Calea crucii, a noastră

Calea crucii
A noastră, cea de toate zilele…
Meditaţii pentru Postul Mare

(Se intră în procesiune purtând crucea, care se aşează într-un loc vizibil, pregătit dinainte)

Isuse blând, la tine vin plângând
Cei păcătoşi, iertare implorând.
Arată-ţi marea bunătate,
Stăpâne prea-ndurate,
Cât mai curând, cât mai curând.

Refr. Iartă-ne, Doamne, iartă pe poporul tău
Şi în veci, nu te supăra pe noi.

Tu n-ai uitat că pentru-al lor păcat
Tot sângele pe cruce l-ai vărsat;
Ascultă-i şi le-mparte-ndată
Iertarea ta bogată,
Căci te-au rugat, căci te-au rugat. Refr.

Pe-al tău popor, o blând Mântuitor
Tu îl iubeşti cu foc mistuitor,
de-aceea strigă  către tine
cu lacrimi şi suspine,
fii iertător, fii iertător. Refr.

Te rog şi eu , Mântuitorul meu,
Tu, care eşti şi om şi Dumnezeu,
Revarsă-n sufletu-mi căinţă
Ca-n mare umilinţă
Să te urmez, să te urmez. Refr.

Cel: În numele Tatălui…

Cel: Ai milă de noi, Doamne,

Toţi: căci am păcătuit împotriva ta.

Cel: Arată-ne, Doamne, milostivirea ta

Toţi: şi dă-ne mântuirea ta.

Cel: Dumnezeu cel atotputernic să aibă milă de noi, să ne ierte păcatele şi să ne conducă la viaţa cea veşnică.

Toţi: Amin.

Cel: Să ne rugăm:
Doamne Isuse, jertfa ta pe cruce şi învierea ta să nu fie zadarnice pentru noi. Parcurgând împreună cu tine această cale a crucii, să o trăim împreună cu tine. Îţi încredinţăm viaţa noastră, pentru ca tu să o conduci, prin moartea noastră pentru păcat, la strălucirea învierii tale în patria cerească.

Toţi: Amin.

Meditaţie iniţială
Doamne Isuse, suntem iarăşi adunaţi pentru ca împreună cu tine să parcurgem din nou toate etapele suferinţei umane, toate fricile, toate deznădejdile, toate însingurările, toate întrebările noastre fără răspuns, rezumate în suferinţa şi moartea ta mântuitoare.

Este  calea crucii cea de toate zilele. A noastră, a celor prezenţi aici, dar şi a acelora care nu pot, sau nu vor să stea o oră împreună cu tine.

Este o cale a crucii cu „staţiunile” ei de pe stradă, de prin casele fiecăruia dintre noi, de prin spitale (câte nu se spun astăzi cu privire la sistemul sanitar!), de la locul de muncă (cine-l mai are), din paginile de cronică neagră ale aşa zisei mass-media, cu o staţiune specială dedicată vreunei nedreptăţi suferite recent, cu o alta (sau mai multe, de ce nu?) dedicată laşităţilor noastre de zi cu zi, fragilităţilor noastre, ipocriziilor noastre, egoismului nostru, patimilor şi pătimirilor noastre de pe urma lor… 

O cale a crucii mai întortocheată, pe care o parcurgem zilnic în sufletul nostru şi în jurul nostru.

Iar când obosim pe cale, pe calea crucii cea de toate zilele, ne odihnim căţărându-ne pe Crucea pe care o duci tu în spate, fără să ne treacă de loc prin cap să te întrebăm dacă nu ai obosit, dacă nu ai şi tu nevoie de ajutor, dacă mai poţi să ne mai duci pe toţi  în spate, dacă…

 „Adame, unde eşti?”

Mă ascund, Doamne, căci sunt gol…

Fug de-o veşnicie, Doamne, căci sunt gol pe dinăuntru, am risipit toată averea pe care mi-ai dat-o la plecare, atunci când ţi-am cerut partea mea de avere şi m-am îndepărtat de tine…

Ajunge-mă şi ajută-mă pe cale, Doamne, pe mine şi pe toţi fugarii de tine…

Staţiunea 1
Isus este condamnat la moarte

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel.  „Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, agitaţia devenea tot mai puternică, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui drept. Voi veţi vedea!” Tot poporul a răspuns: „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. Atunci l-a eliberat pe Barabba, iar pe Isus, după ce l-a biciuit, l-a dat ca să fie răstignit” (Mt. 27, 24-26).

Meditaţie
Din înaltul îngâmfării noastre, al egoismului nostru, noi te condamnăm la moarte. Nu doar pe tine, ci şi pe toţi fraţii noştri care, în chiar în  aceste zile, de-a lungul şi de-a latul pământului, sunt acuzaţi, sunt condamnaţi la moarte fără drept de apel, doar pentru că sunt lipsiţi de apărare în faţa puternicilor zilei şi ai locului. Singura lor apărare ai rămas doar tu, însă şi pe tine te-am condamnat la moarte. Acum două mii de ani, ca şi azi, aici, acum.

 Ne-am spălat şi continuăm să ne spălăm pe mâini, Doamne. Faţă de acum două mii de ani, până şi spălatul nostru pe mâini a evoluat, Doamne. Dacă atunci încă mai putea însemna neparticiparea la un act samavolnic, azi înseamnă nu doar indiferenţă, nepăsare, dezinteres, ci şi participare activă la tiranie tocmai prin neimplicarea noastră alături de cei marginalizaţi, asupriţi, oropsiţi.

Atunci mai aveam încă chef să participăm la acuzaţiile şi condamnările publice şi să strigăm: La moarte cu el! Sângele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri! Azi însă nici măcar de aceste spectacole nu mai avem chef. Pentru că ne vine totul acasă, gata pregătit, ambalat. Totul la pachet: acuzaţii, condamnări, linşări publice. Stăm comod în fotolii şi privim, ne indignăm, dar nu ne mişcăm.

