Octava mondială de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18-25 ianuarie 2015)

Isus i-a spus: “Dă-mi să beau!” (In 4,7)

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Şi în acest an la Oneşti Fraţii Capucini au pregătit un program intens de rugăciune şi întâlniri pe parcursul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.           

În prima zi, duminică 18 ianuarie, la Sanctuarul diecezan „Fericitul Ieremia Valahul” a avut loc Deschiderea Săptămânii de rugăciune pentru Unitatea Bisericii. Celebrarea a fost prezidată de pr. Albert Goşman, colaborator pentru activităţile ecumenice. Au luat parte un număr consistent de credincioşi, surori, seminarişti şi membrii ai comunităţii noastre, a Fraţilor Capucini.           

Au fost urmate indicaţiile textelor stabilite de comisia ecumenică internaţională, fiind amenajată o cărare de lumini care conduceau către altar unde se afla un vas mare şi câteva urcioare diferite cu apă.  La începutul acestei celebrări unii fraţi au vărsat apa din urcioarele de culori diferite în vasul mare, simbolizând  unitatea dintre Bisericii, care este reală, dar încă incompletă.          

În omilie, celebrantul principal a subliniat necesitatea de a merge către Cristos Mântuitorul şi, oferindu-i apa noastră trecătoare – adică aportul nostru pentru căutarea unităţii, să binevoiască a ne dărui „apa cea vie”, adică a comuniunii depline între creştini, darul preţios al Duhului Sfânt, pe care numai El ni-l  poate da.   

Ne-am pus deja pe cărarea care duce spre fântâna ce conţine „apa vieţii”. Ca şi femeia samariteană vrem ca în această săptămână să fim intervievaţi de Mântuitorul şi să ne dea „apa vie“ a unităţii pe care numai El ne-o poate garanta. În această direcţie vrem să publicăm programul întâlnirilor şi a activităţilor ecumenice care se vor desfăşura în aceste zile la Oneşti.  

Fraţii Capucini

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.