În vizită la Familia Sfântă…

În vizită la Familia Sfântă…

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Dragă Iosife, dragă Marie, dragă pruncuşorule, îmi cer scuze că profit de ospitalitatea voastră, dar de ceva vreme îmi doresc să mă aşez într-un colţişor, pe paie, şi să stau puţin de vorbă cu voi.       

Ştiu…  drumul până la Betleem a fost greu, apoi faptul că nu aţi găsit un loc decent la un han a fost şi mai dur. Ai fi avut posibilitatea, Iosife, să te opreşti la casa de primire din mijlocul oraşului, la un loc cu toţi cei veniţi pentru recensământ. Însă privirea Mariei nu te-a lăsat. Momentul naşterii nu este un spectacol pentru toţi curioşii, e sacru, iar ea ştia acest lucru. Astfel, ai preferat întunericul şi frigul din grajd. Cred că e cumplit pentru un soţ să nu-i poată oferi soţiei sale un loc demn pentru a-şi aduce pe lume primul ei născut. Frigul din grajd, lipsa celor necesare, durerea naşterii, nu sunt momente uşor de uitat pentru tine şi pentru Maria. Apoi…  ce să mai spunem de vizita păstorilor în toiul nopţii! Ştiu, Iosife, te-ai speriat, inima ţi-a stat în loc, crezând că au venit ca să vă dea afară. Însă mare ţi-a fost mirarea când v-au spus că, de fapt, ei au venit în vizită. Mielul oferit de fiul de cioban a fost o binecuvântare pentru voi. Ştia prea bine nevasta ciobanului câtă nevoie are o mamă de hrană pentru pruncul ei.

Iosife, cum a fost cu vizita magilor. Cine i-a întâmpinat? Asta da surpriză pentru tine şi Maria, nu? Magii din răsărit au făcut cale lungă pentru a-l întâlni pe Pruncul Isus. Cred că v-aţi simţit puţin stingheri în prezenţa acestor oameni. Ce le-ai răspuns când ţi-au cerut să-l vadă pe Regele regilor şi pe Domnul domnilor? Ce ochi au făcut la vederea unui simplu copil cu ochi mari şi curioşi? Cum ai avut curajul să le arăţi un Dumnezeu atât de mic. Noi nu facem aşa ceva niciodată. Celor care ne întreabă de Dumnezeu le spunem de putere şi de frică, de judecata de apoi, de iad şi de păcatul ce-i în ei. Dar tu astăzi ne-ai dat o lecţie importantă. Pe viitor, celor care ne vor întreba de Dumnezeu, le vom arăta un copil născut  într-o iesle, care a trăit ca noi, pentru a ne reaminti că noi toţi suntem din familia lui, indiferent de ce avem sau nu avem.   

Zilele acestea se va vorbi mult de aceste clipe din viaţa familiei tale, în oraşele noastre, în Bisericile noastre, chiar şi în familiile noastre; dar aici, puţin mai în şoaptă, că ne este prea ruşine să vorbim cu glas tare despre voi şi despre noi. Preferăm alte discursuri sau lăsăm cu uşurinţă pe alţii să vorbească, fără să ne dăm seama de veninul ce ni-l varsă în ochi, în minte şi în inimi… mă întreb oare câţi înţeleg cu adevărat ceea ce aţi trăit voi? Pentru oamenii din timpul nostru toate cele întâmplate par a fi doar poveşti… de crăciun, în loc să fie pentru ei o invitaţie la speranţă, pentru că Dumnezeu nu ne-a uitat,  nu ne-a abandonat.    

Creştinii din zilele noastre, de Crăciun, vor să vadă ieslea… sigur nu seamănă deloc cu grajdul care a fost prima casă a lui Isus. Grajdul pe care noi îl construim ca să reprezentăm naşterea fiului tău e frumos, plin de lumini care mai de care mai colorate şi miroase bine. E mişcător când vezi că oamenii vin şi se aşază în genunchi în faţa ieslei, în semn de adoraţie, asemenea păstorilor şi magilor, înălţând rugi de mulţumire şi de cerere către fiul tău. Însă e dureros când vezi cât de puţini sunt cei ce cugetă să intre în casele săracilor, care uneori sunt adevărate grajduri. Mirosul e mai puternic decât iubirea, şi atunci, pentru a ne linişti conştiinţa, căutăm motive cât mai complicate pentru a-i condamna pe locuitorii grajdurilor din zilele noastre.    

Maria, tot ce se va petrece în zilele acestea, a reaprins în inima mea o rază de speranţă şi o dorinţă puternică. Da, s-a reaprins o flacără care abia mai pâlpâia; de aceea,  vreau să te întreb ceva: crezi că astăzi e posibil să schimb lumea? Ştii, pe la noi, aproape nimeni nu mai crede că e posibil. Copiii se nasc îmbătrâniţi din cauza laptelui resemnării ce-l primesc  de la părinţi. Iar ei, părinţii, se îmbată prea uşor din vinul nostalgiei timpurilor din trecut. Tu crezi că e speranţă? Mi-e greu ca să vorbesc de aceste lucruri, aproape nimeni nu te mai ia în seamă. Tinerii râd prea uşor unii de alţii, iar planurile lor…  sunt numai pentru ei şi atât. Privesc  atât de mult spre viitor, dar nimeni nu mai crede în speranţă. Despre iubire vorbesc cu toţii, însă nu-i loc nici de respect, nici de iertare. Iartă-mă că insist, Marie, tu crezi că se poate să schimb lumea? Privirea ta dulce şi zâmbetul de pe obrazul tău obosit îmi spun că da, pot schimba lumea, şi asta mă face încrezător.    

Pruncuşorule Isus, cum pot schimba lumea? Maria, mama ta, mi-a spus că e posibil, dar nu a ştiut să-mi spună cum. Am sperat că-mi va povesti despre profeţii şi regii de odinioară, cum prin cuvânt şi spadă ei au schimbat o ţară! Însă nu, nu mi-a spus nimic. Ştia prea bine că aceste lucruri le credem şi noi astăzi… doar prin război şi violenţa limbajului se poate schimba lumea. Singurul gest pe care l-a făcut Maria a fost acela de a-şi îndrepta privirea către tine. Şi atunci mi-am spus că poate mă ajuţi tu! Privindu-te, rămân uimit. Tu, Fiul lui Dumnezeu, te încrezi cu totul în Maria şi Iosif, te încrezi în oameni. Ai ales să trăieşti de la egal la egal cu noi. Ai acceptat cu atâta libertate grajdul ca şi casă. Pare că unica ta dorinţă este aceea de a ne fi alături, de a ne înţelege.  Ce zici?… Sigur! Tu încă nu foloseşti cuvinte, însă mânuţele tale îndreptate spre mine şi ochii tăi cei mari ce mă privesc par a fi răspunsul. Ce-i drept, nu mă aşteptam… Îmi spui că trebuie să-ncep cu mine? Şi că exemplu îmi eşti tu?

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.