Al VIII-lea Consiliu Plenar al Ordinului: Harul de a munci – Instrumentum laboris

Al VIII-lea Consiliu Plenar al Ordinului
Harul de a munci
– Instrumentum laboris –

Cuvântul lui Dumnezeu

„Domnul Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca să o lucreze și să o păzească.

Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut ochilor și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune; și a luat din rodul lui și a mâncat și a dat și bărbatului care era cu ea și a mâncat și el. Și li s-au deschis ochii amândurora.

Spini și mărăcini îți va da pământul și vei mânca iarba câmpului; în sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea” (Gen. 2, 15; 3, 6-7. 18-19)

„De fapt, Dumnezeu este cel care lucrează în voi: el vă face și să voiți și să înfăptuiți, după placul său. Toate să le faceți fără murmurări și fără discuții, ca să fiți fără vină și curați, copii neprihăniți ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generații perverse și rătăcite, între care voi străluciți ca niște luminători în lume” (Fil. 2, 13-15)

 „Dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce. Auzim însă că unii dintre voi umblă în neorânduială, nelucrând nimic, ci amestecându-se peste tot. Unora ca aceștia le poruncim și-i sfătuim în Domnul Isus Cristos să-și mănânce pâinea proprie, muncind în liniște. Însă voi, fraților, să nu obosiți în a face bine” (2 Tes. 3, 10b-13)

Ascultându-l pe sf. Francisc

„Acei frați cărora Domnul le-a dat harul de a munci, să muncească cu fidelitate și evlavie, astfel încât, îndepărtând lenea, dușmanul sufletului, să nu stingă în ei spiritul sfintei rugăciuni și al evlaviei, căruia trebuie să-i slujească toate celelalte trecătoare. Ca răsplată pentru munca lor, să primească cele necesare trupului, pentru sine și pentru frații lor, în afară de bani sau averi, iar aceasta cu umilință, după cum se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu și discipolilor preasfintei sărăcii” (Reg. Bol. V)

„Iar atunci când nu există vreo răsplată pentru muncă, să apelăm la masa Domnului, cerșind din poartă-n poartă” (Test. 22)

„Iar eu lucram cu mâinile mele și vreau să lucrez; și vreau cu tărie ca toți ceilalți frați să lucreze munci corespunzătoare onestității. Aceia care nu știu, să învețe, nu din lăcomia de a primi răsplata muncii, ci pentru a da exemplu și ca să alunge lenea” (Test. 20-21)

Din scrisoarea programatică a Ministrului General fr. Mauro Johri (2 feb. 2013)

„Considerăm ca fiind de o importanță primară convocarea unui Consiliu plenar al Ordinului (ar fi al VIII-lea), care să aibă ca temă Harul de a munci (Reg. Bol. V). Consiliul plenar ar trebui mai înainte de toate să favorizeze un dialog deschis și constructiv având ca temă o valoare centrală a vieții noastre, așa cum este munca. Poate că cineva va găsi tema banală, însă suntem convinși că ea îi privește pe toți frații, ba mai mult, ea este de o mare actualitate. Va fi primul Consiliu plenar al Ordinului care va reflecta asupra acestui aspect al vieții noastre. Concret, ne vom opri cu gândul asupra muncii manuale, asupra muncii de studiu, asupra multelor activități ale fraților, asupra muncii pastorale, dar și asupra muncii casnice. Considerăm și că această temă trebuie abordat în raport cu diversele aspecte ale vieții noastre: munca, ca resursă pentru traiul zilnic; munca și viața fraternă; munca și viața de rugăciune; munca și sensul de apartenență; munca și tentația individualismului. Sunt doar câteva dintre pistele ce va trebui să le explorăm când vom discuta această temă. Faptul că ne vom opri să reflectăm ne va permite să îndreptăm atenția Ordinului asupra unuia dintre aspectele vitale ale vieții noastre fraterne. Va fi, de asemeni, o ocazie pentru a lua împreună un nou elan pentru a fi coresponsabili în trăirea sărăciei. Timpului normal de pregătire îi va urma celebrarea Consiliului plenar al Ordinului, pe care prevedem că ar trebui să se desfășoare în 2015, într-o locație pe care o vom fixa la timpul potrivit. În scurt timp va fi trimisă scrisoarea care va indica cu o mai mare precizie date și modalități de pregătire pentru celebrarea celui de-al VIII-lea Consiliu plenar al Ordinului”.

*

*     *

CUPRINS

Introducere

Gânduri de început

  1. Munca, expresie a vieții noastre în Fraternitate
  2. Munca manuală în viața noastră de zi cu zi
  3. Raportul cu angajații noștri
  4. Muncă și/sau activism
  5. Apropierea de cei săraci
  6. Munca, resursă pentru traiul nostru zilnic
  7. Concluzie

Anexă

*

*     *

INTRODUCERE

În scrisoarea-program a mandatului 2012-2018, Ministrul General, împreună cu Consiliul său, a anunțat intenția de a convoca un CPO (al VIII-lea), cu tema „Harul de a munci”.

În următoarea scrisoare, de convocare al celui de-al VIII-lea CPO (1 nov. 2013) (1), a fost anunțată constituirea unui grup de lucru care să se ocupe de pregătirea aceluiași CPO.

Comisia s-a întrunit la Roma pentru câteva zile, în trei ocazii diferite, pentru a elabora mai înainte de toate un chestionar de trimis tuturor fraților Ordinului, pentru ca apoi să sintetizeze răspunsurile primite, în așa fel încât acestea să constituie un Instrumentum laboris pentru participanții la CPO.

Textul pe care îl prezentăm, mai mult decât un document, este tocmai o sinteză a răspunsurilor primite. S-a dorit să se dea glas fraților, pornind de la simțirea și experiența lor. Solicitările sunt multe și variate, deseori au nevoie de aprofundare și contextualizare, însă credem că sunt cel mai bine puse în practică în realitatea în care sunt trăite.

În text poate fi notată o oarecare continuitate cu alte CPO, mai ales cu ultimele două, ce priveau sărăcia și minoritatea, întrucât o activitate care generează putere sau care o reprezintă, o activitate care este legată de căutarea unui câștig, nu poate fi pentru un franciscan, chemat să fie minor și supus tuturor, o muncă onestă, așa cum o înțelegea sf. Francisc.

Iar dacă munca este un har, suntem recunoscători Domnului pentru însărcinările pe care ni le dă și, chiar și cu ajutorul acestui text, să trecem la treabă.

Roma, 21 aprilie 2015

Comemorarea sf. Conrad din Parzham

*

*    *

Gânduri de început

Evanghelia ni-l prezintă pe Isus ca pe „fiul lemnarului” (Mt. 13, 55). El însuși a lucrat intens în via Tatălui, care și El însuși lucrează încontinuu.

Francisc, inspirat de Duhul Sfânt, contemplând viața umilă a lui Isus, a Mamei sale și a Apostolilor, a muncit intens cu propriile-i mâini împreună, pentru și ca cei săraci și cei de la urmă.

Și noi, frații minori capucini, suntem chemați să colaborăm cu același Duh creativ, mai ales în cadrul vieții fraterne, pentru a restabili în noi și în lume frumusețea de la început a operei lui Dumnezeu, menținându-ne spiritul de slujire, fără să cedăm în fața lingușelilor interesului, ale prestigiului, ale comodității și ale succesului.

Munca nu constituie doar o sursă de trai, ci este și o participare activă la opera creatoare a lui Dumnezeu. Omul, văzut ca „creator-creat”, este chemat la un profund respect și la salvgardarea Creației, răspunzând astfel la vocația sa primară, de colaborator al lui Dumnezeu.

Conștienți de această onoare, considerăm că orice fel de muncă, pentru noi, frații minori capucini, poate deveni o cale spre sfințenie, izvor de bucurie și de libertate interioară, pentru că prin ea omul poate să ajungă la armonia dintre trup și suflet, trăind aducând laude și mulțumiri pentru bunurile primite.

  1. Munca, expresie a vieții noastre în Fraternitate

Nimeni dintre noi, frații, nu este o insulă pierdută în ocean; deci activitatea noastră, prin natura sa, trebuie să fie expresie a vieții fraterne. Fiecare dintre noi a primit de la Dumnezeu diverse haruri, care sunt acei talanți din Evanghelie. De fiecare dată când un frate împărtășește cu ceilalți darul primit, dă mărturie despre forța de atracție a fraternității evanghelice, constituită din persoane care, acceptându-se reciproc, devin capabile de a-i sluji pe toți, mai ales pe cei mai săraci.

Orice muncă depusă în favoarea sau în numele fraternității devine semn de apartenență și, în același timp, mărturie a prezenței vii a Domnului, care ne cheamă să primim și să trăim harul comuniunii frățești.

Atunci când un frate dorește să trăiască harul unei activități anume, să o supună cu generozitate discernământului fraternității locale sau a Ministrului, cărora li se cuvine să verifice ca activitatea propusă poate să aparțină misiunii fraternității însăși. În acest fel, fraternitatea devine depozitară a harurilor fiecărui frate. Proiectul de viață și de activitate al fraternității nu trebuie să fie rigid, ci trebuie să includă și să valorizeze cererile și propunerile fiecărui frate, iar pentru aceasta este necesar să se țină seama de criteriile cuprinse în Constituțiunile noastre.

Programele de viață și de activitate să fie subiectul unor verificări și evaluări periodice. Când propunerea unui frate, din diferite motive, nu poate fi acceptată în programul fraternității, acela să accepte si să îndeplinească cu spiritul ascultării misiunea încredințată de către Ministrul său.

Constituțiunile noastre…

…ne vorbesc despre necesitatea unei planificări care să țină seama de necesitățile pastorale ale Bisericii locale, de exigențele teritoriului și de capacitățile fraților.

148, 1. Cu sufletul deschis, să exercităm orice fel de apostolat, chiar și din inițiativă personală, după cum ne va inspira Domnul. Diversele  activități  apostolice să fie promovate și coordonate ca fiind expresie a întregii fraternități și să fie puse în practică sub ascultarea autorității competente.

