Elogiul simplităţii (2) – Riscul urgenţei (12 martie 2015)

Elogiul simplităţii
Modelul este Isus din Nazaret

Articol publicat în nr. 1/2015 al revistei Testimoni (Publicaţie care apare lunar, dedicată vieţii consacrate) pe care îl vom propune spre lectură în mai multe părţi.

Autor: Francesca Balocco

Traducere: fr. Iulian Ghiurca, OFMCap

Simplitatea se naşte dintr-o complexitate rezolvată şi este descrisă ca o întoarcere la armonia cotidianului, a obişnuitului… a simplului firesc. Simplitatea este dorită pentru a pune capăt unui exces.

2. Riscul urgenţei

Dorinţa unei vieţi simple se fundamentează, în special, în senzaţia de a nu avea timp, de a trebui să trăim în mod constant în urgenţă, de a trebui să alergăm şi să ne frământăm tot mai mult; pare că în vieţile noastre se produce o adevărată foame după timp, care îşi are originea în accelerarea impusă de societate. Viaţa, istoria, cultura, mediile politice şi sociale experimentează această accelerare care produce nu doar lipsă de timp, dar şi lipsă de spaţiu. Fiinţa umană caută un loc unde să poată sta.         

În interiorul unei lumi tot mai interdependente şi conectate, între schimburile internaţionale, schimburile de informaţii, de economie şi finanţe… capacitatea noastră de a ne proiecta în eveniment a devenit tot mai întâmplătoare, iar omul experimentează neputinţa în confruntările cu propriile sale fapte: căutarea sa de putere s-a arătat un faliment.        

Iată atunci că deseori complexitatea este expusă pentru a ascunde acest faliment, pentru a ne proteja de neputinţa noastră; devine, în alte cuvinte, instrument de putere. Câte moduri de a vorbi, ca să nu spunem… câte răspunsuri date într-un fel sau altul nu poate înţelegeşi în această sferă misterioasă a neînţelegerii exercitarea unei puteri care are ca scop să atragă şi să genereze admiraţie ori poate să ascundă în mod supărător teama de a fi pur şi simplu ca ceilalţi…  

A fi de acord cu neputinţa noastră şi a ne asuma fragilităţile intenţiilor noastre poate, în mod surprinzător, să ne deschidă către cadre neaşteptate, asemenea surprizei pe care ne-o rezervă capitolul 25 al Evangheliei după Matei, adică relatarea judecăţii finale. Întrebarea este insistentă: când te-am văzut gol, flămând, în închisoare… iar surpriza este tocmai descoperirea, în neputinţa şi fragilitatea noastră, că aproapele care avea nevoie de ajutor a ajuns într-un mod imperceptibil în substanţa calităţii acţiunilor interpersonale şi interumane. Nu mai suntem atât de neputincioşi pe cât gândim, complexitatea lumii ne poate oferi o putere nemaiauzită gesturilor cele mai ascunse.           

Limite, finitudine, fragilitate, toate sunt semne ale contingenţei omului, ale fiinţei sale legate de concret; semnul demnităţii sale şi locul în care se poate construi hotărând orientarea gesturilor sale şi astfel, direcţia vieţii sale. Dorinţa de simplitate se înfăptuieşte în deciziile practice ale cotidianului, ca principiu, ca forţă dinamică ce mişcă şi susţine procesele vieţii.      

Nu există reţete pentru simplitate, însă ne poate ajuta simpla conştientizare că fericirea omului pleacă de la acceptarea timpului şi a locului său. Conştientizarea care ne permite să luptăm împotriva ispitei de a fugi de o lume în care omul nu găseşte fericirea căutând-o astfel în alte locuri, înlănţuit de o soartă a obligaţiei de a reînnoi fără măsură lucrurile şi experienţele.      

A ne apropia de fericire este simplu, începe cu învăţarea acceptării lucrurilor, chiar şi cele mai simple, dând dovadă de creativitate şi imaginaţie, pentru a descoperi un gust nou, jucându-ne cu complexitatea aromelor unei vieţi ancorate în real.

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.