Câte pâini aveţi?

 Câte pâini aveţi?
Scrisoarea circulară a Ministrului General după întâlnirea de la Frascati cu privire la imigranţii şi refugiaţii în Europa1

(Prot. N. 01060/15)

  1. Întrebarea lui Isus

„Câte pâini aveţi?”2. Cu această întrebare Isus a adresat-o ucenicilor săi, după ce aceştia şi-au arătat neputinţa faţă de mulţimea flămândă şi obosită. Erau într-adevăr mulţi, cinci mii de bărbaţi, fără a mai pune la socoteală femeile şi copiii, iar ceea ce aveau erau doar câteva pâini şi puţini peşti.

Privirea noastră se opreşte cu aceeaşi neputinţă la numărul de necalculat al imigranţilor şi refugiaţilor care încearcă să intre în Europa, după ce au traversat Libanul, Turcia şi alte ţări, iar noi ne dăm seama că situaţia este dramatică. Nu este numai Europa răscolită de acest flux migratoriu, gândiţi-vă la acea mulţime de persoane care, aflată în căutarea unui viitor mai bun, încearcă să treacă hotarul dintre Mexic şi Statele Unite, ca şi asupra acelora care, din diverse ţări africane, înfruntă Marea Mediterană. În timp ce scriu aceste rânduri, agenţiile de presă anunţă un alt naufragiu în largul coastelor turceşti, unde au murit şase copii. În acest moment, atenţia tuturor este îndreptată asupra Europei, însă ar fi greşit să ne gândim că aceasta este doar o problemă europeană.

Persoanele care fug sunt multe, mult prea multe, cu mult mai multe decât acele cinci mii pe care Isus le îmbrăţişa cu privirea. Provoacă teamă şi din mai multe părţi se ridică ziduri pentru a-i împiedica pe calea lor, sunt chiar şi unii care ar vrea să-i retrimită înapoi de unde au venit. Aceia care sunt dispuşi să-i primească, se întreabă ce să facă atunci când se confruntă cu o urgenţă atât de gravă. Aproape că auzim aceeaşi întrebare pe care ucenicii i-au adresat-o lui Isus: „Cum putem găsi, aici, în pustiu, atâtea pâini ca să potolim foamea unei mulţimi atât de mari?”.               

  1. Să aveţi aceleaşi sentimente pe care le-a avut Cristos: milostivirea.

Fraţilor, v-am pus în faţa acestui fragment evanghelic al înmulţirii pâinilor, pentru ca privirea pe care o îndreptaţi asupra acestor dramatice evenimente ce privesc emigranţii să fie călăuzit de credinţă, să trezească în voi acelaşi sentiment pe care l-a trezit în Isus: „Mi-e milă de această mulţime. Sunt deja trei zile de când stau cu mine şi nu au nimic să mănânce. Nu vreau să-i trimit la drum nemâncaţi, pentru a nu cădea pe cale”. Lui Isus îi este „milă”, este tulburat de stomacul lor gol, de suferinţa acestora, îi este milă într-atât încât îi cheamă pe ucenici şi le spune: trebuie făcut ceva!. Să ne gândim la sf. Francisc care s-a lăsat atins de suferinţa leproşilor şi, după aceea, „a fost milostiv” cu ei.

Dragi fraţi capucini, în orice parte a lumii ne aflăm, să nu ne facem că nu vedem, să nu trecem mai departe, să nu construim ziduri construite din teroare şi din ipocrizie serviabilă. Suferinţa trăită de aceste fiinţe, disperarea care se poate citi pe chipurile lor să poată, cu adevărat, să ne îndemne la milostivire, răscolind prin caritatea şi minoritatea noastră. Să nu derapăm prin acele argumente care dau naştere indiferenţei, sau care ne aduc pe buze expresii de tipul: „de ce nu au rămas acasă la ei?”. Vocaţia noastră, aceea de a-l urma pe Isus Cristos, vocaţie întărită şi de charisma lui Francisc din Assisi, ne cere să devenim una cu Inima preamilostivă a lui Isus. El, Domnul, ne-ar întreba astăzi, ca şi atunci: „Câte pâini aveţi?”. Întrebarea, actualizată, ar putea fi: „Câte spaţii nefolosite aveţi? Ce mijloace şi câţi bani puteţi pune la dispoziţie?”. Răspunsul nostru nu ar fi prea diferit de acela al ucenicilor: ”Avem o mănăstire goală şi mai avem ceva spaţiu nefolosit prin casele unde locuim acum, însă ce sunt acestea în raport cu o urgenţă atât de mare? Suntem deja implicaţi în atâtea activităţi, iar acum se mai adaugă şi aceasta”. Isus ar fi spus: „ Spuneţi-le să şadă”, „spuneţi-le să intre!”. Împărtăşirea, împărţirea puţinului pe care îl avem, va mai provoca o minune!