148, 3. Este datoria Capitlului provincial să modifice activitatea apostolică conform exigențelor timpului, respectând  identitatea noastră franciscan-capucină. Îi revine apoi Ministrului provincial, având acordul Consiliului său, să coordoneze energiile apostolice în provincie.

148, 4. Guardianul, după ce a consultat Capitlul local pentru cazurile mai importante, să împartă activitățile, ținând cont de condițiile fiecărui frate și să acorde atenție necesităților Bisericii locale și directivelor pastorale ale ierarhiei bisericești.

148, 5. Pentru binele Bisericii și după necesități, circumscripțiile să colaboreze prietenește între ele în activități și inițiative apostolice, care să se dezvolte conform unei înțelepte planificări. Întăriți de sensul comuniunii ecleziale, să cooperăm frățește și cu alte institute de viață apostolică, mai ales franciscane. 

Constituțiunile noastre ne propun in ideal înalt, acela al unei puternice comuniuni, de realizat în toate activitățile noastre. Acestea trebuie să devină expresia trăirii noastre frățești. Este vorba de o invitație la a face și planifica împreună diversele activități. Este nevoie deci de a ne așeza împreună în jurul unei mese pentru a vorbi, a comunica, a chibzui și apoi a decide.

Din când în când, cu regularitate, este necesar să ne reîntoarcem și să ne revedem pentru a verifica punctul unde suntem, ce schimbări ne provoacă. Întregul îmbrățișează un caracter dinamic și integrativ. Din chestionarul trimis la timpul său diverselor circumscripții ale Ordinului rezultă foarte clar că există un obstacol serios în calea verificării și se numește „individualism”.

Să vedem ce ne spun în acest sens frații răspândiți prin lume!

Circa ¾ dintre fraternități, 77,3%, care au răspuns chestionarului nostru, afirmă că au un Proiect de viață și activitate (PVA). Răspunsurile venite din fiecare circumscripție ar fi trebuit să fie ori toate afirmative, ori toate negative, căci este vorba despre un PVA provincial/custodial. Însă nu este întotdeauna așa. După câte se pare, nu toți frații știu dacă este sau nu este un PVA. Deci devine o provocare să ne interogăm cu privire la modul cum sunt coordonate energiile și sarcinile pastorale, atât la nivelul circumscripției, cât și la nivel local.

Un răspuns dătător de speranță ne vine din faptul, după cum se poate interpreta din răspunsurile la chestionar, că marea majoritate a fraternităților, 95%, sunt deschise să evalueze și, eventual, să-și însușească inițiativele (muncă și minister) propuse de către frați.

Până aici ne mișcăm la nivelul principiilor și al idealurilor, care ne delimitează și alimentează existența. Însă este necesar să aruncăm o privire mai îndeaproape, asumându-ne un spirit autocritic, asupra realității însăși a vieții noastre de zi cu zi. Ne-am întrebat două lucruri: care sunt elementele care alimentează individualismul în fraternitățile noastre (factorul intern) și care factori externi contribuie la individualismul nostru?

Să vedem mai întâi ce anume ne condiționează mai mult în interiorul fraternităților noastre, pe ce ușă intră individualismul, unde ne poticnim cel mai des în drumul către idealul nostru: „Munca fiecărui frate să fie expresia întregii fraternități și să arate comuniunea de intenții” (Const. 79, 3). Putem să subîmpărțim elementele care alimentează individualismul în fraternitățile noastre între cele cauzate de fiecare frate în parte și cele care sunt legate de acțiunea sau inacțiunea însăși a fraternității locale.

Să vedem acum care sunt elementele care sunt cauzate de fiecare frate în parte, așa cum le putem deduce din răspunsurile la chestionarul nostru: imaturitatea afectivă și spirituală, viața izolată, indiferentă și autosuficientă, cu puține momente în comun; sens minim de apartenență și o slabă sau neglijată viață spirituală și de rugăciune; un tip de personalitate accentuat individualistă și narcisistă, care caută gratificații și mulțumiri; căutarea protagonismului și a spiritului de competiție; preferința acordată planurilor personale, la care se alipește inima, făcând să crească astfel obișnuința de a gestiona activitățile conform capacităților, charismelor și criteriilor proprii.

În astfel de cazuri se refuză activitățile comunității, favorizându-le pe cele proprii; cu inamovibilitatea, nu numai fizică, datorată și tipului de minister (anumite slujiri necesită, de fapt, o înaltă specializare sau ne sunt încredințate, de exemplu, de către dieceză), cauză datorită căreia confruntarea și evaluarea fraternității este puțin tolerată, revendicându-se autonomia economică, uzul personal al mașinilor și uzul excesiv al mijloacelor mass-media.

Poate că se poate obiecta: „Toate aceste lucruri, ca și multe altele, le cunoaștem deja!”. Însă problema nu este aceea de a cunoaște sau nu atitudinile enumerate mai sus. Adevărata problemă este de a recunoaște, sau și mai bine de a ne recunoaște că suntem marcați de un anumit tip de individualism.

De aceea, să vedem acum cum aceste și alte aspecte ale individualismului condiționează viața fraternității locale, sau sunt de către aceasta tolerate sau suportate. Se simte lipsa  unui plan pastoral specific fraternității însăși, lipsa de transparență, îndrumare și comunicare, dialog, încredere în interiorul fraternității, de exemplu în raporturile dintre frați și dintre aceștia și guardian.

Capitlurile locale sunt cel mai adesea formale, cauză din care nu se îndrăznește o confruntare sau o analiză comunitară. Uneori, guardianul este foarte îngăduitor, alteori numărul mic de frați, deseori și aceia bătrâni, ca și numărul mare al activităților asumate nu consimte ca o slujire să fie trăită ca expresie sau mandat al fraternității. Constrânși la activism, cel mai adesea se cade în individualism. Iar acesta prinde rădăcini atunci când fraternitatea o consimte sau are tendința să fie deschisă inițiativelor private ale unuia sau altuia, tolerantă față de o excesivă autonomie. Cum se poate rupe acest cerc vicios?

Mai este apoi și elementul formării, inițiale și permanente: nu se formează i nu se deprinde îndeajuns să se muncească în grup. Din cauza lipsei unei vieți de rugăciune comunitară, a ascultării Cuvântului divin și a confruntării comunitare cu acesta, este mai prețuit a face, decât a fi.

Aceste două aspecte, individual și comunitar, care generează și alimentează individualismul pot fi separate doar metodologic. În viața reală ele formează o unică țesătură. Gata întotdeauna de a fi spălată din nou, câte odată și de a fi cârpită… pentru a urma idealul cuprins în Constituțiuni:

78, 2. De aceea, fiecare dintre noi să-și fructifice talanții primiți de la Dumnezeu și, în funcție de vârstă și starea sănătății, să-și folosească fără rezerve și cu bucurie propriile forțe pentru binele fraternității și pentru solidaritatea față de cei săraci, împreună cu care trebuie să împărțim fără rezerve roadele muncii noastre.

79, 3. Munca fiecărui frate să fie expresia întregii fraternități și să arate comuniunea de intenții. De aceea, frații să însușească și să practice activitățile după un oportun discernământ comunitar și cu binecuvântarea ascultării, pentru ca munca să fie întotdeauna făcută ca un mandat al fraternității.

Voind să lărgim orizontul observând lumea care ne înconjoară, pentru a vedea care sunt factorii externi care contribuie la individualismul nostru, întâlnim o surpriză. Este interesant de constatat cum majoritatea răspunsurilor primite pun sub numitorul comun al factorilor externi  fapte și alegeri care îi privesc direct pe frați.

Intră în această categorie prioritatea activităților externe, facilele gratificații pentru munca depusă, autonomia în gestionarea activităților și auto-gestionarea vieții (economia); dreptul la propria auto-împlinire printr-o îndelungă stabilitate într-un anumit teritoriu și alipirea de anumite slujiri; mai multe legături cu persoanele externe (prieteni, binefăcători, membri ai familiei) decât cu proprii confrați, părerea că sunt mai importante nevoile grupului (mișcării) decât propria fraternitate; folosința neadecvată a mijloacelor de comunicare, care consimt o autonomie și o viață paralelă, individualistă, ca și folosința mașinilor personale.

Sunt cu adevărat puține  cauzele externe care contribuie în mod obiectiv la individualismul nostru, deduse din răspunsurile date la chestionar: mentalitatea consumistică, secularistică și individualistă proprie anumitor culturi, lipsa unor activități de desfășurat în grup, anumite activități care necesită specializări specifice, marile distanțe dintre fraternități și locul de desfășurare al ministerului, multele cereri de activități pastorale în unele locuri.

Dificultatea adevărată nu vine deci din lume, ci din relația personală și comunitară cu lumea exterioară și cu proprii frați!

Să recitim deci unele fragmente din Constituțiunile noastre, pentru a ne reaminti de idealul nostru:

81, 4. Pentru a face cât mai fructuos pentru noi și pentru alții harul de a muncii, să căutăm, în diversitatea activităților, să păstrăm profilul comunitar, gata întotdeauna să ne ajutăm reciproc muncind împreună, progresând astfel și în convertirea inimii.

84, 2. Să-și aducă însă aminte frații de îndemnul sfântului Francisc de a accepta doar acele activități prin care se poate da o mai bună mărturie despre chemarea noastră la slujire și de condiția noastră de minori și supuși tuturor, prevenind orice căutare a prestigiului sau puterii.

Consiliul plenar este chemat să aprofundeze unul dintre aspectele cele mai semnificative ale vocației noastre, acela de a promova o lume mai fraternă, și prin munca noastră, fie ea pastorală, sa de orice alt tip.

Concret, aceasta înseamnă a favoriza oriunde munca în grup, colaborarea, valorizarea multiplelor însușiri pe care Dumnezeu le-a dăruit fiecăruia dintre noi, Acesta este un aspect care trebuie cultivat și dezvoltat încă din primii ani ai formării inițiale și verificat periodic la nivelul capitlului local sau chiar provincial.

Nu este vorba doar de a munci împreună, ci și de a promova  inițiative care să fortifice colaborarea la toate nivelurile.      

