Declaraţia comună a Sfântului Părinte, Papa Francisc şi a Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu I (26 mai 2014)

Declaraţia comună a Sfântului Părinte, Papa Francisc şi a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I

Iată declaraţia comună făcută de Papa Francisc şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, după ce s-au întâlnit astăzi în Ţara Sfântă, marcând cea de-a 50-a aniversare a întâlnirii predecesorilor lor, Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora.

1. La fel ca predecesorii noştri venerabili, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Atenagora, care s-au întâlnit aici, în Ierusalim, acum 50 de ani, Papa Francisc şi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I au fost determinaţi să se întâlnească în Ţara Sfântă, acolo “unde Răscumpărătorul nostru comun, Cristos, Domnul nostru, a trăit, a învăţat, a murit, a înviat şi s-a înălţat la Ceruri, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care se năştea” (Comunicatul comun al Papei Paul al VI-lea şi al Patriarhului Atenagora, publicat după întâlnirea lor din 6 ianuarie 1964). Întâlnirea noastră, o altă întâlnire între Episcopii Bisericilor Romei şi a Constantinopolului, fondate de cei doi fraţi, Apostolii Petru şi Paul, pentru noi este sursa unei bucurii spirituale profunde. Aceasta reprezintă o ocazie providenţială de a reflecta asupra profunzimii şi a autenticităţii legăturilor noastre existente, ele însele rodul unei călătorii pline de har, de-a lungul căreia Domnul ne-a călăuzit încă din ziua binecuvântată de acum 50 de ani.

2. Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este un pas nou şi necesar în călătoria către unitatea la care numai Duhul Sfânt ne poate călăuzi, aceea a comuniunii în diversitate legitimă. Dorim să amintim cu profundă recunoştinţă paşii pe care Domnul ne-a învrednicit deja să îi parcurgem. Îmbrăţişarea dintre Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora aici în Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pavat drumul către un gest important, ridicarea din memoria şi din mijlocul Bisericii a actelor de excomunicare reciprocă din 1054. Acesta a fost urmat de un schimb de vizite între cele două Scaune, de la Roma şi de la Constantinopol, de corespondenţă regulară şi, mai târziu, de decizia anunţată de Papa Ioan Paul al II-lea şi de Patriarhul Dimitrios, ambii de fericită amintire, de a iniţia un dialog teologic al adevărului între Catolici şi Ortodocşi. După aceşti ani, Dumnezeu, izvorul a toată pacea şi a toată iubirea, ne-a învăţat să privim unul la celălalt ca membri ai aceleiaşi familii Creştine, sub un singur Domn şi Mântuitor, Isus Cristos, şi să ne iubim unul pe celălalt, astfel încât să putem mărturisi credinţa noastră în aceeaşi Evanghelie a lui Cristos, aşa cum a fost primită ea de la Apostoli şi exprimată şi transmisă nouă de Conciliile Ecumenice şi de Părinţii Bisericii. În timp ce suntem pe deplin conştienţi de a nu fi atins ţelul comuniunii depline. astăzi confirmăm angajamentul nostru de a păşi împreună către unitatea pentru care Cristos, Domnul nostru, s-a rugat Tatălui, “ca toţi să fie una” (In 17,21).

3. Conştienţi pe deplin că unitatea se manifestă în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, aşteptăm – cu nerăbdare şi cu înflăcărată anticipare – ziua în care, în sfârşit, vom lua parte împreună la ospăţul Euharistic. În calitate de creştini, suntem chemaţi să ne pregătim pentru a primi darul comuniunii Euharistice, conform învăţăturii Sfântului Irineu din Lyon (Adversus Haereses, IV,18,5, PG 7,1028), prin intermediul mărturisirii unei singure credinţe, prin intermediul rugăciunii perseverente, al convertirii interioare, al reînnoirii vieţii şi al dialogului fratern. Prin realizarea acestui ţel sperat, vom arăta lumii întregi iubirea lui Dumnezeu, prin care suntem recunoscuţi ca adevăraţi discipoli ai lui Isus Cristos (cf. In 13,35).

4. Cu acest scop, dialogul teologic purtat de Comisia Mixtă Internaţională oferă o contribuţie fundamentală în căutarea comuniunii depline dintre Catolici şi Ortodocşi. De-a lungul timpurilor recente ale Papei Ioan Paul al II-lea şi ale Papei Benedict al XVI-lea, şi ale Patriarhului Dimitrios, progresul întâlnirilor noastre teologice a fost unul substanţial. Astăzi ne exprimăm aprecierea cordială pentru realizările de până acum, precum şi pentru eforturile curente. Acesta nu este un simplu exerciţiu teoretic, ci un exerciţiu în adevăr şi iubire, care cere o cunoaştere şi mai adâncă a tradiţiei fiecăruia, pentru a-i înţelege şi pentru a învăţa de la ei. Astfel, noi afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută un minim numitor comun, în baza căruia să se ajungă la un compromis, ci, mai degrabă, înseamnă adâncirea înţelegerii cu privire la adevărul pe care Cristos l-a oferit Bisericii sale, un adevăr pe care nu vom înceta niciodată să îl înţelegem mai bine, în măsura în care urmăm inspiraţiile Duhului Sfânt. De aceea, împreună afirmăm că credinţa noastră în Domnul necesită întâlnire fraternă şi dialog adevărat. O asemenea cale comună nu ne îndepărtează de adevăr; mai degrabă, prin schimbul de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne a conduce la întregul adevăr (cf. In 16,13).