 Nu se merită.

Să o facă alţii, eu cu ce mă aleg?

Ne-am închis în noi, Doamne, cu nimicul nostru atât de important pentru noi. Iar în momentele de deznădejde, strigăm cu mânie: Unde este Dumnezeu?

Chiar, pe unde eşti, Doamne?

Eşti aici, în faţa noastră.

Murdar, bătut, plin de sânge, încoronat cu spini, ascultându-ţi sentinţa şi aşteptându-ţi crucea.

În timp ce noi te privim de sus, cu aroganţă şi dispreţ, privirea ta este plină de milostivire.

De aceea, să spunem: Ai milă de noi, Doamne!

 Invocaţii
– Pentru ca niciodată nimeni să nu mai fie condamnat pentru a potoli setea de răzbunare;
Ai milă de noi, Doamne!
– Pentru ca pedeapsa cu moartea să fie abrogată în orice parte a lumii;
Ai milă de noi, Doamne!
– Pentru ca justiţia umană să ştie să-i recupereze şi să-i redea societăţii pe aceia care au greşit;
Ai milă de noi, Doamne!

 Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, condamnat pe nedrept la moarte, dăruieşte-ne o inimă eliberată de spiritul răzbunării. Învaţă-ne să-l iertăm pe fratele care a ales calea răului. Dăruieşte guvernanţilor capacitatea de a promulga legi drepte, care să respecte demnitatea umană. Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a II-a
Isus ia crucea pe umeri

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel.  Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine acela o va salva” (Lc. 9, 23-24).

Meditaţie
Doamne Isuse, stai în faţa noastră plin de sânge, murdar, cu hainele sfâşiate, primindu-ţi crucea crea pe umerii tăi, sfâşiaţi de loviturile de bici.

„Ecce homo!” proclamă Pilat.

Iată-l pe acela pe umerii căruia s-au adunat toate crucile oamenilor.

Chiar şi cele mai ascunse.

Iată Omul, asupra căruia apasă şi crucea mea, crucea care-mi rupe spinarea, crucea care îmi face pasul şovăielnic, care mă face să protestez, care mă face să urlu: nu mai pot!

 Acea cruce neaşteptată, absurdă, nedorită (însă care cruce este dorită, aşteptată, acceptată?), crucea mea personală, care mă face să-mi urlu întrebarea: de ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie?

Acea cruce sub povara căreia mă prăbuşesc frânt şi înfrânt…

Lângă celelalte cruci, pe umerii săi.

Sub povara crucilor noastre, el nu scoate o vorbă…

Despovăraţi, noi continuăm să-l judecăm, să-i aruncăm în faţă toate vinovăţiile lumii acesteia.

Avem neapărat nevoie de un vinovat, de ce nu ar putea fi el?

Aşa că să ne răspundă acuzatul:
– pentru ce mai sunt pe lume copii care mor de foame?
– pentru ce singurătatea şi abandonul în care zac unii bătrâni?
 – pentru ce toate acele victime ale neglijenţei, lăcomiei şi bestialităţii umane, pe care le vedem zilnic la televizor şi despre care vuieşte gura satului?
– pentru ce nedreptatea, calomnia, egoismul, războiul, ura, rasismul…
– pentru ce…

Aştept de la acuzat un răspuns.

Pretind un răspuns.

Iar răspunsul vine de unde nu mă aşteptam

„Iată omul!”

O invitaţie la a mă privi  în oglindă.

De a mă oglindi în ochii aceluia ce-şi duce crucea, ce-mi duce crucea.

De a mă vedea exact aşa cum sunt.

De a-mi da seama că, pe crucea sa, nici o suferinţă nu este uitată, nici o fiinţă abandonată, toate sunt acolo, pe cruce.

De aceea este grea, atât de grea…

De aceea pasul îi este atât de şovăielnic, iar atunci când cade, o face pentru a mai lua de jos o altă cruce, o altă durere…

Iată omul…

Invocaţii
Să răspundem împreună: dăruieşte-ne dragostea ta, Doamne!

– Pentru ca să învăţăm din nou să iubim şi să sperăm,
dăruieşte-ne dragostea ta, Doamne!
– pentru ca să vedem în orice om un adevărat frate al nostru,
dăruieşte-ne dragostea ta, Doamne!
– pentru ca să împărţim ce avem cu cine nu are nimic,
dăruieşte-ne dragostea ta, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, orbiţi de egoismul şi bunăstarea noastră, nu mai suntem capabili să te recunoaştem în acei care nu mai au nimic. Trezeşte din nou în noi capacitatea de a împărţi cu cei aflaţi în mizerie tot ceea ce avem, material şi spiritual. Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a III-a
Isus cade pentru prima oară sub povara crucii

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Iar el a purtat suferinţele noastre şi durerile noastre le-a luat asupra lui. Noi l-am considerat lovit, bătut de Dumnezeu şi umilit. Dar el era străpuns pentru nelegiuirile noastre, lovit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne aducea pacea era asupra lui. Prin rănile lui noi suntem vindecaţi” (Is. 53, 4-5).

 Meditaţie
Doamne Isuse, acea Cruce a devenit o greutate insuportabilă, iar cu fiecare clipă ce se scurge greuta-tea ei creşte, căci alte şi alte cruci se îngrămădesc peste ea.

Iar umerii rămân aceeaşi…

„Iată Omul!”

„Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care i-a asupra sa păcatele lumii!”

„Iată-l pe Omul durerilor, care cunoaşte suferinţa…”

Iată-l pe omul păcatelor (ale noastre, bineînţeles…)

Sf. Paul a fost şi mai îndrăzneţ în afirmaţii: iată-l pe Acela care a fost tratat drept păcat…

Păcatul…

Omul a pierdut simţul şi sensul păcatului, implicit şi pe acela al necesităţii iertării, al împăcării cu sine, cu ceilalţi, cu Dumnezeu…

Problema nu este însă atât conştientizarea că s-a pierdut ceva (simţul păcatului, conştiinţa de a fi păcătos, aceasta este o realitate clară, este o altă problemă), cât voinţa, necesitatea, urgenţa de a regăsi acest simţ şi acest sens, această conştiinţă a păcatului, de a simţi din nou nevoia de iertare…

Însă se vrea cu adevărat aceasta?