  1. Munca manuală în viața noastră de zi cu zi

Fratele Francisc, după convertirea sa, a început să lucreze cu propriile-i mâini (cfr. Test. 20). Noi, frații minori capucini, nu ne putem permite să fim slujiți, ci vrem să lucrăm ca toți săracii, câștigându-ne pâinea zilnică. De aceea, chiar și acolo unde munca pastorală sau ministerul, ocupă mare parte din timpul nostru, vrem să ne păstrăm harul de a munci cu mâinile noastre, slujindu-ne unii pe alții.

Suntem conștienți că munca casnică, împărtășită de întreaga fraternitate, ne face egali și întărește dragostea frățească. Mai mult, lucrul manual, care aduce cu sine harul de a ne simți în mod concret alături de cei dezmoșteniți, de cei mici și de cei de pe urmă, constituie o mărturie eficace în fața lumii. Serviciile casnice și munca manuală pentru îngrijirea locuințelor noastre trebuie să fie incluse în programele formării inițiale ca elemente care educă la slujire și la împărtășire, favorizând astfel pe tinerii noștri în conștientizarea faptului că viața este împlinită doar dacă este donată.

Realitatea noastră

Munca manuală ne într-un contact tangibil cu realitatea noastră. Doar printr-o muncă concretă – iar munca manuală este concretă, literalmente atinge realitățile vieții – omul însuși devine mai real, mai sobru, mai matur. Fiecare activitate umană are drept consecință o transformare. Sensul primar al muncii omului nu este perfecționarea lumii care ne înconjoară. Adevăratul sens al muncii este mai înainte de toate creșterea și dezvoltarea personală. Prin munca concretă omul se maturizează, crește și se dezvoltă.

Pe bună dreptate cap. V al Constituțiunilor noastre, care tratează despre felul nostru de a lucra, începe cu afirmația că omul, participând „la opera de creație cu ajutorul muncii și prin care omul răspunde planului originar al lui Dumnezeu, se maturizează pe sine, ajută aproapele și cooperează la îmbunătățirea societății” (78, 1).

Ne-am întrebat atunci care dintre caracteristicile muncii manuale sunt cele mai prezente în viața noastră, adică cum ne marchează și în special cum ne face să creștem munca manuală. Rezumând răspunsurile la chestionar, am separat șapte puncte pe care le redăm într-un fel de clasificare, în sensul că munca:

  1. – face să crească sensul de apartenență și întărește responsabilitatea;
  2. – ne ajută să trăim sărăcia într-un mod concret;
  3. – dezvoltă capacitățile fiecăruia și îl pregătește pentru slujirea/ministerul la care este chemat;
  4. – permite să se trăiască la fel ca toată lumea, murdărindu-și mâinile;
  5. –  face  simțită nevoia de a se câștiga pâinea zilnică;
  6. –  ajută să se reflecteze cu privire la propria vocație;
  7. – ajută la descoperirea valorii lucrurilor esențiale.

În acest mod frații Ordinului percep efectele benefice ale muncii manuale asupra propriei creșteri, așezând pe primul loc sensul de apartenență, urmat de concretețea sărăciei și de oportunitatea dezvoltării propriilor capacități.

Trecând apoi la grija formării inițiale a fraților, printre valorile cele mai importante care ar putea redeștepta în aceștia lucrul manual, identificăm „clasificarea” beneficiilor care rezultă din munca manuală, aproape identică cu aceea de mai sus. Ordinea importanței se schimbă doar într-un singur caz: dezvoltarea capacităților personale pentru pregătirea la minister (3) cedează locul apropierii de persoanele obișnuite, prin „murdărirea mâinilor” cu lucrul manual (4).

„Viitorul Ordinului depinde de formare” repeta des confratele nostru Lazzaro Iriarte (1913-1997). Este deci nevoie să reflectăm serios cu privire harul de a munci cu propriile mâini ca mijloc formativ indispensabil pentru noile generații de frați care sunt chemați să-și dăruiască propria viață lui Cristos, Bisericii și fraților.

Raportarea la Constituțiuni

În ceea ce privește rolul muncii în formarea inițială a tinerilor frați, Constituțiunile noastre sunt foarte clare:

37, 6. Să se aibă cea mai mare grijă ca pregătirea pentru muncă și apostolat să evolueze în adevăratul spirit al slujirii, în coerență cu consacrarea religioasă și să fie armonizată cu itinerariul inițierii, asigurându-se primatul vieții fraterne.

Pentru a evita posibila anomalie de a pune întreaga muncă manuală și casnică în spinarea tinerilor frați în formare (obișnuință și mentalitate care de multe ori, din păcate, prevalează, mai ales acolo unde sunt mulți tineri în formare inițială), Constituțiunile ne reamintesc foarte clar că fiecare dintre noi trebuie să luăm parte la muncile casnice, ca parte integrantă a vieții noastre. De fapt, se îndrumă mult mai bine cu  exemplul decât cu vorba.

81, 1. Viața noastră de sărăcie și minoritate cere ca fiecare dintre noi să ia parte, pe cât este posibil, la muncile casnice, în spiritul comuniunii fraterne. Astfel de participare favorizează interdependența și ajutorul reciproc și conferă credibilitate vieții noastre.

81, 2. Munca oricărui frate nu îl scutește de îngrijirea casei și de treburile zilnice ale fraternității; să ni le asumăm ca parte integrantă a vieții noastre zilnice.

Încheind această parte, este nevoie de precizat că va exista întotdeauna o discrepanță între o muncă pe care cineva o practică cu plăcere și care îi permite să dea un randament foarte bun și munca monotonă și repetitivă, cum poate fi, uneori, munca casnică. Tot așa cum va fi totdeauna o discrepanță între munca proprie depusă de un frate și cea ce ne este cerută de către fraternitate.

Doar cultivând spiritul slujirii, ca și alegerea făcută, aceea de a fi supuși „tuturor oamenilor care sunt pe lume” (FF, 258), imitându-l pe Cristos, va fi posibil să ne renegăm pe noi înșine și să ne găsim bucuria profundă și adevărată și în acest itinerar al dăruirii depline.

Sunt activități ce ne satisfac, iar aceasta este un lucru bun, însă există riscul de a fi copleșiți de dimensiunea emotivă: îmi place sau un îmi place, deci de a șterge din mintea noastră sensul vieții noastre consacrate. Este vorba deci, în esență, de o dimensiune a credinței.

  1. Raportul cu angajații noștri (2)

Distribuind responsabilitățile și organizând bine timpul, este posibil (în afară de bolnavi și bătrâni, sau anumite exigențe deosebite) să se planifice muncile casnice în așa fel încât să avem nevoie din ce în ce mai puțin nevoie de personal laic. Se întărește astfel viața fraternă, iar sumele de bani astfel economisite pot fi destinate altor scopuri. Cel de-al VII-lea CPO (nr.9) invită pe orice frate să fie minor și disponibil și pentru muncile casnice. De aceea, trebuie să evităm, pe cât este de posibil, să fim slujiți atunci când putem lucra cu mâinile noastre. Munca manuală pentru a face față necesităților fraternității reprezintă o mărturie grăitoare în raport cu poporul care muncește pentru traiul zilnic și care, din ce în ce mai mult, nu reușește să face față nevoilor de tot felul, cu salariile sau veniturile obținute din munca casnică.

Ce tip de fraternitate vrem: una formală, dedicându-ne în întregime muncii pastorale și altor slujiri, sau una evanghelică, în care fratele slujește fratelui? Cu umilință, ne întrebăm: „Cei săraci își pot permite slujitori?”.

În cazul în care este nevoie să apelăm la angajați, raportul nostru cu ei trebuie să fie respectuos și corect, în consonanță cu spiritul evanghelic. De asemenea, trebuie să respectăm în totalitate legile și normele în vigoare ce privesc munca în diversele țări în care este prezent Ordinul nostru.

O privire asupra realității noastre

Informația cea mai evidentă și prioritară ce rezultă din răspunsurile primite este că o bună parte din fraternitățile noastre, circa 80%, se folosește de munca angajaților. Numărul care apare cel mai des cu privire la angajați variază de la unu la trei. Atunci când numărul de angajați este mai mare (65 sau peste 100, în unele circumscripții), este evident că este vorba de una dintre operele sociale fondată și gestionată de frați.

Este importantă evaluarea prezenței angajaților din diferite puncte de vedere, de exemplu: cum s-a ajuns la decizia angajării lor? Cum este înțeleasă prezența lor în fraternitate? Sunt cu adevărați necesari? Ce tip de contract s-a încheiat cu ei? etc.

Analizând răspunsurile, se ajunge la următoarele concluzii. În marea majoritate a cazurilor, 95%, a fost fraternitatea și/sau ministrul provincial/custodele cel ce a decis angajarea salariaților. Acesta este cu siguranță un fapt important și decisiv pentru alte aspecte ale cazului.

Rezultă, deci, că prezența angajaților printre noi este percepută bine și în mod reciproc. Este vorba, în cea mai mare parte,de o prezență discretă; doar în câteva fraternități este scos în evidență faptul că angajații sunt „mult prea prezenți”; În unele cazuri, angajații se simt marginalizați. Nu este clar dacă aceasta se datorează fraților sau angajaților în cauză.

Și în evaluarea aspectului ce privește necesitatea cu adevărat a salariaților, autocritica nu pare să fie o virtute pentru noi. Mai bine de 80% dintre fraternități sunt convinse că aceștia sunt necesari. Cum se justifică aceasta? Principalele cauze aduse în motivarea necesității sunt: vârsta înaintată a fraților, munca la bucătărie, la infirmerie, multitudinea serviciilor pastorale, asigurarea unei bune gestiuni a structurii parohiale sau conventuale (de exemplu: case de reculegere), unul dintre modurile de a da de lucru celor ce au nevoie.

Ca un ultim aspect cu privire la acest argument, este contractul de muncă.

85% dintre fraternități afirmă că au cu angajații lor un contract stipulat ce respectă pe deplin legile Statului;  alte circa 10% declară că respectă normele doar parțial (adică acoperă doar asigurările); restul nu respectă legile civile (salariații sunt angajați ca voluntari și primesc din când în când o anumită sumă în numerar).

Observând acest aspect al vieții noastre, în recurgerea la angajați, iată două cazuri extreme. Într-o fraternitate cu patru frați, cu toții absenți din casă cea mai mare parte a zilei din cauza ocupațiilor asumate, găsim patru angajați care se ocupă de bucătărie, de curățenie și de grădinărit.

