– Scurtă meditație la sfârșit și început de an –
După plecarea magilor, un înger al Domnului îi apare în vis lui Iosif, zicându-i: „Scoală-te, ia pruncul și pe mama lui, fugi în Egipt și rămâi acolo până ce-ți voi spune eu, fiindcă Irod are să caute pruncul ca să-l ucidă”. Iosif, sculându-se, a luat, noaptea, pruncul și pe mama lui și a plecat în Egipt, unde a rămas până la moartea lui Irod. Astfel s-a împlinit ceea ce Domnul a spus prin profetul care zice: „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu”. După moartea lui Irod, iată că îngerul lui Dumnezeu se arată în vis lui Iosif și-i spune: ”Scoală-te, ia pruncul și pe mama lui și întoarce-te în țara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața pruncului”. Iosif s-a sculat, a luat pruncul și pe mama lui și s-a întors în țara lui Israel. Auzind că în Iudeea domnește Arhelau în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo. Înștiințat de Dumnezeu în vis, a plecat în părțile Galileii. Acolo s-a stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse de profeți: „El se va numi Nazarinean”.
(Mt. 2, 13-15. 19-23)
Întrebarea din titlu poate părea nepotrivită cu atmosfera de sărbătoare din aceste zile, însă aceasta este strâns legată de modul în care ne trăim viața de zi cu zi, nu numai în această perioadă de sărbători, ci și în restul zilelor anului care va începe în curând, mai ales că acesta este dedicat Familiei.
Iar în a ne trăi viața așa cum se cuvine, Sfânta Familie din Nazaret ne este (sau, – dacă nu îl avem încă, ne poate fi! -) modelul de familie prin excelență, ne poate fi acel exemplu de care avem nevoie, un model existent din totdeauna în planul lui Dumnezeu în ceea ce îl privește pe Om, însă ignorat de acesta de cele mai multe ori, mai ales în ultimul timp, timp în care se pare că există o adevărată ofensivă diavolească împotriva Familiei, atât ca Celulă de bază a societății, cât și ca Biserică domnestică, cum este definită Familia în documentele Bisericii, mai ales după Conciliul Vatican II. Este îndeajuns să ne gândim doar la plaga divorțului, la conviețuirile fără binecuvântarea sacramentală a lui Dumnezeu și a Bisericii, la uniunile dintre persoanele de același sex, atât de mediatizate în ultimii ani prin toate mijloacele posibile (inclusiv prin inițiative legislative, atât la noi cât și aiurea), la avort, la eutanasie, la problemele educative existente astăzi și lista ar putea continua cel puțin alte câteva pagini…
Textul evanghelic proclamat în această sărbătoare care celebrează Familia ca Instituție divină și umană, bazată pe un raport de iubire totală, ne prezintă o familie cu destule probleme, așa cum sunt și familiile noastre de azi, însă o familie ocrotită de Dumnezeu, o familie care ascultă de Dumnezeu, care se încrede în Dumnezeu…
„Scoală-te, ia pruncul și pe mama lui și fugi în Egipt…”
Câte dintre familiile noastre nu sunt constrânse astăzi să-și părăsească țara și locul de baștină pentru un trai mai demn?
Dar și câte dintre acestea s-au pus sub protecția Sfintei Familii? Câte dintre acestea îi urmează exemplul în dăruirea totală și necondiționată pentru binele comun al familiei, nu al celui individual? Problemele personale ale lui Iosif și ale Mariei au rămas în umbra problemelor comune, generate de nașterea unui fiu, de lipsa unui adăpost, de persecuție…
Poate că un metru de măsură (pentru a înțelege?) poate fi și numărul mare de copii lăsați în grija rudelor sau prin orfelinate, abandonați prin spitale sau de-a dreptul pe stradă… Poate ne dă de gândit și numărul mare de tineri și tinere care fac compromisuri cu morala creștină prin țările pe unde au crezut că o viață mai bună se poate obține fără efort, fără sacrificii, fără suferință (și – în lipsa acestor renunțări – fără bucuria, satisfacția pe care o dă lucrul dus la bun sfârșit…).