Sau ne mulţumim doar cu autojustificările?

Altfel nu se putea…

În fond, cu ce am greşit?

Dacă Isaia putea exclama: „vai mie, sunt pierdut, căci am buzele necurate”, iar Petru putea să-i ceară Învăţătorului: „îndepărtează-te de mine Doamne, căci sunt păcătos”, noi o mai facem, o mai putem face, mai vrem să o facem?

Mai suntem capabili să cerem: Iartă-mă, Doamne! Iertaţi-mă, fraţilor!?

Iertaţi-mă că nu am fost alături de voi, că m-am făcut că nu aud strigătul vostru de ajutor…

Dumnezeu îmi oferă , ne oferă tuturor, o şansă neaşteptată tocmai acum, când a căzut.

Când s-a coborât la nivelul meu, în praful de pe cale…

Măcar să profit de această nesperată ocazie şi să mă prezint cu numele meu adevărat: păcătos…

Şi adresa: în praful de pe cale…

Poate că aici, la noua mea adresă, voi găsi milostivirea de care am atâta nevoie…

 Invocaţii
Să răspundem împreună: Deschide-ne inima, Doamne!

– Isuse, dă-ne puterea de a nu ne izola în egoismul nostru şi harul de a ne deschide faţă de fraţii noştri;
Deschide-ne inima, Doamne!
– Isuse, învaţă-ne cum să ţinem ochii deschişi la nevoile fraţilor noştri, oricare ar fi acestea;
Deschide-ne inima, Doamne!
– Isuse, fă-ne să înţelegem urgenţa contribuţiei noastre concrete la salvarea fraţilor noştri;
Deschide-ne inima, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, fă-ne demni să-i slujim pe fraţii noştri, care, în lumea întreagă, mor de foame şi în sărăcie cruntă. Dă-le azi, prin mâinile noastre, pâinea cea de toate zilele, iar prin iubirea noastră, dăruieşte-le pacea şi bucuria.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a IV-a
Isus o întâlneşte pe mama sa

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Simeon i-a binecuvântat şi i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul” (Lc. 2, 34-35).

 Meditaţie
Pierdută în mulţimea care, după ce la condamnat la moarte, îl însoţeşte pe cale insultându-l şi lovindu-l, se notează o figură diversă, care nu se încadrează cu restul, cu zarva şi răutatea din jur.

O femeie, o mamă îndurerată, frântă de răutatea oamenilor.

Celui cu crucea în spate, Fiului ei, îi adresează o privire mută, o privire plină de întrebări, plină de durere…

Şi de lacrimi, de multe lacrimi, încărcată de lacrimile tuturor mamelor din lume…

„Unde sunt? Te-au abandonat cu toţi?”

Unde este Petru, unde sunt ucenicii, unde este mulţimea care, cu doar câteva zile în urmă, voia să te  facă rege?

Unde sunt toţi şchiopi, leproşii, orbii, toţi cei vindecaţi?

Pe drumul Calvarului, Maria însumează şi prezintă celui ce-şi duce crucea, durerea tuturor mamelor despărţite de fiii lor, durerea tuturor fiilor rupţi de lângă familiile lor…

De-a lungul întregului drum al Calvarului, până sus, la „locul Căpăţânii”, Maria continuă să pronunţe acel „fiat”, spus din veşnicie,  de o veşnicie, pentru o veşnicie,  lui Dumnezeu şi Omului…

Acel „da”, care o sfâşie ca mamă, ca femeie, ca ucenică a fiului său.

Chiar şi această întâlnire este un „da” în mijlocul unui cor asurzitor de „nu”…

Dacă primul „da” spus de Maria îngerului se poate traduce cu „facă-se voia ta, Doamne”, acest „da” spus în timp ce urca Calvarul alături de fiul său, nu se poate traduce decât prin „facă-se voia oamenilor”…

Cuvintele nu-şi au rostul între Mamă şi Fiu.

Nu şi-au avut niciodată rostul…

 Invocaţii
Să răspundem împreună: Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!

– Pentru ca familia, aşa cum a orânduit-o Dumnezeu, să fie ocrotită şi apărată:
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
– Pentru ca în familii să  predomine, dincolo de orice neînţelegeri, iubirea şi dialogul;
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!
– Pentru ca familiile noastre să fie cu adevărat sămânţă bună pentru comunitatea credincioşilor;
Sfântă Marie, roagă-te pentru noi!

 Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, fiul Mariei, prin mijlocirea mamei tale, care a pătimit împreună cu tine la picioarele crucii şi a împărtăşit toate durerile tale, te rugăm pentru familii, mai ales pentru acelea care sunt despărţite. Dragostea ta să le susţină, să le întărească, să le vindece şi să le apere.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a V-a
Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus”  (Lc. 23, 26).

Meditaţie
L-au obligat.

Probabil că pe Simon nu-l interesa ce era cu acea mulţime înfierbântată, cu acei soldaţi încruntaţi, cu acel amărât care-şi târa paşii şi crucea, care cădea tot mai des…

El voia doar să ajungă cât mai repede acasă, să mănânce ceva şi să se culce.

Să doarmă…

Să doarmă şi să uite, căci urma o nouă zi, o altă zi, cu problemele şi necazurile ei…

Acest trecător, acest ţăran obosit (se întorcea de la câmp, precizează Luca, însă de la câmp, o ştim cu toţii, nu te poţi întoarce decât cu spinarea frântă şi cu şalele rupte…), acest ţăran este obligat de soldaţi să mai ducă o cruce, de parcă nu-i ajungea crucea sa, cea de toate zilele…

Nu ştim nimic despre ce a gândit despre acest fapt Simon, aşa cum nu ştim nimic nici despre ce a gândit Isus, însă putem bănui că a existat măcar o privire între cei doi.