Într-o altă provincie, cu circa șaptezeci de frați, găsim un singur angajat!

Aceasta vrea să spună că frații acestei provincii au luat în serios ceea ce spun Constituțiunile:

83, 4. Doar când este cu adevărat necesar, să recurgem pentru muncile casnice la angajarea colaboratorilor externi; alegerea acestora să fie pe cât posibil împărtășită de fraternitate și să fie călăuzită de criterii de prudență. Aceștia să fie tratați cu respect, dreptate și în conformitate cu legile.

  1. Muncă și/sau activism

În diverse părți ale lumii, societatea impune ritmuri și activități prin care riscăm să cădem în activism. Trebuie să evităm la modul absolut să ne trăim zilele într-o succesiune de activități și ocupații, unde nu găsim timp pentru rugăciune, viața fraternă și odihnă. Modul nostru de a lucra nu poate sacrifica aspectul contemplativ și fratern al vocației noastre, iar această necesitate trebuie transmisă cu precizie și claritate și în toate etapele formării inițiale.

Textul Constituțiunilor:

38, 1. Toți frații, slujindu-l pe Domnul în minoritate, să-și amintească că deasupra tuturor lucrurilor trebuie să dorească să aibă Duhul Domnului și sfânta sa lucrare.

80, 1. Să ne ferim să facem din muncă țelul suprem sau să ne atașăm printr-o afecțiune dezordonată, pentru ca să nu se stingă în noi spiritul rugăciunii și al devoțiunii, căruia toate celelalte lucruri trebuie să-i slujească.

În ciuda acestor indicații irevocabile, o treime din fraternitățile care au răspuns la chestionar recunosc că se confruntă cu activismul, adică în dezechilibrul dintre activități și angajamente pe de o parte și viața fraternă, viața de rugăciune și odihnă pe de altă parte. Puțini dintre aceia care sunt conștienți de activism, sunt conștienți de probabilul pericol al golirii vieții noastre de mărturie: se poate oare vorbi de Dumnezeu, dacă nu se vorbește cu Dumnezeu? Se poate da mărturie despre fraternitatea universală, dacă nu este trăită la nivel local?

Adunând, tot din chestionar, propunerile și experiențele concrete, pentru ca fiecare frate, în comuniune cu fraternitatea, să poată trăi mai bine echilibrul între activitățile lor și viața internă (fraternitate, contemplare, odihnă), propunem următoarea sinteză:

Capitlul local să fie locul privilegiat pentru:

– stabilirea unui orar realistic al fraternității, care să cuprindă rugăciunea, munca ministerială și conviețuirea fraternă;

– asumarea, programarea și distribuirea sarcinilor, preferându-le pe acelea care pot asigura mărturia unei colaborări și împărtășiri fraterne;

– verificarea impactului pe care activitățile îl au asupra vieții fraterne și contemplative, printr-un dialog deschis și curajos, folosindu-se și de corectarea fraternă.

Acest ultim element, prevăzut și de Constituțiuni, nu va fi întotdeauna bine primit într-o confruntare comunitară, de aceea, respectând sensibilitatea fiecărui frate, guardianul să-l folosească pentru colocviul sau verificarea personală.

Cultivarea interesului personal și comunitar față de fratele care se întoarce din misiune, primindu-l cu atenție și ascultându-l.

Îngrijirea, aprofundarea și păzirea vieții de credință, de rugăciune, comună și personală, lectio divina, împărtășirea Cuvântului, reculegeri lunare și anuale.

Chiar și atunci când din cauza misiunii este în afara fraternității, să-și rezerve timpii prescriși pentru rugăciune, crezând și dând mărturie că misiunea depinde mai înainte de toate de Dumnezeu.

Să știm să alegem să decidem și să comunicăm poporului că avem și noi nevoie de timp și spațiu pentru a cultiva relațiile dintre noi și a ne recupera forțele fizice și spirituale. În acest scop, fiecare fraternitate să aibă încăperi adecvate, unde să se poată întâlni frații singuri. Este nevoie și de a promova o zi pe săptămână, dedicată exclusiv fraternității.

Consiliul plenar va trebui să acorde un spațiu precis și problemei odihnei, a recreerii și concediului; Constituțiunile noastre, la nr. 86, sunt clare:

Să recunoaștem importanța odihnei: și aceasta ne ajută să trăim harul de a munci. Frații să se bucure în fiecare zi de o binevenită recreație în comun, pentru a favoriza conviețuirea fraternă și recuperarea forțelor; și cu toții trebuie să avem puțin timp liber pentru sine însuși. Conform obiceiurilor și posibilităților din fiecare regiune, să se acorde fraților un anumit timp pentru concediu, de petrecut într-un mod conform cu statutul nostru de frați minori”.

Și iată, în sfârșit, rezumatul remediilor pentru evitarea activismului, așa cum îl găsim în Constituțiuni:

94, 3. Toți frații, ca membri ai aceleiași familii, să participe cu asiduitate la actele comune ale fraternității, mai ales la rugăciunea comunitară, să dedice bucuroși din timpul lor fraților, să stabilească împreună activitățile și să promoveze munca în colaborare.

  1. Apropierea de cei săraci

Frații minori capucini, încă de la început, au fost aproape de săraci și marginalizați, ca fruct al unei intense vieți contemplative; s-au pus în slujirea lor, meritându-și numele de „frați ai poporului” pe câmpul de slujire. Și azi constatăm că suntem în slujirea săracilor în diverse realități: periferii, misiuni, mese ale săracilor, școli, spitale și munca pastorală. Suntem apropriați săracilor, însă destul de des mentalitatea noastră și stilurile de viață ne arată ca fiind aceia care îi asistă pe cei săraci, nu ca pe frați care împărtășesc condiția de viață a săracilor și marginalizaților. Să ne reamintim ce le spunea sfântul Francisc fraților săi în Regula din 1221: „Și trebuie să fie bucuroși atunci când trăiesc printre persoane fără importanță și disprețuite, printre săraci și cei slabi, bolnavi și leproși, printre cerșetorii de la margine drumului.” (FF, 30).

Ce facem în favoarea poporului lui Dumnezeu, în mijlocul căruia trăim?

Numeroase răspunsuri la chestionar ar putea fi rezumate în următoarele șapte teme de lucru, cu caracteristică pastorală și de slujire.

Ca un prim aspect, cel mai prezent, apare receptivitatea personală și ascultarea nevoilor oamenilor la  poarta conventului. Aceasta indică deschiderea noastră și, în consecință, încrederea oamenilor când știu că la frați se va găsi întotdeauna cineva care mă așteaptă, care să mă primească și să mă asculte.

Pe al doilea loc este pastorala parohială. În unele părți este unicul mod de inserție între oamenii de rând; se găsesc frumoase exemple despre modelul fratern de gestionare al unei parohii; din păcate, se întâlnesc și cazuri în care acest tip de pastorală este văzută ca un spin în țesutul fraternității locale sau chiar al întregii circumscripții, întrucât este „proprietatea” și prioritatea absolută a unui singur frate.

Operele sociale și caritative urmează la rând, fiind unul dintre aspectele semnificative ale apropierii noastre față de cei săraci. Oficiul internațional pentru justiție, pace și salvarea creației a adunat și continuă să adune informații cu privire la tot ceea ce frații capucini fac în favoarea săracilor. Mulțumind lui Dumnezeu, descoperim o vastă angajare, concretă și diversificată, în acest domeniu. Toate acestea vor fi prezentate sintetic și la cel de-al VIII-lea CPO.

Activitatea didactică și spirituală în școli ajută mult tinerii pentru a putea ieși din condiția lor dificilă, mai ales în actuala urgență educativă. În acest domeniu, ca și în cel precedent, al operelor sociale și caritative, este nevoie de a investi cu mult mai mult în formarea și pregătirea profesională a fraților.

Este nevoie nu numai de frați-directori ai operelor sociale sau de școli, ci și de frați infirmieri, medici, profesori, etc.

Imaginea carității prin excelență și a apropierii noastre față de bolnavi este exprimată prin pastorația suferinței în spitale și clinici: „Eram bolnav și m-ați vizitat” (Mt. 25, 36).

Activitatea în țări de misiune este și ea foarte prezentă. În locurile cu o îndelungată prezență misionară ea dă roade bogate, în misiunile mai recente are nevoie de mai mult elan; se deschid noi orizonturi de misiune și în locurile cu o îndelungată prezență capucină, de unde, cândva, plecau atâția misionari.

Ca un ultim aspect, dar nu mai puțin important, este pastorația religioasă în universități și alte institute educative.

Acestor șapte teme se adaugă alte activități, cum ar fi pastorala biblică, exercițiile spirituale, mijloacele de comunicare în masă (presa, radioul, televiziunea, Web), pastorația în marile sanctuare, în special pentru confesiuni, pastorația în închisori, pastorația emigranților și a migranților, asistența spirituală a grupurilor și mișcărilor ecleziale, a călugărițelor, ajutorul pastoral în parohii…

Ca o concluzie a acestei scurte treceri în revistă a diverselor forme ale apropierii noastre față de cei săraci, să ne reamintim de sursa noastră de inspirație, așa cum este ea exprimată de Constituțiuni:

149, 7. Toate slujirile făcute oamenilor trebuie să fie bazate pe o viață plăsmuită pe Evanghelie. Amintindu-ne că lumea îi ascultă mai degrabă pe martori decât pe maeștri, să ne trăim apropierea de popor prin simplitatea inimii, comportându-ne ca adevărați frați minori în stilul de viață și în modul de a vorbi.

  1. Munca, resursă pentru traiul nostru zilnic

Din cauza schimbărilor din societatea noastră, care deseori evaluează totul în termeni financiari, și noi, frații, putem avea ispita de a evalua utilitatea apostolatului/ministerului nostru în termeni strict financiari. Cine vestește Evanghelia poate să primească cu inimă recunoscătoare ofertele de sprijin ale comunității (cfr. 1 Cor. 9, 14; Lc. 10, 7). Charisma franciscană ne solicită să ne străduim zilnic în diferite moduri ca să ne câștigăm pâinea zilnică. De aceea, frații să fie întotdeauna gata să fructifice talanții primiți pentru slujirea la care sunt chemați. Suntem săraci și minori atunci când nu ne însușim nimic și „restituim” lui  Dumnezeu, prin slujire, ceea ce El ne-a dăruit. Atunci putem să ne încredem în bunătatea și paternitatea lui Dumnezeu, care nu ne va lipsi nicicând de Providența sa.

