O intrebare: familiile noastre mai au ca model Sfanta Familie?

– Scurtă meditaţie la sfârşit şi început de an –

După plecarea magilor, un înger al Domnului îi apare în vis lui Iosif, zicându-i: „Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi rămâi acolo până ce-ţi voi spune eu, fiindcă Irod are să caute pruncul ca să-l ucidă”. Iosif, sculându-se, a luat, noaptea, pruncul şi pe mama lui şi a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Astfel s-a împlinit ceea ce Domnul a spus prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. După moartea lui Irod, iată că îngerul lui Dumnezeu se arată în vis lui Iosif şi-i spune: ”Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi întoarce-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa pruncului”. Iosif s-a sculat, a luat pruncul şi pe mama lui şi s-a întors în ţara lui Israel. Auzind că în Iudeea domneşte Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat de Dumnezeu în vis, a plecat în părţile Galileii. Acolo s-a stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse de profeţi: „El se va numi Nazarinean”.
(Mt. 2, 13-15. 19-23)

Întrebarea din titlu poate părea nepotrivită cu atmosfera de sărbătoare din aceste zile, însă aceasta este strâns legată de modul în care ne trăim viaţa de zi cu zi, nu numai în această perioadă de sărbători, ci şi în restul zilelor anului care va începe în curând, mai ales că acesta este dedicat Familiei.
Iar în a ne trăi viaţa aşa cum se cuvine, Sfânta Familie din Nazaret ne este (sau, – dacă nu îl avem încă, ne poate fi! -) modelul de familie prin excelenţă, ne poate fi acel exemplu de care avem nevoie, un model existent din totdeauna în planul lui Dumnezeu în ceea ce îl priveşte pe Om, însă ignorat de acesta de cele mai multe ori, mai ales în ultimul timp, timp în care se pare că există o adevărată ofensivă diavolească împotriva Familiei, atât ca Celulă de bază a societăţii, cât şi ca Biserică domnestică, cum este definită Familia în documentele Bisericii, mai ales după Conciliul Vatican II. Este îndeajuns să ne gândim doar la plaga divorţului, la convieţuirile fără binecuvântarea sacramentală a lui Dumnezeu şi a Bisericii, la uniunile dintre persoanele de acelaşi sex, atât de mediatizate în ultimii ani prin toate mijloacele posibile (inclusiv prin iniţiative legislative, atât la noi cât şi aiurea), la avort, la eutanasie, la problemele educative existente astăzi şi lista ar putea continua cel puţin alte câteva pagini…
Textul evanghelic proclamat în această sărbătoare care celebrează Familia ca Instituţie divină şi umană, bazată pe un raport de iubire totală, ne prezintă o familie cu destule probleme, aşa cum sunt şi familiile noastre de azi, însă o familie ocrotită de Dumnezeu, o familie care ascultă de Dumnezeu, care se încrede în Dumnezeu…
„Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt…”
Câte dintre familiile noastre nu sunt constrânse astăzi să-şi părăsească ţara şi locul de baştină pentru un trai mai demn?
Dar şi câte dintre acestea s-au pus sub protecţia Sfintei Familii? Câte dintre acestea îi urmează exemplul în dăruirea totală şi necondiţionată pentru binele comun al familiei, nu al celui individual? Problemele personale ale lui Iosif şi ale Mariei au rămas în umbra problemelor comune, generate de naşterea unui fiu, de lipsa unui adăpost, de persecuţie…
Poate că un metru de măsură (pentru a înţelege?) poate fi şi numărul mare de copii lăsaţi în grija rudelor sau prin orfelinate, abandonaţi prin spitale sau de-a dreptul pe stradă… Poate ne dă de gândit şi numărul mare de tineri şi tinere care fac compromisuri cu morala creştină prin ţările pe unde au crezut că o viaţă mai bună se poate obţine fără efort, fără sacrificii, fără suferinţă (şi – în lipsa acestor renunţări – fără bucuria, satisfacţia pe care o dă lucrul dus la bun sfârşit…).
Motivându-şi sfatul dat lui Iosif, îngerul s-a referit la intenţiile ucigaşe ale lui Irod, care-şi simţea domnia ameninţată de un prunc plăpând, care nu avea alt adăpost şi altă apărare decât braţele şi iubirea mamei şi grija ocrotitoare a tatălui său putativ, amândouă puternic ancorate în Dumnezeu…
Oare cum îşi motivează gestul acele mame, acele familii, care recurg la avorturi sau la abandonuri? Cum îşi motivează politicienii (ai noştri, ca şi ai altora) lipsa de perspectivă în care se zbat familiile astăzi?
Cu cât curaj mai putem să ne urăm unii altora Crăciun fericit, când ştim foarte bine că la Crăciun sărbătorim naşterea vieţii, sărbătorim iubirea concretă a lui Dumnezeu faţă de oameni, însă realitatea zilnică a vieţii fiecăruia dintre noi, prin fapte, nu prin vorbe sau urări, spune cu totul altceva?
„…Acolo s-au stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse de profeţi…”
Despre viaţa Sfintei Familii la Nazaret textele evanghelice sunt laconice, singurul episod relatat mai pe larg este cel care ne relatează vizita la Templul din Ierusalim, atunci când Isus a împlinit doisprezece ani (cfr. Lc. 2, 41-52) şi care începe astfel „Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim…” şi se încheie menţionând că „Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.
Poate că tocmai această laconicitate ar trebui să ne dea de gândit, poate că şi această tăcere este pentru noi o sursă de învăţătură, un model de comportament pentru familiile noastre. Viaţa de zi cu zi nu se duce în lumina reflectoarelor, ci în dăruirea constantă, zilnică, pentru bunăstarea materială şi spirituală a întregii familii, cu un accent special la creşterea armonioasă a copiilor, cu alte cuvinte în creşterea acestora în înţelepciune, statură şi har…
Poate că ar trebui să citim printre acele puţine rânduri şi să ne punem în mod serios o serie de întrebări legate de toate acestea.
De exemplu, copiii mai învaţă rugăciunea în familie? Se mai fac rugăciuni în comun dimineaţa şi seara? La începutul şi la sfârşitul fiecărei mese în familiile noastre? Înainte şi după studiu, înainte şi la încheierea unei activităţi oarecare? Dar Îngerul Domnului? Sau Sf. Rozariu? Sau toate acestea au fost înlocuite de televizor, de calculator, unde ni se oferă zilnic acel amestec de vulgaritate, violenţă, cinism şi kitch, care ne otrăveşte viaţa şi ne deviază de la un comportament normal şi de la ţelurile unei vieţi sănătoase de familie?
Mai sunt îndemnaţi copiii (era să scriu: li se mai dă exemplu, mai merg aceştia de mână cu părinţii…) să meargă la Biserică (măcar duminica), să frecventeze sacramentele (mai ales mărturisirea păcatelor şi Sf. Euharistie)? Sau şi aici exemplul părinţilor este carent? Poate că este timpul să ne amintim de faptul că la actul de căinţă de la începutul fiecărei sfinte Liturghii mărturisim că păcătuim zilnic şi cu omisiunea… Iar acest păcat de omisiune este sancţionat grav de către Isus în Sf. Evanghelie (cfr. Mt. 18, 6)…
Să nu uităm că primul model de viaţă pentru copil sunt părinţii, iar dacă părinţii nu merg la biserică, nu se roagă, se ceartă tot timpul, fac rabat de la morală, înjură, au viciul beţiei, toate acestea se vor răsfrânge şi în viaţa copiilor lor, mai devreme sau mai târziu… Iar Isus este categoric: …mai bine şi-ar lega o piatră de moară la gât…
Rândurile de mai sus nu vor să fie pesimiste, ci doar o invitaţie la realism, la responsabilitate, la o recunoaştere a adevărului că fără sprijinul lui Dumnezeu viaţa noastră poate deveni un infern, că lipsa de iubire din viaţa familiei se concretizează la nivel social prin egoism, dispreţ faţă de celălalt, dispreţ ce poate degenera în ură, în conflicte sociale, în războaie…
Tocmai de aceea trebuie să fim capabili să ne dăm seama că drumul pe care mergem, atât ca familie cât şi ca persoane, nu este drumul cel bun, tocmai de aceea trebuie să ne schimbăm, să fim capabili de pocăinţă, capabili de a o relua de la capăt, de data aceasta pe drumul indicat nouă de Dumnezeu, care ni l-a dat pe Fiul său ca să ne fie Cale, Adevăr, Viaţă…
Să nu ne facem iluzii: păcatul personal are repercusiuni sociale grave, începând cu cei apropiaţi nouă, cu cei apropiaţi, apoi totul se transformă într-un cerc vicios, după cum ne-o demonstrează realitatea zilnică…
„Pentru a lupta împotriva acestei orbiri a raţiunii – spunea în urmă doar cu o zi Sfântul Părinte în mesajul adresat Cardinalilor şi Curiei papale cu ocazia Crăciunului din acest an – şi pentru a păstra capacitatea de a vedea esenţialul, de a-l vedea pe Dumnezeu şi pe Om, de a vedea ce este bun şi ceea ce este adevărat, este necesar (să vedem) interesul comun care trebuie să-i unească pe toţi oamenii de bunăvoinţă; este în joc viitorul omenirii”.
Poate că acest an de reflecţie asupra realităţii familiilor noastre ne va ajuta să ne redefinim modul nostru de viaţă şi să ne îndreptăm existenţa proprie, pe cea a familiei şi pe cea a întregii societăţi.
An Nou fericit şi binecuvântat tuturor familiilor!

Pluguşorul Familiilor

Aho, aho, familie creştină,
vreau să-ţi dau o veste bună:
Astăzi s-a născut Cristos,
Ca să fie de folos
Omului cel păcătos.
Astăzi s-a născut Isus,
Ca să ne conducă sus,
Pân-la Poarta Raiului,
La vederea Tatălui,
Ce aşteaptă să ne vadă
Pe toţi în a Sa ogradă,
Strâns să ne îmbrăţişeze,
Să ne binecuvânteze.
Ne invită la ospăţ,
La alean şi la răsfăţ,
Alături de Fiul Lui,
Cel trimis în astă lume,
Să ne-nveţe, să ne-ndrume
Pe-a iubirii cale dreaptă,
În cuvânt, în gând şi-n faptă;
Este calea fericirii,
Este calea mântuirii!
Să mai facem un popas,
Să strigăm toţi într-un glas:
Brazdă nouă, brazdă mare
În familie – schimbare!
Mânaţi măi,
Hăi, hăi!

În familia creştină
Să domnească voia bună,
Să fie neîncetat
Între soţi trai cumpătat,
Să fie în viaţa lor
Exemplu copiilor!
Iar aceştia-n veci să fie
Doar prilej de bucurie,
Doar prilej de voie bună,
A familiei cunună!
Ajutaţi de Dumnezeu,
Nu este ceva prea greu!
Ajutaţi de Pruncuşor,
Ne va fi şi mai uşor!
Ajutaţi de Mama lui,
Din grădina Raiului,
Vom ajunge mai uşor
În al Tatălui pridvor,
Ca El să ne-mbrăţişeze,
Să ne binecuvânteze!
De aceea înc-odată
Să strigăm cu gura toată:
Mânaţi, măi!
Hăi, hăi!

Rugăciunea să ne fie
Doar prilej de bucurie,
Semn de har, mană cerească
În casa şi viaţa noastră!
Să ne fie spor, belşug,
În al vieţii noastre-amurg,
Iar în clipa de pe urmă
Să ne-adauge la turmă,
La turma lui Isus,
Adunată-n ceruri-sus!

Să vă fie casa –casă,
Să vă fie masa-masă,
copii ascultători,
de Dumnezeu iubitori,
hărnicuţi şi buni la carte
să aibă belşug în toate!
În anul ce va să vie
doar prilej de bucurie!

Rupeţi brazda, măi flăcăi,
Mai strigaţi odată: Hăi!
Iar familiilor toate
Mai uraţi-le odată
Urarea cea din străbuni:
La anul şi la mulţi ani!

Fr. Petre-Marian Ianoş, O.F.M. Cap.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *