anului nu sunt obligaţi să postească decât numai vinerea. În timp de adevărată lipsă fraţii nu sunt obligaţi să ţină post trupesc… Şi, după Sfânta Evanghelie, le este permis să mănânce din toate bucatele ce li se pun înainte (cf. Lc 10,8).”

Cadrul prezentat mai sus pune în direct cu numărul posturilor pe care sfântul Francisc le-a recomandat fraţilor săi. O privire mai atentă observă şi variaţia de la o regulă la cealaltă. De exemplu în Regula Confirmată postul de la Epifanie nu mai este obligatoriu, ci devine facultativ (binecuvântat) spre deosebire de prezentarea din Regula Neconfirmată. Această variaţie ascunde o tentaţie a primilor fraţi din anii imediat anteriori Regulii Neconfirmate (1221) când, Francisc plecat în Ţara Sfântă, s-a asumat o poziţie inspirată tradiţiei monastice, prin înmulţirea posturilor. Francisc reuşeşte să impună libertatea Evanghelică, aceasta fiind întărită de versetele 6 şi 14 ale capitolului al III-lea (afişate mai sus) din Regula Confirmată (1223), precum şi de alte fragmente din ansamblul integral al Scrierilor şi al Biografiilor.

Reflecţie

Două sunt speciile postului: de tristeţe şi de bucurie: postul de tristeţe consistă în a se abţine, prin mortificare, de mâncărurile care satisfac trupul. Postul bucuriei este o afectuoasă şi dulce redundanţă spirituală din motiv pentru care devine dificil a se aşeza la masă: prin urmare acest post rezultă a fi delicios deoarece scopul nu este acela de a pedepsi trupul, ci de a lăsa duhul să se recreeze fără întrerupere.

Postul lui Cristos este aşadar postul bucuriei, deoarece nu îndepărtează doar de la mâncare, dar şi de la orice plăcere pământească. Sfântul Francisc a voit ca, urmând sfânta Evanghelie, fraţii să practice postul bucuriei; a redus postul tristeţii pentru a-i educa la cel al bucuriei. Atunci când există o necesitate evidentă, adică o boală gravă, sau o activitate care necesită foarte multă energie încât practicarea postului ar putea-o compromite, în aceste cazuri fraţi nu sunt ţinuţi să postească.[3]

Postul lui Francisc îşi are întotdeauna punctul de plecare în Sf. Scriptură, este strâns legat de persoana lui Cristos. După exemplul lui Cristos (scrieri) şi din iubire faţă de Cristos (biografii). Postul şi rugăciunea se inserează în tema mai amplă de “a face pocăinţă”, a se converti, fiind îmbinate în Regula confirmată capitolul al III-lea, urmând pasul evanghelic: “Acest soi de diavol nu poate fi scos cu nimic decât numai cu post şi rugăciune”(cf. Mc 9,28). În Regulă  pomana nu este pusă împreună cu celelalte  două elemente, postul şi rugăciunea, care formează împreună programul evanghelic de convertire. Este menţionată însă în contextul întregii Reguli. De exemplu în capitolul al II-lea prin cuvintele Evangheliei: “Să vândă toate şi să dea săracilor” (Mt 19,21). Conştienţi că bunurile Bisericii erau şi bunurile săracilor, Francisc şi primii tovarăşi dădeau foarte mult de pomană. Săraci fiind, erau solidari cu cei ce se aflau în nevoie împărţind pomana primită cu cei săraci şi cu leproşii. Deci pietatea fraţilor nu se rezumă doar la pomană şi la rugăciune, ci şi la post. După exemplul Domnului care a postit timp de patruzeci de zile şi sf. Francisc a postit şi a vrut ca şi fraţii să postească, la fel ca toţi creştinii, fiind discipoli ai Împărăţiei. Sf. Francisc fixează aşadar practica postului pentru fraţi urmând îndeaproape disciplina penitenţială a Bisericii. Cât priveşte modurile de a posti, Regula  nu prescrie nimic special. Totul face trimitere la practica Bisericii universale care, urmând Codul de Drept Canonic, stabileşte perioade de pocăinţă toate zilele de vineri din an şi timpul Postului Mare. Totuşi, fraţilor care “merg prin lume (ca să predice)”,  Francisc conferă libertatea evanghelică de a mânca tot ce li se pune în faţă. Codul de Drept Canonic nu prevede nimic cât priveşte practica postului de către religioşi, făcând trimitere la Constituţii.