Acest element, traiul nostru zilnic, din ce în ce mai real în viața noastră, ne apropie de cei săraci?

Ne-am întrebat două lucruri: reușim să trăim din munca proprie și care sunt alegerile concrete pe care le-am făcut pentru a duce o viață mai simplă.

Trebuie să recunoaștem că suntem mult prea obișnuiți să primim, atât de la persoane generoase, cât și de la solidaritatea economică internațională a noastră, a fraților capucini. Și primind destul, în unele cazuri am pierdut și sensul apropierii de cei săraci. Ministrul general, în scrisoarea sa, Harul de a munci (1 nov. 2013), spune clar că ambele surse scad rapid (cfr. Nr. 3-5). Va fi aceasta provocarea care ne va ajuta să căutăm alte soluții  și a ne reîntoarce la o viață simplă și sobră?

În ce situație ne aflăm? Circa 70% din acele fraternități care au răspuns chestionarului reușesc să acopere cheltuielile vieții de zi cu zi. Pentru cheltuielile extraordinare, apelează la fondul comun al provinciei/custodiei. Printre acele fraternități care nu reușesc să acopere cheltuielile obișnuite sunt aproape întotdeauna casele de formare inițială și infirmeriile provinciale. Este logic și drept ca de aceste realități să-și asume responsabilitatea toată circumscripția. Fraternitățile unei circumscripții trebuie să depindă între ele. Însă acest lucru nu trebuie să ne de-responsabilizeze, ci trebuie să ne determine să facem mai mult, pentru a putea să-i ajutăm și pe alții!

Ce este de făcut, deci, la nivelul fraternităților locale, pentru a adopta un  stil de viață cumpătat? Să parcurgem unele propuneri și alegeri concrete, care să ne ajute să trăim o viață sobră, esențială. Mulți simt necesitatea de a reînnoi concret conviețuirea fraternă, revalorizând munca manuală, ca și muncile casnice făcute de către frați. Acest lucru ar avea drept consecințe imediate cel puțin în două direcții: întărirea sensului de apartenență și reducerea personalului angajat în serviciul nostru.

Un al doilea punct este transparența economiei fraterne, la care se referă al VI-lea CPO. Cu siguranță au fost făcuți mulți pași înainte în această direcție; însă mai rămâne mult de făcut pentru creșterea încrederii și a împărtășirii fraterne.

Urmează apoi necesitatea unor alegeri concrete pentru o viață simplă, sobră, în mâncare, în călătorii, prin renunțarea personală și comunitară la lucrurile care nu sunt neapărat necesare. Și aceasta ne va apropia puțin de cei săraci. Suntem chemați să trăim cu dăruire ceea ce ne-am propus în Constituțiuni.

62, 2. Sărăcia pretinde un mod de viață sobru și simplu. Deci să ne străduim să ne reducem la minim exigențele material, pentru a trăi doar din ce ne este necesar, renunțând hotărât la orice mentalitate și practică consumistă.

75, 2. Transparența dă credibilitate vieții noastre personale și fraterne și alimentează între noi încrederea, sinceritatea și comuniunea. Aceasta trebuie să caracterizeze și administrația bunurilor la orice nivel și, de asemenea, să ne determine să dăm socoteală de tot ceea ce primim și folosim.

În acest domeniu intră și acel notoriu „Pocket Money”, ca și sumele de bani de care fiecare poate dispune pentru concedii. Se simte nevoia de a insista asupra unui stil de viață sobru și simplu, care trebuie să se reflecte și în alegerile de acest tip. Riscul de a intra într-o mentalitate sindicală sau de revendicare a drepturilor este mare. În Statutul circumscripțiilor aceste realități trebuie abordate și clarificate și trebuie, de asemenea, să fie rezultatul unui consens stabilit în cadrul unui capitlu, fie el ordinar sau extraordinar.

Un gând aparte privind munca pastorală ca sursă de trai

Din răspunsurile primite rezultă că munca pastorală rămâne pentru frați, în multe părți ale lumii, o sursă importantă, printre resursele economice, pentru traiul nostru zilnic și pentru solidaritatea cu cei săraci. În unele zone aceste intrări depășesc 80%, însă în toate zonele nu pare a fi nesemnificativă. În ceea ce privește tendințele de creștere sau descreștere a muncii/ministerului pastoral, mai bine de jumătate din răspunsuri, circa 55%, susțin că este constantă; circa 40% spun că este în creștere, iar 5% susțin că este în scădere. Aceasta ar putea însemna că în diverse părți ale lumii, în viitorul apropiat, putem încă conta pe munca/ministerul pastoral și pe resursele economice ce provin din aceasta.

În ciuda unor bune intenții: „primirea cu umilință și fără pretenții ofertele spontane pentru apostolatul săvârșit”, „a fi disponibili pentru gratuitate în slujirea Evangheliei”, „a munci fără a ne gândi la o remunerație, deoarece munca noastră este pentru slava lui Dumnezeu și este un minister sacru, care administrează harul lui Dumnezeu” etc., acolo unde munca pastorală este pe primul plan și este o sursă importantă de resurse economice, trebuie să fim atenți tot timpul pentru a nu se schimba „slujirea Evangheliei” cu „a ne sluji de Evanghelie”.

Un alt pericol de evitat este clericarizarea Ordinului, căutând să implicăm în munca pastorală și pe frații laici.

147, 2. Primul apostolat al fratelui minor este a trăi în lume viața evanghelică în adevăr, simplitate și voioșie.

Alte profesiuni/tipuri de muncă

Trebuie să fim foarte atenți la nevoile și la darurile fiecărui frate. Dincolo de slujirea pastorală, Ordinul pare să aibă ca preferință mai mult decât orice, profesiunile de tip socio-cultural, educare-formare, sănătate-medicină, fără a exclude însă multiplele activități manuale sau tehnice, cum ar fi grădinar, agricultor, bucătar, croitor, mecanic, electrician, tâmplar, zidar, în domeniul comunicațiilor, al administrației, muncitor în fabrică, în economie sau în îngrijirea creației.

Este valabil și acum ceea ce spunea papa Paul al VI-lea, în cuvântul său la Capitlul general din 1968: „Ne-am întrebat deseori cum de Fiii sfântului Francisc nu sunt prezenți cum s-ar cuveni în mijlocul mulțimilor de muncitori, cu vorba lor populară, cu vocația lor de a împărți pâinea câștigată cu sudoare de către oamenii simpli, cu talentul lor de a face să înflorească mângâierea și speranța pe mărăcinii vieții! O știm: sunteți deja foarte ocupați, sunteți puțini în raport cu cererile care se înmulțesc la adresa voastră; însă să vă spună această aluzie a noastră cât de posibilă și providențială ne gândim că poate fi misiunea voastră în lume”.

Încheiem cu unele gânduri luate din Constituțiuni:

81, 1. Diverse sunt activitățile care, în forme diferite, conform cu aptitudinile fiecăruia și cu darurile particulare ale lui Dumnezeu, se potrivesc fiecăruia dintre noi.

81, 2. Să ne asumăm slujirile și ministerele în măsura în care corespund modului de viață al Fraternității noastre sau care sunt cerute de necesitățile Bisericii și ale societății.

81, 3. Nouă ni se potrivesc mai ales activitățile care cel mai clar exprimă sărăcia, umilința și fraternitatea; nu considerăm sub nici o formă vreo muncă mai puțin demnă sau mai puțin valoroasă în raport cu altele.

81, 5. Și să avem întotdeauna în minte vocația noastră apostolică, pentru ca prin oricare activitate a noastră să dăm oamenilor mărturie despre Cristos.

CONCLUZIE

Din sinteza răspunsurilor la chestionar se pot trage câteva indicații semnificative, care deschid unele căi de discuție și aprofundare. Au rămas și multe probleme deschise, întrucât diversitatea Ordinului nostru, răspândit în toate continentele, nu ne permite să definim în mod nediferențiat modele de activitate care să fie expresia adevăratului frate capucin.

Oricum, este sigur că munca nu poate fi ca fiind un obiectiv în sine, ci o ocazie pentru a dezvălui ceea ce suntem, convinși că aparținem unei fraternități  care se regăsește în diversitatea sa pentru a construi Împărăția lui Dumnezeu și a colabora la actul creației, prin munca propriilor mâini și cu inteligența și talentele specifice fiecărui membru.

Suntem conștienți că multe sunt oportunitățile pe care Domnul ni le oferă pentru a ne oferi să-l slujim ca muncitori în via sa și că fiecare își poate aduce contribuția, numai „să nu se stingă Duhul sfintei rugăciuni și devoțiuni” (FF 68), după cum ne cere sf. Francisc.

Instinctul Ordinului pare orientat să culeagă orice posibilitate de muncă, de la cea mai umilă la cea mai prestigioasă, de la aceea care se desfășoară între zidurile conventului la aceea care se derulează în mediile cele mai diverse ale pastoralei, incluse fiind și acele sectoare ce necesită abilități manuale.

Țelul muncii rămâne, oricum, construirea fraternității, punerea în valoare a capacităților individuale și deschiderea către întreaga lume. Poate că aceasta rămâne provocarea cea mai problematică și care necesită mai multă atenție și considerație și asupra căreia va trebui să se oprească mai mult Consiliul plenar.   


(1) Scrisoarea Ministrului General fr. Mauro Johri este republicată în Anexă.

(2) Expresia „angajaţi” descrie două moduri de implicare a personalului laic în viaţa şi activităţile noastre: unii lucrează cu noi în diversele instituţii fondate şi gestionate de către fraţi (de exemplu: opere sociale, şcoli, etc), alţii însă lucrează pentru noiîn fraternităţile noastre (de exemplu: lucrul la bucătărie, munca casnică, etc). În chestionar această distincţie nu era specificată clar, deci şi răspunsurile, uneori, sunt mai puţin clare.

