Câte pâini aveți?
Scrisoarea circulară a Ministrului General după întâlnirea de la Frascati cu privire la imigranții și refugiații în Europa1
(Prot. N. 01060/15)
- Întrebarea lui Isus
„Câte pâini aveți?”2. Cu această întrebare Isus a adresat-o ucenicilor săi, după ce aceștia și-au arătat neputința față de mulțimea flămândă și obosită. Erau într-adevăr mulți, cinci mii de bărbați, fără a mai pune la socoteală femeile și copiii, iar ceea ce aveau erau doar câteva pâini și puțini pești.
Privirea noastră se oprește cu aceeași neputință la numărul de necalculat al imigranților și refugiaților care încearcă să intre în Europa, după ce au traversat Libanul, Turcia și alte țări, iar noi ne dăm seama că situația este dramatică. Nu este numai Europa răscolită de acest flux migratoriu, gândiți-vă la acea mulțime de persoane care, aflată în căutarea unui viitor mai bun, încearcă să treacă hotarul dintre Mexic și Statele Unite, ca și asupra acelora care, din diverse țări africane, înfruntă Marea Mediterană. În timp ce scriu aceste rânduri, agențiile de presă anunță un alt naufragiu în largul coastelor turcești, unde au murit șase copii. În acest moment, atenția tuturor este îndreptată asupra Europei, însă ar fi greșit să ne gândim că aceasta este doar o problemă europeană.
Persoanele care fug sunt multe, mult prea multe, cu mult mai multe decât acele cinci mii pe care Isus le îmbrățișa cu privirea. Provoacă teamă și din mai multe părți se ridică ziduri pentru a-i împiedica pe calea lor, sunt chiar și unii care ar vrea să-i retrimită înapoi de unde au venit. Aceia care sunt dispuși să-i primească, se întreabă ce să facă atunci când se confruntă cu o urgență atât de gravă. Aproape că auzim aceeași întrebare pe care ucenicii i-au adresat-o lui Isus: „Cum putem găsi, aici, în pustiu, atâtea pâini ca să potolim foamea unei mulțimi atât de mari?”.
- Să aveți aceleași sentimente pe care le-a avut Cristos: milostivirea.
Fraților, v-am pus în fața acestui fragment evanghelic al înmulțirii pâinilor, pentru ca privirea pe care o îndreptați asupra acestor dramatice evenimente ce privesc emigranții să fie călăuzit de credință, să trezească în voi același sentiment pe care l-a trezit în Isus: „Mi-e milă de această mulțime. Sunt deja trei zile de când stau cu mine și nu au nimic să mănânce. Nu vreau să-i trimit la drum nemâncați, pentru a nu cădea pe cale”. Lui Isus îi este „milă”, este tulburat de stomacul lor gol, de suferința acestora, îi este milă într-atât încât îi cheamă pe ucenici și le spune: trebuie făcut ceva!. Să ne gândim la sf. Francisc care s-a lăsat atins de suferința leproșilor și, după aceea, „a fost milostiv” cu ei.
Dragi frați capucini, în orice parte a lumii ne aflăm, să nu ne facem că nu vedem, să nu trecem mai departe, să nu construim ziduri construite din teroare și din ipocrizie serviabilă. Suferința trăită de aceste ființe, disperarea care se poate citi pe chipurile lor să poată, cu adevărat, să ne îndemne la milostivire, răscolind prin caritatea și minoritatea noastră. Să nu derapăm prin acele argumente care dau naștere indiferenței, sau care ne aduc pe buze expresii de tipul: „de ce nu au rămas acasă la ei?”. Vocația noastră, aceea de a-l urma pe Isus Cristos, vocație întărită și de charisma lui Francisc din Assisi, ne cere să devenim una cu Inima preamilostivă a lui Isus. El, Domnul, ne-ar întreba astăzi, ca și atunci: „Câte pâini aveți?”. Întrebarea, actualizată, ar putea fi: „Câte spații nefolosite aveți? Ce mijloace și câți bani puteți pune la dispoziție?”. Răspunsul nostru nu ar fi prea diferit de acela al ucenicilor: ”Avem o mănăstire goală și mai avem ceva spațiu nefolosit prin casele unde locuim acum, însă ce sunt acestea în raport cu o urgență atât de mare? Suntem deja implicați în atâtea activități, iar acum se mai adaugă și aceasta”. Isus ar fi spus: „ Spuneți-le să șadă”, „spuneți-le să intre!”. Împărtășirea, împărțirea puținului pe care îl avem, va mai provoca o minune!
