Un luptător are momente de necredinţă. Sunt clipe cînd nu crede în absolut nimic. Şi’şi întreabă inima : „merită oare atîta osteneală?”
Inima rămîne însă tăcută. Iar el trebuie să hotărască de unul singur. Atunci caută un exemplu. Şi’şi aminteşte că Isus a trecut prin ceva asemănător spre aşi putea trăi condiţia umană în toată plenitudinea ei.
„…îndepărtează de la mine paharul acesta”, a zis Isus. Şi El şi’a pierdut avîntul şi curajul, dar nu s’a oprit.
Războinicul, îşi vede de drum …încercat de necredinţă, de dubii, îndoieli ...dar este încurajat de exemplul Lui.

Bătrîna îşi luă rozariul de pe căpătîiul patului, apoi închise uşa bordeiului şi se îndreptă spre Biserică. Mergea încet voind să dea posibilitate Îngerului să aibă timp să’i numere paşii, căci fiecare pas era important pentru ea. Era jertfa ei, rugăciunea ei, oferită Tatălui Ceresc pentru copilul cel mic, plecat departe, într’o altă ţară pentru al face cunoscut pe Isus. Ştia că fiecare pas al ei este un strop de curaj pentru cel mic.
În acea zi era sărbătoare în sat. Copiii şi tineri frumos îmbrăcaţi se îndreptau la rîndul lor, voioşi şi jucăuşi spre poarta Bisericii, dornici să’l întîmpine pe noul părinte, abia sfinţit.

Un domn venit din alte părţi se apropie de bătrînică, curios să afle:
- Pentru ce atîta voioşie şi atîta fast?.
- Pentru părintele!, răspunse mătuşica, zîmbind.
- Şi cine e …părintele?, întrebă străinul, oarecum retoric.
- Părintele, este …un om, răspunse bătrîna parcă întinerită intr’o clipă.
- Eu i’am dat viaţă. L’am crescut aşa cum am putut mai bine. Împreună ne’am bucurat de lucrurile simple şi frumoase, şi tot împreună am trăit şi momentele de suferinţă, ajutaţi mereu de credinţa şi speranţa în Cel de sus. Apoi a trebuit să plece de lîngă mine pentru că l’a chemat un Domn mare, în slujba sa.
Străinul asculta cu interes vorbele pline de viaţă şi de duh ce ieşeau din sufletul bătrînei.
- Om fiind a trăit pe pielea lui durerea despărţirii. Şi’a lăsat mamă,tată, fraţi, surori, prieteni, casa şi satul, pentru Împărăţia lui Dumnezeu. A renunţat la tot, spun unii, fără să ştie că de fapt el a primit mai mult, …chiar însutit. De multe ori a fost lăsat singur de oameni, dar nu de Dumnezeu, căci l’a numit prietenul său.

Autor: Fr. Lucian

ORDINUL FRAŢILOR MINORI CAPUCINI CUSTODIA "FERICITUL IEREMIA "
Adresa – B-dul Belvedere 7, cod 601091, mun. Oneşti, jud. Bacău
Telefon – 0234 32 11 00 | Fax – 0234 31 50 39