Traducere:
Fr. Petre-Marian Ianoş, OFMCap

ANEXĂ (Redăm mai jos – cfr. notei 1 – textul scrisorii „Harul de a munci”, așa cum a fost publicată ea în traducerea fr. Iulian Ghiurca pe:
http://www.ofmcapucini.ro/scris_min_gen_convocare_8cpo.html#sthash.DHUkS2LU.dpbs
în luna noiembrie 2013.

SCRISOAREA FR. MAURO JOHRI, MINISTRU GENERAL

PENTRU CONVOCAREA CELUI DE-AL VIII-LEA CONSILIU PLENAR

– HARUL DE A MUNCI –

  1. Al optulea Consiliu plenar al Ordinului

Dragi fraţi şi surori,

În scrisoarea programatică pe care v-am trimis-o pe 2 februarie anul curent, am anunţat că, împreună cu fraţii Definitori, am decis să convocăm un Consiliu plenar al Ordinului cu tema „Harul de a munci”. Cu acea ocazie am menţionat pe scurt motivele care au dat naştere convocării acestui eveniment. În această scrisoare doresc să propun anumite aprofundări asupra temei şi vreau să o fac împărtăşind cu voi situaţii şi fapte care aparţin istoriei mele personale. Nu peste mult timp îi voi mulţumi Domnului pentru a cincizecea aniversare de când aparţin Ordinului Fraţilor Minori Capucini şi în acest timp am fost martor a numeroase schimbări. Mi-am trăit cea mai mare parte a vieţii în Europa şi este evident că ochii cu care privesc faptele şi evenimentele sunt cei ai unui european. Cu toate acestea, pot spune că cunoaşterea Ordinului acumulată în şapte ani de slujire ca Ministru general, confirmă faptul că multe schimbări observate în Europa, din cauza procesului de globalizare, s-au extins în mod progresiv pe toate continentele. Doresc totodată să subliniez că următorul CPO ar trebui să traseze o linie de continuitate cu celelalte două imediat precedente care ne-au ajutat să reflectăm asupra temei: „Trăirea sărăciei în fraternitate” şi „Trăirea vieţii noastre fraterne în minoritate”.

Reflecţia asupra muncii ne pune în relaţie cu resursele susţinerii noastre materiale iar munca pe care o desfăşurăm trebuie să menţină prezente două valori centrale ale vieţii noastre: fraternitatea şi minoritatea. Aceste aspecte vor fi aprofundate şi dezvoltate în timpul pregătirii evenimentului, care doresc să fie trăit ca o ocazie de dialog şi de formare pentru fraţi.

Dragi fraţi, cu bucurie şi speranţă vie convoc al VIII-lea Consiliu plenar al Ordinului, cu tema Harul de a munci, la Assisi, la conventul „Cristo Risorto” între 26 octombrie şi 21 noiembrie 2015.

  1. Ascultându-l pe Sf. Francisc de Assisi

Acei fraţi cărora Domnul le-a dat harul de a munci, să muncească cu fidelitate şi evlavie, astfel încât, îndepărtând lenea, duşmanul sufletului, să nu stingă în ei duhul sfintei rugăciuni şi al evlaviei, căruia trebuie să-i slujească toate celelalte trecătoare. Ca răsplată pentru munca lor, să primească cele necesare trupului, pentru sine şi pentru fraţii lor, în afară de bani sau averi, şi aceasta cu umilinţă după cum se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu şi discipolilor preasfintei sărăcii. (Rb V.)

Eu lucram cu mâinile mele şi vreau să continui să lucrez; şi doresc cu fermitate ca toţi ceilalţi fraţi să facă o muncă cinstită. Iar cei care nu se pricep, să înveţe, nu de dragul plăţii, ci pentru a da exemplu şi să îndepărteze lenea. (Test.)

Iar când nu suntem răsplătiţi pentru munca noastră, să recurgem la masa Domnului, cerând pomană din poartă în poartă. (Test.)

Aceste cuvinte simple şi puternice pe care Sf. Francisc ni le-a lăsat în Regulă şi în Testament au însoţit generaţii întregi de fraţi de-a lungul secolelor, continuând să fie izvor de reflecţie şi de sănătoasă provocare şi pentru noi. Cuvintele Seraficului Părinte ajung la noi într-un timp şi într-o societate în care se petrec schimbări radicale în sfera muncii, cu consecinţe care impun o evaluare serioasă a modului nostru de a ne susţine. Procesele globalizării şi secularizării au dat naştere unui nou mod de a concepe omul şi activităţile sale; acestuia i se adaugă o desprindere progresivă de Biserică şi de ceea ce ea vesteşte în plan  spiritual, etic şi social. Cu siguranţă că aceste schimbări nu ating toate ţările din lume cu aceeaşi intensitate, dar trebuie să recunoaştem că schimbarea este de dimensiuni considerabile şi îi putem confirma influenţele şi consecinţele chiar şi în viaţa religioasă. Aceste reflecţii scurte şi succinte se află la originea propunerii de a trăi un moment puternic de reflecţie pe care am cuprins-o în tema Harului de a munci. În această scrisoare, conştient că nu sunt nici un istoric, nici un sociolog, voi încerca să aprofundez consideraţiile descrise mai sus. Am ales să împărtăşesc şi să povestesc ceea ce eu însumi am trăit şi am observat în timpul anilor vieţii mele de frate capucin.

  1. Se diminuează munca pastorală

La sfârşitul raportului meu de la Capitolul General din 2012, atrăgeam atenţia: Noi capucinii, în special în ţările din sudul lumii, suntem foarte implicaţi în activitatea pastorală. Există circumscripţii unde cea mai mare parte a fraţilor se dedică muncii parohiale. Aici şi acolo episcopii încep să ne ceară să le cedăm parohiile care cândva au fost încredinţate fraţilor deoarece dispun acum de un număr mai mare de preoţi diecezani. Să fie aceasta o ocazie pentru a diversifica slujirea noastră faţă de biserică şi faţă de poporul lui Dumnezeu deschizându-ne unor noi forme de prezenţă evanghelizatoare dând o atenţie specială acelor forme care promovează pacea şi dialogul între grupuri şi popoare diferite. (382)

Această afirmaţie pare să contrazică cererea unor episcopi europeni şi nord americani care solicită prezenţa fraţilor noştri proveniţi din circumscripţii tinere bogate în vocaţii, pentru a face faţă lipsei de preoţi în Diecezele lor. Nu sunt împotrivă ca fraţii din circumscripţiile tinere să îşi asume angajamente pastorale dincolo de graniţele ţărilor din care provin, dar mi se pare corect să îi fac conştienţi de fenomenul secularizării care erodează într-un mod semnificativ şi rapid practica religioasă. Menţionăm şi faptul că însuşi modul în care trăieşte lumea în emisfera nordică a lumii este profund schimbat. Activitatea pastorală tradiţională, concentrată mai ales pe faptul de a ajunge la cât mai multe persoane posibil cu sacramentele, a suferit schimbări semnificative şi orice ambient cultural şi social prezintă caracteristici proprii care impun adaptări şi inovaţii. Fraţii din noile circumscripţii, care nu înţeleg schimbările care se desfăşoară şi vor să reproducă acţiunea pastorală din ţările lor de origine, riscă, mai devreme sau mai târziu, să abandoneze munca pastorală şi să se întoarcă în circumscripţiile din care au plecat. Mai mult, numărul persoanelor care renunţă fie în mod tacit, fie printr-o declaraţie publică la apartenenţa lor la Biserică se află într-o creştere constantă în ţări care, până nu de mult, aveau o prezenţă catolică foarte consistentă. Mă refer în mod special la nordul Europei, însă este valabil şi pentru Canada de limbă franceză şi încă alte ţări. Suntem conştienţi că ne aşteaptă un mare efort al noii evanghelizări, dar în acelaşi timp remarcăm diminuarea constantă a activităţii pastorale şi mă refer în mod special la cea de tip tradiţional, pentru care primim în mod normal o ofertă. Posibilităţile noilor activităţi pastorale nu lipsesc, dar pentru multe dintre acestea nu putem aştepta nici o răsplată.

Continui această analiză prezentând o situaţie care de ani de zile însoţeşte viaţa Ordinului nostru: micşorarea contribuţiilor la casa centrală a solidarităţii economice. Consecinţa acestei descreşteri este dificultatea tot mai evidentă de a contribui la numeroasele cereri de subvenţionare prezentate de Circumscripţiile cele mai tinere ale Ordinului nostru, în special cele din Africa şi Asia. Multe Provincii care în trecut împărţeau cu generozitate cu alte circumscripţii ale Ordinului o parte din ofertele primite şi din rodul muncii fraţilor, astăzi nu mai sunt în stare să o facă, sau o pot face doar într-un mod foarte limitat. Ce sa întâmplat? Care sunt motivele acestei diminuări?

Toţi spun, şi este adevărat, că principala cauză poate fi atribuită crizei economice care a lovit Europa şi alte continente. Ne dăm seama faptul că s-au micşorat drastic ofertele dar şi veniturile obţinute din munca individuală a fraţilor au suferit o diminuare semnificativă. Atribuim acest fenomen şi descreşterii vocaţiilor care afectează numeroase Provincii şi redimensionării fără precedent a prezenţelor noastre. Vârsta medie a Provinciilor cu o istorie seculară se află într-o creştere constantă; adesea, cea mai mare parte a intrărilor în fraternitate provine din pensii, iar aceşti bani sunt folosiţi mai ales în îngrijirea fraţilor bătrâni. Este corect să fie aşa, dar în acest fel acel surplus al Providenţei – cândva împărţit cu fraţii care trăiau în condiţii grele de sărăcie unde oamenii nu puteau să contribuie economic pentru munca şi slujirea oferită – pare să lipsească.

  1. „Rugaţi-vă pentru noi!”