O privire plină de recunoştinţă din partea lui Isus, o privire plină de compasiune din partea lui Simon…

Un dialog al privirilor mute, încărcate de suferinţă şi speranţă, pe care îl avem şi noi uneori, pe drumul calvarului nostru cotidian, căci doar unul care trăieşte suferinţa îl poate înţelege pe cineva care suferă…

Această întâlnire dintre două suferinţe ce se recunosc una pe alta urcând Calvarul, sintetizează misterul întâlnirii dintre Dumnezeu şi Om, dintre acel Dumnezeu care „ia asupra sa păcatele lumii” şi acel om care, răscumpărat fiind, îşi asumă responsabilitatea de a se transforma în „aproapele” semenului său aflat în nevoie. 

Invocaţii
Să răspundem împreună: ascultă-ne, Doamne!

– Pentru toţi aceia care îi ajută pe cei săraci şi marginalizaţi, ca ei să persevereze, în ciuda tuturor dificultăţilor şi a nerecunoştinţei;
ascultă-ne, Doamne!
– pentru ca voluntariatul practicat de atâtea peroane să fie întotdeauna călăuzit de Duhul Sfânt;
ascultă-ne, Doamne!
– pentru ca ajutorarea aproapelui să nu mai fie excepţia, ci regula care evidenţiază viaţa noastră;
ascultă-ne, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, care ai fost ajutat să-ţi duci crucea de către un sărman, dă-ne puterea de a uita problemele şi suferinţele noastre, pentru ca astfel să-l putem să-l ajutăm pe aproapele nostru.   Eliberează-ne de egoismul nostru, de autosuficienţa noastră, de idolatria faţă de noi înşine şi fă-ne şi pe noi asemenea ţie, Doamne, un dar total pentru fraţii noştri.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a VI-a
Veronica şterge faţa lui Isus cu o mahramă

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Nu avea formă şi nici frumuseţe ca să o privim, nici înfăţişare ca să o dorim. Dispreţuit şi refuzat de oameni, om al durerii, cunoscător al suferinţei, de care îţi ascunzi faţa. Era dispreţuit şi noi nu l-am luat în seamă” (Is. 53, 2-3).

 Meditaţie 
O femeie oarecare din mulţime.

Una dintre multele femei pe care Isus le-a întâlnit în viaţa sa.

 Şi un gest plin de tandreţe, menit să-i uşureze, pentru o clipă, suferinţa.

Un gest ce pare atât de nesemnificativ faţă de încărcătura de durere a momentului.

Atât de lipsit de importanţă, că evangheliştii nici măcar nu l-au menţionat.

Din fericire, ni l-a transmis pietatea populară, atentă la aceste gesturi nesemnificative…

Şi totuşi, ce noroc că mai există peroane care fac gesturi inutile, neimportante…

Dacă nu ar fi existat, dacă nu ar exista, dacă nu vor exista aceste persoane simple şi gesturile lor inutile, neprogramate, aşa insuficiente cum pot părea, lumea ar fi doar o junglă. Cu legile ei, cu devorările ei, cu anihilările ei…

Din fericire, cineva a apreciat acel gest inutil şi l-a transformat în icoană, l-a transformat în nume…

O bucată de pânză care sfredeleşte egoismul nostru, în care se răsfrânge chipul nostru încrustat de indiferenţă, laşitate, trădare, ruşine…

Un gest inutil, cel al Veronicăi, un gest care însă  ar putea elibera chipul nostru de toată mizeria adunată, lăsând să strălucească chipul nostru cel adevărat, acea „imagine şi asemănare” cu Dumnezeu…

Invocaţii
Să răspundem împreună: ascultă-ne rugăciunea, Doamne!

– Pentru toate femeile, pentru ca în momentele de dificultate să continue să fie izvor de seninătate şi uşurare, de unitate şi pace;
ascultă-ne rugăciunea, Doamne!
– Pentru toate femeile, lezate în  demnitatea lor;
ascultă-ne rugăciunea, Doamne!
– Pentru toate femeile care au fost transformate în sclave;
–  ascultă-ne rugăciunea, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, Învăţătorule, la picioarele căruia Maria din Betania îţi asculta Cuvântul, dă-ne puterea de a valoriza şi respecta prezenţa femeii în comunităţile noastre şi în societatea noastră. Iartă ofensele aduse demnităţii acesteia, deschide-ne spre convertire.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a VII-a
Isus cade a doua oară sub povara crucii

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „El, care nu a săvârşit păcat, şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui, care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate. El însuşi, e lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi” (1 Pt. 2, 22-24).

Meditaţie
Căderile…

Am început să le numărăm, să le clasificăm…

Mai ales acum, când suntem uşuraţi de crucile noastre, pe care le-am încărcat pe crucea ta…

Răutatea, indiferenţa, jumătăţile noastre de măsură sunt acelea care te strivesc la pământ.

Printre cei răsfiraţi pe cale, ca să vedem spectacolul, alături de noi, cei călduţi, care nu vrem să ne compromitem prea mult cu tine (o oră pe săptămână la biserică, ca „să ne facem datoria”,câte ceva de pomană, dar nu prea mult, că unde ajungem?), sunt şi dintre aceia care nu te cunosc, care n-au auzit niciodată de tine şi de Vestea ta cea Bună.

Stau deoparte şi se crucesc de ceea ce văd.