Postul în Biografii

Posturile lui Francisc

Urmând indicaţiile izvoarelor primitive, putem spune că Francisc ţinea cinci, chiar şase posturi pe an. Dincolo de cele trei prescrise de Regula neconfirmată (două în Regula confirmată, dar Francisc l-a ţinut în continuare şi pe cel de la Epifanie) (LegM 9,2; FF 1163), el făcea un post în cinstea sfinţilor: venera cu multă devoţiune pe toţi sfinţii apostoli, îndeosebi Petru şi Paul, pentru zelul iubirii lor faţă de Cristos (LegM 9,3; FF 1167). De asemenea postea şi în onoarea Preafericitei Fecioare Maria, de la sărbătoare sfinţilor Petru şi Paul până la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului (LegM 9, 3; FF 1165). Un ultim post, în fine, este menţionat în onoarea sfinţilor Îngeri şi a sfântului Arhanghel Mihail; începea după sărbătoarea Adormirii, de pe 15 august până pe 29 septembrie. Deci, socotind matematic cele relatate mai sus, se pot număra şase posturi diferite.

Legenda Major IX,2-3 (FF 1163-67)
2. Cristos Isus Răstignit îşi avea lăcaşul stabil în intimitatea duhului său, ca o pernuţă de mirt aşezată pe inima sa; în el râvnea să se transforme în totalitate din prea marea şi înflăcărata iubire. Voind să-şi arate devoţiunea deosebită faţă de el, începând de la sărbătoarea Epifaniei, timp de patruzeci de zile neîntrerupte, adică pe tot parcursul timpului în care Cristos a rămas ascuns în deşert, se retrăgea în solitudine şi, închis în chilie, reducând mâncarea şi băutura la minimul posibil, se dedica fără întrerupere posturilor, rugăciunilor şi laudelor lui Dumnezeu. Desigur, slujitorul lui Dumnezeu era aprins  de un sentiment foarte arzător faţă de Cristos; dar pe de altă parte şi Predilectul îi răspundea cu mare iubire şi familiaritate, într-atât încât i se părea că simte mereu prezenţa Mântuitorului în faţa ochilor, aşa cum el însuşi se destăinui odată tovarăşilor săi. Ardea de râvnă din toţi rărunchii săi faţă de sacramentul Trupului Domnului, admirând cu stupoare acea condescendenţă plină de caritate şi acea caritate plină de condescendenţă. Se împărtăşea des şi cu o aşa fervoare că trezea devoţiunea şi în ceilalţi, şi, gustând în înfiorarea duhului dulceaţa Mielului Imaculat, de cele mai multe ori cădea în extaz. 

3.Copleşea de o iubire nespusă pe Maica Domnului Isus, pentru că ni l-a dăruit pe fratele nostru, Domnul Maiestăţii, şi ne-a obţinut milostivirea. După Cristos, ea era cea în care îşi punea mai mult încrederea, de aceea a constituit-o avocata sa şi a celorlalţi ai săi. In cinstea sa postea cu mare devoţiune de la sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul până la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului. Faţă de duhurile îngereşti, care ard de un minunat foc ce face să răpească în Dumnezeu şi înflăcărează sufletele celor aleşi, era unit de o legătură de dragoste inseparabilă. În onoarea lor postea timp de patruzeci de zile, de la Adormirea Fecioarei glorioase, dedicându-se neîncetat rugăciunii. Faţă de Arhanghelul Mihail, pentru faptul că are misiunea de a prezenta sufletele lui Dumnezeu, nutrea o deosebită veneraţie şi o iubire specială izvorâtă tocmai din zelul său nestins pentru mântuirea tuturor credincioşilor. Sfinţii şi amintirea lor erau ca nişte cărbuni aprinşi care revigorau în el focul dumnezeiesc. Avea o veneraţie foarte ferventă faţă de toţi apostolii, îndeosebi Petru şi Paul, pentru zelul iubirii lor faţă de Cristos. În cinstea lor şi din dragoste faţă de ei, îi oferea Domnului un post special. Nimic altceva mai deţinea, săracul lui Cristos, decât doi bănuţi [4] pe care să-i distribuie în libertatea iubirii: trupul şi sufletul. Trupul şi sufletul le oferea într-adevăr fără încetare lui Dumnezeu, din iubire faţă de Cristos, sacrificând trupul prin rigoarea postului, iar sufletul prin flacăra dorinţei: holocaust, trupul său, jertfit din exterior, în atriul templului; tămâie, sufletul său, aprins în interiorul templului