5. Şi mai mult, în timp ce parcurgem acest drum către comuniunea deplină, avem deja datoria de a lucra împreună în slujirea umanităţii, mai ales pentru apărarea demnităţii persoanei umane în fiecare etapă a vieţii, şi la sfinţirea familiei bazată pe căsătorie, pentru promovarea păcii şi a binelui comun, şi pentru susţinerea celor suferinzi, care continuă să afecteze lumea noastră. Suntem conştienţi că foamea, sărăcia, analfabetismul, distribuirea inegală a resurselor, trebuie eliminate în mod constant. Este de datoria noastră să căutăm să construim împreună o societate dreaptă şi umană, în care nimeni nu se simte exclus sau marginalizat.

6. Suntem profund convinşi că viitorul familiei umane depinde şi de modul în care noi protejăm – atât cu prudenţă cât şi cu compasiune şi dreptate – darul creaţiei, pe care Creatorul ni l-a încredinţat nouă. De aceea, recunoaştem cu părere de rău tratamentul eronat aplicat planetei noastre, care este eechivalent cu păcatul în faţa ochilor lui Dumnezeu. Reafirmăm responsabilitatea obligaţia noastră de a căuta simţul umilinţei şi al moderaţiei, astfel încât toţi oamenii să simtă nevoia de a respecta creaţia şi de a o îngriji cum se cuvine. Împreună, făgăduim că ne vom angaja în dezvoltarea conştiinţei cu privire la folosirea creaţiei; facem apel la toţi oamenii de bunăvoinţă să ia în calcul stiluri de viaţă care presupun mai puţină risipă şi mai mulştă frugalitate, arătând mai puţină lăcomie şi mai multă generozitate pentru protejarea lumii lui Dumnezeu şi pentru binele poporului Său.

7. De asemenea, există o nevoie urgentă de cooperare efectivă şi responsabilă între Creştini, pentru a apăra pretutindeni dreptul la exprimarea publică a credinţei şi de a fi trata în mod drept atunci când cineva promovează ceea ce Creştinismul continuă să ofere societăţii şi culturii contemporane. Cu privire la aceasta, îi invităm pe toţi Creştinii să promoveze un dialog autentic cu Iudaismul, Islamul şi cu alte tradiţii religioase. Indiferenţa şi ignoranţa reciprocă nu pot conduce decât la neîncredere şi chiar conflicte.

8. Din oraşul sfânt al Ierusalimului, ne exprimăm profunda îngrijorare faţă de situaţia Creştinilor din Orientul Mijlociu şi pentru dreptul lor de a rămâne cetăţeni deplini ai pământurilor lor natale. Ne îndreptăm către atotputernicul şi milostivul Dumnezeu, într-o rugăciune pentru pace în Ţara Sfântă şi în Orientul Mijlociu în general. În mod deosebit ne rugăm pentru Bisericile din Egipt, Siria, Iraq, care au suferit mai mult datorită evenimentelor recente. Încurajăm toate părţile, indiferent de convingerile religioase, să continue să lucreze pentru împăcare şi pentru recunoaşterea justă a drepturilor omului. Suntem convinşi că nu armele, ci dialogul, iertarea şi împăcarea sunt unicele mijloace posibile pentru dobândirea păcii.

9. Într-un context istoric marcat de violenţă, indiferenţă şi egoism, mulţi bărbaţi şi multe femei de azi simt că au pierdut calea. Tocmai prin mărturisirea noastră comună cu privire la vestea cea bună a Eangheliei putem fi capabili să îi ajutăm pe oamenii din zilele noastre să redescopere calea care conduce la adevăr, dreptate şi pace. Uniţi în intenţiile noastre şi amintind exemplul de acum 50 de ani de aici din Ierusalim al Papei Paul al VI-lea şi al Patriarhului Atenagora, le cerem tuturor Creştinilor, precum şi tuturor credincioşilor fiecărei tradiţii religioase, şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, să recunoască urgenţa momentului care ne impune să căutăm împăcarea şi unitatea familiei umane, în respectarea deplină a diferenţelor legitime, pentru binele întregii omeniri şi al generaţiilor viitoare.

 10. Prin acest pelerinaj la locurile unde unul şi acelaşi Domn al nostru, Isus Cristos, a fost răstignit, îngropat şi a înviat, cu umilinţă încredinţăm mijlocirii celei Pururea Fecioară, Sfânta Maria, paşii noştri viitori pe calea unităţii depline, încrezători în iubirea infinită a lui Dumnezeu faţă de întreaga familie umană.

“Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!” (Num 6,25-26).

Ierusalim, 25 mai 2014 

Traducere de fr. Daniel Cosmin Constantin, O.F.M. Cap.

Sursă: www.zenit.org

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.