“Omul cu faţa de bronz”… la Oneşti (28 aprilie 2014)

Omul cu faţa de bronz

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Pentru a pătrunde şi a înţelege mai bine viaţa episcopului martir Anton Durcovici, care pe 17 mai 2014 va fi beatificat, iniţiativa părintelui Cristinel Ghiurca, directorul Liceului Teologic „Fericitul Ieremia”, de a invita Teatrul din Clopotniţă să prezinte piesa “Omul cu faţa de bronz”, în regia lui Ion Coşa şi scenografia lui Laurenţiu Budău, a fost salutară şi binevenită.

Reprezentarea a avut loc luni, 28 aprilie 2014, la Casa Tineretului din Oneşti, la care au participat toţi elevii liceului nostru, fraţii capucini şi alţi preoţi din Oneşti şi din împrejurimi, precum şi alte persoane dornice de a cunoaşte trecutul răvăşit de suferinţă al episcopului Anton Durcovici.

Teatrul este arta prin care putem cunoaşte adevărul, este conştiinţa critică a unei epoci, este şansa de a învăţa, de a ne întoarce în timp, de a ne purifica.

Cu un decor clasic, sumbru, adecvat situaţiei şi epocii, cu subiect real, dureros, spectacolul a început cu prezicerile făcute de Fecioara Maria celor trei copii de la Fatima (Lucia, Francisc şi Iacinta) despre persecuţiile asupra papei şi despre grelele încercări care se vor abate asupra Bisericii. Tensiunea dramatică s-a declanşat odată cu apariţia în scenă a protagonistului, episcopul Anton Durcovici, şi s-a amplificat de la o scenă la alta. Represiunile asupra clerului din anii ’50, făcute de forţele comuniste, care promovau ateismul şi erau cuprinse de furie împotriva lui Dumnezeu şi a trimişilor Lui, sunt dovada profeţiilor împlinite. Neliniştile şi suferinţele personajului, frământările interioare provocate de certitudinea arestării iminente, testamentul transmis credincioşilor – îndemnul de a-şi păstra credinţa, de a-şi boteza singuri copiii, de a se aduna şi a oficia Liturghiile şi rugăciunile aşa cum vor putea şi pe unde vor putea – sunt de un dramatism tulburător.

Pe acest tărâm al plângerii, cu singura apărare reală, rugăciunea, se produce urmărirea, anchetarea, arestarea, condamnarea şi încarcerarea episcopului, “punându-i-se în cârcă” acuzaţii inventate. Presiunile infernale morale şi schingiuirile fizice exercitate de torţionari, în scopul de a-i  zgudui credinţa,  rezistenţa şi fermitatea de care a dat dovadă, ultima Liturghie celebrată în condiţiile inumane din închisoare, sentimentul binelui făcut şi al datoriei împlinite cu care episcopal a închis definitiv ochii au fost o lecţie pentru spectatori, declanşând lacrimile emoţiei.

Ideea spectacolului, munca în echipă a acestor minunaţi profesionişti, limbajul regizoral, direct şi accesibil, jocul bun al actorilor, intriga frumos ţesută, costumele, muzica, luminile, toate au avut un impact deosebit, care ne-au predispus să reflectăm asupra propriei noastre existenţe.

 

Prof. Monica Grosu

Impresiile spectatorilor despre piesa de teatru 

“Piesa de teatru Omul cu faţa de bronz ne-a arătat şi nouă, generaţiilor tinere, o altă faţă a comunismului, diferită de cea învăţată la şcoală. Tăria în credinţă a episcopului Anton Durcovici m-a marcat. Fiecare om ar trebui să aibă “faţă de bronz” pentru a rămâne tare în credinţă. Suntem recunoscători că ne-a fost prezentată viaţa lui Anton Durcovici, pentru ca exemplul lui de tărie şi credinţă să îl urmăm fiecare în momentele de cumpănă”. (Dorina Baciu – XII A)

”M-a înfiorat chinul prin care a trecut şi brutalitatea cu care era tratat de gardieni episcopul, doar, doar l-ar fi convins să renunţe la ideile sale “primejdioase”. Nu era nimic primejdios în ideile sale. Ele aduceau lumină într-o societate cufundată în întunericul ignoranţei şi al supunerii de nevoie. Anton Durcovici a plătit cu viaţa curajul său de a se opune comunismului. De aceea Omul cu faţa de  bronz este un exemplu pentru mine şi va rămâne mereu în memoria mea”. (Cosmina Brăila – X B)

„Am trăit momente emoţionante, care mi-au transmis un mesaj clar: ori de câte ori viaţa mă va pune la încercare, să nu îmi pierd speranţa şi credinţa în Dumnezeu. El îmi va călăuzi paşii şi nu mă va părăsi niciodată”. (Alexandra Brescanu – XII A)

„Această piesă de teatru mi-a stârnit o mare emoţie şi înduioşare în suflet. Ce chinuri a trăit acest om în închisoare şi ce extraordinară putere de credinţă a avut!” (Alexandu Bordaş –IX A)

“Pentru fiecare om moartea este un sfârşit de drum pe acest pământ. Din această piesă de teatru am înţeles însă că moartea pentru Cristos înseamnă mult mai mult: mărturie de credinţă vie şi dăruire până la sacrificiul total”. (Otilia Alice Şimon – IX B)

„Am aflat multe lucruri, neştiute până astăzi. Am fost surprinsă de greutăţile prin care a trecut episcopul şi, cu toate acestea, nu şi-a pierdut credinţa! M-a copleşit!” (Silvia-Marina Forcoş – XI B)

„Creier, suflet, spirit – tot ceea ce a mişcat în acest mare om a fost credinţa!” (prof. Monica Scripcaru).

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.