Reflecţie

Legenda Major dedică în întregime acest paragraf devoţiunii sale faţă de Cristos. Doctorul Serafic continuă să recurgă la limbajul matrimonial inspirându-se la Cântarea Cântărilor (Ct 1,2.12.13…), şi foloseşte din nou termenul Dilectus, de această dată pentru a face referinţă explicită la Cristos, care îşi avea lăcaşul atât de profund în inima Sfântului. Prima parte a acestei unităţi, aceea care vorbeşte despre iubirea Sărăcuţului faţă de Cristos Răstignit este originală a lui Bonaventura. Se observă cum aici se scoate în relief speciala predilecţie a Sfântului pentru dimensiunea suferindă a lui Cristos în misterul Pasiunii sale. Autorul profită încă o dată pentru a reaminti ideea centrală a LegM, adică totala transformare a Sărăcuţului în Cristos; El este cauza şi centrul «flăcării/incendiului iubirii» lui Francisc. Acesta este un fenomen mistic care, în limbajul Doctorului Serafic, înseamnă în acest caz iubirea extatică ce provine din efuziunea iubirii divine, care transformă total pe cel care iubeşte în persoana iubită prin acţiunea Duhului Sfânt şi constituie punctul culminant al ascensiunii către Dumnezeu. Semnalarea asupra posturilor lui Francisc în următoarele patruzeci de zile succesive sărbătorii Epifaniei are deci o motivaţie cu totul cristologică, adică în amintirea timpului pe care Isus l-a petrecut în deşert (Mt 4,11), şi corespunde substanţial cu ceea ce scrie în Regulă (RegB III).

Urmând o ordine care pleacă din centru la periferie, LegM se ocupă şi de celelalte devoţiuni ale lui Francisc. După ce a prezentat iubirea arzândă faţă de Cristos, în strânsă legătură cu aceasta autorul dedică prima parte a aceste unităţi devoţiunii lui Francisc faţă de Maica Domnului. Şi aici Bonaventura urmează sursa lui (2Cel 198), dar adaugă faptul postului pe care Sfântul îl făcea în cinstea Preasfintei Fecioare Maria înainte de sărbătoarea Adormirii; în amândouă izvoarele se scoate în relief unirea sa la misterul răscumpărător al Fiului, dar Bonaventura subliniază şi puterea de mijlocire a Maicii Domnului indicând că Ea «ne-a obţinut milostivirea». Pe al doilea loc apare devoţiunea faţă de îngeri (2Cel 197), pe care îi onorează cu un alt post. Cât priveşte devoţiunea către sfinţi şi în special faţă de apostoli, nu există date prebonaventuriene.; în acest caz autorul ne informează asupra unui alt post în cinstea sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, motivată de «iubirea fervoroasă pe care au avut-o pentru Cristos», care nu se află în Regulă.  

De la devoţiunea către Maica Domnului si către sfinţi se trece la fervoarea carităţii care însufleţea zelul apostolic al lui Francisc. Acest mic fragment reprezintă cheia de lectură a întregului capitol. În el Bonaventura exprimă prin impostarea sa mistică, totala dăruire  a lui Francisc lui Dumnezeu (trup şi suflet). Limbajul adoptat este de origine biblică: cei «doi bănuţi» amintesc de văduva din Evanghelie şi de referinţa la atriu, la holocaust, la templu şi tămâie, trimiţând imediat la jertfele poporului israelit. Se observă cele două secvenţe de subtilităţi mistice, una externă: trup-post-holocaust şi cealaltă internă: suflet-dorinţă-tămâie, care explică pe cei «doi bănuţi»; amândouă au menirea să arate că toată fiinţa lui Francisc, trup şi suflet, era implicată în modul său de a iubi, prin posturi şi dorinţe. [5]

