Fraţii şi fraternităţile locale

Pentru cei aproximativ 10.400 de fraţi prezenţi în peste 100 de ţări diferite din lume, apartenenţa la Ordinul Fraţilor Minori Capucini se realizează, înainte de toate, prin împărtăşirea vieţii de zi cu zi, în ambientul unei fraternităţi locale.

Ordinul nostru numără peste 1700 de fraternităţi locale, compuse din cel puţin trei fraţi. În general, numărul membrilor unei fraternităţi locale se situează undeva între 5 şi 12. Foarte rar se întâlnesc comunităţi cu mai mult de 30 de fraţi.

Fratenitatea locală practică rugăciunea comunitară, mănâncă la aceeaşi masă şi împărtăşeşte îndatoririle necesare vieţii comune precum şi apostolatul în cadrul Bisericii. Ajutorul fratern, comuniunea bunurilor cu oamenii, reprezintă aspectele esenţiale ale vieţii de fraternitate.

Coordonarea vieţii fraterne este încredinţată unui guardian, care este asistat de un vicar. Cu toate acestea, toţi fraţii participă la organizarea şi îmbogăţirea vieţii comunitare, prin intermediul întâlnirilor obişnuite, numite capitole locale.

Date statistice

În conformitate cu statistica prezentată de către Ministrul general la ultimul Capitol General din toamna anului 2012, numărul fraţilor capucini în lume ajunge la 10.360, fiind prezenţi în 106 ţări. Pe continente, prezenţa fraţilor este raportată astfel: Africa – 1321, America Latină – 1720, America de Nord – 662, Asia-Oceania – 2283, Europa – 4378. Aceeaşi statistică indică existenţa a 613 postulanţi, 375 de novici, 1513 fraţi cu profesiune simplă, 8851 cu profesiune solemnă, 6968 de preoţi, 15 diaconi permanenţi, 161 de diaconi tranzitorii şi 1631 care nu sunt clerici. În ambientul ierarhic capucinii sunt prezenţi cu un cardinal şi 88 de arhiepiscopi şi episcopi, aproape toţi fiind prezenţi în ţări aflate în curs de dezvoltare.

Fraternităţile regionale

Fraternităţile locale dintr-un anumit teritoriu formează un ansamblu de comuniune, care constituie o Circumscripţie a Ordinului. O astfel de circumscripţie se numeşte Provincie. Totuşi, în baza unor criterii – cum ar fi numărul fraţilor, timpul de implantare a Ordinului, nivelul de dezvoltare şi capacitatea de autonomie – circumscripţiile pot fi şi Viceprovincii, Custodii sau Delegaţii.

Delegaţiile reprezintă un prim început de prezenţă organizată într-un anumit teritoriu. Prin urmare, fraternităţile care compun această circumscripţie se află încă sub guvernul provinciei de origine a fraţilor.

În schimb, ansamblurile de fraternităţi locale care formează o custodie, o viceprovincie sau o provincie, au întotdeauna un guvern propriu, ales de capitolul circumscripţiei respective. Aceste capitole, celebrate la fiecare trei ani, îi pot reuni pe toţi fraţii circumscripţiei, sau numai pe delegaţii fraternităţilor locale: circumscripţia este cea care alege una din aceste două forme. Capitolul este cea mai înaltă formă de autoritate a circumscripţiei. În conformitate cu Regula sfântului Francisc şi Constituţiile Ordinului, este de datoria capitolului să trateze toate acele chestiuni care privesc viaţa fraternă din teritoriul respectiv şi de a alege guvernul, care va fi format, aproape întotdeauna, de un ministru şi de patru consilieri. Aceşti consilieri, în mod tradiţional, sunt numiţi definitori. Ministrul – sau slujitorul fraternităţii – şi consilierii sunt aleşi pentru trei ani. Mandatul ministrului poate fi reînnoit pentru încă trei ani. Dar la fiecare trei ani trebuie să fie schimbaţi cel puţin doi din cei patru consilieri din respectivul guvern al fraternităţii.

Fiecare provincie are o mare autonomie în organizarea vieţii sale şi a serviciilor pe care le desfăşoară. Provincia are responsabilitatea de a admite candidaţii la forma noastră de viaţă, precum şi la formarea lor religioasă şi profesională.

