„Totul a început de la o novenă…”

          

„Totul a început de la o novenă. O novenă chiar în cinstea Fericitului Ieremia Valahul”. Astfel îşi începe mărturia corespondenta noastră dintr-un orăşel din sudul ţării, mărturie pe care o redăm mai jos, ca un îndemn şi o încurajare pentru alţii de a ne relata şi asemenea fapte simple, ce pot părea neînsemnate, însă care au avut un puternic impact de credinţă în viaţa lor.         

„S-a petrecut acum şaptesprezece ani. Nu-mi mai amintesc dacă făcusem sau nu pasul important care m-a determinat să trec la Biserica Catolică. Însă ceea ce s-a întâmplat avea să-mi schimbe tot restul vieţii. Cred că partea cea mai importantă îi aparţine Fericitului Ieremia. El a contribuit la convertirea mea.   

Cu o zi înainte de începerea novenei în cinstea Fericitului Ieremia, l-am auzit pe părintele paroh anunţând începerea acestei novene. Nu mergeam prea des la biserică – doar în zi de duminică – şi aceasta nu regulat. Auzindu-l pe părintele paroh – în vremea aceea pr Alois Ilieş – am stat o clipă şi m-am gândit: «De ce n-aş participa şi eu? O zi măcar… văd cum e, dacă-mi place şi gata!»

Nu ştiam nimic despre Fericitul Ieremia. Dar părintele paroh făcuse anunţul cu atâta râvnă încât m-a determinat să încerc să particip şi eu… măcar o zi. Zis şi făcut. Am venit în prima zi a novenei şi m-a impresionat mult cum se ruga părintele paroh… în genunchi, în faţa altarului, cerea mijlocirea Fericitului Ieremia pentru noi şi nu numai, dar şi pentru toţi cei care aveau nevoie de ajutorul lui într-un mod sau altul.           

Exista şi o mică icoană cu Fercitul Ieremia aşezată la altarul din partea dreaptă. Şi asupra acestei icoane îmi aţinteam privirea…Îl ascultam pe părintele rugându-se şi în inima mea simţeam o atracţie deosebită faţă de Fericitul Ieremia. Instantaneu, îmi venea un gând: «Dar dacă mai vin şi mâine? Doar mâine… să văd, mâine cum ne mai rugăm?» Şi a urmat un mâine, un poimâine… până la sfârşitul novenei.    

Fericitul Ieremia îşi pusese amprenta în sufletul meu. Începusem a mă ruga lui cu toată fervoarea unei persoane care era la începutul unui drum lung, acela al rugăciunii şi implicit, al convertirii.

De ce îl iubesc pe Fericitul Ieremia? Fiindcă el m-a învăţat să-l iubesc pe Dumnezeu. Datorită lui am descoperit ce înseamnă credinţa şi cum trebuie trăită credinţa. Şi toate acestea de la o novenă, o simplă novenă în cinstea Fericitului Ieremia Valahul. O novenă în care harul lui Dumnezeu a lucrat într-o inimă neştiutoare, transformând-o. Sunt convinsă că Fericitul Ieremia a ascultat rugăciunile mele tăcute, şovăielnice, simple…şi pentru asta, îi mulţumesc!”.

Anonim