Scopul şi rezultatul posturilor lui Francisc

Aici pot fi aduse în cauză în special două mărturii: a lui Toma de Celano şi a lui Bonaventura de Bagnoregio. Postul, abstinenţele şi celelalte mortificări externe, ne relatează Celano (2Cel 129; FF713), deveniseră parte integrantă a unui mod normal de a trăi al lui Francisc, aproape ca o modalitate de a stinge setea înflăcărată de Dumnezeu. În Francisc valorile Duhului ajunseseră la o dominare a naturii umane atât de impunătoare încât i-a determinat pe primii biografi să-l descrie pe Francisc ca fiind omul care cu adevărat «a păşit pe urmele Domnului Isus Cristos». Pe de altă parte sfântul Bonaventura subliniază printre altele o trăsătură a lui Francisc, ca urmare a vieţii sale de mortificare: «Francisc, în realitate, ajunsese la o aşa puritate că trupul său se afla într-o minunată armonie cu sufletul, iar sufletul într-o minunată armonie cu Dumnezeu» (LegM 5,9; FF 1098).

Actualizare

Misiunea sfântului Francisc şi a ucenicilor săi, ca de altfel a fiecărei mişcări ca semn profetic în Biserică, constă în principal în a tinde şi a conduce pe oameni la puritatea Evangheliei, la acceptarea mesajului vieţii adus de Fiul lui Dumnezeu. Misiunea lui Francisc şi a ucenicilor săi constă în a înviora vocaţia creştină, conştiinţa de a fi pelerini ai lui Cristos, şi în această lumină, a gusta bucuria libertăţii şi a iubirii, deşi în oboseala existenţei. Cristos reprezintă punctul focal al sensului franciscan al vieţii.

Convertirea iniţială sinceră şi susţinuta voinţă de convertire reînnoită este supoziţia de neînlocuit a vieţii fraterne. Într-adevăr, însăşi acea tensiune care îl impulsionează constant pe adevăratul frate să descopere în sine şi să distrugă orice formă de egoism alienant, orice orgoliu, orice însuşire nepermisă, îl dispune în acelaşi timp să se deschidă la iubirea lui Dumnezeu şi să-l primească pe frate. Se poate spune că aici se înrădăcinează toată ascetica personală şi toată pedagogia Sărăcuţului ca fondator: în a stabili contrastul între propriul Eu şi tendinţele inferioare – carne – şi spiritul Domnului, aşa cum vom vedea mai târziu.

Atitudinea penitenţială înseamnă recunoaşterea umilă şi minoritică a propriei limitări şi fragilităţi, chiar şi morale, a se simţi sărac înaintea lui Dumnezeu, a atribui lui Dumnezeu tot binele,  «ştiind că nouă nu ne aparţin decât viciile şi păcatele»; a suporta cu răbdare orice adversitate şi supărare a sufletului şi a trupului, orice persecuţie … Aşa se ajunge la puritatea inimii, care dispune la contemplarea lui Dumnezeu, la sărăcia interioară, la «sfânta şi  pura simplitate», la «adevărata bucurie».

O atare viaţă devine mărturie şi mesaj, interpelează şi în acelaşi timp recheamă atenţia acelora care nu trăiesc în penitenţă. Aşa apare Francisc atunci când, aşa cum spune el, «ieşi din lume». Şi aşa apare grupul însuşi. Povestirea Celor Trei Tovarăşi face să se observe cu insistenţă părerile şi reacţiile contradictorii care se ridicau între oameni: unii îi considerau nebuni, alţii şarlatani şi prostuţi şi nu lipseau dintre aceia care îi tratau ca pe hoţi şi răufăcători; dar cei care îi observau mai de aproape se umpleau de admiraţie şi treceau la veneraţie. [6]

În orice caz, chiar dacă nu este scris, este evident că pentru Francisc postul nu este scop pentru el însuşi sau un obiectiv de realizat cu orice preţ, ci mai degrabă un mijloc; acest lucru se deduce din atenuările sale, invocarea necesităţii şi, mai ales, subordinarea postului la exigenţele itinerantei apostolice, cum o demonstrează libertatea evanghelică de a mânca tot ceea ce este pus înainte, în armonie cu ceea ce va spune la sfârşitul paragrafului din capitolul al III-lea.

Chiar dacă la prima vedere ar putea apărea ciudat, în epoca actuală este în la modă practicarea postului trupesc chiar cu mai multă intensitate decât în secolele trecute. Astăzi este uşor să dai peste grupuri de persoane care postesc din cele mai variate motive, cum ar fi cele de natură estetică sau atletică, din exigenţe de sănătate sau din motive economice; alţii o fac chiar din motive ascetice. În faţa acestor situaţii, ar putea fi de folos să se examineze motivele şi modurile pentru care fraţii de astăzi practică postul, ca acesta să fie cu adevărat o valoare evanghelică în propria viaţă şi, în acelaşi timp, o modalitate de a-l preamări pe Dumnezeu.