Dincolo de cele prezentate mai sus, susţin că motivele crizei sunt chiar mai profunde şi pot fi atribuite anumitor schimbări de mentalitate în desfăşurare în societatea noastră. Doresc să dau câteva exemple, legându-mă de experienţa mea de frate capucin. Puţine săptămâni după ce am îmbrăcat haina capucină în casa de noviciat din Arco di Trento, am fost trimis împreună cu alţi fraţi în satele dimprejur pentru a cerşi struguri. Aceasta ne permitea să producem un vin bun fără nici o cheltuială. În timpul anului fraţii laici din fraternitate ieşeau la cerşit pentru ulei, cartofi, lemne şi alte produse. Un frate mergea în fiecare zi în oraş pentru a cerşi pâine. Marea grădină a conventului ne aproviziona cu fructe şi legume din abundenţă. Ţineţi cont că nu spun poveşti de la începutul anilor 1800; acestea se petreceau în 1964, acum 50 de ani!

Întorcându-mă în Elveţia pentru studiul teologiei, primăvara şi toamna suspendam pentru o săptămână studiul şi cu toţii plecam în localităţile dimprejur pentru cerşit. În mod normal, lumea ne dădea bani şi, cu puţine excepţii, eram primiţi cu multă afecţiune. De ce era lumea generoasă faţă de noi şi nu ne trântea uşa în faţă? Cred că pot spune că între persoanele care ne făceau bine şi noi fraţii exista un pact nescris, dar care era respectat cu fidelitate şi eficacitate. Să vă explic: în inima şi în mintea oamenilor noi fraţii eram percepuţi drept cei care au ales să-i ofere viaţa lui Dumnezeu şi astfel aveam o misiune specială: rugăciunea de mijlocire pentru toate persoanele care prin ofertele şi darurile lor ne exprimă Providenţa Domnului. Viaţa noastră de rugăciune şi de renunţare împlinea şi întregea acea parte a devoţiunii pe care cea mai mare parte a credincioşilor nu era în măsură să o trăiască, dar pe care o simţea bună şi necesară. Pe scurt, motivul era acesta: Voi fraţii vă rugaţi şi duceţi o viaţă austeră şi roadele unei astfel de conduite de viaţă înaintea lui Dumnezeu se vor întoarce şi în beneficiul nostru. Voi împliniţi ceea ce noi toţi suntem chemaţi să facem, însă pentru diferite motive nu reuşim să realizăm, de aceea aveţi dreptul de a bate la uşile noastre şi de a cere o contribuţie pentru susţinerea voastră. Voi rugaţi-vă şi pentru noi iar noi suntem dispuşi să vă susţinem! În ochii poporului lui Dumnezeu prezenţa noastră avea o valoare simbolică puternică. Ea aducea ceva încurajator şi intervenea în raportul fiecărui individ cu Dumnezeu. Eram consideraţi ca oameni capabili să-i prezinte Domnului persoanele şi situaţiile pe care ei le trăiau şi această mijlocire era onorată cu multă generozitate. De câte ori nu am auzit spunându-ni-se: „Roagă-te pentru mine!” şi persoana care ne zice aceasta ne oferea bani. Multe persoane au continuat să ne dăruiască oferte chiar şi după ce fraţii nu mai ieşeau la cerşit. După jumătatea anilor ’60, deşi standardele de viaţă s-au îmbunătăţit considerabil în Europa şi în America de Nord, fraţii capucini, datorită stilului lor de viaţă simplă şi pentru angajarea abundentă în munca misionară, s-au bucurat mereu de ajutorul atâtor persoane. Era dorinţa de a ajuta, de a împărtăşi; se încredeau în noi, siguri că oferta va ajunge cu certitudine la destinaţie şi va servi la ceva bun şi util.

  1. Schimbarea

Contextul social-religios şi ansamblul de relaţii pe care l-am descris până aici şi în care am trăit nu mai există, sau cel mult îl găsim într-un mod marginal. Acel pact tacit dintre lume şi fraţi s-a rupt în mod progresiv. Nu rareori se întâmplă ca bătând la unele uşi, auzim că ni se pune această întrebare: „Domnule, pentru ce organizaţie sau operă strângi fonduri?” Slăbirea legăturii noastre cu lumea îşi găseşte explicaţia fie în relaţie cu trecerea de la lumea de la ţară la cea industrială şi apoi la cea tehnologică, fie în puternica influenţă pe care procesul de secularizare îl exercită asupra modului nostru de trăire al Evangheliei şi al vieţii religioase. Una dintre consecinţele acestei schimbări este că nici susţinerea noastră materială nu mai beneficiază de sursele care o alimentau în trecut. Această constatare face urgentă reflecţia noastră asupra muncii noastre, pentru a putea face alegeri care să ne ajute să privim înainte cu încredere în Cel de la care cerem pâinea noastră cea de toate zilele.

Noile generaţii de fraţi, atât din Europa cât şi din alte colţuri ale lumii nu au cunoscut cerşitul, însă cu siguranţă şi ei au beneficiat de generozitatea oamenilor din jurul nostru, iar aceasta datorită acelui pact descris mai sus. Am împărţit ceea ce am primit şi chiar o parte din rodul muncii noastre, fiind conştienţi că aparţinem unei singure fraternităţi internaţionale. Împărtăşirea a fost posibilă deoarece fraţii au încercat să trăiască fără compromisuri ceea ce spun Constituţiile noastre: „Tot ceea ce fraţii primesc ca răsplată a muncii prestate aparţine fraternităţii şi trebuie să fie încredinţat în totalitate superiorului”. Fiecare casă a oferit surplusul Provinciei şi aceasta la rândul ei a transferat banii Curiei generale, care dorea să facă faţă nevoilor din acele Circumscripţii care nu reuşeau să se susţină singure.

În Biserică, Capucinii aparţin Ordinelor mendicante. Această clasificare, care continuă să figureze pe paginile Anuarului pontifical, exprimă disponibilitatea de a fi itinerant, de a trăi o viaţă săracă ce ne face stăpâni ai nimicului. Ca săraci suntem chemaţi să trăim din munca noastră conştienţi că acelaşi minister pastoral suferă o schimbare puternică. Unul dintre ultimele semne ale pactului dintre noi şi lumea care continuă să ne susţină, chiar dacă într-o formă tot mai limitată, este oferta pe care o primim pentru celebrarea sfintelor Liturghii; dar şi în acest caz diminuarea pare să fie ireversibilă.

Nu putem rămâne pasivi, cu mâinile în sân în faţa acestor schimbări; în orice colţ al lumii suntem invitaţi să ne întrebăm cum intenţionăm să ne susţinem. Criteriul fundamental care trebuie să ghideze reflecţia noastră şi pe care vreau să-l afirm cu tărie şi claritate în această scrisoare este acesta: munca fiecărui fratelui trebuie să fie în sintonie cu primatul vieţii fraterne. Inevitabila specializare cerută de o activitate profesională va fi în stare să apere acest principiu? Ce se va întâmpla în urma alegerilor pe care suntem chemaţi să le facem şi să le promovăm? Ce mod de viaţă fraternă intenţionăm să promovăm într-un context profund schimbat?

  1. Ce fel de fraternitate?

Reflectăm acum asupra unei alte transformări care se petrece în mijlocul nostru şi care afectează modul nostru de viaţă. Mă refer la personalul pe care le-am angajat pentru diferite servicii din fraternităţi. Sunt persoane care se ocupă de bucătărie, fac curăţenie, spală şi calcă hainele noastre, răspund la telefon şi deschid uşa oaspeţilor, au grijă de fraţii noştri bolnavi. Majoritatea acestor persoane primesc un salariu pentru ceea ce fac. Amintesc datoria morală a fiecărei fraternităţi faţă de personalul angajat: să acţioneze mereu cu dreptate, prin respectarea deplină a legilor în vigoare din diferite ţări, observând toate normele în ceea ce priveşte plata şi asigurarea. Angajăm persoane care ne slujesc, iar acesta nu este un lucru irelevant, dar îndrăznesc să spun că această practică a schimbat în mod progresiv chipul şi identitatea fraternităţilor noastre. Prezenţa personalului plătit ne-a permis să fim mai liberi pentru munca pastorală, ne-a scutit de îndeplinirea activităţilor pe care le considerăm mai puţin sau deloc satisfăcătoare,  în special cele casnice. În multe cazuri prezenţa angajaţilor ne-a permis amânăm pentru mult timp închiderea unor case, menţinând în acel loc un număr foarte redus de fraţi. Aceste consideraţii subliniază modul în care viaţa fraternă este concepută şi structurată de-acum încolo, în principal în desfăşurarea activităţilor pastorale. Casele noastre riscă să se asemene mai mult cu cele canonice decât cu conventele fraţilor care trăiesc minoritatea şi sărăcia! Acest mod de a concepe şi de a trăi viaţa fraternă a slăbit mult valoarea sa simbolică iar consecinţele sunt uşurinţa cu care cădem în compromisuri: ne sustragem de la rugăciunea comunitară, de la mâncarea consumată în comun, de la recreaţie şi de la capitolele locale. Am delegat pentru o mare parte din munca manuală alte persoane şi acum, din cauza diminuării intrărilor, suntem constrânşi să revizuim procedurile şi alegerile noastre.

Dragi fraţi, să ne punem o întrebare care să deschidă o reflecţie asupra vieţii noastre personale şi fraterne: suntem dispuşi să facem din criza economică, cu toate consecinţele sale relative menţionate mai sus, o oportunitate pentru a evalua calitatea vieţii fraterne pe care vrem să o trăim? Reacţia pe care o observ adesea în faţa problemelor economice este aceea de a alerga cu repeziciune spre o reparare, evaluând situaţiile doar din punct de vedere tehnic şi economic. Suntem chemaţi să reorganizăm şi să regândim stilul nostru de viaţă. Este atât de imposibil să ne asumăm şi să ne împărţim diferitele îndatoriri şi slujiri specifice vieţii fraterne, propunând cu tărie această valoare începând cu primele clipe ale formării iniţiale? (Const. 30,3) Suntem dispuşi să o facem cu multă sinceritate, văzând în aceasta o ocazie unică pentru a verifica calitatea relaţiilor noastre în care putem experimenta frumuseţea şi bucuria slujirii reciproce? Nu este vorba doar de a ne reînsuşi munca manuală, ci de a ne reînsuşi anumite valori originale şi vii ale vieţii noastre fraterne. În viitor vom fi chemaţi să diversificăm într-un mod semnificativ munca noastră şi trebuie să o facem privilegiind principiile care privesc viaţa fraternă-evanghelică. Este atât de inimaginabil pentru noi să trăim ca atâţia fraţi şi surori sau ca atâtea familii care nu îşi pot permite să aibă un servitor sau alţi angajaţi şi pentru a ajunge la sfârşitul lunii trebuie să menţină un standard de viaţă sobru şi auster? În măsura în care fiecare frate va creşte în privinţa apartenenţei la fraternitate va contribui la eliminarea comparaţiilor şi a diferenţelor care sunt adesea cauza suferinţelor şi a neînţelegerilor: atât fratele care exercită o slujire sau o profesie bine plătită cât şi cel care se dedică în mare parte muncilor casnice sau activităţilor sociale fără nici o plată contribuie în aceeaşi măsură la binele unicei fraternităţi. Să cerem ca această conştientizare să se  consolideze tot mai mult ca patrimoniu preţios al relaţiilor noastre.

