Ioan al XXIII-lea: Amintiri din patria fratelui Ieremia (2 mai 2014)

Ioan al XXIII-lea: Amintiri din patria
fratelui Ieremia Valahul

Angelo Roncalli a fost, între 1925 şi 1934, vizitator şi delegat apostolic al Sfântului Scaun în Bulgaria, ocazie cu care a vizitat de mai multe ori România. Ales Papă, şi-a luat numele de Ioan al XXIII-lea, iar la 17 decembrie 1959 a proclamat virtuţile eroice ale fratelui Ieremia Valahul.

Acel sfârşit de an 1959 era destul de încărcat în evenimente pentru Ioan al XXIII-lea, italianul bergamez, fost Patriarh de Veneţia, ales cu un an în urmă la conducerea Bisericii Catolice: calendarul lunii decembrie menţiona exerciţii spirituale, încheierea novenei la Neprihănita Zămislire, întâlnirea cu preşedintele american, Dwight Eisenhower, consistoriul pentru crearea de noi cardinali, proclamarea virtuţilor eroice a doi venerabili, celebrarea Naşterii Domnului. 

Aşezat la biroul său de lângă fereastra largă, prin care se vedea cupola Bazilicii Sf. Petru, mama tuturor bisericilor catolice din lume, Papa Ioan aşterne rândurile pe care urmează să le citească la celebrarea, ce avea să se desfăşoare vineri, 17 decembrie, în Sala Clementină, pentru proclamarea virtuţilor eroice ale venerabililor Ieremia Valahul şi Elizabeth Ann Setton. “Diferite circumstanţe ar sugera multe aprofundări, oportune şi mişcătoare, dar nu putem decât să ne limităm la câteva cuvinte. E de ajuns să amintim numele naţiunilor care le-au dat naştere acestor eroi ai credinţei…”. “România a fost patria fratelui Ieremia Valahul… o ţară bătrână a Europei, care şi prin nume aminteşte de legăturile sale cu mama comună a neamurilor…”.

România… câte amintiri îi inundă deodată gândurile şi inima, făcându-l să uite şi de disconfortul resimţit încă după răceala puternică care nu i-a dat pace mai bine de o săptămână! 

“În ochii inocenţi ai fratelui Ieremia se reflectau câmpiile nesfârşite ale patriei sale pământeşti…”, scrie papa, şi prin faţa propriilor ochi trece amintirea vizitelor pe care, în anii de misiune în Bulgaria, i le făcea Mons. Angelo Maria Dolci, italian şi el, nunţiu la Bucureşti. El însuşi, în 1933, fusese indicat de presa italiană ca viitor nunţiu la Bucureşti, după ce Mons. Dolci a fost creat cardinal, la 13 martie. A fost doar o ştire falsă, dar ar fi venit cu drag de la Bucureşti în vizită la Sofia, aşa cum a mers de atâtea ori de la Sofia la Bucureşti. Era aproape: lua trenul de la Sofia la Russe, trecea Dunărea la Giurgiu, şi de acolo, circa o oră şi jumătate până la Bucureşti-Filaret, tot cu trenul, printre lanurile nesfârşite de grâu care străluceau în soare. Sau mergea direct de la Russe, ca în mai 1930, după exerciţiile spirituale ţinute în Casa Părinţilor Pasionişti, de unde vedea, de la fereastra camerei, Dunărea, şi dincolo de ea, bogata câmpie română, care uneori noaptea căpăta nuanţe roşiatice de la furnalele de petrol. L-a impresionat atât de mult acel spectacol al naturii, încât l-a notat în “Jurnalul sufletului”.        

Bulgaria şi România erau apropiate nu doar geografic, ci şi deoarece catolicii trăiau situaţii asemănătoare, în mijlocul unei majorităţi ortodoxe. Vizitase cu plăcere mănăstiri şi biserici ortodoxe din Bulgaria, la care admirase şi venerase icoane vechi, mozaicuri minunate, manuscrise din alte veacuri. În vara anului 1930, în timpul vizitei sale la Nunţiul Dolci, la 18 august a mers la mănăstirea ortodoxă de la Căldăruşani, în apropiere de Bucureşti. Printr-o ironie a sorţii, parcă, acest sfânt lăcaş avea să devină în 1949 lagăr pentru Episcopii greco-catolici şi loc de consacrare, în clandestinitate, a episcopilor Tit-Liviu Chinezu şi Ioan Cherteş. La ceasul în care Papa aşternea rândurile despre venerabilul frate Ieremia, mulţi episcopi catolici erau deja morţi în închisori, iar Căldăruşani devenise domiciliul obligatoriu pentru Episcopul Iuliu Hossu. “În România – scrie în continuare Papa – catolicii trec prin ceasul încercării, permis de Providenţă, şi cred că umilul fiu al Sfântului Francisc (Ieremia Valahul) ne îndeamnă, din mormântul său, să urmăm cu generozitate drumul întreprins, să ne rugăm cu mai multă încredere şi să ne dedicăm cu mai multă dăruire cauzei binelui”.      

Dedicându-se el însuşi cauzei binelui, pe când era delegat apostolic în Turcia, s-a implicat neobosit î salvarea a zeci de mii de evrei din diferitele părţi ale Europei, persecutaţi de regimul nazist. În februarie 1944, Rabinul-şef al Ierusalimului, Isaac Herzog, l-a întâlnit de două ori cerându-i să intervină pentru salvarea evrelor români deportaţi în Transnistria. Cu colaborarea Nunţiului de la Bucureşti, Andrea Casullo, a trimis ajutoare evreilor din lagăre şi a reuşit să salveze circa 750 de evrei români din Transnistria (dintre care 250 de copii orfani), intervenind pentru ca nava cu care călătoreau, din portul Constanţa, să poată ajunge cu bine în Palestina.      

De data aceasta catolicii din România trăiau timpuri grele. Recunoaşterea virtuţilor eroice ale călugărului valah Ieremia avea, aşadar, o importanţă istorică şi spirituală. Ioan al XXIII-lea le dăruia, astfel, un ocrotitor în cer românilor prigoniţi pentru credinţa lor.    

Câţiva ani mai târziu, în 1983, Papa Ioan Paul al II-lea avea să-l declare fericit pe călugărul capucin, făcând din Ieremia Valahul primul român ridicat la cinsta altarelor de Biserica Catolică.  

Cristina Grigore

Sursa: Actualitatea Creştină – aprilie 2014

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.