În faţa profundei şi scandaloasei inegalităţi pe care societatea contemporană o prezintă pe plan economic, în care se află o mare parte a populaţiei, constrânsă la post din cauza sărăciei impuse, se cere o reevaluare substanţială a semnificaţiei pe care trebuie să o aibă pentru fraţi aceste dispoziţii ale Regulii cât priveşte postul. Astăzi răsună puternic, poate mai tare decât în alte vremuri, strigătul profetului Isaia asupra necesităţii de a împărţi pâinea cu cei cărora le este foame şi de a ajuta văduvele.

Dacă se consideră că postul este o valoare, ar fi necesar să fie redescoperit şi redirecţionat, pentru a putea atinge valoarea evanghelică pe care şi-o propune. Fără nici o îndoială, punctul de plecare trebuie să fie eliberarea de sine însuşi prin depăşirea egoismului şi a preocupării de a poseda. O astfel de eliberare va fi invitată să producă roade în toate dimensiunile existenţei noastre: de la dominarea propriului temperament, până la relaţia cu ceilalţi şi la folosirea lucrurilor. [7]

Note:

[1] Trad. din it. cfr. M. STICCO, San Francesco d’Assisi, Milano 1945, p. 287ss.

[2] FRANCESCO D’ASSISI. Scritti, Edizione critica a cura di Carlo Paolazzi, Colegii S. Bonaventurae ad Claras Aquas, Grottaferrata, 2009. Traducerea în lb. română vezi Scrierile Sfântului Francisc și ale Sfintei Clara de Assisi, Texte și prezentare de Acatrinei Ștefan, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.

[3] Cfr. SAN BONAVENTURA, Commento alla Regola dei Frati Minori, Editrice «Vita Minorum», Venezia, 1966, pp. 62-64.

[4] Precum văduva din Evanghelie, Francisc, care s-a despuiat de toate, pune în slujba lui Dumnezeu, și oferă în sacrificiu continuu, singurele lucruri de care nu putea să se despartă: sufletul și trupul. Rodul acestei oferte este extinderea iubirii sale către toți oamenii, frații, pentru care își oferă în dar propria viață și chiar și jertfa de a renunța la singurătate pentru a vesti Evanghelia și să mântuiască sufletele.

[5] Cfr. F. URIBE, Il Francesco di Bonaventura. Lectura a «Legenda Major», Edizioni Porziuncola, 2003, pp. 325-330.

[6] Cfr. L. IRIARTE, Vocazione Francescana. Sintesi degli ideali di san Francesco e di santa Chiara, Piemme, 1987, pp. 36-37.

[7] Cfr. F. URIBE, La Regola di San Francesco: lettera e spirito (Teologia spirituale. 22) EDB, Bologna 2011, pp. 131-137. 

Bibliografie:
CONTI M., Il Codice di Comunione dei Frati Minori, Pontificium Athaeneum Antonianum 1999, pp. 201-225.
DIZIONARIO FRANCESCANO, Edizioni Messaggero Padova 1995, voce Digiuno, coll. 399-412.
FONTI FRANCESCANE. Nuova edizione, a cura di E. Caroli, Editrici Francescane, Padova 2004.
FRANCESCO D’ASSISI. Scritti, Edizione critica a cura di Carlo Paolazzi, Colegii S. Bonaventurae ad Claras Aquas, Grottaferrata, 2009.
IRIARTE L., Vocazione Francescana. Sintesi degli ideali di san Francesco e di santa Chiara, Piemme, 1987, pp. 36-37.
SAN BONAVENTURA, Commento alla Regola dei Frati Minori, Editrice «Vita Minorum», Venezia, 1966, pp. 62-64.
Scrierile Sfântului Francisc şi ale Sfintei Clara de Assisi, Texte şi prezentare de Acatrinei Ştefan, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.
STICCO M., San Francesco d’Assisi, Milano 1945, p. 287ss.
URIBE F., La Regola di San Francesco: lettera e spirito  EDB, Bologna, 2011, pp. 131-137.
URIBE F., Il Francesco di Bonaventura. Lettura della «Leggenda Maggiore», Edizioni Porziuncola, 2003, pp. 325-330.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.