De ceea ce aud…

Sunt şi dintre aceea care te urăsc, însă de aceştia ţie nu-ţi este teamă, căci un suflet gol de iubire este ca o casă lăsată de izbelişte, iar tu stai la uşă şi baţi…

Şi mai sunt şi copiii, Doamne…

Mulţimi nenumărate de copii, pe care setea noastră de putere îi striveşte zilnic sub greutatea armelor, al minelor, înecaţi în mare, sclavi în diverse făbricuţe nesănătoase, siliţi să confecţioneze haine, încălţăminte, jucării pentru bogaţii lumii, adică pentru noi. Iar foamea şi setea noastră de putere, de dominare, le goleşte farfuriile de hrana zilnică la marea lor majoritate…

Ajută-ne, pentru că doar împreună cu tine putem face să reînflorească un surâs pe chipul ofilit al atâtor copii de pe lumea aceasta.

Invocaţii
Să răspundem împreună: te rugăm din tot sufletul, Doamne!

– Pentru toţi copiii care sunt traumatizaţi de către societatea în care trăim;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!
– pentru toţi copiii care suferă şi mor din cauza egoismului puternicilor zilei;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!
– Pentru toţi copiii care au fost şi mai sunt supuşi abuzurilor sexuale;
te rugăm din tot sufletul, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu, care de mic copil ai fost persecutat şi ai cunoscut exilul, dă-ne ochi capabili să vadă lacrimile atâtor copii striviţi de foame, de boli, de exploatare, de marginalizare. Dă-ne inimi capabile să mângâie, să hrănească, să primească, să elibereze.
 Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a VIII-a
Isus întâlneşte femeile din Ierusalim

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri. Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde,ce se va întâmpla cu cel uscat?” (Lc. 23, 27-28.31).

Meditaţie
În misterul şi în drama durerii, a suferinţei, a nedreptăţii zilnice, concrete, doar un singur rol este permanent ocupat, cel al victimei.

Iar de victime nu ducem lipsă…

Cel care suferă se află întotdeauna cufundat în abisuri de solitudine, de angoasă, de sfâşieri interioare, de torturi fizice şi morale, pe care nimeni, nici măcar cel mai apropiat membru al familiei, cel care îi stă în permanenţă aproape, cel care îl îngrijeşte, nu va putea să le înţeleagă pe deplin…

Putem doar să identificăm crucile de azi şi să plângem împreună cu femeile din totdeauna…

Crucea ta, Doamne, ca şi misterul purtării ei, este pusă astăzi pe umerii multora dintre fraţii şi surorile noastre persecutaţi pentru credinţa în tine…

Lacrimile acelor femei de atunci sunt lacrimile noastre, Doamne, lacrimi vărsate pentru aceşti fraţi ai noştri persecutaţi, întemniţaţi din cauza credinţei lor…

Sunt lacrimi vărsate pentru preoţii tăi, torturaţi şi ucişi din ură faţă de tine…

Lacrimi vărsate şi pentru toţi aceia care sunt marginalizaţi din cauza credinţei lor în tine, a acelora care sunt dispreţuiţi şi batjocoriţi din aceeaşi cauză, care sunt împiedicaţi  să-şi exercite profesiunea aleasă din cauza credinţei lor in tine şi în crucea ta mântuitoare.

Pentru toate acestea, noi, lemnul cel uscat de azi, te rugăm:

Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!

Invocaţii
–   Pentru toţi fraţii noştri, persecutaţi din cauza credinţei, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!
–   Pentru toţi aceia care sunt pe nedrept calomniaţi pentru că cred în tine, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!
–   Pentru misionarii care sunt maltrataţi, închişi, condamnaţi şi ucişi, noi te rugăm:
–   Dă-ne puterea Duhului tău, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu care ai fost considerat a fi răufăcător, mângâie-i pe fraţii noştri care sunt persecutaţi, închişi, marginalizaţi pentru credinţa în tine. Dăruieşte-le harul de a şti să ierte şi să ofere suferinţele lor pentru mântuirea celor care îi asupresc.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a IX-a
Isus cade a treia oară

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

 Cel. „Atunci Dumnezeu l-a întrebat pe Cain: unde este fratele tău? Acela a răspuns: nu ştiu. Sunt eu oare paznicul fratelui meu?” (Gen. 4, 9).

Meditaţie
O altă cădere, Doamne, sub povara lăcomiei noastre, a egoismului nostru, a felului nostru de a fi modele de urmat pentru cei mai tineri…

Alături de tine, căzuţi sub povara crucii lor, o mulţime de tineri, striviţi de nepăsarea noastră, caută, imploră o mână de ajutor care să-i ajute să se ridice, cerşesc un zâmbet, o mângâiere…

În momentele de restrişte, o ştim cu toţii, recensământul prietenilor dă nişte rezultate care ne cam taie şi puţina vlagă pe care o mai avem. Însă pentru tineri, aflaţi la primii paşi pe calea vieţii, dezamăgirile generate de falsitatea unor modele, lipsa unor idealuri pentru care merită să faci toate sacrificiile, lipsa unui sprijin dezinteresat în momentele de rătăcire, pot fi letale.

Cei mai mulţi, după o astfel de cădere, nu mai reuşesc să se ridice şi să o ia de la capăt…

Iar împreună cu aceştia, şi familiile lor se simt strivite, sfâşiate de neputinţă…

Doar tu, deşi strivit de povara păcatelor noastre, le poţi fi de ajutor, doar tu poţi fi forţa care îi întăreşte, care îi ajută să se ridice din nou şi să o ia de la capăt.

Invocaţii
Să răspundem împreună: Dăruieşte-ne adevăratul curaj, Doamne!