Motivându-și sfatul dat lui Iosif, îngerul s-a referit la intențiile ucigașe ale lui Irod, care-și simțea domnia amenințată de un prunc plăpând, care nu avea alt adăpost și altă apărare decât brațele și iubirea mamei și grija ocrotitoare a tatălui său putativ, amândouă puternic ancorate în Dumnezeu…
Oare cum își motivează gestul acele mame, acele familii, care recurg la avorturi sau la abandonuri? Cum își motivează politicienii (ai noștri, ca și ai altora) lipsa de perspectivă în care se zbat familiile astăzi?
Cu cât curaj mai putem să ne urăm unii altora Crăciun fericit, când știm foarte bine că la Crăciun sărbătorim nașterea vieții, sărbătorim iubirea concretă a lui Dumnezeu față de oameni, însă realitatea zilnică a vieții fiecăruia dintre noi, prin fapte, nu prin vorbe sau urări, spune cu totul altceva?
„…Acolo s-au stabilit într-o localitate numită Nazaret. Astfel s-au împlinit cele spuse de profeți…”
Despre viața Sfintei Familii la Nazaret textele evanghelice sunt laconice, singurul episod relatat mai pe larg este cel care ne relatează vizita la Templul din Ierusalim, atunci când Isus a împlinit doisprezece ani (cfr. Lc. 2, 41-52) și care începe astfel „Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalim…” și se încheie menționând că „Isus creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor”.
Poate că tocmai această laconicitate ar trebui să ne dea de gândit, poate că și această tăcere este pentru noi o sursă de învățătură, un model de comportament pentru familiile noastre. Viața de zi cu zi nu se duce în lumina reflectoarelor, ci în dăruirea constantă, zilnică, pentru bunăstarea materială și spirituală a întregii familii, cu un accent special la creșterea armonioasă a copiilor, cu alte cuvinte în creșterea acestora în înțelepciune, statură și har…
Poate că ar trebui să citim printre acele puține rânduri și să ne punem în mod serios o serie de întrebări legate de toate acestea.
De exemplu, copiii mai învață rugăciunea în familie? Se mai fac rugăciuni în comun dimineața și seara? La începutul și la sfârșitul fiecărei mese în familiile noastre? Înainte și după studiu, înainte și la încheierea unei activități oarecare? Dar Îngerul Domnului? Sau Sf. Rozariu? Sau toate acestea au fost înlocuite de televizor, de calculator, unde ni se oferă zilnic acel amestec de vulgaritate, violență, cinism și kitch, care ne otrăvește viața și ne deviază de la un comportament normal și de la țelurile unei vieți sănătoase de familie?
Mai sunt îndemnați copiii (era să scriu: li se mai dă exemplu, mai merg aceștia de mână cu părinții…) să meargă la Biserică (măcar duminica), să frecventeze sacramentele (mai ales mărturisirea păcatelor și Sf. Euharistie)? Sau și aici exemplul părinților este carent? Poate că este timpul să ne amintim de faptul că la actul de căință de la începutul fiecărei sfinte Liturghii mărturisim că păcătuim zilnic și cu omisiunea… Iar acest păcat de omisiune este sancționat grav de către Isus în Sf. Evanghelie (cfr. Mt. 18, 6)…
Să nu uităm că primul model de viață pentru copil sunt părinții, iar dacă părinții nu merg la biserică, nu se roagă, se ceartă tot timpul, fac rabat de la morală, înjură, au viciul beției, toate acestea se vor răsfrânge și în viața copiilor lor, mai devreme sau mai târziu… Iar Isus este categoric: …mai bine și-ar lega o piatră de moară la gât…