Privirea noastră însufleţită de credinţă, dorinţa noastră de a face ceva, mai întotdeauna trebuie să ţină cont de diverse norme şi legi ale autorităţilor fiecărui stat. Se poate întâmpla ca pentru un simplu defect structural, de exemplu, din cauza unor prize de curent electric fixate prea jos, autorităţile competente să-i primească pe imigranţi să refuze oferta unei mănăstiri care are toate calificativele esenţiale pentru a o face. În ciuda tuturor neprevăzutelor şi a surprizelor birocratice, cred că este profund evanghelic să îndrăznim, să insistăm în a da semnale şi să folosim toate ocaziile pe care le avem la dispoziţie pentru a crea o mentalitate a primirii, a deschiderii faţă de imigranţi şi refugiaţi.

  1. Întâlnirea de la Frascati

Tot ceea ce am descris mai sus m-a provocat să convoc o întâlnire la Frascati pentru a ne confrunta, împărtăşi şi plănui proiecte pentru viitor. Întâlnirea a avut loc în zilele de 15 şi 16 octombrie 2015 şi a reunit 35 de fraţi, veniţi din 17 ţări, mai ales din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Fraţii prezenţi au fost întroduşi în argument de către experţi ai Caritas Internationalis, ai Jesuits Refugee Services, ca şi de către două surori de la UISG, experte în materie.

Am ascultat mărturii deosebit de expresive cu privire la diverse experienţe aflate în desfăşurare în cadrul Ordinului, mai ales în zonele mai expuse, cum ar fi Libanul, Malta, Grecia şi Italia. Fr. Abdallah, din Custodia Libanului, afirmă că ţara sa dă adăpost la 1,2 milioane de refugiaţi sirieni, adică cca. 25% din populaţia ţării. Cu siguranţă că acest fapt aduce cu sine mari probleme pentru Liban, atât din punct de vedere economic, cum ar fi lipsa alimentelor, sau din punct de vedere social, cum ar fi competiţia pentru a-şi asigura un loc de muncă. Confraţii noştri, mulţumită şi contribuţiilor Curiei Generale, au început să adăpostească câteva familii, să se îngrijească de şcolarizarea copiilor creştini şi să asigure asistenţă sanitară.

Fr. Gianfranco Palmisani, Ministrul provincial al Provinciei romane, ne-a povestit cum  provincia sa  a pus la dispoziţia refugiaţilor mai mult de un convent gol , iar aceasta a făcut-o în strânsă colaborare cu autorităţile competente. Fr. Gianfranco a vorbit şi despre un caz cu care s-a confruntat atunci când a oferit un imobil, iar autoritatea competentă l-a refuzat, motivând că ar conduce la o concentrare masivă de refugiaţi într-o anumită zonă.       

  1. Ce putem face?

Urgenţa continuă, iar angajarea noastră nu trebuie să lipsească. Mijloacele de comunicare denunţă faptul că nu puţine state au proclamat în gura mare disponibilitatea lor pentru a-i primi pe refugiaţi, însă din cauza problemelor de convieţuire sau din oportunitate politică, această disponibilitate întârzie să se concretizeze. Datoria noastră este aceea de a fi alături de imigranţi şi refugiaţi; cortinei de fum lăsate în urmă de cuvintele pompoase şi declaraţiile demagogice trebuie să-i răspundem prin concreteţea evanghelică capabilă să dea viaţă proiectelor de solidaritate. Să folosim şi capacităţile noastre pentru a crea o mentalitate respectuoasă faţă de demnitatea oricărei persoane, indiferent de religie sau de rasă. Să favorizăm iniţiativele şi locurile în care cetăţenii diferitelor state pot întâlni şi cunoaşte pe refugiaţi, pentru a crea astfel relaţii de prietenie şi de într-ajutorare.

Dacă dispunem de structuri nefolosite şi care sunt într-o stare bună, să nu ne temem să le oferim autorităţilor competente pentru un serviciu de primire şi adăpostire.. Pentru ce să nu primim persoane singure, sau o familie, în localurile nefolosite ale mănăstirilor?

O propunere făcută în timpul întâlnirii de la Frascati se referă la constituirea unor fraternităţi internaţionale care să aibă ca  finalitate slujirea refugiaţilor în zonele unde fluxul refugiaţilor este mare, cum ar fi Lampedusa, Grecia, Austria, pentru a cita doar câteva.  Această propunere este valabilă şi angajantă, va fi analizată şi elaborată ulterior.

Dacă, după ce ne-am gândit, analizat şi evaluat disponibilităţile, ajungem la concluzia că nu putem dona nimic la nivel de structuri sau de ospitalitate concretă, ne rămâne totuşi posibilitatea de a contribui cu bani la Fondul de urgenţe al Solidarităţii economice a Ordinului nostru sau la alte organizaţii care au aceeaşi finalitate. Atunci când Isus îi întreabă pe ucenici de câte pâini dispun, îi invită să împartă nu doar ce au în plus, dar şi tot ceea ce era strict necesar pentru viaţa lor de zi cu zi. Domnul însuşi bate cu insistenţă şi la uşile noastre! Să ne facem partea noastră, iar El o va face pe a sa. Vă cer să citiţi, cu inima deschisă şi plină de compasiune, cap. 25 al Evangheliei după Matei, începând cu versetul 31, care este îndreptarul nostru pentru proiectele de solidaritate şi să nu uităm niciodată, şi subliniez aceasta, cuvintele lui Isus: „ori de câte ori aţi făcut aceasta unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut!” (Mt. 25, 40).            

  1. Pe cale, împreună cu sărăcia noastră

Fraţilor preaiubiţi, ne aflăm pe cale către Naşterea Domnului, să mergem ducând cu noi sărăcia puţinelor pâini şi a câtorva peşti, pe care să le dăruim Lui. Trebuie să o fac eu, care slujesc ca Ministru general, trebuie să o faci şi tu, care eşti Ministru Provincial sau Custode., fă-o şi tu, drag confrate ce te afli în orice parte a lumii şi, după cum anul acesta este anul sfânt al milostivirii, vei predica şi vei da mărturie despre iubirea lui Dumnezeu faţă de orice om. Să o facem împreună, fraţilor, să vestim lumii că fraternitatea noastră, ce începe cu sf. Francisc, este capabilă să genereze speranţă, gratuitate şi braţe deschise, aceleaşi care au fost ale lui Isus atunci când şi-a dat viaţa pentru noi. Să o facem împreună, dând astfel mărturie nu numai că am primit harul de a merge acolo unde nimeni nu vrea să meargă, dar şi că îi primim pe aceia care mulţi îi refuză. Mulţi ne vor insulta, ne vor spune că suntem aducâtori de primejdii, că trebuie să apărăm orgoliul naţional, că acesti nenorociţi ne fură locurile de muncă, ca şi multe altele. Răspunsul la toate acestea este scris în Evanghelie.

Vă mărturisesc că port în suflet dorinţa de a citi repede că aţi răspuns la acest apel al meu. Cer ca această scrisoare să fie înmânată fiecărui frate din Ordin.

Vă urez un timp plin de milostivire, primită şi dăruită. Tuturor un bun şi sfânt Crăciun, iar noul an 2016 să aducă cu sine puterea şi curajul care se nasc din credinţă!

 Cu sentimente frăţeşti,
Fr. Mauro Johri, Ministru General OFMCap        

Roma, 8 dec. 2015,
Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri,
Patroana Ordinului nostru.          


Note:

  1. Străin am fost şi m-aţi primit (Mt. 25, 35) Prot. N. 00761/15
  2. Mt. 15, 34. Vezi şi: Mt. 14, 22-33; 15, 29-39; Mc. 6, 30-44; 8, 1-10; Lc. 9, 10-17; In. 6, 1-15.

Traducere din limba italiană
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.