17 septembrie: Sărbătoarea stigmatizării Sfântului Francisc

Am fost răstignit împreună cu Cristos…

În ziua de 17 septembrie, întreaga Familie Franciscană îşi aminteşte de sfântul Francisc şi de unul din momentele importante ale vieţii sale: imprimarea sfintelor Stigmate. Seraficul Părinte, sfântul Francisc, încă din momentul convertirii sale, a nutrit o devoţiune foarte înflăcărată faţă de Cristos Răstignit, devoţiune pe care a răspândit-o, mai apoi, prin cuvânt şi viaţă.        

În luna septembrie a anului 1224, pe când Francisc se afla pe Muntele Verna, cufundat în meditaţie, Domnul Isus a imprimat în trupul plăpând al Sărăcuţului din Assisi Stigmatele Pătimirii sale. Papa Benedict al XI-lea a permis franciscanilor să celebreze anual amintirea acestui eveniment. Momentul de har ne este relatat de sfântul Bonaventura în a sa Legenda minor, în care găsim scrise următoarele:

„Francisc, slujitor fidel şi ministru al lui Cristos, cu doi ani înainte de a-şi oferi duhul lui Dumnezeu, s-a retras într-un loc înalt şi singuratic, numit muntele Verna, pentru a face un post în cinstea sfântului Arhanghel Mihail. Încă de la început a simţit, mai mult decât de obicei, suavitatea contemplaţiei lucrurilor divine şi, înflăcărat enorm de dorinţele cereşti, a simţit că este din ce în ce mai copleşit de inspiraţii venite din înălţimi.

Într-o dimineaţă, în preajma sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, recules în rugăciune pe înălţimea muntelui, în timp ce era răpit în Dumnezeu, plin de înflăcărare serafică, a văzut un Serafim coborându-se din cer. Acesta avea şase aripi strălucitoare şi înflăcărate. A zburat repede şi s-a oprit lângă el, rămânând ridicat deasupra pământului, lângă omul lui Dumnezeu. În acel moment s-a văzut nu doar că avea aripi, ci era şi răstignit.

La vederea acestui lucru, Francisc a fost plin de mirare, şi simţea în sufletul său, în acelaşi timp, durere şi bucurie. Simţea o bucurie enormă văzându-l pe Cristos cu un chip atât de surâzător, apărându-i într-un mod la fel de admirabil pe cât de afectuos; dar admirându-l astfel, ţintuit pe cruce, sufletul său era rănit de o durere compătimitoare.

După un colocviu  tainic şi intim, la terminarea viziunii, în sufletul lui Francisc a rămas o înflăcărare serafică şi, în acelaşi timp, în trupul său au rămas şi semnele exterioare ale Pătimirii, asemenea unor sigilii, un trup pe care puterea plăsmuitoare a focului îl făcea să fie tot mai fraged.

În mâinile şi picioarele sale au început imediat să apară semnele cuielor; partea dreaptă a trupului era brăzdată de o cicatrice roşie,  ca şi cum ar fi fost străpuns de o suliţă, şi din acea rană deseori ieşea sânge.

După ce Francisc a fost însemnat de sfintele stigmate, printr-o minune neobişnuită şi uimitoare, a coborât de pe munte. Prin acest privilegiu, care nu mai fusese acordat nimănui în trecut, Francisc purta în el imaginea Răstignitului, care nu era sculptată de un artist, în piatră sau în lemn, ci era trasată în trupul său, cu degetul Dumnezeului celui viu.”

Lasa comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.