Privirea noastră însuflețită de credință, dorința noastră de a face ceva, mai întotdeauna trebuie să țină cont de diverse norme și legi ale autorităților fiecărui stat. Se poate întâmpla ca pentru un simplu defect structural, de exemplu, din cauza unor prize de curent electric fixate prea jos, autoritățile competente să-i primească pe imigranți să refuze oferta unei mănăstiri care are toate calificativele esențiale pentru a o face. În ciuda tuturor neprevăzutelor și a surprizelor birocratice, cred că este profund evanghelic să îndrăznim, să insistăm în a da semnale și să folosim toate ocaziile pe care le avem la dispoziție pentru a crea o mentalitate a primirii, a deschiderii față de imigranți și refugiați.
- Întâlnirea de la Frascati
Tot ceea ce am descris mai sus m-a provocat să convoc o întâlnire la Frascati pentru a ne confrunta, împărtăși și plănui proiecte pentru viitor. Întâlnirea a avut loc în zilele de 15 și 16 octombrie 2015 și a reunit 35 de frați, veniți din 17 țări, mai ales din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Frații prezenți au fost întroduși în argument de către experți ai Caritas Internationalis, ai Jesuits Refugee Services, ca și de către două surori de la UISG, experte în materie.
Am ascultat mărturii deosebit de expresive cu privire la diverse experiențe aflate în desfășurare în cadrul Ordinului, mai ales în zonele mai expuse, cum ar fi Libanul, Malta, Grecia și Italia. Fr. Abdallah, din Custodia Libanului, afirmă că țara sa dă adăpost la 1,2 milioane de refugiați sirieni, adică cca. 25% din populația țării. Cu siguranță că acest fapt aduce cu sine mari probleme pentru Liban, atât din punct de vedere economic, cum ar fi lipsa alimentelor, sau din punct de vedere social, cum ar fi competiția pentru a-și asigura un loc de muncă. Confrații noștri, mulțumită și contribuțiilor Curiei Generale, au început să adăpostească câteva familii, să se îngrijească de școlarizarea copiilor creștini și să asigure asistență sanitară.
Fr. Gianfranco Palmisani, Ministrul provincial al Provinciei romane, ne-a povestit cum provincia sa a pus la dispoziția refugiaților mai mult de un convent gol , iar aceasta a făcut-o în strânsă colaborare cu autoritățile competente. Fr. Gianfranco a vorbit și despre un caz cu care s-a confruntat atunci când a oferit un imobil, iar autoritatea competentă l-a refuzat, motivând că ar conduce la o concentrare masivă de refugiați într-o anumită zonă.
- Ce putem face?
Urgența continuă, iar angajarea noastră nu trebuie să lipsească. Mijloacele de comunicare denunță faptul că nu puține state au proclamat în gura mare disponibilitatea lor pentru a-i primi pe refugiați, însă din cauza problemelor de conviețuire sau din oportunitate politică, această disponibilitate întârzie să se concretizeze. Datoria noastră este aceea de a fi alături de imigranți și refugiați; cortinei de fum lăsate în urmă de cuvintele pompoase și declarațiile demagogice trebuie să-i răspundem prin concretețea evanghelică capabilă să dea viață proiectelor de solidaritate. Să folosim și capacitățile noastre pentru a crea o mentalitate respectuoasă față de demnitatea oricărei persoane, indiferent de religie sau de rasă. Să favorizăm inițiativele și locurile în care cetățenii diferitelor state pot întâlni și cunoaște pe refugiați, pentru a crea astfel relații de prietenie și de într-ajutorare.
Dacă dispunem de structuri nefolosite și care sunt într-o stare bună, să nu ne temem să le oferim autorităților competente pentru un serviciu de primire și adăpostire.. Pentru ce să nu primim persoane singure, sau o familie, în localurile nefolosite ale mănăstirilor?
O propunere făcută în timpul întâlnirii de la Frascati se referă la constituirea unor fraternități internaționale care să aibă ca finalitate slujirea refugiaților în zonele unde fluxul refugiaților este mare, cum ar fi Lampedusa, Grecia, Austria, pentru a cita doar câteva. Această propunere este valabilă și angajantă, va fi analizată și elaborată ulterior.
Dacă, după ce ne-am gândit, analizat și evaluat disponibilitățile, ajungem la concluzia că nu putem dona nimic la nivel de structuri sau de ospitalitate concretă, ne rămâne totuși posibilitatea de a contribui cu bani la Fondul de urgențe al Solidarității economice a Ordinului nostru sau la alte organizații care au aceeași finalitate. Atunci când Isus îi întreabă pe ucenici de câte pâini dispun, îi invită să împartă nu doar ce au în plus, dar și tot ceea ce era strict necesar pentru viața lor de zi cu zi. Domnul însuși bate cu insistență și la ușile noastre! Să ne facem partea noastră, iar El o va face pe a sa. Vă cer să citiți, cu inima deschisă și plină de compasiune, cap. 25 al Evangheliei după Matei, începând cu versetul 31, care este îndreptarul nostru pentru proiectele de solidaritate și să nu uităm niciodată, și subliniez aceasta, cuvintele lui Isus: „ori de câte ori ați făcut aceasta unuia dintre acești frați ai mei mai mici, mie mi-ați făcut!” (Mt. 25, 40).
- Pe cale, împreună cu sărăcia noastră
Fraților preaiubiți, ne aflăm pe cale către Nașterea Domnului, să mergem ducând cu noi sărăcia puținelor pâini și a câtorva pești, pe care să le dăruim Lui. Trebuie să o fac eu, care slujesc ca Ministru general, trebuie să o faci și tu, care ești Ministru Provincial sau Custode., fă-o și tu, drag confrate ce te afli în orice parte a lumii și, după cum anul acesta este anul sfânt al milostivirii, vei predica și vei da mărturie despre iubirea lui Dumnezeu față de orice om. Să o facem împreună, fraților, să vestim lumii că fraternitatea noastră, ce începe cu sf. Francisc, este capabilă să genereze speranță, gratuitate și brațe deschise, aceleași care au fost ale lui Isus atunci când și-a dat viața pentru noi. Să o facem împreună, dând astfel mărturie nu numai că am primit harul de a merge acolo unde nimeni nu vrea să meargă, dar și că îi primim pe aceia care mulți îi refuză. Mulți ne vor insulta, ne vor spune că suntem aducâtori de primejdii, că trebuie să apărăm orgoliul național, că acesti nenorociți ne fură locurile de muncă, ca și multe altele. Răspunsul la toate acestea este scris în Evanghelie.
Vă mărturisesc că port în suflet dorința de a citi repede că ați răspuns la acest apel al meu. Cer ca această scrisoare să fie înmânată fiecărui frate din Ordin.
Vă urez un timp plin de milostivire, primită și dăruită. Tuturor un bun și sfânt Crăciun, iar noul an 2016 să aducă cu sine puterea și curajul care se nasc din credință!
Cu sentimente frățești,
Fr. Mauro Johri, Ministru General OFMCap
Roma, 8 dec. 2015,
Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri,
Patroana Ordinului nostru.
Note:
- Străin am fost și m-ați primit (Mt. 25, 35) Prot. N. 00761/15
- Mt. 15, 34. Vezi și: Mt. 14, 22-33; 15, 29-39; Mc. 6, 30-44; 8, 1-10; Lc. 9, 10-17; In. 6, 1-15.
Traducere din limba italiană
Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap
