Crăciun la Greccio
„În acel ținut era un om cu numele Giovanni, cu nume bun și respectat în părțile lui căci prețuia mai mult frumusețea sufletului decât pe cea a trupului. Cu aproape două săptămâni înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, fericitul Francisc, l-a chemat la el și i-a zis: „Dacă vrei să celebrăm la Greccio Nașterea lui Isus, du-te înainte și pregătește ceea ce îți spun: aș vrea să-l reprezint pe Pruncul născut la Betleem , și să văd cu ochii mei greutățile în care s-a afla din cauza lipsei lucrurilor necesare pentru un nou-născut, cum a fost așezat într-o iesle și cum dormea pe fân înconjurat de animale. Prietenul fidel și devotat, după ce l-a ascultat, s-a dus să pregătească la locul stabilit toate cele necesare, conform planului pe care i l-a propus Sfântul.
Zilele se scurgeau odată cu apa micului izvoraș ce străbătea satul lor, din care se adăpau animalele, iar oamenii î-și potoleau setea trupului și a sufletului. Astfel, ziua bucuriei, a veseliei, dar mai ales ziua aducerii de mulțumire era de acum aproape. Sunt convocați frații din diferite părți, prieteni și binefăcători, cu toții într-un duh, bărbați, femei tineri și copii în sărbătoare, sosesc din toată regiunea, aducând fiecare după posibilitățile sale, lumânări și torțe pentru a lumina acea noapte, în care s-a aprins în cer cu strălucire Steaua care a luminat toate zilele și timpurile. La sfârșit sosește Francisc: vede că totul este pregătit conform dorinței lui, și inima i se umple de bucurie. Se aranjează ieslea, se pune fân în ea și sunt aduse: văcuța, mielușelul și celelalte animale. În acea scenă emoționantă strălucea simplitatea evanghelică, era lăudată sărăcia și recomandată umilința. Greccio a devenit ca un nou Betleem
Francisc vroia ca în ziua aceasta cei săraci, cerșetorii copiii să fie săturați de cei bogați, iar animalele să primească o porție de hrană și de fân mai mare ca de obicei. „Dacă voi putea vorbi cu împăratul – spunea – îl voi ruga să emită un edict general, ca toți aceia care pot, să împrăștie pe drumuri grâu și tot felul de cereale, astfel încât, într-o zi atât de solemnă, păsările și în mod special surioarele ciocârlii să aibă hrană din belșug”.
Nu se putea gândi fără să plângă la sărăcia în care se afla în acele zile Fecioara Maria.
Francisc avea față de Nașterea Domnului o devoțiune mai mare decât față de orice altă sărbătoare din timpul anului. Într-adevăr, cu toate că Domnul a înfăptuit mântuirea noastră în alte solemnități, Sfântul Francisc spunea că Isus a început să ne mântuiască încă din ziua nașterii sale. Și vroia ca de Crăciun toți creștinii să tresalte de bucurie în Dumnezeu, iar datorită iubirii lui, care ni s-a dăruit cu totul nouă, să fie generoși nu doar cu cei nevoiași, ci și cu animalele și cu păsările.
Francisc s-a îmbrăcat cu veșmintele de diacon, căci era diacon, și cântă cu voce sonoră sfânta Evanghelie: acea voce puternică și dulce, limpede și sonoră îi răpește pe toți în dorința cerului. Apoi vorbește poporului și îl reevocă prin cuvinte pline de duioșie pe Regele sărac nou-născut și micul oraș Betleem. Deseori, atunci când vroia să-l numească pe Isus Cristos, înflăcărat de iubire cerească îl numea „Pruncul din Betleem”, iar acel nume „Betleem” îl pronunța umplându-și gura cu glas și încă și mai mult cu afecțiune duioasă, producând un sunet asemănător cu cel al behăitului unei oi. Și ori de câte ori spunea „Pruncul din Betleem” sau „Isus”, își trecea limba peste buze, ca și cum ar gusta și ar reține toată dulceața acelor cuvinte.
Acea noapte era luminată ca în plină zi, dragă oamenilor ca și animalelor! Lumea venea și se înveselea simțind în toată ființa lor o veselie pe care nu au mai experimentat-o până atunci, în fața acestui mister, misterul unui Dumnezeu care se face om. Pădurea răsună de glasurile lor, iar stâncile impunătoare răspândeau ecoul cântecele de sărbătoare.
Fr. Lucian Iosif Dumea O.F.M. Cap.
