Copii la umbra sfântului

Copii la umbra sfântului… din nou

Click pe imagine pentru a vedea Albumul foto

Marţi, 30 iunie 2015, la umbra fericitului Ieremia s-au adunat din nou copiii… Este vorba de un grup de 70 de copii din parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, aflaţi în trecere spre Slănic Moldova, unde aveau să petreacă un campus de câteva zile.        

Aceşti copii binecuvântaţi, însoţiţi de pr. vicar, Marius Ilieş, de surori şi animatori din parohie, au poposit la Sanctuarul “Fericitul Ieremia” pentru o clipă de răgaz în compania celui care a fost un mare iubitor de copii.         

La ora 12.30 vizitatorii noştri au participat la sfânta liturghie celebrată de pr. vicar, însoţit de pr. Cristinel Ghiurca, directorul Liceului Teologic “Fericitul Ieremia”, care le-a vorbit copiilor la predică despre legătura deosebită pe care fericitul Ieremia a avut-o cu părinţii săi, pe care i-a ascultat în toate, îndemnându-i şi pe aceştia să îi urmeze exemplul pe drumul sfinţeniei. Pe parcursul sfintei liturghii cei care au dorit au beneficiat de prezenţa a doi preoţi pentru sfânta spovadă.        

La sfârşitul celebrării euharistice pr. Ubaldo Oliviero, rectorul sanctuarului, a ţinut să îi salute pe cei veniţi în vizită la confratele nostru român, îndemnându-i şi el la urmarea exemplului de sfinţenie al fericitului Ieremia.      

După sfânta liturghie, copiii au servit prânzul la pacheţel în sala de mese a Seminarului nostru, după care şi-au continuat drumul către Slănic Moldova.       

Pe această cale dorim şi noi să îi felicităm, pentru această iniţiativă binecuvântată, pe cei care nu au considerat de prisos să se facă acest popas “la umbra sfântului”, în mod deosebit pe pr. paroh Petru Sescu şi pe pr. vicar care i-a însoţit pe copii. Fericitul Ieremia să mijlocească pentru toţi belşug de har şi binecuvântare de la Dumnezeu, dătătorul a tot binele. Vă aşteptăm şi cu alte ocazii. Pace şi bine!      

Fraţii capucini

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.