Misionar în Amazonia

Relatări dintr-un colţ de rai

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Mă aflu de aproape 6 luni în acest colţ de paradis, mai precis în oraşul Tabatinga din statul Amazonia din Brazilia. Oraşul este situat la frontieră cu Colombia şi Peru. Amazonia este cunoscută în lumea întreagă pentru fluviul Amazon şi pentru pădurea amazonică.  

De fapt, tot mersul vieţii de aici este condus de pădurea amazoniană şi de fluviul Amazon. Oraşele şi satele sunt situate de-a lungul fluviului, pe malurile acestuia, şi nu de puţine ori sunt inundate din cauza debitului mare de apă. 

Clima este mai mult sau mai puţin tropicală, este foarte cald şi există doar două anotimpuri: iarna şi vara. Diferenţa dintre aceste două anotimpuri constă în ploaie. Iarna plouă foarte mult, şi în fiecare zi, de trei sau patru ori. Vara plouă foarte puţin iar fluviul începe să sece. Iarna şi vara temperatura ajunge la 35-40 de grade şi aerul este foarte umed. 

Acum, când scriu aceste rânduri, mă aflu într-o localitate aflată pe malul fluviului Amazon, numită Belém de Solimões (Belem-Betleem). Este o comunitate indigenă care aparţine tribului tikuna. Tribul tikuna are o limba proprie care se diferenţiază mult de limba portugheză. Comunitatea numără aproximativ 4000 de persoane. Un loc minunat! Mai precis, oamenii aceştia fac ca locul să fie minunat. Datorită faptului că au trăit şi trăiesc în pădure şi pe malul fluviului, ei iubesc foarte mult natura. Pentru ei natura este un Sanctuar al vieţii. Majoritatea comunităţilor sunt creştine… catolici, neo-protestanţi, precum şi alte secte apărute aici.       

Nu ştiu cum să încep a vă povesti experienţa mea aici în mijlocul acestui popor minunat care m-a cucerit. Câteodată regret că nu m-am născut aici… Dieceza în care mă aflu are 8 parohii, 4 diecezane şi patru care aparţin fraţilor capucini. De fapt, fraţii capucini sunt cei care au adus mesajul Evangheliei în aceste locuri cu 110 ani în urmă. Fiecare parohie cuprinde aproximativ alte 15-20 de comunităţi şi multe comunităţi indigene.        

Din păcate, din cauza numărului redus de preoţi, în multe comunităţi preotul ajunge doar o dată pe an. Însă comunităţile sunt vii şi îşi păstrează credinţa chiar dacă nu pot avea parte de celebrarea sacramentelor. Comunităţile sunt bine organizate. Fiecare comunitate are un responsabil cu celebrarea Liturgiei Cuvântului şi catehişti. Chiar dacă duminica nu celebrează euharistia, ei se adună în biserică pentru a citi Cuvântul Domnului şi a se ruga. Când merg să vizitez astfel de comunităţi rămân mereu uimit de credinţa lor… o credinţa simplă, însă profundă şi vie. Trebuie să recunosc că simplitatea, credinţa şi modul lor de a fi, m-au cucerit.      

Ziua de 12 octombrie este o zi importantă pentru întreaga Brazilie: este sărbătorită patrona Braziliei: Nossa Senhora Aparecida. În această zi am fost să celebrez liturghia hramului într-o comunitate indigenă numită Piranha, aflată în interiorul pădurii amazoniene. O călătorie de aproximativ 4 ore de mers cu barca… barca era plină: 14 persoane, majoritatea copii. Am ajuns seara la ora 18:30, când deja este întuneric. În sat există un generator care produce curent electric iar câteva case au electricitate… mă bucur de lumina artificială a becului deoarece în jur este întuneric.           

M-a întâmpinat şeful satului, mi-a urat bun venit şi m-a invitat să mănânc. Aici am avut parte de cea mai frumoasă experienţă: în casa de lemn, pe podea, erau aşezate în cerc mai multe persoane iar în mijloc o tavă mare cu peşte la grătar şi făină, care înlocuieşte pâinea. O imagine simplă, însă minunată. M-am aşezat şi eu printre copiii şi persoanele care mâncau. Am savurat cu plăcere peştele şi făina gătite cu atâta simplitate, însă multă iubire.

După cină am fost invitat să merg în biserică pentru a ne ruga rozariul. O biserică din lemn, foarte simplă, fără becuri. Am făcut un pas şi am observat, la lumina lumânărilor care se aflau în biserică, faptul că biserica era plină de persoane, şi au început să cânte în limba lor tikuna. M-au emoţionat până la lacrimi… noroc că din cauza întunericului nimeni nu a observat. M-au invitat în faţă să mă aşez într-un scaun aflat în faţa altarului, în mijlocul bisericii. După rugăciunea rozariului m-am prezentat şi am stabilit orarul pentru a doua zi.

Aici se întunecă foarte repede, de fapt, la ora 18:00 deja este beznă, iar oamenii sunt învăţaţi să se culce devreme. După rugăciunea rozariului şi alte anunţuri am mers la culcare. Un hamac este patul pe care l-au pregătit pentru mine iar restul persoanelor aştern câte o pătură pe podea, care le va fi pat. Dimineaţa la ora 04:30 deja este gălăgie, trebuie să mă trezesc; copiii se amuză de pielea mea albă şi încep să mă ciupească. Nu au baie cu duş, aşa că mergem la râu să ne spălăm.

Clopotul din faţa bisericii anunţă că trebuie să ne îndreptăm spre biserică pentru a celebra sfânta Liturghie a hramului în cinstea Sfintei Fecioare Maria Aparecida. Biserica se umple încetul cu încetul. Apare o problemă: eu vorbesc în portugheză, însă cine mă înţelege?  99% dintre ei nu vorbesc portugheză. Am nevoie de un translator… măcar pentru predică. Cântecele sunt în limba tikuna. După liturghie urmează procesiunea cu statuia Sfintei Fecioare Maria – Nossa Senhora de Aparecida iar după procesiune are loc un ritual specific locului, în care se taie un par foarte înalt, numit mastru, care este bine ancorat  şi ornamentat cu dulciuri, banane, ananas şi sticle de suc. Când acesta este culcat la pământ, copiii şi nu numai se înghesuie să se aleagă cu ceva din acest mastru.      

Urmează partea recreativă cu cântece şi dansuri specifice iar apoi un prânz pentru toată lumea. La ora 13:00 trebuie să plecăm la drum, avem de călătorit 4 ore… pe un afluent al fluviului Amazon. Înainte de a se întuneca ajungem în oraş unde e altă viaţă… puţin mai agitată, mai multe case.   

Nu ştiu dacă aţi vizionat vreodată filmul Misiunea, însă eu, în aceste momente, mi-am adus aminte de acest film. O experienţă de neuitat! Oameni minunaţi care, prin zâmbetul lor, te încântă şi parcă îţi spun că viaţa este mult mai importantă decât banul sau bogăţiile. Fericirea vine din interior, dintr-o viaţă simplă şi reconciliată cu mine însumi… iar zâmbetul copiilor este o manifestare a trăirii interioare.       

Pe cei care citesc aceste rânduri îi invit să se roage pentru ca Domnul să trimită mai mulţi preoţi şi persoane care să vestească Evanghelia şi să celebreze sacramentele împreună cu aceşti oameni care, prin modul lor de a fi, te îmbogăţesc spiritual.  

Paz e Bem!  

Fr. Marian Huşanu, OFMCap
Belém de Solimões, AM    

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.