Ioan al XXIII-lea: Amintiri din patria
fratelui Ieremia Valahul
Angelo Roncalli a fost, între 1925 și 1934, vizitator și delegat apostolic al Sfântului Scaun în Bulgaria, ocazie cu care a vizitat de mai multe ori România. Ales Papă, și-a luat numele de Ioan al XXIII-lea, iar la 17 decembrie 1959 a proclamat virtuțile eroice ale fratelui Ieremia Valahul.
Acel sfârșit de an 1959 era destul de încărcat în evenimente pentru Ioan al XXIII-lea, italianul bergamez, fost Patriarh de Veneția, ales cu un an în urmă la conducerea Bisericii Catolice: calendarul lunii decembrie menționa exerciții spirituale, încheierea novenei la Neprihănita Zămislire, întâlnirea cu președintele american, Dwight Eisenhower, consistoriul pentru crearea de noi cardinali, proclamarea virtuților eroice a doi venerabili, celebrarea Nașterii Domnului.
Așezat la biroul său de lângă fereastra largă, prin care se vedea cupola Bazilicii Sf. Petru, mama tuturor bisericilor catolice din lume, Papa Ioan așterne rândurile pe care urmează să le citească la celebrarea, ce avea să se desfășoare vineri, 17 decembrie, în Sala Clementină, pentru proclamarea virtuților eroice ale venerabililor Ieremia Valahul și Elizabeth Ann Setton. „Diferite circumstanțe ar sugera multe aprofundări, oportune și mișcătoare, dar nu putem decât să ne limităm la câteva cuvinte. E de ajuns să amintim numele națiunilor care le-au dat naștere acestor eroi ai credinței…”. „România a fost patria fratelui Ieremia Valahul… o țară bătrână a Europei, care și prin nume amintește de legăturile sale cu mama comună a neamurilor…”.
România… câte amintiri îi inundă deodată gândurile și inima, făcându-l să uite și de disconfortul resimțit încă după răceala puternică care nu i-a dat pace mai bine de o săptămână!
„În ochii inocenți ai fratelui Ieremia se reflectau câmpiile nesfârșite ale patriei sale pământești…”, scrie papa, și prin fața propriilor ochi trece amintirea vizitelor pe care, în anii de misiune în Bulgaria, i le făcea Mons. Angelo Maria Dolci, italian și el, nunțiu la București. El însuși, în 1933, fusese indicat de presa italiană ca viitor nunțiu la București, după ce Mons. Dolci a fost creat cardinal, la 13 martie. A fost doar o știre falsă, dar ar fi venit cu drag de la București în vizită la Sofia, așa cum a mers de atâtea ori de la Sofia la București. Era aproape: lua trenul de la Sofia la Russe, trecea Dunărea la Giurgiu, și de acolo, circa o oră și jumătate până la București-Filaret, tot cu trenul, printre lanurile nesfârșite de grâu care străluceau în soare. Sau mergea direct de la Russe, ca în mai 1930, după exercițiile spirituale ținute în Casa Părinților Pasioniști, de unde vedea, de la fereastra camerei, Dunărea, și dincolo de ea, bogata câmpie română, care uneori noaptea căpăta nuanțe roșiatice de la furnalele de petrol. L-a impresionat atât de mult acel spectacol al naturii, încât l-a notat în „Jurnalul sufletului”.
Bulgaria și România erau apropiate nu doar geografic, ci și deoarece catolicii trăiau situații asemănătoare, în mijlocul unei majorități ortodoxe. Vizitase cu plăcere mănăstiri și biserici ortodoxe din Bulgaria, la care admirase și venerase icoane vechi, mozaicuri minunate, manuscrise din alte veacuri. În vara anului 1930, în timpul vizitei sale la Nunțiul Dolci, la 18 august a mers la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, în apropiere de București. Printr-o ironie a sorții, parcă, acest sfânt lăcaș avea să devină în 1949 lagăr pentru Episcopii greco-catolici și loc de consacrare, în clandestinitate, a episcopilor Tit-Liviu Chinezu și Ioan Cherteș. La ceasul în care Papa așternea rândurile despre venerabilul frate Ieremia, mulți episcopi catolici erau deja morți în închisori, iar Căldărușani devenise domiciliul obligatoriu pentru Episcopul Iuliu Hossu. „În România – scrie în continuare Papa – catolicii trec prin ceasul încercării, permis de Providență, și cred că umilul fiu al Sfântului Francisc (Ieremia Valahul) ne îndeamnă, din mormântul său, să urmăm cu generozitate drumul întreprins, să ne rugăm cu mai multă încredere și să ne dedicăm cu mai multă dăruire cauzei binelui”.
Dedicându-se el însuși cauzei binelui, pe când era delegat apostolic în Turcia, s-a implicat neobosit î salvarea a zeci de mii de evrei din diferitele părți ale Europei, persecutați de regimul nazist. În februarie 1944, Rabinul-șef al Ierusalimului, Isaac Herzog, l-a întâlnit de două ori cerându-i să intervină pentru salvarea evrelor români deportați în Transnistria. Cu colaborarea Nunțiului de la București, Andrea Casullo, a trimis ajutoare evreilor din lagăre și a reușit să salveze circa 750 de evrei români din Transnistria (dintre care 250 de copii orfani), intervenind pentru ca nava cu care călătoreau, din portul Constanța, să poată ajunge cu bine în Palestina.
De data aceasta catolicii din România trăiau timpuri grele. Recunoașterea virtuților eroice ale călugărului valah Ieremia avea, așadar, o importanță istorică și spirituală. Ioan al XXIII-lea le dăruia, astfel, un ocrotitor în cer românilor prigoniți pentru credința lor.
Câțiva ani mai târziu, în 1983, Papa Ioan Paul al II-lea avea să-l declare fericit pe călugărul capucin, făcând din Ieremia Valahul primul român ridicat la cinsta altarelor de Biserica Catolică.
Cristina Grigore
