Câteva cuvinte despre Iertare
Iertarea…
Cuvânt sublim, cuvânt des folosit, dar și cuvânt din ce în ce mai greu de înțeles…
Un cuvânt care lasă în urma sa echivocuri, un cuvânt care ar trebui să fie din nou re-generat în limba română….
Iartă-mă…
Este poate cuvântul pe care ar trebui să-l rostească copiii atunci când „depășesc limitele”, în loc de: „dar ce am făcut?!”
Iartă-mă…
Este cuvântul care ar trebui să și-l spună logodnicii atunci când nu sunt fideli legămintelor lor de „veșnică iubire”…
Iartă-mă…
Mai ales acesta este cuvântul pe care soții ar trebui să-l aibă pe buze în perioadele critice ale căsniciei, cu alte cuvinte în fiecare zi, căci în fiecare zi iubirea lor este supusă încercărilor…
Iartă-mă…
Este cuvântul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l adresăm lui Dumnezeu atunci când ne mărturisim păcatele în sacramentul împăcării cu Dumnezeu și cu aproapele, iar preotul ne acordă iertarea în numele lui Dumnezeu…
Iartă-mă…
Un cuvânt încărcat de semnificații, semnificații care cuprind în ele angajamente irevocabile: „o să mă îndrept!”, „n-o să se mai repete!”, „gata, mă schimb!”.
Cât respectăm aceste angajamente pe care le luăm zilnic (de cele mai multe ori forțați de împrejurări, nu din convingeri profunde)?
„Atunci Petru s-a apropiat și i-a zis: Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu, care greșește împotriva mea? De șapte ori? Isus i-a spus: Nu-ți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori șapte!”
Uriașa dimensiune a iertării (și a iubirii!) adevărate…
Iar aceast[ nu stă în calcule aritmetice făcute pe marginea ei, ci în ne-măsura acesteia…
Iartă-mă! = Iubește-mă și de acum încolo!
Ne dăm seama cu adevărat de această echivalență?
Cu alte cuvinte, de adevărata dimensiune a cererii noastre de iertare?
Atunci când ne rugăm, de exemplu, Tatăl nostru, spunem niște cuvinte care ar trebui să ne dea (cel puțin!) de gândit: Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm…
Cu alte cuvinte: în aceeași măsură în care și noi iertăm… la fel cum și noi iertăm… și alte posibile variante de traducere…
Și atunci?!
Este oare mai important efortul nostru de a cere iertare (și căința noastră sinceră!), sau disponibilitatea celuilalt (implicit a noastră, atunci când trebuie să-l iertăm pe altcineva)?
Cred că amândouă sunt necesare, pentru că în orice conflict dintre oameni vina nu este doar a unuia dintre ei… Însă, chiar și dacă ar fi așa (se poate întâmpla!), înțelept este acela care știe să facă primul pas, acela de a-și „lăsa oferta la altar și se reîntoarce pe cale pentru a-l ierta pe fratele său”…
Cu alte cuvinte, cu toții avem nevoie de convertire, de schimbare a modului nostru de a vedea și trăi relațiile interumane…
Poate că și din această cauză (mai bine zis, din lipsa acestei dimensiuni a iertării!) treburile nu merg prea bine pe la noi, atât în familii cât și în societate…
Apoi, schimbarea adusă de iertare ar trebui să aibă ca însoțitoare pe cale coerența cu ceea ce ne-am propus noi și cu ceea ce se așteaptă de la noi cel ce ne-a iertat…
Cât ne străduim în acest sens?
Câtă determinare cuprinde cererea noastră de iertare?
În hotărârile noastre de a ne îndrepta, ne bazăm doar pe Nemărginirea Iubirii divine, sau ținem cont și de
Dreptatea lui Dumnezeu?
De Răsplata Lui?
Sunt doar câteva posibile puncte de meditație în acest An dedicat Familiei și tuturor problemelor pe care aceasta le are, printre care și lipsa iertării…
Fr. Petre-Marian Ianoș, O.F.M. Cap.
