Craig Lodge – un loc de pace şi regăsire

Craig Lodge – un loc de pace şi regăsire

Dragi fraţi, pace şi bine!

În perioada 14 Aprilie – 19 Mai am fost în Dalmally – Scoţia, mai exact la „Craig Lodge”, o casă de reculegere care aparţine lui Calum MacFarlane-Barrow şi soţiei lui Mary Anne.   

Aceştia au cumpărat locuinţa în 1977 pe când aceasta era folosită pentru găzduirea celor care veneau în zonă pentru sezonul de vânătoare. Atât locuinţa cât şi curtea şi dealurile şi munţii care înconjoară zona constituiau un loc perfect pentru creşterea celor cinci copii.  

Totuşi, în viaţa celor doi are loc o transformare majoră în urma unui pelerinaj la Medjugorje, iar în 1984, ca rezultat al pelerinajelor anuale în Bosnia şi a multor momente de discernământ şi rugăciune, amândoi decid ca locul să se numească „Family House of Prayer”. Cei doi încep să organizeze atât pelerinaje la Medjugorje, cât şi reculegeri, care pe măsura trecerii anilor, au devenit tot mai dese, iar lumea care frecventează locul să fie din ce în ce mai numeroasă, astfel încât, astăzi, vin grupuri aproape în fiecare weekend. De asemenea, oricine doreşte să meargă pentru reculegere sau odihnă, o poate face personal sau în grup mic şi în timpul săptămânii, în funcţie de gradul de ocupare al casei în acel moment – pot fi găzduiţi în jur de 50-60 de pelerini în acelaşi timp.          

Locul, deşi aparţine celor doi, este gestionat de comunitatea permanentă, adică atât persoane cu anumite responsabilităţi în casă, fie muncă de birou, fie curăţenie, fie bucătărie, fie administraţie, cât şi persoane din oraş care participă doar la programul spiritual: sfânta Liturghie (Marţea şi Duminica), momente de adoraţie atât comunitare (Miercurea şi Sâmbăta), cât şi personale (Lunea, când Preasfântul Sacrament este expus pe durata întregii zile) etc.        

Pe lângă comunitatea permanentă mai există şi comunitatea temporară constituită de voluntari, care dau o mână de ajutor la tot ceea ce este nevoie. Voluntarii sunt în general tineri care, recomandaţi de un preot sau o persoană de încredere, vin şi cer să trăiască acolo pentru o lună. În această perioadă au timp să decidă dacă vor să rămână pentru un an. Cei care decid aceasta cer comunităţii permanente să trăiască acolo pentru un an, iar comunitatea, în urma evaluării, decide.      

Voluntarii au un program spiritual diferit:

– 7:30 – rozariul şi laudele cu Preasfântul Sacrament expus;

– O oră de adoraţie personală, între orele 14:00 – 17:00;

– 17:00 vesperele şi rozariul cu Preasfântul Sacrament expus.                   

Săptămânal se studiază Catehismul şi Sfânta Scriptură. Aproape săptămânal voluntarii care doresc au colocviu cu preotul de acolo. La acestea se adaugă şi programul comunităţii permanente în afara de cel de Luni.

Cum am aflat şi cum am ajuns acolo, de vreme ce – unii dintre voi ştiu – nu intenţionam să ies din ţară, cel puţin nu prea curând?     

Un bun prieten mi-a adresat invitaţia, spunând că acolo a aflat pacea pe care o căuta de mult timp. De asemenea, mi-a vorbit despre preotul de acolo ca fiind unul cu daruri deosebite, care m-ar putea ajuta. Însă, chiar şi aşa, nu aveam nici cel mai mic gând să răspund invitaţiei. Totuşi, două minuni se întâmplă: mai întâi, după ce m-am rugat cu privire la asta, am început să-mi doresc să merg, iar apoi şi mai miraculos a fost faptul că mi s-a permis să merg, în condiţiile în care, în mai multe rânduri, am refuzat invitaţia cutodelui de a vizita şi alte ţări.        

Astfel am pornit spre necunoscut, sperând doar că Domnul mă va însoţi şi călăuzi. Şi aşa a fost: începând de la locul în avion şi persoanele lângă care am stat şi care m-au ajutat să ajung la gară, ca să prind trenul la timp (chiar dacă cu alergătură), fiecare reculegere la care am participat, fiecare spovadă, colocviu, împărtăşire fraternă, rugăciuni pe care le-am auzit şi învăţat, răspunsuri la întrebări pe care mi le puneam… totul a fost providenţial. Cei de acolo aşteptau de ceva vreme un om cu spirit practic; pentru ei, prezenţa mea a fost providenţială, şi nu doar din punct de vedere practic.  Am întâlnit atât oameni care vindecă trupul şi oameni care vindecă suflete, cât şi oameni simpli, dar extraordinari prin experienţele lor şi prin credinţa şi încrederea lor în Dumnezeu. Din punct de vedere uman, cei de acolo exprimă cu mai multă uşurinţă ceea ce simt şi trăiesc, iar asta te face să fii şi tu la fel. Şi ei au defecte, ca toţi oamenii, însă iubirea pentru semeni trece peste acestea. „Lasă să iasă la iveală ce-i mai rău în tine, pentru ca noi te iubim oricum” a fost unul dintre îndemnuri. Pentru cel mai simplu lucru făcut ei îţi mulţumesc şi te apreciază, însă nu întârzie a te corecta fratern cu blândeţe atunci când greşeşti.    

Toate acestea, împreună cu programul spiritual, au un efect minunat asupra voluntarilor, efect pe care l-am putut observa cu ochiul liber, şi nu mă refer la mine. Se putea observa de la o zi la alta cum seninătatea de pe chipurile noilor veniţi creştea. Este un loc unde se întâlneşte vindecarea sufletească, şi asta se ştie acolo, iar protagoniştii nu sunt alţii decât Isus şi Maria. Este şi un loc pentru discernământ, atât pentru laici în alegerea drumului în viaţă, cât şi pentru preoţi şi persoane consacrate în vederea luării unor decizii importante.        

În timpul petrecut acolo am întâmpinat şi greutăţi care, însă, au contribuit la binele spiritual şi uman cu care am fost binecuvântat. Sunt profund recunoscător lui Dumnezeu şi Mariei, mama noastră, pentru tot binele primit.        

             

http://www.craiglodge.org/ este pagina unde puteţi afla mai multe despre ei.

Fr. Maricel Maxim, OFMCap

         

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.