În cadrul Ordinului unii fraţi devin preoţi, după ce au urmat drumul de formare rânduit de Biserică pentru pregătirea la această slujire. Ceilalţi îşi asumă integral vocaţia de fraţi minori, chiar şi fără să acceadă la starea clericală. Ceea ce ne reuneşte în fraternitate este profesarea Regulii sfântului Francisc şi a voturilor de sărăcie, castitate şi ascultare. Preoţia nu crează diferenţe între noi. În conformitate cu terminologia legislaţiei noastre, toţi fraţii care au emis profesiunea solemnă au drepturi egale în Ordin şi pot fi aleşi pentru toate însărcinările necesare binelui comun al fraternităţii.

Dimensiunile unei provincii pot varia, mergându-se, în prezent, de la cel puţin 30 de fraţi până la peste 300. Pentru a păstra clima fraternă şi a evita anonimatul birocratic, o provincie foarte mare poate alege să se împartă în regiuni mai mici şi mai potrivite pentru o împărtăşire familială. În mod paralel, când o provincie devine prea mică pentru a se putea guverna şi dezvolta, se poate uni cu o altă provincie, pentru a forma împreună o circumscripţie mai prosperă.

În toate regiunile mari ale lumii provinciile sunt organizate în conferinţe. Această structură regională, în temeiul limbii, al culturii şi al altor factori sociali, înlesneşte colaborarea în diferitele sectoare de interes comun.

Fraternitatea mondială

Aşa cum provinciile şi celelalte circumscripţii reprezintă ansambluri de fraternităţi locale, tot astfel, Ordinul, la nivel mondial, poate fi descris ca un ansamblu de provincii, viceprovincii, custodii şi delegaţii, de a căror animare se ocupă Ministrul general, ajutat de cei opt consilieri (definitori generali).

Ministrul general şi consilierii sunt aleşi în timpul capitolului general al Ordinului, care se celebrează din şase în şase ani. Capitolul general îi reuneşte pe miniştrii din toate provinciile, precum şi un anumit număr de delegaţi din partea provinciilor mai numeroase şi ale custodiilor.

Pe lângă alegerea Ministrului general şi al consilierilor, care trebuie aleşi în fiecare mare regiune a Ordinului, capitolul general are îndatorirea de a trata toate problemele Ordinului şi de a actualiza legislaţia noastră, astfel încât aceasta să răspundă în mod adecvat nevoilor Bisericii şi dezvoltării societăţii.

În timpul celor şase ani ai mandatului său Ministrul general se angajează să viziteze toate circumscripţiile Ordinului şi, în măsura în care este posibil, pe toţi fraţii. Consilierii vor vizita mai des regiunile care i-au desemnat şi pentru care au primit o responsabilitate deosebită. Grija lor constantă va fi aceea de a încuraja dezvoltarea locală şi diversitatea, păstrând, totuşi, coeziunea şi unitatea. Vor trebui să aibă şi o grijă deosebită faţă de toate necesităţile, fie cele ale personalului cât şi cele materiale, care ar putea găsi un ajutor prin apelul la solidaritatea Ordinului.

Cu scopul de a puncta anumite chestiuni centrale pentru viaţa Ordinului, Ministrul general poate reuni reprezentanţi din toate regiunile Ordinului într-un Consiliu temporar lărgit, numit Consiliu Plenar al Ordinului. Consiliile Plenare ale Ordinului celebrate până în prezent au tratat teme precum rugăciunea, misiunile, formarea, prezenţa noastră profetică în lume şi sărăcia evanghelică trăită în fraternitate. În anul 2004, cel de-al 7-lea şi ultimul Consiliu Plenar al Ordinului de până acum, a tratat tema “vieţii noastre în minoritate”.

A fi fraţi este expresia fundamentală de apartenenţă la Ordin. Totuşi, noi suntem o familie extrem de diversificată, în acelaşi timp unită şi separată de atâtea culturi, de situaţii politice, economice şi sociale, care reflectă o foarte mare parte a bogăţiei umanităţii din care, prin prezenţa în atâtea locuri, facem parte şi noi.

Cu toţii împărtăşim tradiţia franicscană ca o istorie comună şi intimă; suntem uniţi de instituţii străvechi pe care le adaptăm în funcţie de necesităţile dezvoltării noastre; apoi, am ales cu toţii să trăim “după forma sfintei Evanghelii” şi să îi slujim pe fraţii noştri în solidaritate şi în pace. În rugăciune şi în împărtăşirea de zi cu zi din fraternităţile noastre locale, există întotdeauna un spaţiu deschis pentru fraţii noştri săraci veniţi din alte părţi, astfel încât, dacă vin la noi, să se simtă cu adevărat fraţi.