– Pentru ca tinerii să aibă curajul de a-l urma pe Isus, adevăratul model şi învăţător, atunci când îi cheamă;
Dăruieşte-ne adevăratul curaj, Doamne!
– Pentru ca tinerii să fie ajutaţi să-şi găsească adevăratul sens al vieţii;
Dăruieşte-ne adevăratul curaj, Doamne!
– Pentru ca tinerii să fie capabili să construiască o societate mai bună decât aceea pe care am putut să le-o  oferim noi;
Dăruieşte-ne adevăratul curaj, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu care i-ai propus tânărului bogat să te urmeze renunţând la orice avea, dăruieşte-le tinerilor puterea de a descoperi frumuseţea credinţei trăite coerent şi cu entuziasm. Alege-ţi printre aceşti tineri noi apostoli care să te urmeze pe calea iubirii şi a dăruirii de sine.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a X-a
Isus este despuiat de hainele sale

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi, fiecărui soldat o parte, şi tunica. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de sus până jos; aşadar, au zis unii către alţii: „Să nu o rupem, ci să tragem la sorţi pentru ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura: Au împărţit între ei hainele mele şi pentru tunica mea au aruncat zaruri. Soldaţii au făcut toate acestea” (In. 19, 23-24).

 Meditaţie
Zilnic ni se perindă prin faţa ochilor imagini răscolitoare cu femei şi copii exploataţi, imagini cu oameni siliţi să lucreze în condiţii neomeneşti, imagini cu persoane umilite, discriminate, marginalizate; cu popoare întregi silite să ia calea exilului, cu popoare decimate de războaie, de lipsuri şi de foamete…
Despuiaţi de toate, până şi de demnitatea lor, pe unde ajung sunt umiliţi din nou, iar noi, cufundaţi în comoditatea noastră din faţa televizorului, am vrea să facem cine ştie ce lucruri măreţe, ne dăm cu părerea, cerem un minim de decenţă, invocăm drepturile omului…

Însă atunci când suntem puşi în faţa unor astfel de urgenţe, când trebuie să renunţăm concret la ceva, ne dezumflăm, găsim motive pentru a nu ne implica, ne continuăm viaţa noastră făcută din compromisuri.

Iar dacă putem participa şi noi la funestul joc al zarurilor aruncate pentru împărţirea puţinului altora, un nimic care, însă face cu ochiul, arată că suntem cineva, încă mai suntem cineva, până când va veni rândul nostru…

Invocaţii
Să răspundem împreună: Dăruieşte-ne iubirea ta, Doamne!

– Pentru ca nimeni să nu sufere de foame din cauza noastră;
Dăruieşte-ne iubirea ta, Doamne!
– Pentru ca să reuşim să ne eliberăm din sclavia consumismului;
Dăruieşte-ne iubirea ta, Doamne!
– Pentru ca nici un om să mai calce în picioare dreptul la viaţă al altor oameni;
Dăruieşte-ne iubirea ta, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, despuiat de haine şi de demnitatea ta de om, ajută-ne să ne eliberăm de setea noastră de a poseda ceva cu orice preţ. Fă-ne să înţelegem necesitatea de a începe cu adevărat să trăim o viaţă mai sobră şi mai simplă, din respect faţă de fraţii noştri cărora le lipseşte strictul necesar.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a XI-a
Isus este pironit pe cruce

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Era ceasul al treilea când l-au răstignit. Fusese scrisă inscripţia condamnării lui: „Regele Iudeilor”. împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga lui” (Mc. 15, 25-27).

 Meditaţie
 Justiţia acelor timpuri (ca şi cea de azi, de altfel) era destul de sumară şi aspră cu cei amărâţi, cu cei fără posibilitatea de a se apela la alte foruri de judecată, aşa că Isus a devenit una cu crucea sa, care s-a îngreunat cu trei cuie, o măsură de siguranţă prin care puternicii zilei voiau să se asigure (şi să ne asigure) că acele braţe vor rămâne larg deschise, ca să ne primească, să ne îmbrăţişeze atunci când ne vom da seama de monstruozitatea păcatelor noastre…

Trei cuie cu ajutorul cărora sunt ţintuite şi păcatele noastre pe acel lemn, vizibile, ca să ne dăm seama cât de meschini, cât de răi, cât de lacomi, cât de nerecunoscători am putut fi, cât de egoişti mai suntem încă, pentru că alături de păcatele noastre, împreună cu Isus, sunt răstignite zilnic toţi bolnavii pe care îi cunoaştem şi nu-i vizităm şi nu le alinăm suferinţa, toţi bătrânii singuri, abandonaţi în neputinţele lor…

În timp ce găsim şi alocăm sume imense pentru războaiele noastre nebuneşti, nu găsim nici timp, nici bani pentru alinarea suferinţelor, pentru îngrijirea decentă a bătrânilor care nu mai au pe nimeni şi zac abandonaţi prin nişte structuri care numai „case” nu se pot numi, nu găsim nici măcar un zâmbet pentru toţi marginalizaţii pe care ne facem că nu-i vedem, pentru că este mai comod pentru noi…

Aşa că tu continui să fii una cu crucea ta, ţintuit de trei cuie…

 Invocaţii
Să răspundem împreună: Dă-le mângâierea ta, Doamne!

– Bolnavilor, mai ales celor terminali,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!
– Bătrânilor bolnavi şi singuri,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!
– Celor handicapaţi, celor internaţi în diverse case de îngrijire, celor singuri,
Dă-le mângâierea ta, Doamne!

 Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, pironit pe cruce, dăruieşte-le tuturor răstigniţilor de azi, bolnavilor, bătrânilor, handicapaţilor, marginalizaţilor, mângâierea ta. Dăruieşte-ne şi nouă harul şi puterea de a mângâia, ajuta, valoriza, însoţi pe aceşti fraţi ai noştri, descoperind în ei prezenţa ta reală printre noi.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a XII-a
Isus moare pe cruce

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul” (Lc. 23, 44-46).

 Meditaţie
Consumatum est…

Totul s-a sfârşit…

Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu!

