Concert extraordinar „Cantemus cum gaudio”

Dragi iubitori ai muzicii vocal-simfonice,

La începutul acestei toamne, pe data de 2 Septembrie, va avea loc la Onești un concert extraordinar de muzică vocal-simfonică, ce se va desfășura în cadrul Sanctuarului diecezan ,,Fericitul Ieremia Valahul” din Onești, loc în care slujește de ani de zile corul ,,Pax et bonum”. Acest cor numeros, rămâne ca o tradiție foarte respectată și apreciată de către credincioșii care binevoiesc să participe în cadrul sfintelor Liturghii duminicale și a sărbătorilor aferente.
Anul acesta este unul cu totul aparte pentru cinstitorii Fericitului Ieremia, și nu numai, întrucât, în cadrul sanctuarului său, se va pune în scena acest eveniment istoric care implică într-un concert unic corul ,,Pax et bonum” în colaborare cu alte 3 formații artistice: corul ,,Maestro Cinto Morandi” și fanfara ,,Corpo Musicale Vilminore di Scalve”, precum și grupul instrumental din Bacău ,,Tânăra Orchestra”, cu care corul nostru a mai colaborat cu drag și în cadrul altor evenimente.
Despre concertul nostru am putea spune că va fi unul foarte diversificat deoarece fiecare formație artistică se va manifesta prin interpretarea diferitelor genuri muzicale, atât religioase cât și laice, care vor pune o amprentă unică asupra muzicalitatii, ele începând de la muzica corală religioasă la muzica corală populară, ajungând pâna la coruri din opere foarte cunoscute și trecând într-un final la muzica pop-simfonică.
Evenimentul va începe la ora 16:00 în fata Primăriei Municipiului Onești, unde se va deschide prin intonarea imnurilor de stat de către fanfara din Italia, apoi, acompaniați de aceeași fanfară se va merge în marș către sanctuar, unde la ora 17:00 va fi concertul!
Va așteptam în număr cât mai mare!!!
INTRAREA ESTE LIBERĂ!!!

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.