  1. Valoarea muncii pentru fiecare frate

Munca nu are valoare doar ca mijloc de susţinere, ci este o posibilitate oferită persoanei pentru a da sens propriei vieţi, contribuind la realizarea propriei umanităţi. Asistăm înspăimântaţi la drama celor care rămân pentru mult timp fără un loc de muncă şi vedem consecinţele negative pe care şomajul le produce la nivel psihologic, relaţional şi familial. Aceste situaţii, uneori dramatice, ne ajută să înţelegem de ce are sens să folosim cuvântul Har când vorbim despre muncă. Fiecare dintre noi ar vrea să poată să desfăşoare o muncă cât mai plină de satisfacţie şi creativă care să permită individului să îşi dezvolte pe deplin abilităţile şi apoi să se realizeze pe sine însuşi urmându-şi propriile aspiraţii. Este vorba de o dorinţă legitimă, dar care poate intra în conflict cu exigenţele vieţii fraterne şi ale slujirii reciproce. Alegerile cu privire la pregătirea ministerială şi profesională oferită fiecărui frate nu pot fi adoptate fără a ţine cont de exigenţele binelui comun. Trebuie să se acţioneze având în vedere atât atitudinile individului cât şi nevoile fraternităţii, în mod special din cea Provincială. Realizarea acestui criteriu poate conduce la experimentarea unor momente tensionate şi uneori trebuie cerut fratelui să accepte o propunere care nu corespunde cu aşteptările sale. Vă mulţumesc, fraţilor, pentru toate momentele în care aţi acceptat şi în care veţi accepta ceva care nu vă place în totalitate, întemeind da-ul vostru pe Sfatul evanghelic al ascultării şi pe slujirea în fraternitate. Este necesar să-i cerem Domnului Harul de a face concret şi vizibil ceea ce mărturisim şi predicăm cu privire la ascultare, la sacrificiu, la disponibilitatea de a sluji până la a oferi propria viaţă pentru creşterea şi promovarea celorlalţi. Acceptarea propunerii unei munci sau a unei slujiri fraterne evocă dimensiunea însăşi a credinţei noastre şi cere o educare continuă către dăruire şi gratuitate.

Împărtăşesc acum o situaţie mă nedumereşte şi îmi ridică semne de întrebare. Un număr însemnat de fraţi a avut ocazia de a face studii, de a le finaliza obţinând licenţa şi doctoratul. Din păcate, constat că o bună parte din aceşti fraţi nu pun în serviciul celorlalţi cunoştinţele acumulate, uneori pentru că sunt desemnaţi să facă altceva,  alteori deoarece refuză să transmită ceea ce au primit. Cum e posibil ca cei care au obţinut un titlu de studii, odată ce termină studiile, părăsesc total căile cercetării şi se mulţumesc pur şi simplu să repete mereu aceleaşi lucruri?

  1. Capabili de a spune „mulţumesc”

Uneori am impresia că lipseşte dintre noi simţul recunoştinţei. Lipseşte capacitatea de a spune „mulţumesc”. Când vizitez Provinciile ceea ce adesea se îndreaptă spre mine este o serie nesfârşită de revendicări: Vrem mai multe calculatoare, mai multe mijloace de transport şi alte instrumente care să ne facă să ne simţim comozi şi trendy. În puţine ocazii am ascultat cuvinte de recunoştinţă pentru tot ceea ce avem, că în aproape toate circumscripţiile nivelul nostru de trai este în mod categoric superior nivelului mediu al oamenilor. Ordinul ne permite să ne dedicăm în întregime studiului, eliberându-ne de preocuparea banilor şi de însărcinările pe care atâţia cetăţeni trebuie să le onoreze (taxe, asigurări etc.). Recunoştinţa se manifestă fructificând ceea ce am acumulat în timpul studiului, lucrând în sfera învăţământului şi al animării culturale. Totodată, mulţumirile devin concrete şi spălând vasele şi curăţând toaletele. Punerea în comun al  rodului muncii noastre ne permite să trăim în mod demn, chiar şi cu puţin, şi să împărţim cu alţii din ceea ce Providenţa depune în mâinile noastre. Aceasta este o dimensiune fundamentală a vieţii noastre; realizarea sa depinde foarte mult de sensul apartenenţei la Ordin şi la fraternităţi, pe care o dezvoltăm de-a lungul drumului formării iniţiale şi pe care o cultivăm cu grijă în timpul întregii noastre existenţe.

Constituţiile noastre permit „depozitarea banilor care sunt într-adevăr necesari în bănci sau în alte instituţii similare, chiar şi cu interes limitat” (66,3). În Ordin, se află Circumscripţii care au închiriat altora terenurile sau clădirile aflate în proprietatea lor, percepând pentru acestea o taxă stabilită. Alte Circumscripţii fondate recent se străduiesc să realizeze proiecte de auto-susţinere cu intenţia de a produce un venit regulat. Până unde putem merge în această direcţie? Realizarea proiectelor, în special a celor legate de exploatarea agricolă a terenurilor, s-a dovedit extrem de dificilă şi departe de a fi profitabile. Cred că nu putem în nici un fel să ne gândim că reuşim să ne finanţăm doar în acest mod. Ar fi împotriva votului sărăciei şi ne-am îndepărta mult de acea lume pe care Constituţiile o numesc „de condiţii modeste” (66,3). Consider chibzuit  ca un venit modest produs din investiţii sau din imobile închiriate să poată fi utilizat în primul rând în finanţarea fraţilor noştri implicaţi în opere sociale în slujba săracilor şi care nu primesc un salariu. Dar nici în aceste cazuri nu trebuie să ne îndepărtăm de datoria carităţii şi solidarităţii împărtăşite în interiorul fraternităţii, pe care le sintetizez şi le încredinţez responsabilităţii pe care fiecare dintre noi o are în faţa lui Dumnezeu şi a fraţilor: Am primit harul de a munci şi conştient că totul este dar încredinţez salariul meu, sau banii pe care i-am primit sub formă de ofertă fraternităţii mele bucuros să susţin nevoile fraţilor mei şi să sprijin opera celor care lucrează cu săracii şi cu cei din urmă de pe pământ.

  1. În încheiere

Dragi fraţi, intenţia acestei scrisori este aceea de a iniţia reflecţia asupra muncii noastre şi a Harului pe care ea o reprezintă. Am vrut să semnalez anumite situaţii fără pretenţia de a fi epuizate. Vom munci împreună în diferitele etape care urmează, însoţind şi urmând celebrarea Consiliului Plenar al Ordinului şi deja de pe-acum vă cer disponibilitatea de a vă oferi cu generozitate colaborarea. Doresc mai ales să subliniez că suntem la un punct de cotitură atât în ceea ce priveşte fraternitatea, cât şi pentru fiecare frate şi pentru aceasta doresc să-i stimulez pe unii fraţi pentru ca să pregătească o contribuţie care să facă referinţă la istoria şi la izvoarele noastre. Este necesar să ne rugăm, să reflectăm, să căutăm noi căi, să facem alegeri inovatoare. Pentru aceasta este important ca întregul Ordin, care sunteţi voi toţi, să se implice în acest tip de reflecţie şi să-l comunice şi altora.

Pentru pregătirea CPO-ului am constituit o echipă care să elaboreze ulterior ceea ce am schiţat în această scrisoare şi care să pregătească un instrument de reflecţie care va fi trimis tuturor fraţilor. Contribuţiile voastre le vor permite fraţilor să se reunească pentru o lună la Assisi pentru a elabora o serie de propoziţii pentru a fi trimise întregului Ordin cu scopul de a orienta în mod concret drumul nostru.

Fraţii din Comisia pregătitoare sunt:

– Fr Stefan Kozuh, Vicar general, preşedinte

– Fr. Hugo Mejía Morales (Def. Gen.), vice-preşedinte

– Fr. Francisco Lopes (PR Ceara Piauí, Brazilia), secretar

Membrii:

– Fr. Giovanni Battista Urso (PR Calabria, Italia)

– Fr. Mark Joseph Costello (PR Calvary, Statele Unite)

– Fr. Moses Njoroge Mwangi (VG Kenya, Africa)

– Fr. Nithiya Sagayam (PR Tamil Nadu Nord, India)

Dragi fraţi, port în inimă certitudinea veselă că Duhul Domnului ne ajută deja să împlinim punctele esenţiale, simple şi incisive şi doresc ca această frumuseţe să fie vestită şi răspândită între noi. Să ne susţinem împreună şi să ne amintim unii altora că Harul lui Dumnezeu susţine şi însoţeşte viaţa şi munca noastră. Fiecare dintre noi, cu privirea îndreptată către Cristos şi către Francisc, să îşi facă propria parte.

Doresc ca această scrisoare să ajungă în mâinile fiecărui frate al Ordinului nostru, de aceea îi rog pe Miniştrii provinciali şi Vice-provinciali, pe Custozi şi pe Delegaţi să se îngrijească ca aceasta să se întâmple cât mai repede posibil. Mulţumesc.

Vă salut pe fiecare dintre voi cu afecţiune fraternă.

Fr. Mauro Johri
Ministru general OFMCap

Roma, 1 noiembrie 2013
Solemnitatea Tuturor Sfinţilor

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.