„Vă rugăm pentru Cristos: lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu!” (2Cor 5,20)
Iubiți frați și surori,
Și anul acesta Domnul ne acordă un timp propice pentru a ne pregăti să celebrăm cu inimă reînnoită marele mister al morții și învierii lui Isus, fundamentul vieții creștine personale și comunitare. La acest mister trebuie să ne întoarcem încontinuu, cu mintea și cu inima. De fapt, el nu încetează să crească în noi în măsura în care ne lăsăm implicați de dinamismul său spiritual și aderăm la el cu un răspuns liber și generos.
1. Misterul pascal, fundament al convertirii
Bucuria creștinului izvorăște din ascultarea și din primirea Veștii celei Bune a morții și învierii lui Isus: kerygma. Ea rezumă misterul unei iubiri „așa de reale, așa de adevărate, așa de concrete, încât ne oferă o relație plină de dialog sincer și rodnic” (Exortația apostolică Christus vivit, 117). Cine crede în această vestire respinge minciuna conform căreia viața noastră ar fi generată de noi înșine, în timp ce, în realitate, ea se naște din iubirea lui Dumnezeu Tatăl, din voința sa de a da viața din belșug (cf. In 10,10). În schimb, dacă se dă ascultare glasului convingător al „tatălui minciunii” (cf. In 8,45), se riscă prăbușirea în prăpastia nonsensului, experimentând iadul deja aici, pe pământ, așa cum mărturisesc, din păcate, multe evenimente dramatice din experiența umană personală și colectivă.
De aceea, în acest Post Mare 2020 aș vrea să extind la fiecare creștin ceea ce am scris deja tinerilor în Exortația apostolică Christus vivit: „Privește brațele deschise ale lui Isus răstignit, lasă-te mântuit mereu din nou. Și când te apropii pentru a mărturisi păcatele tale, să crezi cu fermitate în milostivirea sa care te eliberează de vină. Contemplă sângele său vărsat cu atâta afect și lasă-te purificat de el. Astfel te vei putea renaște mereu din nou” (nr. 123). Paștele lui Isus nu este un eveniment din trecut: prin puterea Duhului Sfânt este mereu actual și ne permite să privim și să atingem cu credință trupul lui Cristos în atâția suferinzi.
2. Urgența convertirii
Este salutar a contempla mai profund misterul pascal, grație căruia ne-a fost dăruită milostivirea lui Dumnezeu. De fapt, experiența milostivirii este posibilă numai într-un „față către față” cu Domnul răstignit și înviat, „care m-a iubit și s-a dat pentru mine” (Gal 2,20). Un dialog inimă către inimă, de la prieten la prieten. Iată de ce rugăciunea este atât de importantă în timpul Postului Mare. Înainte de a fi o obligație, ea exprimă exigența de a corespunde iubirii lui Dumnezeu, care mereu ne precedă și ne susține. De fapt, creștinul se roagă având conștiința că este iubit fără vrednicie. Rugăciunea va putea asuma forme diferite, însă ceea ce contează cu adevărat în ochii lui Dumnezeu este ca ea să sape în noi, ajungând să cresteze împietrirea inimii noastre, pentru a o converti tot mai mult la el și la voința sa.
De aceea, în acest timp potrivit, să ne lăsăm conduși precum Israelul în pustiu (cf. Os 2,16), așa încât să putem asculta, în sfârșit, glasul Mirelui nostru, lăsându-l să răsune în noi cu profunzime și disponibilitate mai mare. Cu cât ne vom lăsa implicați de Cuvântul său, cu atât vom reuși să experimentăm milostivirea sa gratuită față de noi. De aceea, să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp de har, în iluzia îngâmfată că noi suntem stăpânii timpurilor și modurilor convertirii noastre la el.
3. Voința pasionată a lui Dumnezeu de a dialoga cu fiii săi
Faptul că Domnul ne oferă încă o dată un timp potrivit pentru convertirea noastră nu trebuie să-l considerăm niciodată ca sigur. Această nouă oportunitate ar trebui să trezească în noi un sentiment de recunoștință și să ne zdruncine din toropeala noastră. În pofida prezenței – uneori chiar dramatice – a răului în viața noastră, ca și în cea a Bisericii și a lumii, acest spațiu oferit schimbării direcției exprimă voința tenace a lui Dumnezeu de a nu întrerupe dialogul de mântuire cu noi. În Isus cel răstignit, pe care „Dumnezeu l-a făcut păcat de dragul nostru” (2Cor 5,21), această voință a ajuns la punctul de a face să cadă asupra Fiului său toate păcatele noastre, până acolo de „a-l pune pe Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu”, cum a spus papa Benedict al XVI-lea (Enciclica Deus caritas est, 12). De fapt, Dumnezeu îi iubește și pe dușmanii săi (cf. Mt 5,43-48).
Dialogul pe care Dumnezeu vrea să-l creeze cu fiecare om, prin misterul pascal al Fiului său, nu este ca acela atribuit locuitorilor din Atena, care „nu-și petreceau timpul cu nimic altceva decât vorbind sau ascultând ceva nou” (Fap 17,21). Acest tip de sporovăială, dictată de curiozitate goală și superficială, caracterizează mondenitatea din toate timpurile, iar în zilele noastre se poate strecura și într-o folosire derutantă a mijloacelor de comunicare.
4. O bogăție de împărtășit, nu de acumulat numai pentru sine
A pune misterul pascal în centrul vieții înseamnă a simți compătimire față de rănile lui Cristos răstignit prezente în multele victime nevinovate ale războaielor, ale samavolniciilor împotriva vieții, de la cel care trebuie să se nască până la bătrân, ale multiplelor forme de violență, ale dezastrelor ambientale, ale distribuirii inegale a bunurilor pământului, ale traficului de ființe umane în toate formele sale și ale setei neînfrânate de câștig, care este o formă de idolatrie.
Și astăzi este important a chema bărbații și femeile de bunăvoință la împărtășirea propriilor bunuri cu cei mai nevoiași prin pomană, ca formă de participare personală la edificarea unei lumi mai drepte. Împărtășirea în caritate îl face pe om mai uman; acumularea riscă să-l urâțească, închizându-l în propriul egoism. Putem și trebuie să mergem și mai departe, luând în considerare dimensiunile structurale ale economiei. Pentru acest motiv, în Postul Mare din 2020, de la 26 la 28 martie, am convocat la Assisi tineri economiști, întreprinzători și change-makers, cu obiectivul de a contribui la schițarea unei economii mai drepte și inclusive decât cea actuală. Așa cum a repetat de mai multe ori magisteriul Bisericii, politica este o formă eminentă de caritate (cf. Pius al XI-lea, Discurs la FUCI, 18 decembrie 1927). La fel va fi faptul de a se ocupa de economie tot cu acest spirit evanghelic, care este spiritul Fericirilor.
Invoc mijlocirea Mariei preasfinte asupra următorului Post Mare, pentru ca să primim apelul de a ne lăsa împăcați cu Dumnezeu, să ne îndreptăm privirea inimii spre misterul pascal și să ne convertim la un dialog deschis și sincer cu Dumnezeu. În acest mod vom putea deveni ceea ce Cristos spune despre discipolii săi: sare a pământului și lumină a lumii (cf. Mt 5,13-14).
