Fericitul IeremiaFericitul Ieremia s-a născut într-un cătun din Moldova (Valahia Minor) în ziua de 29 iunie a anului 1556. Este primul din cei 7 copii ai familiei Stoica şi Margareta Costist. La botez primeşte numele de Ion.
Demnă de remarcat în viaţa şi vocaţia lui Ion este mama Margareta, care era o femeie plină de credinţă, şi care a ştiut să transmită fiilor ei, încă din copilărie, pe lângă educaţia umană, şi o educaţie profund creştină.

De aceea, foarte devreme, mama Margareta îi vorbeşte despre teroarea iadului şi uşurinţa cu care se poate ajunge acolo, precum şi despre frumuseţea vieţii creştine şi a urmării acesteia, adică a Cerului.

Totodată, îi spune că există o ţară încântătoare unde trăiesc bunii creştini, unde călugarii sunt sfinţi şi unde locuieşte Papa, care este Vicarul lui Cristos pe pământ. Bineînţeles, toate acestea nu-l lasă indiferent pe Ion, dimpotrivă îi aprind în inimă dorinţa de a deveni şi el călugăr pentru a scăpa de iad şi pentru a fi sigur că va ajunge în Paradis.

Astfel, la vârsta de 18 ani, părăseşte patria şi merge în Italia, unde se află Papa şi sunt călugări sfinţi. Trecând Carpaţii prin pasul Oituz ajunge la Alba Iulia, iar de aici, însoţind un medic italian, Pietro Lo Iacomo, ajunge la Bari. Luminat de providenţă, se duce la Napoli, unde intră în mănăstirea capucinilor, primind numele de Ieremia la 8 mai 1578.

Destinat să îngrijească pe confraţii bolnavi în mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, îi slujeşte timp de 40 de ani cu aleasă blândeţe şi mare dăruire.

Era în ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În acel an, 1608, fratele Ieremia se pregătise cu o fervoare deosebită pentru această sărbătoare. Şi iată că în capela în care se afla în rugăciune a apărut Sfânta Fecioară, cu Fiul său în braţe, şi care se revelă umilului frate în toată splendoarea şi frumuseţea ei. Era înveşmântată într-o mantie albă, presărată cu stele strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele; cu toate acestea ele nu-l orbeau pe evlaviosul nostru frate care, în genunchi, cu braţele deschise, învăluit de atâta lumină, începu să o privească cu deosebită veneraţie. Apoi, cu o firească simplitate, îi spuse sfintei Fecioare: “Stăpâna mea şi Maica lui Dumnezeu, Marie, tu eşti regină şi nu porţi coroană pe cap?” Maria zâmbind şi strângându-şi cu dragoste copilul la piept, răspunse: “Frate Ieremia, coroana mea este fiul meu, pe care-l port în braţe”.

Clerici şi laici, îmbolnăvindu-se, cer să fie vizitaţi de fratele Ieremia; tocmai vizitând un bolnav în iarna anului sfânt 1625, moare la data de 5 martie.

La 18 decembrie 1959, Papa Ioan al XXIII-lea, îi declara eroicitatea virtuţilor, iar la 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea îl declara Fericit. Imitator fidel al sfântului Francisc, are o mare iubire faţă de Isus Rastignit, de Euharistie şi de Sfânta Fecioară Maria, pe care o numeşte “Maicuţa noastră”.

Smerit şi curajos, vesel şi harnic, se apropie de toţi, mici şi mari , bogaţi şi săraci, sănătoşi şi bolnavi. În bolile cele mai grele cei suferinzi recurg numai la el. În momentele delicate îi cer ajutorul medici şi infirmieri, invocându-l ca mijlocitor şi ocrotitor. În cazurile disperate îi sunt încredinţaţi lui cei nefericiţi şi cei aflaţi în necazuri.

Iubit de ortodocşi şi de catolici, smeritul frate capucin uneşte, în viaţa sa istorică, Orientul cu Occidentul.