EduCamp 2019…

,,Copii mulți, frumoși, dornici de activități și de joacă; tineri voluntari carismatici, bine pregătiți, responsabili, deschiși, atenți la nevoile celor mici, sensibili și cu spirit de echipă. Nu numai, dar și despre asta a fost EduCamp 2019.” ( Un Prieten)
Din dorința de a susține creșterea și educarea fiecărui copil și tânăr, noi frații capucini împreună cu câțiva prieteni, având sprijinul organizației umanitare ”Grenlandsaksjonem”, și cu prezența unui frumos grup de animatori, copii și tineri din satele Dumbrava, Capăta și Temelia, ne-am bucurat de 2 săptămâni de…creativitate, implicare, informare, dezvoltare personală, joc, dans…și multă, multă voie bună. Aceste activități s-au desfășurat în perioada 22 iulie – 2 august. În fiecare zi copii aveau acces la diferite informații, pe diferite teme pentru creșterea și dezvoltarea lor. Au fost zile cu adevărat minunate. Simplitatea și bucuria copiilor și a tinerilor ne-au umplut fiecare zi cu energie și determinare în a face bine. Fiecare zi a fost cu adevărat o nouă provocare.
Îi mulțumim Domnului pentru aceste zile binecuvântate în care, pe lângă momentele dedicate creșterii interioare, ne-am bucurat împreună de darul aproapelui, de multe zâmbete, de frumusețea copilăriei, am socializat și am legat multe prietenii. Mulțumim tuturor binefăcătorilor, animatorilor (care, cu adevărat au fost la înălțime), copiilor și tinerilor pentru implicare, efort și sacrificiul depus. Domnul să-i răsplătească cum știe El mai bine!

Pace și bine!

Fr. Adrian Cojoc OFMCap.

Album foto: EduCamp 2019

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.