Însă înainte de a se abandona în totalitate în mâinile Tatălui ceresc, Isus nu a uitat de ce a urcat Calvarul, nu i-a uitat pe aceia care l-au obligat să urce Calvarul, purtându-şi crucea… 

Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac…

Ne iartă şi pe noi pentru toată „contribuţia” noastră la greutatea crucii sale…

Apoi, ca să lase totul în regulă şi pentru cei ce aveau să călăuzească turma după el şi care erau momentan absenţi, mai face şi o canonizare, o canonizare rapidă, căci se face seară şi trebuie observată Legea,care spune că nu trebuie să faci nimic sâmbăta…

Pentru a fi canonizat de Isus, ajunge o scurtă mărturisire, un simplu act de credinţă şi o rugă timidă: „Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta, spunând: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” Dar celălalt, mustrându-l, i-a răspuns: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar el n-a făcut nici un rău”. Şi spunea: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!” Iar el i-a spus: „Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc. 23, 39-43).

Îi mai rămânea ceva de dăruit, pentru a fi în totalitate liber.

Pe mama sa.

Şi nu a ezitat să o facă.

Nu ne putea lăsa orfani.

Isus, văzând-o pe mama sa şi alături de ea pe ucenicul pe care-l iubea…

Ucenicul iubit nu era doar Ioan, nu putea fi doar el, ci noi toţi.

Iată-l pe fiul tău!

Prin Ioan, ne-a spus şi nouă:

Iat-o pe mama ta!

Un fiu, atunci când se află la necaz, când nu mai ştie ce să facă, când are nevoie de ceva aleargă în braţele mamei, unde se simte protejat, ocrotit…

În sfârşit, consumatum est…

Invocaţii
Să răspundem împreună: dăruieşte-ne Duhul tău, Doamne!

– Pentru ca să fim capabili de a te urma până la moarte;
dăruieşte-ne Duhul tău, Doamne!
– Pentru ca să fim capabili să murim decât să ne lepădăm de tine;
dăruieşte-ne Duhul tău, Doamne!
– Pentru ca să fim capabili să ne dăm viaţa pentru fraţii noştri;
dăruieşte-ne Duhul tău, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
 Doamne Isuse, care ai împărtăşit cu noi natura noastră muritoare, dă-ne şi nouă puterea de a accepta clipa morţii într-o totală abandonare faţă de voinţa ta, conştienţi că tu eşti acolo ca să ne primeşti şi să ne dăruieşti viaţa veşnică.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a XIII-a
Isus este luat jos de pe cruce

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el discipol al lui Isus. Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat” (Mt. 27, 57-58).

Meditaţie
În faţa morţii, în faţa unei mame cu fiul mort în braţe, cuvintele sunt de prisos, devin searbăde, golite de sens, de conţinut, nu conving…

Poate şi din cauză că ne aflăm în faţa unui mister care depăşeşte slabele, limitatele puteri de înţelegere ale omului; un eveniment pe care omul nu îl poate explica, domina, controla, manipula…

Deşi încearcă aceasta cu toate puterile sale.

Doar lacrimile pot umple golul lăsat de vorbele şi de faptele noastre.

Iar acel trup fără viaţă, depus în braţele mamei, însumează în el toate trupurile atâtor tineri morţi în războaiele generate de lăcomia semenilor lor, generate de setea noastră de putere, de dominare asupra celor mai slabi ca noi, trupuri călcate în picioare, strivite de ura şi violenţa noastră, toţi morţii din diferitele lagăre, gulaguri, închisori…

Dar şi toţi morţii noştri dragi, ultima lor privire, ultimul respir…

Iar Maria, mama ta şi a noastră, ştie că ţinerea ta pe braţele şi genunchii ei, chiar şi în aceste condiţii extreme, mai ales în aceste condiţii extreme, face parte din datoria ei de mamă, din acel testament al tău lăsat ei şi tuturor mamelor din lume: Femeie, iată-l pe fiul tău!…

Trupul tău fără viaţă şi acele braţe primitoare, acel chip matern devastat de durere, sunt expresia dăruirii tale totale pentru înfrângerea definitivă şi totală a urii şi a violenţei…

Tu ne eşti aproape, ai  împărtăşit cu noi până la sfârşit soarta noastră de muritori.  Nouă, tuturor, dă-ne puterea de a iubi aşa cum a-i iubit tu, până la sfârşit, pentru a transforma lumea prin dragostea ta.

Invocaţii
Să răspundem împreună: Astăzi vei fi cu mine în paradis!

– Celor morţi în războaie sau din cauza violenţelor, spune-le-o iarăşi, noi te rugăm:
Astăzi vei fi cu mine în paradis!
– Celor condamnaţi la moarte, celor disperaţi, sinucigaşilor, spune-le-o iarăşi, noi te rugăm:
Astăzi vei fi cu mine în paradis!
– Celor dragi ai noştri, care au trecut la tine din această viaţă, spune-le-o iarăşi, noi te rugăm:
– Astăzi vei fi cu mine în paradis!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, tu, care ai murit pe cruce, primeşte geamătul muribunzilor şi primeşte-i în braţele tale. În ora morţii noastre mângâie-ne cu prezenţa ta, iar milostivirea ta fără margini să spele nenumăratele noastre păcate.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

Staţiunea a XIV-a
Isus este înmormântat

Cel.  Ne închinăm ţie, Cristoase şi te binecuvântăm !

Toţi.  Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea!

Cel. „Iosif a luat trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-un giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului” (Mt. 27, 59-61).

Meditaţie
Un altfel de consumatum est.

Dacă cel de mai înainte a fost cel divin, de data aceasta totul s-a sfârşit din punct de vedere uman.

Un cadavru înfăşurat într-un giulgiu, pus într-un mormânt de împrumut, fără prea multe ceremonii, nici măcar ungerea rituală cu uleiuri înmiresmate, ca să nu mai vorbim de îmbălsămare, căci începea sabatul.

Şi o piatră mare, rostogolită la intrare.