Rândurile de mai sus nu vor să fie pesimiste, ci doar o invitație la realism, la responsabilitate, la o recunoaștere a adevărului că fără sprijinul lui Dumnezeu viața noastră poate deveni un infern, că lipsa de iubire din viața familiei se concretizează la nivel social prin egoism, dispreț față de celălalt, dispreț ce poate degenera în ură, în conflicte sociale, în războaie…
Tocmai de aceea trebuie să fim capabili să ne dăm seama că drumul pe care mergem, atât ca familie cât și ca persoane, nu este drumul cel bun, tocmai de aceea trebuie să ne schimbăm, să fim capabili de pocăință, capabili de a o relua de la capăt, de data aceasta pe drumul indicat nouă de Dumnezeu, care ni l-a dat pe Fiul său ca să ne fie Cale, Adevăr, Viață…
Să nu ne facem iluzii: păcatul personal are repercusiuni sociale grave, începând cu cei apropiați nouă, cu cei apropiați, apoi totul se transformă într-un cerc vicios, după cum ne-o demonstrează realitatea zilnică…
„Pentru a lupta împotriva acestei orbiri a rațiunii – spunea în urmă doar cu o zi Sfântul Părinte în mesajul adresat Cardinalilor și Curiei papale cu ocazia Crăciunului din acest an – și pentru a păstra capacitatea de a vedea esențialul, de a-l vedea pe Dumnezeu și pe Om, de a vedea ce este bun și ceea ce este adevărat, este necesar (să vedem) interesul comun care trebuie să-i unească pe toți oamenii de bunăvoință; este în joc viitorul omenirii”.
Poate că acest an de reflecție asupra realității familiilor noastre ne va ajuta să ne redefinim modul nostru de viață și să ne îndreptăm existența proprie, pe cea a familiei și pe cea a întregii societăți.
An Nou fericit și binecuvântat tuturor familiilor!
Plugușorul Familiilor
Aho, aho, familie creștină,
vreau să-ți dau o veste bună:
Astăzi s-a născut Cristos,
Ca să fie de folos
Omului cel păcătos.
Astăzi s-a născut Isus,
Ca să ne conducă sus,
Pân-la Poarta Raiului,
La vederea Tatălui,
Ce așteaptă să ne vadă
Pe toți în a Sa ogradă,
Strâns să ne îmbrățișeze,
Să ne binecuvânteze.
Ne invită la ospăț,
La alean și la răsfăț,
Alături de Fiul Lui,
Cel trimis în astă lume,
Să ne-nvețe, să ne-ndrume
Pe-a iubirii cale dreaptă,
În cuvânt, în gând și-n faptă;
Este calea fericirii,
Este calea mântuirii!
Să mai facem un popas,
Să strigăm toți într-un glas:
Brazdă nouă, brazdă mare
În familie – schimbare!
Mânați măi,
Hăi, hăi!
În familia creștină
Să domnească voia bună,
Să fie neîncetat
Între soți trai cumpătat,
Să fie în viața lor
Exemplu copiilor!
Iar aceștia-n veci să fie
Doar prilej de bucurie,
Doar prilej de voie bună,
A familiei cunună!
Ajutați de Dumnezeu,
Nu este ceva prea greu!
Ajutați de Pruncușor,
Ne va fi și mai ușor!
Ajutați de Mama lui,
Din grădina Raiului,
Vom ajunge mai ușor
În al Tatălui pridvor,
Ca El să ne-mbrățișeze,
Să ne binecuvânteze!
De aceea înc-odată
Să strigăm cu gura toată:
Mânați, măi!
Hăi, hăi!
Rugăciunea să ne fie
Doar prilej de bucurie,
Semn de har, mană cerească
În casa și viața noastră!
Să ne fie spor, belșug,
În al vieții noastre-amurg,
Iar în clipa de pe urmă
Să ne-adauge la turmă,
La turma lui Isus,
Adunată-n ceruri-sus!
Să vă fie casa –casă,
Să vă fie masa-masă,
copii ascultători,
de Dumnezeu iubitori,
hărnicuți și buni la carte
să aibă belșug în toate!
În anul ce va să vie
doar prilej de bucurie!
Rupeți brazda, măi flăcăi,
Mai strigați odată: Hăi!
Iar familiilor toate
Mai urați-le odată
Urarea cea din străbuni:
La anul și la mulți ani!
Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.