Se pare însă că nu toţi sunt de acord cu acest final. Mai bine zis, nu toate au fost de acord, căci două dintre femei nu se resemnează în faţa realităţii, a faptului împlinit…

„Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului”…

Două femei care nu vor să accepte realitatea, pentru că simt că nu aceasta este realitatea ultimă…

În aşteptarea lor nu este numai preocuparea întipăririi bine în minte a locului unde a fost depus, astfel încât să poată veni în linişte şi calm, după ce va trece sâmbăta, pentru a-l îngriji cum se cuvine, pentru a-l scălda cu lacrimile lor, pentru a-i unge trupul cu parfumuri şi uleiuri aromate, după datină.

Mai este şi altceva.

Intuiţia feminină, încrederea în promisiunile lui, care a spus că este învierea şi viaţa, credinţa în acele promisiuni…

Poate că ar fi cazul să ne oprim şi noi lângă acele femei şi să-i lăsăm pe ceilalţi să se întoarcă, obosiţi şi deziluzionaţi, la preocupările lor mărunte, la sabatul lor…

Iar noi să aşteptăm cu încredere Învierea.

„Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (In. 11, 25-26).

Invocaţii
Să spunem împreună: Dăruieşte-le speranţă, Doamne!

– Acelora care sunt obosiţi şi neîncrezători,
– Dăruieşte-le speranţă, Doamne!
– Acelora care sunt în criză existenţială sau vocaţională,
– Dăruieşte-le speranţă, Doamne!
– Acelora care se îndoiesc de iubirea ta faţă de ei,
– Dăruieşte-le speranţă, Doamne!

Cel. Să ne rugăm:
Doamne Isuse, speranţa lumii, dă-ne harul de a trăi această virtute cu tăria care ne vine de la Duhul tău cel sfânt. Eliberează-ne de toate anxietăţile şi îndoielile noastre. Ajută-ne să vedem realitatea cu ochii tăi, pentru a descoperi binele ascuns dincolo de aparenţe.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

*

*       *

 Cel. După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi, iată, a venit un cutremur mare: îngerul Domnului a coborât din cer, a venit şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. La vederea lui, paznicii s-au cutremurat de frică şi au rămas ca morţi. Dar îngerul a spus femeilor: „Voi nu vă temeţi! Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut. Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: «A înviat din morţi şi, iată, merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea». Iată, v-am spus”. Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să dea de ştire discipolilor lui (Mt. 28, 1-8).

Meditaţie finală
Aceleaşi femei, venite să vadă mormântul unde fusese înmormântat în mare grabă Învăţătorul. Ştim de la alţi evanghelişti că erau îngrijorate de problema rostogolirii pietrei de la intrare, ca să poată intra să facă ceea ce îşi propuseseră, adică îngrijirea trupului celui mort, însă problema este rezolvată de un înger al Domnului.

Un altul dintre evanghelişti, schimbă puţin întrebarea îngerului, punând-o mai pe înţelesul lor, aducându-le în memorie toată învăţătura lui, ca şi răspunsul uneia dintre ele: Da, Doamne, cred ! (cfr. In. 11, 27): Pentru ce îl căutaţi pe Cel Viu printre  cei morţi? (Lc. 24, 5).

 Cu alte cuvinte, de ce vă tot învârtiţi în jurul unui mormânt gol, de ce plângeţi?

El este viu, sau aţi uitat aşa de repede?

 Ştergeţi-vă lacrimile şi alergaţi să-i spuneţi lui Petru, să le spuneţi apostolilor, să o spuneţi lumii întregi: A Înviat!

Este şi misiunea noastră a celor de azi, care medităm aici, acum, la marele mister al morţii şi învierii Domnului, să anunţăm lumii acest adevăr.

Să anunţăm lumii de azi că prima  consecinţă a învierii sale este milostivirea lui faţă de noi, că ne putem elibera de povara păcatelor noastre, că putem fi liberi şi fericiţi alături de el, atât aici pe pământ, cât şi mai apoi, în ceruri.

Cel.
Tatăl nostru…
Bucură-te Marie…
Slavă Tatălui…

Doamne, Isuse Cristoase, răstignit pe cruce,
Miluieşte-ne pe noi!

*

*     *

(În timp ce se cântă, urmează sărutarea crucii. Se recomandă ca în acelaşi timp cu sărutarea crucii să se ofere lui Dumnezeu un bileţel în care să fie scris păcatul cel mai îndărătnic pe care îl avem, acela cu care revenim mereu la scaunul de spovadă, pe care nu reuşim să-l dezrădăcinăm. Bileţelele vor fi arse după încheierea celebrării).

Isus cu spini încununat, cu crucea-n spate-nsângerat,
Pe drum azi trece iar. Povara crucii este grea,
Sudori se scurg pe fruntea sa şi spini-l dor amar.

Priviţi-l cum se uită blând la cei ce îl hulesc scuipând
Cu ură-n faţa sa. El suie muntele Calvar
Golind  paharul cel amar ce i-a fost dat să-l bea.

Ca Mielul cel nevinovat, ce-n mâini străine a intrat,
El gura n-a deschis; şi atârnând pe crucea sa,
Se roagă pentru lumea rea, precum a fost prezis.

Creştinule, preablândul Miel aşteaptă să te-ntorci la el
Cât timp încă eşti viu; căci mâine poate nu vei fi,
În orice clipă poţi muri; şi-atunci va fi târziu.

Cel.
Să ne rugăm:

Îţi mulţumim, Doamne Isuse, pentru acest timp petrecut împreună cu tine, sub crucea ta.
Dăruieşte-ne harul să-ţi fim ucenici credincioşi, capabili de a te urma pe calea crucii şi a iubirii.
Fă-ne să fim atenţi la necesităţile fraţilor, pentru ca în orice situaţie să putem aduce cu noi semne de speranţă, de viaţă şi de pace.
Tu, care fiind Dumnezeu, vieţuieşti şi domneşti în toţi vecii vecilor.

Amin.

Binecuvântare finală

Cel.

Prin sfânta sa cruce,
să vă binecuvânteze Dumnezeu atotputernicul,
Tatăl + Fiul şi Duhul Sfânt!

Textul meditaţiilor şi rugăciunile
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.